VIDEO Nicuşor Dan: Circulaţia rutieră pe Podul Grant, deschisă pe sensul Crângaşi - Turda
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a anunţat duminică, pe Podul Grant, că circulaţia rutieră pe sensul Crângaşi - Turda s-a deschis, se circulă pe cele două linii de tramvai, dar şi pe bretelele de acces care au fost extinse.
"Suntem pe Podul Grant, am promis că pe 31 martie dăm drumul la circulaţia pe acest sens, ne-am ţinut de cuvânt. Mulţumesc administraţiei străzilor şi constructorului. În plus, dăm drumul şi pe bretelele de acces, din punctul de vedere al traficului şi am dat drumul deja pe cele două linii de tramvai. Din punctul de vedere al traficului nu mai există restricţii", a precizat Dan, într-o conferinţă de presă organizată pe Podul Grant.
El a adăugat că lucrarea a costat 50 de milioane de lei şi a menţionat că urmează să se efectueze lucrări la structura de rezistenţă a podului, fără a fi afectat traficul rutier.
"O lucrare care costă cu totul 50 de milioane de lei. Mai avem de făcut dedesubt, pe structura de rezistenţă, dar lucrări care nu afectează deloc traficul. Lucrările se vor termina în august, anul acesta, cu un an mai devreme decât era prevăzut în contract. Ăsta este avantajul de a lucra cu firme private, în loc de companii municipale care, chiar dacă vor, nu au expertiza şi experienţa de a face tipul ăsta de lucrări", a afirmat Dan. AGERPRES /(AS-autor: Sorinel Peneş, editor: Antonia Niţă, editor online: Gabriela Badea)
* Mai multe imagini pe AGERPRES FOTO
** Citiţi şi:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Judele: Rețeaua de adăposturi climatice include 70 de instituții publice și 200 de farmacii partenere
Administratorul public al Capitalei, Lucian Judele, anunță că a fost deschisă Rețeaua de Adăposturi Climatice din București, un sistem de spații sigure pentru perioadele de caniculă și ger. Rețeaua include aproximativ 70 de instituții publice și 200 de farmacii partenere, toate integrate într-o hartă interactivă (bucuresti-rezilient.pmb.ro), alături de p
Ciucu propune construirea a două bazine de retenție a apei: Canalizarea nu face față
Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, propune construirea a două bazine mari de retenție care să preia apa în timpul ploilor extreme și să o evacueze controlat în râul Dâmbovița, iar în perioadele secetoase să o păstreze pentru irigații. El menționează că actuala infrastructură de canalizare și de preluare a apelor pluviale a
Bihor: Un tramvai vechi Tatra, pictat de elevi în stil Art Nouveau, circulă la Oradea
Un tramvai pictat în stil Art Nouveau, realizat de elevii Colegiului Național 'Emanuil Gojdu' în parteneriat cu societatea de transport public OTL, a ieșit miercuri pe traseele din Oradea, după ce a efectuat o cursă inaugurală pe ruta Depou - Piața Unirii - Depou, a informat Primăria Oradea. 'Am vrut să facem ceva care să îi repre
PMB: Peste 100 de copaci căzuți pe trotuar în Sectorul 1; un număr de 50 de autoturisme avariate în Sectorul 5
Un număr de 110 copaci au căzut pe trotuar în Sectorul 1, iar 82 în Sectorul 5, în urma furtunii de marți spre miercuri, transmite Primăria Capitalei, pe pagina sa de Facebook. Potrivit info
Ciucu: Bucureștiul s-a confruntat cu unul dintre cele mai extreme fenomene meteo
Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, a transmis miercuri că Bucureștiul s-a confruntat, în noaptea de marți spre miercuri, cu 'unul dintre cele mai extreme fenomene meteorologice' din ultimii 30 de ani, conform evaluării făcute împreună cu reprezentanții ISU. El a atras atenția că urmează și alte avertizări meteo din aceeași categorie.
Primăria Brașov a încheiat un contract suplimentar de intervenție imediată pentru prevenirea și combaterea atacurilor urșilor
Primăria Brașov a încheiat, pentru perioada 1 iulie - 31 decembrie, un contract suplimentar privind asigurarea serviciilor de permanență și intervenție imediată pentru prevenirea și combaterea atacurilor exemplarelor de urs brun asupra persoanelor și bunurilor acestora, majorând suma alocată în luna mai pentru aceste servicii.
Neamț: Primăria construiește cu fonduri nerambursabile un Teatru de vară în incinta Ștrandului Municipal Piatra-Neamț
Primarul municipiului Piatra-Neamț, Adrian Niță, a anunțat semnarea contractului cu fonduri nerambursabile pentru construirea unui Teatru de vară în incinta Ștrandului Municipal. Investiția în valoare de 12 milioane de lei este asigurată prin Fondul European de Dezvoltare Regională - Programul Regional Nord-Est 2021-2027 iar contri
Mureș: Aquapark cu o suprafață de circa 20.000 mp, la Sovata, investiție de 104,52 milioane de lei
Consiliul Județean (CJ) Mureș a aprobat, luni, într-o ședință extraordinară, încheierea unui parteneriat cu Orașul Sovata pentru realizarea unui Aquapark cu o suprafață de circa 20.000 mp, o investiție de 104,52 milioane de lei care se dorește a fi realizată prin fonduri europene. 'Investiția va fi depusă spre finanțare prin Pr
Maramureș: Primăria Baia mare și CJ vizează extinderea colaborării cu orașe din China în domeniul economic
Relațiile culturale ale primăriei municipiului Baia Mare cu trei orașe din China translează spre zona economică și sunt explorate condițiile unei asemenea colaborări inclusiv la nivelul județului Maramureș, a declarat, luni, primarul Doru Dăncuș, prezent la întâlnire a oamenilor de afaceri la care a participat și ambasadorul Chinei în România, Chen Fe
Vaslui: CJ dorește amenajarea unei zone de agrement la Ansamblul monumental 'Podul Înalt'
Conducerea Consiliului Județean (CJ) Vaslui a anunțat, luni, în cadrul unei conferințe de presă, că dorește amenajarea unei zone de agrement la Ansamblul Monumental 'Podul Înalt' din localitatea Băcăoani, comuna Muntenii de Jos. Președintele instituției, Ciprian Trifan, a precizat că a fost transferat un teren lângă complexul deja rea
Noul operator de salubritate din Sectorul 1 este pregătit să înceapă activitatea de la 1 iulie
Noul operator de salubrizare care va începe activitatea de la 1 iulie în Sectorul 1 anunță că pentru colectarea deșeurilor menajere, fracția umedă, va folosi 23 de autogunoiere, cu capacități adaptate traseelor, iar pentru fracția uscată sunt pregătite 14 autospeciale.
Lucrări la Pasajul Basarab - mașinile vor circula pe o singură bretea
Lucrările de remediere la Pasajul Basarab continuă luni, etapă în care mașinile vor circula pe o singură bretea. 'În perioada 29 iunie - 31 iulie, mașinile vor circula pe o singură bretea, în ambele sensuri, dinspre Calea Grozăvești înspre Șos. Nicolae Titulescu și invers', potrivit Primăriei Capitalei.
'Străzi Deschise - București, Promenadă urbană' - duminică, până la ora 22:00
Evenimentul 'Străzi Deschise - București, Promenadă urbană' se desfășoară duminică, până la ora 22:00, pe Calea Victoriei, publicul fiind invitat, totodată, la un tur ghidat și la dezbateri despre reducerea riscului seismic.
Harghita: Președintele CJ solicită sprijinul Comisiei Europene pentru gestionarea problemei urșilor
Președintele Consiliului Județean Harghita, Bíró Barna-Botond, a solicitat sprijinul președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, pentru gestionarea conflictelor tot mai frecvente generate de prezența ursului brun în apropierea localităților, arătând că problema a depășit capacitatea de intervenție a autorităților locale și naționale
Sector 1: Târguri cu produse pe bază de lavandă, în weekend, în piețele Amzei și Matache
Târguri cu produse pe bază de lavandă vor fi organizate, în acest weekend, în piețele Amzei și Matache, unde vizitatorii interesați vor putea participa la diverse ateliere, admira expoziții tematice și se vor delecta cu spectacole de folclor și magie. Potrivit unui comunicat al Primăriei Sectorului 1 transmis joi, piețele Amzei și Matache se









