Bookfest/ Nicuşor Dan: Mentalitatea începe să se schimbe în ce priveşte zona istorică a Bucureştiului
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a afirmat, sâmbătă, că se schimbă mentalitatea privind zona istorică a oraşului şi a pledat pentru integrarea acestei zone în viaţa cotidiană bucureşteană.
Nicuşor Dan a participat, la Salonul de carte Bookfest, la dezbaterea "Bucureşti, un oraş pe care merită să-l iubeşti", organizată de Editura Vremea.
Edilul şi-a amintit de activitatea sa la Asociaţia Salvaţi Bucureştiul, înainte de a intra în politică.
Foto: (c) SILVIU MATEI / AGERPRES FOTO
"Când am început, acum aproape 20 de ani, m-a revoltat că se demolau clădiri de patrimoniu, m-a revoltat că se construia pe spaţii verzi, după care am înţeles că asta înseamnă urbanism, după care am înţeles că, pentru a putea să influenţezi lucrurile astea, trebuie să fii acolo unde se iau deciziile", a afirmat el.
De asemenea, primarul şi-a amintit de eforturile făcute pentru a impune respectarea legii în domeniul urbanismului.
"Noi, ca administraţie, am distrus o piaţă. Dacă vă duceţi la Budapesta sau la Sofia sau la Praga sau oriunde, există o piaţă a clădirilor din zona istorică, sunt oameni care vor să cumpere, sunt firme care vor să cumpere, sunt oameni care vor să închirieze. Atâta timp cât era mai ieftin şi mai rentabil economic să demolezi ca să construieşti altceva, această piaţă nu putea să existe", a spus Nicuşor Dan.
El a precizat că, în momentul în care a impus respectarea legii, a existat "un sentiment de uluială".
"Oamenii nu se aşteptau să vină cu o cerere de autorizaţie şi să le fie respinsă. S-a întâmplat de câteva sute de ori şi după aceea oamenii s-au conformat, au înţeles şi au început să vină cu proiecte serioase de restaurare, de transformare pod în mansardă, lucruri foarte oneste, corecte, care să nu facă din oraşul vechi un muzeu, ci dimpotrivă, să facă din oraşul vechi un loc în care se trăieşte, se munceşte. Să integrăm vechiul în zona economică şi de locuit a oraşului, asta e ce am încercat să facem. Eu sunt mulţumit de reacţia pe care oamenii au avut-o la asta şi sunt foarte optimist că mentalitatea începe să se schimbe în ce priveşte zona istorică a oraşului", a arătat edilul Capitalei.
Foto: (c) SILVIU MATEI / AGERPRES FOTO
La rândul său, directoarea Editurii Vremea, Silvia Colfescu, a descris Bucureştiul ca pe un "dicţionar de arhitectură sau o carte de poveşti".
Ea este iniţiatoarea şi coordonatoarea colecţiei "Planeta Bucureşti", dedicată istoriei arhitecturale, sociale şi culturale a Capitalei.
Foto: (c) SILVIU MATEI / AGERPRES FOTO
Prezent la evenimentul de la Bookfest, istoricul Adrian Cioroianu a descris Bucureştiul drept "una dintre cele mai frumoase capitale europene".
"În măsura în care reuşim puţin să ne ridicăm deasupra condiţiei noastre de români sau de bucureşteni şi în măsura în care vizităm deschis, îngăduitor şi critic şi alte capitale ale Europei, Bucureştiul este, din punctul meu de vedere, printre cele care au un potenţial absolut remarcabil", a punctat el. AGERPRES/(A - autor: Oana Ghiţă, editor: Andreea Rotaru, editor online: Gabriela Badea)
* Mai multe imagini pe AGERPRES FOTO
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Brașov: Lucrările de consolidare a Bastionului Postăvarilor vor costa cu 41% mai mult decât contractul inițial
Lucrările de consolidare a Bastionului Postăvarilor din Brașov vor costa cu 41% în plus față de valoarea contractului, semnat anul trecut de administrația locală cu firma contractantă. Primăria Brașov a actualizat miercuri, pe SEAP, valoarea contractului de achiziții, de la 3,9 milioane de lei la 5,6 milioane de lei, invocând 'necesitatea unor
Pasajul Basarab, curățat de graffiti, după ce a fost vandalizat la scurt timp de la începerea lucrărilor de reparații
Pereții Pasajului Basarab au fost curățați, după ce au fost vandalizați la aproximativ două luni de la începerea lucrărilor de reabilitare. Primăria Capitalei anunță că Poliția Locală va supraveghea zona, până la montarea camerelor de supraveghere. 'Am curățat graffiti-ul de pe Pasajul Basarab! Pereții proaspăt reparați și vopsiț
Mureș: Peste 300 de alergători sunt așteptați la ediția a doua a 'Sighișoara 10K'
Peste 300 de alergători și-au anunțat participarea la cea de-a doua ediție a competiției atletice 'Sighișoara 10K', eveniment ce îmbină activitatea fizică cu promovarea patrimoniului istoric, oferind participanților ocazia de a alerga printre zidurile Cetății Medievale. 'Pe 5-6 septembrie Sighișoara se pregătește pentru cea de-a doua ediție a
Ciucu: Costul transportului public a crescut foarte mult; cantina STB are o pierdere de 2 milioane de lei pe an
Costul transportului public, per kilometru, a crescut foarte mult în București, raportat la alte orașe din țară, a declarat miercuri primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu. El a criticat ADI TPBI pentru modul în care a realizat auditul STB, apreciind că acest audit nu trebuia să includă centre de cost precum: cantina STB, cabana de la Predeal
Ciucu spune că PMB urmează să se îndrepte împotriva Solaris pentru recuperarea prejudiciului
Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, a declarat miercuri că există 'probleme mari' la mai multe mijloace de transport în comun achiziționate de la Solaris și Imperio. Edilul a anunțat că a dispus un control pentru verificarea problemelor și că municipalitatea intenționează să se îndrepte împotriva companiei Solaris pentru rec
Ciucu spune că au existat decizii de 'management îngrozitor' în cazul VFU Pașcani: Mulțumim pentru 'buna guvernare'
Primarul general, Ciprian Ciucu, apreciază că la nivelul Primăriei Capitalei și al Societății de Transport București (STB) au existat decizii de management 'îngrozitor' în ce privește gestionarea achiziției de 40 de tramvaie de la Electroputere VFU Pașcani. Edilul general a precizat că nu există hotărâri definitive în acest sens
Ciucu le-a propus primarilor ilfoveni optimizarea traseelor de transport și modificarea subvenției; el a cerut și reorganizarea ADITPBI
Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, le-a propus miercuri primarilor din Ilfov o raționalizare a traseelor de transport în comun, dar și o contribuție mai substanțială în ce privește subvenția, acoperită în prezent în proporție de 90% de PMB. În cadrul ședinței Adunării Generale a Asociaților TPBI, Ciucu a pledat și pentru o reorgan
Gorj: Valoarea proiectelor implementate prin PNRR este de aproape 120 de milioane de lei
Șase proiecte în valoare de aproximativ 120 de milioane de lei au fost finalizate în județul Gorj prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), acestea vizând investiții în sănătate, servicii sociale, eficiență energetică și educație, a anunțat, marți, președintele Consiliului Județean (CJ), Cosmin Popescu. Po
Danemarca: Bărbații de peste 55 de ani nu vor mai avea acces la tratamente de fertilitate
În Danemarca, bărbații cu vârste de peste 55 de ani nu vor mai avea acces la tratamentele de fertilitate din sectorul medical public, a anunțat marți organizația regiunilor daneze, care gestionează structurile publice de sănătate din această țară, informează AFP. 'Noua reglementare înseamnă că, de acum înainte, bărbații vor trebui &
Primăria Constanța informează că, la finalul PNRR, municipalitatea a absorbit 239 milioane de euro
Primăria Constanța a informat, marți, că municipalitatea a absorbit, la finalul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), 239 milioane de euro, cea mai mare sumă fiind investită într-o nouă centrală termoelectrică (CET). ''Valoarea totală a investițiilor prezentate depășește suma de 1,2 miliarde de lei, echivalentul a
Botoșani: O porțiune din DN 29D s-a surpat la mai puțin de trei ani de la modernizarea drumului
O porțiune din drumul național DN 29D, care face legătura între municipiul Botoșani și Vama Stânca, s-a surpat pe fondul unor alunecări de teren. Surparea are loc în zona unui viaduct construit pe raza localității Drislea din comuna Trușești și s-a produs la mai puțin de trei ani de la reabilitarea și modernizarea drumului re
Ciucu: Au fost inițiate procedurile de selecție pentru patru directori de teatre
Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, anunță că au fost inițiate procedurile de selecție pentru ocuparea posturilor de manager la patru instituții de cultură din București: Teatrul de Animație ''Țăndărică'', Teatrul ''Ion Creangă'', Opera Comică pentru Copii și Teatrul ''Excelsior''. Edil
Olguța Vasilescu: Toate investițiile atrase prin PNRR în Craiova au fost finalizate la termen
Investițiile atrase prin PNRR în Craiova au fost finalizate la termen, proiectele de dezvoltare în cartiere, școli și spitale, transport public și infrastructură ridicându-se la aproximativ 80 de milioane de euro, a anunțat, marți, primarul Lia Olguța Vasilescu. ''PNRR a însemnat pentru Craiova investiții de apr
Bihor: Stadiul lucrărilor pe lotul Chiribiș-Biharia al autostrăzii A3 a depășit 70%; progres de șase procente în ultima lună
Lucrările pe lotul 3C2 Chiribiș-Biharia al Autostrăzii Transilvania (A3), în lungime de 28,5 kilometri, au ajuns la un stadiu fizic de 71%, înregistrând un progres de șase puncte procentuale în luna august, a informat marți, într-un comunicat, Compania Națională de Investiții Rutiere. Potrivit sursei citate, const
Constanța: 57 de localități beneficiază de un sistem unitar de gestionare a deșeurilor; valoarea proiectului - 190 de milioane de lei
Județul Constanța are un sistem unitar de gestionare a deșeurilor, printr-un proiect cu fonduri europene în valoare de aproape 190 de milioane de lei, 57 de unități administrativ-teritoriale putând beneficia, începând cu 1 septembrie, de servicii moderne de colectare, transport, transfer, sortare, tratare și depozitare.









