Satu Mare: A fost inaugurată pasarela pietonală peste râul Someş

Sute de persoane au participat, vineri, la deschiderea pasarelei pietonale peste râul Someş care face legătura între Centrul Nou al municipiului Satu Mare şi mall-ul din oraş.
Primarul Kereskenyi Gabor a îndepărtat gardurile de şantier după care a dat foarfeca unui copil care a tăiat panglica inaugurală.
"Pasarela pietonală nu este doar o simplă investiţie, este de acum înainte un simbol al oraşului nostru. Este una dintre cele mai mari structuri de acest gen din România, având o lungime de 214 metri, susţinerile fiind doar pe mal. Finalizăm astfel un pachet de proiecte, ca să le numesc aşa, care au schimbat faţa oraşului: Centrul Nou, Centrul Vechi şi această pasarelă pietonală. Toate aceste proiecte, finanţate din fonduri europene, au fost paşi obligatorii pentru dezvoltarea oraşului! Municipiul Satu Mare are o nouă faţă. Oraşul devine mai prietenos cu locuitorii săi şi mai atractiv pentru turişti. Mulţumesc sătmărenilor pentru răbdare şi susţinere. Îmi doresc să fie mândri de oraşul lor. Mulţumesc proiectantului, mulţumesc constructorilor nu doar pentru munca depusă, dar mai ales pentru că au pus mult suflet în acest proiect", a declarat primarul municipiului Satu Mare, Kereskenyi Gabor, la deschiderea accesului pe pasarela pietonală.
Pasarela pietonală a fost cuprinsă în amplul proiect cu finanţare europeană "Modernizarea şi extinderea traseului pietonal şi velo Centrul Nou din municipiul Satu Mare" derulat de Primăria Municipiului Satu Mare. AGERPRES /(AS - autor: Gheorghe Pietrar, editor: Karina Olteanu)
Foto: (c) Gheorghe Pietrar / AGERPRES
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Bihor: Sistem video de înaltă rezoluție în Sala ghișeelor din Primăria Oradea
Primăria municipiului Oradea a implementat un nou sistem de supraveghere video în Sala Ghișeelor (Piramida), menit să ofere suportul tehnic adecvat, atât pentru securitatea incintei, cât și pentru orice tip de situații neprevăzute, a informat vineri, într-un comunicat, Biroul de presă al primăriei.
Maramureș: Investiție de 2,3 miliarde de lei în rețele de apă din județ
Rețeaua de apă din municipiul Baia Mare și alte 30 de localități urbane și rurale va fi schimbată și modernizată în urma unei investiții de 2,3 miliarde de lei, a informat, vineri, președintele Consiliul Județean (CJ) Maramureș, Gabriel Zetea. ''Pentru prima dată în ultimii 35 de ani, Consiliul Județean Maramureș și Primări
Olguța Vasilescu (AMR): Faptul că nu există nicio variantă să se prelungească PNRR nu este o veste bună
Primarul municipiului Craiova, Lia Olguța Vasilescu, președintele Asociației Municipiilor din România, a declarat, joi, că faptul că nu există nicio variantă să se prelungească durata Planului Național pentru Redresarea și Reziliență (PNRR) nu este o veste bună pentru marile orașe, în condițiile în care toate proiectele începute trebuie finalizate la
Start-Up Nation: Înscrierile pentru cursurile gratuite de antreprenoriat debutează pe 15 aprilie
Înscrierile pentru cursurile gratuite de competențe antreprenoriale încep de marți, 15 aprilie, ora 10:00, conform unui comunicat de presă al Ministerului Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului (MEDAT). Cursurile sunt destinate persoanelor care doresc să își dezvolte abilități esențiale pentru a înființa și conduce o
Sector 3: Târg de Florii, în weekend, în Parcul IOR
Oamenii vor putea cumpăra bunătăți culinare de la Târgul de Florii care va avea loc, de vineri până duminică, în zona 'Biserica Maramureșeană' din Parcul IOR. Reprezentanții Primăriei Sectorului 3
Peste 62% dintre români susțin realizarea de investiții mai mari în rețelele de distribuție a energiei electrice (studiu)
Peste 62% dintre români susțin realizarea de investiții mai mari în rețelele de distribuție a energiei electrice, în timp ce 27,5% consideră că ar trebui să fie încurajați mai mult cei care doresc să devină independenți energetic, reiese dintr-o cercetare sociologică realizată pentru platforma despre-energie.ro. 'Calitatea serviciul
Linia 483, deviată de pe strada Rezervelor în perioada 11 - 23 aprilie
Linia de autobuz 483 va funcționa pe un traseu deviat în perioada 11 - 23 aprilie 2025, pentru a permite efectuarea unor lucrări la rețeaua de apă potabilă și canalizare de pe strada Rezervelor, din comuna Chiajna. Potrivit unui comunicat al Asociației de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București - Ilfov (TPBI), în intervalul men
Maramureș: Campanie de ecologizare demarată de Prefectură pentru a schimba imaginea județului
Ecologizarea unor comunități rurale, dar și curățarea unor însemne care reprezintă județul fac parte dintr-o campanie accelerată de schimbare de percepții publice demarată de Prefectură, a informat, joi, prefectul județului Maramureș, Florian Sălăjeanu. Conform acestuia, schimbarea a fost vizibilă în urma unei acțiunii de ecologiza
Maramureș: Principalul drum de legătură cu Sălajul este în reabilitare și va fi dat în exploatare anul acesta, anunță președintele CJ
Drumul județean 108A, care asigură conexiunea între Maramureș și Sălaj, se află în fază avansată de lucru, urmând să fie dat în exploatare anul acesta, a informat, joi, președintele Consiliului Județean (CJ) Maramureș, Gabriel Zetea. 'Zilele trecute (...) am avut o întâlnire de lucru alături de colegii d
Sector 1: Piață volantă de Florii în fața sediului primăriei și 'Street Food Festival' pe bulevardul Kiseleff
Un număr de 30 de producători români vor aduce savoarea gospodăriei tradiționale, de Florii, la piața volantă din fața sediului Primăriei Sectorului 1, iar oamenii care preferă mâncarea gătită în aer liber vor putea merge la 'Street Food Festival' pe bulevardul Kiseleff. Potrivit unui comunicat al Primăriei Sectorului 1 transmis mierc
Timiș/ Simonis: La Consiliul Județean a început marea restructurare
Președintele Consiliului Județean (CJ) Timiș, Alfred Simonis, a declarat, miercuri, că după finalizarea primei etape a analizei organigramei administrației județene, inclusiv la nivelul instituțiilor din subordine, vor fi desființate în total 643 de posturi, la care se adaugă 130 de posturi care vor fi externalizate. 'Este vorba de p
Prefectul Barabási Antal-Szabolcs: Indicatorii tehnico-economici pentru varianta ocolitoare a Târgu Mureșului, în curs de aprobare
Prefectul județului Mureș, Barabási Antal-Szabolcs, a declarat miercuri, într-o conferință de presă, că indicatorii tehnico-economici pentru varianta ocolitoare a Târgu Mureșului, pe relația Corunca-Ernei, sunt în curs de aprobare, iar până la sfârșitul anului ar putea fi dat ordinul de începere a lucrărilor.
Bihor: Oradea va sărbători, a doua zi de Paști, 106 ani de la instaurarea administrației românești
Municipiul Oradea va sărbători, a doua zi de Paști, 106 ani de la instaurarea administrației românești, printr-un program festiv ce va include o demonstrație a Gărzii Naționale și invitați speciali, printre care ar urma să se afle și președintele interimar Ilie Bolojan, a informat miercuri, într-un comunicat, Primăria Oradea. '
Gorj: Încă 11 microbuze electrice școlare achiziționate de Consiliul Județean
Consiliul Județean (CJ) a achiziționat încă 11 microbuze electrice școlare în cadrul proiectului 'Transport durabil pentru elevii Județului Gorj', cu o valoare totală de peste 15 milioane de lei, au anunțat, miercuri, reprezentanții instituției. Potrivit unui comunicat de presă transmis de CJ Gorj, autoritatea publică județ
Tescaru (ANRSC): S-au făcut investiții mari în domeniul colectării deșeurilor; ar trebui o rețea națională de reciclare
În România s-au făcut investiții mari în domeniul colectării deșeurilor, însă este necesară și o rețea națională de instalații pentru tratare și reciclare, a declarat, marți, președintele Autorității Naționale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice, Ionel Tescaru. 'Din punctul nostru de vedere, din analiza