Alba: Protocol de colaborare între patru entităţi pentru elaborarea unui nou PUG la Roşia Montană
Consilierii judeţeni au aprobat, marţi, încheierea unui protocol de colaborare între Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei (MDLPA), Institutul Naţional al Patrimoniului, Consiliul Judeţean (CJ) Alba şi Consiliul Local al comunei Roşia Montană pentru iniţierea şi coordonarea Planului Urbanistic General (PUG) al Comunei Roşia Montană.
Vechiul PUG, aprobat în 2002 de Consiliul Local, prelungit în 2014, a fost anulat de către Curtea de Apel Cluj în 2016. Lipsa unui PUG pentru Roşia Montană blochează dezvoltarea comunei, neputând fi, de exemplu, construite noi pensiuni sau accesate de către administraţia locală programe guvernamentale sau europene.
După includerea "Peisajului cultural minier Roşia Montană" în Lista Patrimoniului Mondial UNESCO în anul 2021, CJ Alba a solicitat MDLPA cuprinderea documentaţiei privind "Actualizarea PUG şi RLU pentru comuna Roşia Montană" în cadrul "Programului de elaborare şi actualizare a documentaţiilor de amenajare a teritoriului şi urbanism pentru zonele cu monumente istorice care fac parte din Lista patrimoniului mondial".
În perioada cuprinsă între noiembrie 2023 şi aprilie 2024 a existat un schimb de corespondenţă, sens în care MDLPA a transmis prin poşta electronică "o primă propunere de protocol de colaborare, care cuprinde acţiunile comune, precum şi cele separate ale instituţiilor implicate, pe fiecare etapă a elaborării PUG Roşia Montană, de la iniţiere, contractare a elaborării, elaborare, avizare până la redactarea finală a documentaţiei". CJ Alba a transmis observaţii şi propuneri, iar în aprilie, MDLPA a revenit, prin intermediul poştei electronice, cu forma consolidată a protocolului de colaborare interinstituţională pentru elaborarea PUG Roşia Montană.
În aceste condiţii, printr-o adresă a ministerului înregistrată la CJ Alba în 6 iunie, a fost transmis spre validare şi semnare Protocolul de colaborare interinstituţională dintre UAT Judeţul Alba, UAT Comuna Roşia Montană, Institutul Naţional al Patrimoniului şi MDLPA pentru iniţierea şi coordonarea elaborării PUG al Comunei Roşia Montană.
Obiectul protocolului, enunţat la art.1 din cuprinsul acestuia, îl constituie cooperarea interinstituţională dintre cele patru părţi semnatare în scopul iniţierii şi coordonării elaborării PUG Roşia Montană şi promovarea spre aprobare, conform cadrului legal în vigoare.
În cuprinsul Protocolului de colaborare, obligaţiile specifice ale părţilor sunt structurate în raport cu etapele de iniţiere, informare a populaţiei, planificare şi derulare a achiziţiei publice a serviciilor de elaborare a studiilor de fundamentare şi a PUG, precum şi recepţia livrabilelor aferente achiziţiei PUG.
Despre elaborarea unui nou PUG s-a discutat de mai multe ori în ultimii ani, fără să existe o concretizare în acest sens.
Peisajul cultural minier Roşia Montană a fost înscris în 27 iulie 2021 în Lista Patrimoniului Mondial UNESCO, fiind recunoscută astfel valoarea universală excepţională a acestuia, fundamentată de patru dintre cele şase criterii culturale stabilite prin Convenţia Patrimoniului Mondial: cel mai important, extins şi divers din punct de vedere tehnic complex subteran minier al antichităţii romane, împreună cu zonele de exploatare a minereului, zone de locuit, zone sacre, necropole.
În subteranul Roşiei Montane se găsesc peste 150 kilometri de galerii, în adâncul celor patru masive muntoase. Aici, a fost documentat cel mai vast sistem de exploatare minieră auriferă de epocă romană cunoscut până în prezent, dar şi un amplu sistem de exploatare de epocă modernă (sec. XVII-XVIII) realizat cu praf de puşcă, completat de exploatările cu dinamită de epocă contemporană (sec. XIX-XX).
Specialiştii susţin că minele de la Roşia Montană au fost exploatate cu 150 de ani înainte de ocuparea Daciei de către romani.
Studiile arată că rezervele dovedite ale zăcământului de la Roşia Montană se ridică la 323 de tone de aur şi peste 1.600 de tone de argint, fiind cel mai mare din Europa. AGERPRES/ (AS - autor: Marinela Brumar, editor: Antonia Niţă, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Iași/Primarul Mihai Chirica: Subfinanțarea cronică a sistemului energetic este cauza crizei energiei din România
Primarul municipiului Iași, Mihai Chirica, a anunțat că echipele mixte CET - DelGaz Grid au reușit să refacă punctul de alimentare de la Transformatorul 5 al CET I Iași, după avaria provocată de incendiul de sâmbătă la postul electric de
Primăria Sectorului 3 anunță pe SEAP licitație de echipamente pentru supraînălțări la trecerile de pietoni și intersecții
Primăria Sectorului 3 anunță pe SEAP licitație pentru un acord cadru de furnizare și punere în funcțiune de echipamente și dotări suplimentare pentru supraînălțarea a circa 1.100 de treceri de pietoni și intersecții în vecinătatea unităților de învățământ și a zonelor aglomerate, valoarea estimată a contractului depășind 28,5 milioane de lei.
Bihor: Fațada clădirii Teatrului de Stat din Oradea, reabilitată cu fonduri de la Consiliul Județean
Fațada clădirii Teatrului de Stat din Oradea, unul dintre cele mai reprezentative monumente de arhitectură ale orașului, a fost reabilitată, printr-o investiție a Consiliului Județean de aproape 650.000 de lei. Potrivit unui comunicat al CJ Bihor, luni, 19 octombrie 2026, a avut loc recepția la terminarea lucrărilor aferente obiectivului de in
Prahova: Valoarea contractului pentru Centura Comarnic, majorată nejustificat (audit); CJ anunță expertiză externă
Bugetul de stat a fost prejudiciat cu circa 14 milioane de lei în urma majorării nejustificate a valorii contractului pentru Centura Comarnic și a efectuării de plăți nejustificate, probleme fiind identificate și cu privire la plățile pentru centurile Mizil și Azuga-Bușteni, arată un raport al Camerei de Conturi Prahova publicat recent. Potrivit document
Dâmbovița: Piste de biciclete, două autogări și parcări vor fi realizate la Târgoviște printr-un proiect cu fonduri europene
Piste, peste 400 de biciclete disponibile pentru utilizare, două autogări și parcări vor fi realizate la Târgoviște printr-un proiect de mobilitate urbană cu fonduri europene de 90 de milioane de lei, a anunțat, luni, primarul Târgoviștei, Daniel Cristian Stan. 'Piste dedicate bicicliștilor, în lungime de peste 20 de km, peste 400 de bici
Cluj: Aeroportul 'Avram Iancu' a atins pragul de trei milioane de pasageri în 2026
Aeroportul Internațional 'Avram Iancu' din Cluj-Napoca a atins, luni, pragul de 3 milioane de pasageri înregistrați în acest an, ceea ce reprezintă o premieră pentru aeroporturile regionale din România. Potrivit unui comunicat transmis de aeroportul clujean, este un rezultat excepțional, obținut pentru al patrulea an
Primarul Iașiului: Transformatorul care a explodat sâmbătă la CET I, compromis total
Primarul Iașiului, Mihai Chirica, a declarat, luni, că transformatorul care a explodat sâmbătă la CET I este compromis total și nu mai poate fi repus în funcțiune, motiv pentru care va fi împrumutat unul de la furnizorul de en
Timiș: Centrul de la Ciacova pentru recuperarea minorilor cu adicții ar putea fi funcțional până la jumătatea anului viitor
Lucrările de construire a primului Centru de recuperare pentru minorii cu adicții, singurul de acest fel din vestul țării, avansează, astfel încât până în vara anului viitor obiectivul ar putea deveni funcțional, a declarat, luni, Alfred Simonis, președintele Consiliului Județean (CJ) Timiș, instituția care finanțează această investiție cu pes
Vrancea: Prefectul Liviu Macovei și-a anunțat demisia, după decizia PNL de a intra în opoziție
Prefectul județului Vrancea, Liviu Macovei, și-a anunțat, luni, demisia din funcție, precizând că decizia este una ''asumată și firească'', în contextul hotărârii Partidului Național Liberal (PNL) de a intra în opoziție. ''Mi-am dat demisia din funcția de prefect al județului Vrancea. Este o deci
Primarul Chirica, despre incendiul de la CET 1 Iași: Nu este foc deschis, nu sunt victime
Primarul Mihai Chirica spune că incendiul izbucnit sâmbătă seara la CET 1 Iași este la rețeaua electrică, motorul termic al centralei fiind oprit de vineri, iar cazanul de căldură fiind decuplat. 'Este un incendiu pe rețeaua electrică, motorul termic era oprit de ieri (vineri - n.r), cazanul de căldură a fost decuplat. Nu sunt victim
Ciucu: Eliberăm bulevardele principale de sub mașini ca să facem loc și pietonilor
Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, transmite că își dorește un oraș civilizat, cu aer curat, chiar dacă va pierde voturile celor care nu mai pot să parcheze pe trotuare. În prezent, în București și Ilfov, sunt 2.800.000 de mașini, conform Registrului Auto Român (RAR). Edilul pledează pentru accesibilizare
Sector 6: Operatorii de trotinete electrice trebuie să suspende folosirea acestora în parcuri și să limiteze viteza pe bulevarde
Poliția Locală Sector 6 a solicitat operatorilor de trotinete electrice introducerea unor restricții de circulație în parcuri și limitarea vitezei la maximum 15 kilometri/oră pe principalele artere din sector, ca urmare a sesizărilor cetățenilor și a incidentelor provocate de utilizarea necorespunzătoare a acestora. Primăria Sectorului 6
Arad: Festival de toamnă pentru florarii din Curtici, care în trecut cultivau roșii
Administrația locală din Curtici organizează, în perioada 24 - 25 octombrie, un festival de toamnă la care vor fi celebrați florarii locali, mulți dintre aceștia fiind în trecut cultivatori de roșii în sere și solarii, dar care s-au reprofilat. Festivalului Florilor de Toamnă va fi organizat în centrul orașului și are c
Titan Pumpkin Fest, cu cinci tone de dovleci, muzică și jocuri de Halloween, la sfârșitul acestei săptămâni
Cea de-a IV-a ediție a Titan Pumpkin Fest va avea loc de vineri până duminică în Parcul Titan, în zona scenei și la Calul Titanilor. De la sculptatul și decoratul dovlecilor, la pictură, creații handmade, delicii culinare și experiențe interactive, festivalul propune trei zile în care atmosfera de toamnă și spiritul Hal
Vaslui: Primarul de Poienești, Nelu Caragață (PSD) - fără mandat după o condamnare pentru fapte de corupție
Prefectul județului Vaslui a semnat, joi, ordinul de încetare a mandatului pentru primarul social-democrat al comunei Poienești, Nelu Caragață, condamnat la închisoare cu suspendare pentru fapte de corupție. 'Am semnat Ordinul prin care se constată încetarea de drept înainte de expirarea duratei normale a mandatului









