Pact verde pentru Parcul IOR şi natura urbană din Sectorul 3, înaintat candidaţilor la alegerile locale
Grupul de Iniţiativă Civică IOR - Titan a lansat Pactul verde pentru Parcul IOR şi natura urbană, document pe care l-a înaintat tuturor candidaţilor la Primăria Sectorului 3 şi formaţiunilor politice care participă la alegerile din 9 iunie.
Aceştia sunt invitaţi să consulte şi să-şi exprime public adeziunea faţă de prevederile pactului prin semnarea documentului, informează grupul de iniţiativă civică, marţi, pe pagina sa de Facebook.
Pactul a fost redactat în urma unui chestionar lansat public şi completat voluntar de peste 750 de cetăţeni ai sectorului.
"Oamenii şi-au exprimat opinia privind abordarea pe care viitorul primar şi Consiliu Local al Sectorului ar trebui să o aibă cu privire la: buna gestionare a spaţiilor verzi şi biodiversităţii din sector, reducerea poluării, reducerea efectelor încălzirii urbane, recuperarea porţiunii retrocedate abuziv din Parcul IOR, regimul construcţiilor private, investiţii publice în parcuri, reformarea poliţiei şi administraţiei locale", transmite sursa citată.
Voluntarii GIC IOR-Titan au analizat programele electorale ale tuturor candidaţilor şi au creat o secţiune specială pe site-ul asociaţiei, unde pot fi consultate intenţiile acestora cu privire la protejarea spaţiilor verzi: https://parcul-ior.ro/candidati-sector-3/.
Întrebările din chestionar au fost concepute de către voluntari care apără Parcul IOR şi au fost promovate de Grupul de Iniţiativă Civică IOR-Titan într-un proiect sprijinit de Platforma de mediu pentru Bucureşti.
"În Bucureşti şi în Sectorul 3, mediul urban a cunoscut o perioadă îndelungată de scădere suprafeţelor spaţiilor verzi şi poluare, iar această tendinţă s-a accentuat dramatic în ultimii ani. Simţim şi vedem declinul atunci când mergem în Parcul IOR, prin grădinile de bloc, pe străzi, când solicităm informaţii de interes public sau când dorim să participăm la luarea deciziilor care privesc comunitatea. Ne referim mai ales la parcuri şi spaţii verzi care sunt ori au fost retrocedate în neştire ori care au fost diminuate constant prin asfaltare sau pavare, împrejmuiri (garduri) supradimensionate şi omniprezente în jurul spaţiilor verzi, copaci otrăviţi cu substanţe toxice, mutilaţi, uscaţi şi tăiaţi ori sufocaţi de construcţii ilegale pe spaţii verzi", se arată în preambulul pactului. AGERPRES/(AS - autor: Irinela Vişan, editor: Claudia Stănescu, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Brașov: Lucrările de consolidare a Bastionului Postăvarilor vor costa cu 41% mai mult decât contractul inițial
Lucrările de consolidare a Bastionului Postăvarilor din Brașov vor costa cu 41% în plus față de valoarea contractului, semnat anul trecut de administrația locală cu firma contractantă. Primăria Brașov a actualizat miercuri, pe SEAP, valoarea contractului de achiziții, de la 3,9 milioane de lei la 5,6 milioane de lei, invocând 'necesitatea unor
Pasajul Basarab, curățat de graffiti, după ce a fost vandalizat la scurt timp de la începerea lucrărilor de reparații
Pereții Pasajului Basarab au fost curățați, după ce au fost vandalizați la aproximativ două luni de la începerea lucrărilor de reabilitare. Primăria Capitalei anunță că Poliția Locală va supraveghea zona, până la montarea camerelor de supraveghere. 'Am curățat graffiti-ul de pe Pasajul Basarab! Pereții proaspăt reparați și vopsiț
Mureș: Peste 300 de alergători sunt așteptați la ediția a doua a 'Sighișoara 10K'
Peste 300 de alergători și-au anunțat participarea la cea de-a doua ediție a competiției atletice 'Sighișoara 10K', eveniment ce îmbină activitatea fizică cu promovarea patrimoniului istoric, oferind participanților ocazia de a alerga printre zidurile Cetății Medievale. 'Pe 5-6 septembrie Sighișoara se pregătește pentru cea de-a doua ediție a
Ciucu: Costul transportului public a crescut foarte mult; cantina STB are o pierdere de 2 milioane de lei pe an
Costul transportului public, per kilometru, a crescut foarte mult în București, raportat la alte orașe din țară, a declarat miercuri primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu. El a criticat ADI TPBI pentru modul în care a realizat auditul STB, apreciind că acest audit nu trebuia să includă centre de cost precum: cantina STB, cabana de la Predeal
Ciucu spune că PMB urmează să se îndrepte împotriva Solaris pentru recuperarea prejudiciului
Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, a declarat miercuri că există 'probleme mari' la mai multe mijloace de transport în comun achiziționate de la Solaris și Imperio. Edilul a anunțat că a dispus un control pentru verificarea problemelor și că municipalitatea intenționează să se îndrepte împotriva companiei Solaris pentru rec
Ciucu spune că au existat decizii de 'management îngrozitor' în cazul VFU Pașcani: Mulțumim pentru 'buna guvernare'
Primarul general, Ciprian Ciucu, apreciază că la nivelul Primăriei Capitalei și al Societății de Transport București (STB) au existat decizii de management 'îngrozitor' în ce privește gestionarea achiziției de 40 de tramvaie de la Electroputere VFU Pașcani. Edilul general a precizat că nu există hotărâri definitive în acest sens
Ciucu le-a propus primarilor ilfoveni optimizarea traseelor de transport și modificarea subvenției; el a cerut și reorganizarea ADITPBI
Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, le-a propus miercuri primarilor din Ilfov o raționalizare a traseelor de transport în comun, dar și o contribuție mai substanțială în ce privește subvenția, acoperită în prezent în proporție de 90% de PMB. În cadrul ședinței Adunării Generale a Asociaților TPBI, Ciucu a pledat și pentru o reorgan
Gorj: Valoarea proiectelor implementate prin PNRR este de aproape 120 de milioane de lei
Șase proiecte în valoare de aproximativ 120 de milioane de lei au fost finalizate în județul Gorj prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), acestea vizând investiții în sănătate, servicii sociale, eficiență energetică și educație, a anunțat, marți, președintele Consiliului Județean (CJ), Cosmin Popescu. Po
Danemarca: Bărbații de peste 55 de ani nu vor mai avea acces la tratamente de fertilitate
În Danemarca, bărbații cu vârste de peste 55 de ani nu vor mai avea acces la tratamentele de fertilitate din sectorul medical public, a anunțat marți organizația regiunilor daneze, care gestionează structurile publice de sănătate din această țară, informează AFP. 'Noua reglementare înseamnă că, de acum înainte, bărbații vor trebui &
Primăria Constanța informează că, la finalul PNRR, municipalitatea a absorbit 239 milioane de euro
Primăria Constanța a informat, marți, că municipalitatea a absorbit, la finalul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), 239 milioane de euro, cea mai mare sumă fiind investită într-o nouă centrală termoelectrică (CET). ''Valoarea totală a investițiilor prezentate depășește suma de 1,2 miliarde de lei, echivalentul a
Botoșani: O porțiune din DN 29D s-a surpat la mai puțin de trei ani de la modernizarea drumului
O porțiune din drumul național DN 29D, care face legătura între municipiul Botoșani și Vama Stânca, s-a surpat pe fondul unor alunecări de teren. Surparea are loc în zona unui viaduct construit pe raza localității Drislea din comuna Trușești și s-a produs la mai puțin de trei ani de la reabilitarea și modernizarea drumului re
Ciucu: Au fost inițiate procedurile de selecție pentru patru directori de teatre
Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, anunță că au fost inițiate procedurile de selecție pentru ocuparea posturilor de manager la patru instituții de cultură din București: Teatrul de Animație ''Țăndărică'', Teatrul ''Ion Creangă'', Opera Comică pentru Copii și Teatrul ''Excelsior''. Edil
Olguța Vasilescu: Toate investițiile atrase prin PNRR în Craiova au fost finalizate la termen
Investițiile atrase prin PNRR în Craiova au fost finalizate la termen, proiectele de dezvoltare în cartiere, școli și spitale, transport public și infrastructură ridicându-se la aproximativ 80 de milioane de euro, a anunțat, marți, primarul Lia Olguța Vasilescu. ''PNRR a însemnat pentru Craiova investiții de apr
Bihor: Stadiul lucrărilor pe lotul Chiribiș-Biharia al autostrăzii A3 a depășit 70%; progres de șase procente în ultima lună
Lucrările pe lotul 3C2 Chiribiș-Biharia al Autostrăzii Transilvania (A3), în lungime de 28,5 kilometri, au ajuns la un stadiu fizic de 71%, înregistrând un progres de șase puncte procentuale în luna august, a informat marți, într-un comunicat, Compania Națională de Investiții Rutiere. Potrivit sursei citate, const
Constanța: 57 de localități beneficiază de un sistem unitar de gestionare a deșeurilor; valoarea proiectului - 190 de milioane de lei
Județul Constanța are un sistem unitar de gestionare a deșeurilor, printr-un proiect cu fonduri europene în valoare de aproape 190 de milioane de lei, 57 de unități administrativ-teritoriale putând beneficia, începând cu 1 septembrie, de servicii moderne de colectare, transport, transfer, sortare, tratare și depozitare.









