Satu Mare: Au început Zilele Oraşului; patru noi cetăţeni de onoare şi-au primit diplomele
Primarul Kereskenyi Gabor a deschis, vineri seara, cea de-a XXVI-a ediţie a Zilelor Oraşului Satu Mare, după care a înmânat diplomele noilor cetăţeni de onoare.
"Satu Mare este oraşul nostru, al tuturor, Satu Mare este locul unde ne simţim acasă. Istoria oraşului nostru ne-a arătat că proiectele importante de referinţă pentru generaţii întregi nu se înfăptuiesc prin vorbe, de implicarea noastră de azi depinde cum se va scrie un nou capitol din istoria oraşului nostru. Avem nevoie de viziune, curaj şi mai ales de determinare, pentru a ne îndeplini obiectivele. Astăzi ne aflăm din nou în faţa unor alegeri fundamentale pentru viitorul nostru. Continuăm cu mai multă consecvenţă pe drumul pe care cu efort şi de multe ori cu sacrificii ne-am înscris, sau facem paşi înapoi şi riscăm să ne întoarcem în trecut. Este datoria noastră, a tuturor celor care trăim astăzi în Satu Mare, să ne aducem contribuţia ca oraşul nostru să-şi continue ascensiunea. Diversitatea de la Satu Mare a oferit şi continuă să ofere un model de convieţuire şi multiculturalitate. Indiferent de apartenenţa etnică, confesiune, împărtăşim cu toţii acelaşi destin, să fim toleranţi, cooperanţi unii cu alţii în beneficiul comun. Este important să fim o comunitate unită", a declarat Kereskenyi Gabor.
După deschiderea oficială, primarul Kereskenyi Gabor a înmânat diplomele noilor cetăţeni de onoare: restauratorului Alexandru Darida, artistului plastic Ioan Darida, bikerului Emanuel Gyenes şi actorului Toth-Pall Miklos.
Programul evenimentului se întinde pe trei zile, în care vor avea loc concerte, artificii de zi şi spectacol cu drone. În prima seară, vineri, 24 mai, va avea loc un spectacol de artificii de zi, apoi pe scena amplasată în Piaţa 25 Octombrie, vor urca AMI, Dzudlo şi Delia iar sâmbătă, 25 mai, vor cânta Alina Eremia, The Motans şi Smiley, după care va urma un show de drone. Duminică, 26 mai, vor concerta Compact Bagossy Brothers şi Voltaj.
Pe tot parcursul weekendului, pe scena amplasată în pasajul Corneliu Coposu vor avea loc programe pentru copii, dar şi concerte folclorice cu 30 de artişti, formaţii locale şi ansambluri.
Bugetul alocat de Primăria Satu Mare pentru eveniment este de 800.000 de lei. AGERPRES /(AS - autor: Gheorghe Pietrar, editor: Antonia Niţă, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Brașov: Lucrările de consolidare a Bastionului Postăvarilor vor costa cu 41% mai mult decât contractul inițial
Lucrările de consolidare a Bastionului Postăvarilor din Brașov vor costa cu 41% în plus față de valoarea contractului, semnat anul trecut de administrația locală cu firma contractantă. Primăria Brașov a actualizat miercuri, pe SEAP, valoarea contractului de achiziții, de la 3,9 milioane de lei la 5,6 milioane de lei, invocând 'necesitatea unor
Pasajul Basarab, curățat de graffiti, după ce a fost vandalizat la scurt timp de la începerea lucrărilor de reparații
Pereții Pasajului Basarab au fost curățați, după ce au fost vandalizați la aproximativ două luni de la începerea lucrărilor de reabilitare. Primăria Capitalei anunță că Poliția Locală va supraveghea zona, până la montarea camerelor de supraveghere. 'Am curățat graffiti-ul de pe Pasajul Basarab! Pereții proaspăt reparați și vopsiț
Mureș: Peste 300 de alergători sunt așteptați la ediția a doua a 'Sighișoara 10K'
Peste 300 de alergători și-au anunțat participarea la cea de-a doua ediție a competiției atletice 'Sighișoara 10K', eveniment ce îmbină activitatea fizică cu promovarea patrimoniului istoric, oferind participanților ocazia de a alerga printre zidurile Cetății Medievale. 'Pe 5-6 septembrie Sighișoara se pregătește pentru cea de-a doua ediție a
Ciucu: Costul transportului public a crescut foarte mult; cantina STB are o pierdere de 2 milioane de lei pe an
Costul transportului public, per kilometru, a crescut foarte mult în București, raportat la alte orașe din țară, a declarat miercuri primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu. El a criticat ADI TPBI pentru modul în care a realizat auditul STB, apreciind că acest audit nu trebuia să includă centre de cost precum: cantina STB, cabana de la Predeal
Ciucu spune că PMB urmează să se îndrepte împotriva Solaris pentru recuperarea prejudiciului
Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, a declarat miercuri că există 'probleme mari' la mai multe mijloace de transport în comun achiziționate de la Solaris și Imperio. Edilul a anunțat că a dispus un control pentru verificarea problemelor și că municipalitatea intenționează să se îndrepte împotriva companiei Solaris pentru rec
Ciucu spune că au existat decizii de 'management îngrozitor' în cazul VFU Pașcani: Mulțumim pentru 'buna guvernare'
Primarul general, Ciprian Ciucu, apreciază că la nivelul Primăriei Capitalei și al Societății de Transport București (STB) au existat decizii de management 'îngrozitor' în ce privește gestionarea achiziției de 40 de tramvaie de la Electroputere VFU Pașcani. Edilul general a precizat că nu există hotărâri definitive în acest sens
Ciucu le-a propus primarilor ilfoveni optimizarea traseelor de transport și modificarea subvenției; el a cerut și reorganizarea ADITPBI
Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, le-a propus miercuri primarilor din Ilfov o raționalizare a traseelor de transport în comun, dar și o contribuție mai substanțială în ce privește subvenția, acoperită în prezent în proporție de 90% de PMB. În cadrul ședinței Adunării Generale a Asociaților TPBI, Ciucu a pledat și pentru o reorgan
Gorj: Valoarea proiectelor implementate prin PNRR este de aproape 120 de milioane de lei
Șase proiecte în valoare de aproximativ 120 de milioane de lei au fost finalizate în județul Gorj prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), acestea vizând investiții în sănătate, servicii sociale, eficiență energetică și educație, a anunțat, marți, președintele Consiliului Județean (CJ), Cosmin Popescu. Po
Danemarca: Bărbații de peste 55 de ani nu vor mai avea acces la tratamente de fertilitate
În Danemarca, bărbații cu vârste de peste 55 de ani nu vor mai avea acces la tratamentele de fertilitate din sectorul medical public, a anunțat marți organizația regiunilor daneze, care gestionează structurile publice de sănătate din această țară, informează AFP. 'Noua reglementare înseamnă că, de acum înainte, bărbații vor trebui &
Primăria Constanța informează că, la finalul PNRR, municipalitatea a absorbit 239 milioane de euro
Primăria Constanța a informat, marți, că municipalitatea a absorbit, la finalul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), 239 milioane de euro, cea mai mare sumă fiind investită într-o nouă centrală termoelectrică (CET). ''Valoarea totală a investițiilor prezentate depășește suma de 1,2 miliarde de lei, echivalentul a
Botoșani: O porțiune din DN 29D s-a surpat la mai puțin de trei ani de la modernizarea drumului
O porțiune din drumul național DN 29D, care face legătura între municipiul Botoșani și Vama Stânca, s-a surpat pe fondul unor alunecări de teren. Surparea are loc în zona unui viaduct construit pe raza localității Drislea din comuna Trușești și s-a produs la mai puțin de trei ani de la reabilitarea și modernizarea drumului re
Ciucu: Au fost inițiate procedurile de selecție pentru patru directori de teatre
Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, anunță că au fost inițiate procedurile de selecție pentru ocuparea posturilor de manager la patru instituții de cultură din București: Teatrul de Animație ''Țăndărică'', Teatrul ''Ion Creangă'', Opera Comică pentru Copii și Teatrul ''Excelsior''. Edil
Olguța Vasilescu: Toate investițiile atrase prin PNRR în Craiova au fost finalizate la termen
Investițiile atrase prin PNRR în Craiova au fost finalizate la termen, proiectele de dezvoltare în cartiere, școli și spitale, transport public și infrastructură ridicându-se la aproximativ 80 de milioane de euro, a anunțat, marți, primarul Lia Olguța Vasilescu. ''PNRR a însemnat pentru Craiova investiții de apr
Bihor: Stadiul lucrărilor pe lotul Chiribiș-Biharia al autostrăzii A3 a depășit 70%; progres de șase procente în ultima lună
Lucrările pe lotul 3C2 Chiribiș-Biharia al Autostrăzii Transilvania (A3), în lungime de 28,5 kilometri, au ajuns la un stadiu fizic de 71%, înregistrând un progres de șase puncte procentuale în luna august, a informat marți, într-un comunicat, Compania Națională de Investiții Rutiere. Potrivit sursei citate, const
Constanța: 57 de localități beneficiază de un sistem unitar de gestionare a deșeurilor; valoarea proiectului - 190 de milioane de lei
Județul Constanța are un sistem unitar de gestionare a deșeurilor, printr-un proiect cu fonduri europene în valoare de aproape 190 de milioane de lei, 57 de unități administrativ-teritoriale putând beneficia, începând cu 1 septembrie, de servicii moderne de colectare, transport, transfer, sortare, tratare și depozitare.









