ADR Centru: Casa nr. 140 din Viscri, restaurată şi conservată in situ cu finanţare europeană
Casa de la nr. 140 din satul Viscri, edificată în urmă cu aproape 150 de ani, va fi restaurată printr-o finanţare europeană, urmând să fie conservată in situ, potrivit unui comunicat remis, miercuri, AGERPRES, de către Agenţia pentru Dezvoltare Regională (ADR) Centru.
"'Casa noastră Viscri', proiectul depus în parteneriat între Fundaţia Mihai Eminescu Trust şi UAT Judeţul Braşov, semnat de preşedintele fundaţiei, doamna Carolina Fernolend, şi domnul Simion Creţu, director general al ADR Centru, are o valoare totală de peste 9 milioane lei şi propune restaurarea unui element de patrimoniu cultural autentic prin întregirea tipologiei arhitecturale", se menţionează în comunicat.
Proiectul "Casa noastră Viscri - restaurare şi conversie funcţională gospodărie săsească în spaţiu comunitar public multifuncţional" este finanţat prin Prioritatea 7 - O Regiune cu turism sustenabil, Intervenţia 7.1.1 - Conservarea, protecţia şi punerea în valoare a patrimoniului cultural UNESCO şi de clasă A din cadrul Programului" Regiunea Centru" 2021-2027. Prin intermediul acestuia se va revitaliza şi se va transforma un element de patrimoniu cultural regional într-un spaţiu public multifuncţional de care vor beneficia comunitatea locală şi turiştii.
Valoarea totală a contractului de finanţare este de 9.386.506,29 lei, din care suma de 8.612.365,06 lei reprezintă finanţarea nerambursabilă.
Termenul estimat de finalizare a lucrărilor este septembrie 2027.
"'Casa noastră Viscri', casa de la nr. 140 din satul în care locuitorii sunt vecini cu Regele Angliei, va deveni prin lucrările de restaurare şi activităţile prevăzute în proiect finanţate prin PR Centru 2021-2027 un spaţiu punte între vechea comunitate a satului, a cărei îmbătrânire este o realitate ce nu poate fi ocolită, şi familiile nou venite, de obicei tineri cu copii. După restaurare, casa nr. 140 din Viscri va deveni o gospodărie conservată 'în situ', deschisă publicului larg pentru o experienţă de vizitare autentică şi va reprezenta o sinteză a arhitecturii vernaculare din Transilvania, recunoscută şi prin statutul de sit UNESCO. Aici vor avea loc ateliere de gătit, olărit, pâslărit, dar şi cursuri de ghizi pe bicicletă", menţionează ADR Centru.
Ansamblul gospodăriei va cuprinde casa de locuit, anexa şi şura, iar din elementele peisagere s-au păstrat şi vor fi puse în valoare "viţa de vie pe faţada dinspre curte a casei, fântâna de apă, un păr bătrân în curtea din faţă, fragmente de pavaj tradiţional din piatră de râu, curtea şi grădina".
Satul Viscri, unul din obiectivele UNESCO de la nivel regional, îşi va completa astfel "atracţiile locale turistice ce redau emoţii autentice turiştilor, în urma implementării proiectului de restaurare şi conversie funcţională a unei gospodării săseşti tradiţionale edificată în urmă cu aproape 150 ani".
Viscri îşi are originile în secolul al XII-lea şi a devenit faimos după ce prinţul Charles şi-a cumpărat o casă aici, în 2006.
"Datorită autenticităţii acestui sat, Viscri a devenit un loc atractiv de locuit în special pentru oamenii pasionaţi de patrimoniu. Restaurarea şi revitalizarea patrimoniului săsesc şi a comunităţii prin susţinerea şi dezvoltarea unui turism responsabil a contribuit la o creştere constantă a 'industriei turistice' din Viscri, ceea ce a atras în sat o categorie socială nouă - a întreprinzătorilor, în contrast cu comunitatea locală care în mare parte a rămas la ocupaţiile agricole, neştiind să se integreze în noua economie bazată pe turism. De aici a apărut şi necesitatea acestui proiect de a crea noi servicii turistice pentru a răspunde nevoilor celor care vizitează comunitatea Viscri, dar şi pentru a pune în valoare bogăţia culturală, care să genereze venituri sustenabile în comunitate", a declarat, potrivit comunicatului, directorul general al ADR Centru, Simion Creţu.
După cum relevă documentaţia depusă, în ultimii ani în satul Viscri s-au mutat 17 familii tinere, din Bucureşti, Cluj şi Germania, care locuiesc aici permanent şi care contribuie activ la dezvoltarea "noii comunităţi" şi la activităţile de revitalizare a patrimoniului.
"Turiştii spun că în Viscri totul te invită la visare, la introspecţie, la veşnicie, culori, forme, contururi, materiale, lumină, cald, calm. Gospodăria nr. 140 va fi utilizată ca şi loc de socializare pentru membrii din comunitatea locală, unde aceştia vor putea participa la activităţi culturale, vor putea organiza sau celebra diverse evenimente importante în comunitate", mai arată ADR Centru. AGERPRES/ (AS - autor: Marinela Brumar, editor: Antonia Niţă, editor online: Andreea Lăzăroiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Iași/Primarul Mihai Chirica: Subfinanțarea cronică a sistemului energetic este cauza crizei energiei din România
Primarul municipiului Iași, Mihai Chirica, a anunțat că echipele mixte CET - DelGaz Grid au reușit să refacă punctul de alimentare de la Transformatorul 5 al CET I Iași, după avaria provocată de incendiul de sâmbătă la postul electric de
Primăria Sectorului 3 anunță pe SEAP licitație de echipamente pentru supraînălțări la trecerile de pietoni și intersecții
Primăria Sectorului 3 anunță pe SEAP licitație pentru un acord cadru de furnizare și punere în funcțiune de echipamente și dotări suplimentare pentru supraînălțarea a circa 1.100 de treceri de pietoni și intersecții în vecinătatea unităților de învățământ și a zonelor aglomerate, valoarea estimată a contractului depășind 28,5 milioane de lei.
Bihor: Fațada clădirii Teatrului de Stat din Oradea, reabilitată cu fonduri de la Consiliul Județean
Fațada clădirii Teatrului de Stat din Oradea, unul dintre cele mai reprezentative monumente de arhitectură ale orașului, a fost reabilitată, printr-o investiție a Consiliului Județean de aproape 650.000 de lei. Potrivit unui comunicat al CJ Bihor, luni, 19 octombrie 2026, a avut loc recepția la terminarea lucrărilor aferente obiectivului de in
Prahova: Valoarea contractului pentru Centura Comarnic, majorată nejustificat (audit); CJ anunță expertiză externă
Bugetul de stat a fost prejudiciat cu circa 14 milioane de lei în urma majorării nejustificate a valorii contractului pentru Centura Comarnic și a efectuării de plăți nejustificate, probleme fiind identificate și cu privire la plățile pentru centurile Mizil și Azuga-Bușteni, arată un raport al Camerei de Conturi Prahova publicat recent. Potrivit document
Dâmbovița: Piste de biciclete, două autogări și parcări vor fi realizate la Târgoviște printr-un proiect cu fonduri europene
Piste, peste 400 de biciclete disponibile pentru utilizare, două autogări și parcări vor fi realizate la Târgoviște printr-un proiect de mobilitate urbană cu fonduri europene de 90 de milioane de lei, a anunțat, luni, primarul Târgoviștei, Daniel Cristian Stan. 'Piste dedicate bicicliștilor, în lungime de peste 20 de km, peste 400 de bici
Cluj: Aeroportul 'Avram Iancu' a atins pragul de trei milioane de pasageri în 2026
Aeroportul Internațional 'Avram Iancu' din Cluj-Napoca a atins, luni, pragul de 3 milioane de pasageri înregistrați în acest an, ceea ce reprezintă o premieră pentru aeroporturile regionale din România. Potrivit unui comunicat transmis de aeroportul clujean, este un rezultat excepțional, obținut pentru al patrulea an
Primarul Iașiului: Transformatorul care a explodat sâmbătă la CET I, compromis total
Primarul Iașiului, Mihai Chirica, a declarat, luni, că transformatorul care a explodat sâmbătă la CET I este compromis total și nu mai poate fi repus în funcțiune, motiv pentru care va fi împrumutat unul de la furnizorul de en
Timiș: Centrul de la Ciacova pentru recuperarea minorilor cu adicții ar putea fi funcțional până la jumătatea anului viitor
Lucrările de construire a primului Centru de recuperare pentru minorii cu adicții, singurul de acest fel din vestul țării, avansează, astfel încât până în vara anului viitor obiectivul ar putea deveni funcțional, a declarat, luni, Alfred Simonis, președintele Consiliului Județean (CJ) Timiș, instituția care finanțează această investiție cu pes
Vrancea: Prefectul Liviu Macovei și-a anunțat demisia, după decizia PNL de a intra în opoziție
Prefectul județului Vrancea, Liviu Macovei, și-a anunțat, luni, demisia din funcție, precizând că decizia este una ''asumată și firească'', în contextul hotărârii Partidului Național Liberal (PNL) de a intra în opoziție. ''Mi-am dat demisia din funcția de prefect al județului Vrancea. Este o deci
Primarul Chirica, despre incendiul de la CET 1 Iași: Nu este foc deschis, nu sunt victime
Primarul Mihai Chirica spune că incendiul izbucnit sâmbătă seara la CET 1 Iași este la rețeaua electrică, motorul termic al centralei fiind oprit de vineri, iar cazanul de căldură fiind decuplat. 'Este un incendiu pe rețeaua electrică, motorul termic era oprit de ieri (vineri - n.r), cazanul de căldură a fost decuplat. Nu sunt victim
Ciucu: Eliberăm bulevardele principale de sub mașini ca să facem loc și pietonilor
Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, transmite că își dorește un oraș civilizat, cu aer curat, chiar dacă va pierde voturile celor care nu mai pot să parcheze pe trotuare. În prezent, în București și Ilfov, sunt 2.800.000 de mașini, conform Registrului Auto Român (RAR). Edilul pledează pentru accesibilizare
Sector 6: Operatorii de trotinete electrice trebuie să suspende folosirea acestora în parcuri și să limiteze viteza pe bulevarde
Poliția Locală Sector 6 a solicitat operatorilor de trotinete electrice introducerea unor restricții de circulație în parcuri și limitarea vitezei la maximum 15 kilometri/oră pe principalele artere din sector, ca urmare a sesizărilor cetățenilor și a incidentelor provocate de utilizarea necorespunzătoare a acestora. Primăria Sectorului 6
Arad: Festival de toamnă pentru florarii din Curtici, care în trecut cultivau roșii
Administrația locală din Curtici organizează, în perioada 24 - 25 octombrie, un festival de toamnă la care vor fi celebrați florarii locali, mulți dintre aceștia fiind în trecut cultivatori de roșii în sere și solarii, dar care s-au reprofilat. Festivalului Florilor de Toamnă va fi organizat în centrul orașului și are c
Titan Pumpkin Fest, cu cinci tone de dovleci, muzică și jocuri de Halloween, la sfârșitul acestei săptămâni
Cea de-a IV-a ediție a Titan Pumpkin Fest va avea loc de vineri până duminică în Parcul Titan, în zona scenei și la Calul Titanilor. De la sculptatul și decoratul dovlecilor, la pictură, creații handmade, delicii culinare și experiențe interactive, festivalul propune trei zile în care atmosfera de toamnă și spiritul Hal
Vaslui: Primarul de Poienești, Nelu Caragață (PSD) - fără mandat după o condamnare pentru fapte de corupție
Prefectul județului Vaslui a semnat, joi, ordinul de încetare a mandatului pentru primarul social-democrat al comunei Poienești, Nelu Caragață, condamnat la închisoare cu suspendare pentru fapte de corupție. 'Am semnat Ordinul prin care se constată încetarea de drept înainte de expirarea duratei normale a mandatului









