Arad: Centura de Est a ajuns la un stadiu de 44% şi va fi deschisă la începutul anului viitor
Centura de Est a municipiului Arad, o şosea de 11 kilometri cu un pod peste Mureş şi un pasaj peste calea ferată ce ar urma să fie deschisă în ianuarie 2025, a ajuns la un stadiu de execuţie de 44%, potrivit informaţiilor publicate, luni, de Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri (DRDP) Timişoara.
"În ultima perioadă, au fost executate următoarele lucrări de drum: decopertare pământ vegetal în zona intersecţiilor, umpluturi terasamente, stabilizare pat drum cu lianţi hidraulici, consolidări la rampa pasajului peste calea ferată cu saltele de balast, profilări taluz şi îmbrăcarea taluzului cu pământ vegetal, execuţie gabioane la rampa pasajului peste CF. De asemenea, s-au realizat, pe unele sectoare, strat de formă şi fundaţie de balast. Au avansat şi lucrările la structuri: infrastructură şi suprastructura podului peste Mureş (armare/cofrare elevaţii, cofrare/armare grindă rezemare, montare grinzi şi predale, armare/cofrare/betonare placă suprabetonare, betonare trotuar) şi la infrastructura şi suprastructura pasajului peste calea ferată (montare tub dren, drenuri, hidroizolaţie verticală, aplicarea de protecţie anticorozivă în intrados etc.)", a transmis DRDP, care este supervizor al acestei investiţii lansate de Consiliul Judeţean Arad în parteneriat cu Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).
Cei 170 de muncitori aflaţi pe şantier lucrează şi la podeţe, la relocarea de reţele de telecomunicaţii, la alimentarea cu apă şi la reţeaua de iluminat.
Lucrările la acest drum au început în toamna anului trecut şi au ca termen de finalizare ianuarie 2025, antreprenorul fiind PORR Construct.
"După realizarea acestui segment de drum, Aradul va deveni primul municipiu reşedinţă de judeţ care are un inel de centură complet", afirma, la momentul deschiderii şantierului, preşedintele Consiliului Judeţean Arad, Iustin Cionca.
Viitorul drum va asigura legătura între DN69 Arad-Timişoara şi DN7 Arad-Deva, dar şi racordarea la autostrada A1. Proiectul cuprinde un nou pod peste Mureş (la Fântânele) şi un pasaj peste calea ferată (la Vladimirescu), cinci sensuri giratorii, o pistă de biciclete de 7,2 km şi staţii pentru mijloace de transport în comun.
Contractul pentru proiectarea tehnică şi execuţia lucrării a fost semnat în octombrie 2022, în prezenţa premierului de atunci, Nicolae Ciucă, când a fost anunţată valoarea investiţiei - 308 milioane de lei. AGERPRES/(AS - autor: Marian Buga, editor: Karina Olteanu, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Marcel Ciolacu: În zona de SAFE, vrem să se fabrice și la Buzău; există discuții în zona de armament
Președintele Consiliului Județean (CJ) Buzău, Marcel Ciolacu, consideră că, prin viitoarele investiții pentru înființarea a două parcuri industriale, ar putea să fie atrași inclusiv investitori care să producă armament, prin programul SAFE. CJ Buzău a aprobat joi o asociere cu Primăria Costești în scopul constituirii și administrării unui parc indu
PMB: Constructorul se pregătește pentru a începe să pună în siguranță blocul din Rahova afectat de explozie
Constructorul se pregătește pentru a începe să pună în siguranță blocul afectat de explozie anul trecut în Cartierul Rahova, a anunțat, joi, Primăria Capitalei. 'Săptămâna trecută am predat amplasamentul, iar constructorul se pregătește pentru a începe să pună în siguranță blocul din Rahova unde a avut loc explozia la ga
Bihor: Oradea și Szolnok susțin dezvoltarea legăturilor rutiere dintre România și Ungaria
Primarii municipiilor Oradea și Szolnok au convenit, în cadrul unei întâlniri desfășurate marți la Primăria Oradea, asupra necesității continuării investițiilor în infrastructura rutieră de mare viteză, pentru a îmbunătăți conexiunile dintre România și Ungaria și accesul către vestul Europei, a informat miercuri, într-un comu
PMB: Insolvența STB nu înseamnă oprirea transportului public sau reducerea numărului de autobuze, troleibuze și tramvaie
Procedura insolvenței STB nu înseamnă oprirea transportului public sau reducerea numărului de autobuze, troleibuze și tramvaie, au precizat reprezentanții Primăriei Municipiului București (PMB). ''Unul dintre principalele obiective ale solicitării insolvenței STB îl reprezintă chiar asigurarea continuității serviciului publ
Bihor: Prefectul Marcel Dragoș cere primăriilor să limiteze consumul de apă din cauza secetei
Prefectul județului Bihor, Marcel Daniel Dragoș, a solicitat tuturor Comitetelor Locale pentru Situații de Urgență să adopte, în regim de urgență, măsuri de raționalizare a consumului de apă potabilă, pe fondul secetei și al scăderii accentuate a debitelor surselor de apă. Potrivit unui comunicat al Instituției Prefectului Bihor, Comitet
CJ Arad: Aeroportul local este pregătit să preia cursele redirecționate de la Timișoara
Aeroportul Internațional Arad este pregătit să preia cursele aeriene ''care nu vor putea ateriza pe Aeroportul Internațional Timișoara în luna noiembrie'', din cauza unor lucrări care vor avea loc, a transmis, miercuri, Consiliul Județean (CJ) Arad. ''Infrastructura existentă, investițiile realizate de-a lungul an
Brașov: Ambasadorul Ucrainei a discutat cu autoritățile locale despre Inițiativa de Integrare Carpatică
Ambasadorul Ucrainei în România, Ihor Prokopchuk, s-a întâlnit, miercuri, la Brașov, cu prefectul județului, Cătălin Văsii, și cu președintele Consiliului Județean, Adrian Veștea, principalul punct de discuție vizând participarea județului Brașov la Inițiativa de Integrare Carpatică. Agenda discuțiilor a cuprins ș
Galați: A fost semnat ordinul de începere a lucrărilor de modernizare a Falezei Dunării, investiție de 226 de milioane de lei (GALERIE FOTO)
Primarul municipiului Galați, Ionuț Pucheanu, a semnat, miercuri, ordinul de începere a lucrărilor de modernizare a Falezei Dunării, investiție în valoare totală de peste 226 de milioane de lei, finanțată prin Programul Regional Sud-Est 2021-2027. Potrivit unui comunicat de presă transmis de Primăria Galați, ordinul de începe
Furnizorul software contrazice Primăria Iași în cazul insulelor ecologice care nu pot fi încă folosite
Compania care a realizat componenta software a celor 150 de insul ecologice digitalizate din municipiul Iași respinge afirmațiile primarului Mihai Chirica, potrivit cărora sistemul nu poate fi utilizat din cauza unei platforme informatice nefuncționale. Într-un punct de vedere transmis presei, furnizorul afirmă că platforma software utilizată în ca
Bihor: Cele două tronsoane ale Autostrăzii A3 din județ ar putea fi finalizate în decembrie 2026
Constructorul tronsonului Chiribiș - Biharia (28,55 km) al Autostrăzii Transilvania susține că lucrările se desfășoară înaintea graficului, mobilizarea din șantier este una dintre cele mai ample din ultimii ani și că ar putea fi dat în folosință, eventual ca drum național, chiar din luna decembrie a acestui an, ca și celălalt tronson, Chiribiș - Suplacu de Barcău
Arad: Proiect aprobat pentru reabilitarea Casei MARTA, sediul primei fabrici de mașini din țară
Clădirea în care a funcționat prima fabrică de mașini de pe teritoriul actual al României va fi transformată într-un hub cultural, printr-un proiect cu o finanțare de 42 de milioane de lei, aprobat, miercuri, de Consiliul Local al Municipiului Arad. Proiectul 'Casa Marta, patrimoniu viu pentru comunitate' și cheltuielile legate de ace
Maramureș: Primul pasaj rutier subteran va fi construit în Baia Mare; valoarea investiției - 100 de milioane de lei
Primul pasaj subteran din Baia Mare va fi construit la intrarea dinspre Cluj, aproape de principala gară a orașului, a declarat, miercuri, pentru AGERPRES, primarul Doru Dăncuș. 'Investițiile de anvergură în municipiul Baia Mare vor continua și ne-am propus să realizăm primul pasaj subteran în vecinătatea blocului Semilună, pe principala axă de
Hunedoara: Proiectul noului stadion 'Corvinul' intră în linie dreaptă
Ultimele detalii privind proiectul tehnic al noului stadion din municipiul Hunedoara au fost discutate marți de reprezentanții administrației locale la sediul Companiei Naționale de Investiții (CNI), context în care autoritățile apreciază că lucrările ar putea începe în cursul anului viitor. Proiectul tehnic întocmit pe
Bihor/Lucrările de eficientizare energetică de la Colegiul Național 'Emanuil Gojdu' vor fi terminate până la începerea anului școlar
Lucrările de eficientizare energetică, derulate prin PNRR, la Colegiul Național 'Emanuil Gojdu' din Oradea au ajuns la un stadiu de execuție de aproximativ 95%, cu un an mai repede decât termenul inițial, pentru a nu pierde fondurile europene, iar elevii și profesorii vor începe noul an școlar fără șantier, a anunțat marți primarul Florin Birta, &
Reprezentanții municipalității în AGA a STB, mandatați să solicite CA al societății declanșarea procedurii de insolvență
Reprezentanții municipalității în Adunarea Generală a Acționarilor (AGA) a STB au fost mandatați să solicite Consiliului de Administrație al societății să declanșeze procedura de insolvență, printr-un proiect de hotărâre adoptat în ședința Consiliului General de marți. Actul normativ a fost adoptat cu 39 de voturi 'pentru











