Argeş: Liniile metropolitane de autobuze de la Piteşti vor avea indicativul 'M', pentru a le diferenţia de cele urbane
Liniile metropolitane de autobuze de la Piteşti vor avea indicativul 'M', pentru a le diferenţia de cele urbane, au anunţat, miercuri, Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public şi operatorul regional de transport Publitrans 2000.
Potrivit unui comunicat de presă, modificarea va fi făcută începând cu data de 18 martie, pentru a facilita o identificare mai precisă a liniilor metropolitane în raport cu liniile urbane.
Sursa citată precizează că, începând cu aceeaşi dată, linia M6B va fi operaţională pe traseul Izvorani - Ştefăneşti blocuri. De asemenea, pentru a satisface cererea de transport a locuitorilor oraşului Ştefăneşti, traseul liniei M9B va fi prelungit, având ca nou punct terminus Calea Bucureşti din municipiul Piteşti.
"Transportul se va efectua cu mijloace de transport noi şi moderne, echipate cu sisteme de climatizare şi informare a călătorilor, camere de supraveghere video şi adaptate nevoilor persoanelor cu dizabilităţi. Programul de circulaţie va fi afişat în toate staţiile de parcurs, putând fi accesat şi pe site-ul publitrans2000.ro, precum şi prin intermediul butonului de planificare a călătoriei prin Google Maps", se mai menţionează în comunicat.
Operatorul regional de transport Publitrans 2000 acoperă în prezent 16 trasee urbane în municipiul Piteşti, precum şi nouă trasee metropolitane.
Traseele metropolitane de transport public asigură legătura între municipiul Piteşti şi cinci localităţi: oraşul Ştefăneşti şi comunele Bascov, Bradu, Mărăcineni şi Oarja. AGERPRES/(AS - autor: George Onea, editor: Karina Olteanu, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Vâlcea/Cseke Attila: Ținta de 110 creșe prin PNRR va fi atinsă până la finalul lunii august
Ministerul Dezvoltării va analiza posibilitatea extinderii programului național 'Sfânta Ana' după încheierea Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), a declarat vineri ministrul interimar Cseke Attila, la Bălcești, cu prilejul inaugurării celei de-a 92-a creșe din acest program. El a subliniat că, până la
Ambasadorul Spaniei la București și primarul Capitalei au discutat despre un proiect privind dependențele în rândul tinerilor
Ambasadorul Spaniei la București, Jose Antonio Hernandez Perez-Solorzano și primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, au discutat, vineri, despre un proiect pe care vor să îl organizeze în noiembrie despre dependențele în rândul tinerilor. 'Jose Antonio Hernandez Perez-Solorzano a revenit astăzi în vizită
Ciprian Ciucu: După ce am preluat mandatul nu am avut nicio săptămână să nu explodeze o 'bombă bugetară'
Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, a declarat vineri că, de la preluarea mandatului, nu a avut nicio săptămână în care 'să nu explodeze o bombă bugetară', completând că vor fi necesare niște reforme suplimentare pentru a menține municipalitatea pe linia de plutire din punct de vedere financiar. 'După ce
Maramureș: Proiectul 'Primul ghiozdan', finanțare de 290.000 de lei din partea CJ
Suma de 290.000 de lei din bugetul Consiliul Județean (CJ) Maramureș va fi alocat pentru proiectul 'Primul ghiozdan' pentru copii aflați în clasa pregătitoare, a informat, joi, președintele CJ, Gabriel Zetea. 'Mă bucur sincer că 'Primul ghiozdan' a devenit un proiect al întregului județ, un proiect care a trecut
Dâmbovița: A fost semnat contractul de finanțare pentru DJ 714, drumul care face legătura cu stațiunea Peștera
Consiliul Județean Dâmbovița a semnat, joi, cu ADR Sud Muntenia, contractul de finanțare pentru drumul montan DJ 714, drum care face legătura cu Stațiunea Peștera, valoarea investiției fiind de 390 de milioane de lei. 'Este drumul județean pe care îl așteptăm de foarte mult timp, ținând cont de investițiile pe care le ave
Sălaj: 45 de clădiri școlare fără autorizație la incendiu; prefectul a convocat autoritățile locale pentru rezolvarea situației
Un număr de 45 de clădiri cu destinația de învățământ din județul Sălaj funcționează fără autorizație de securitate la incendiu, prefectul Claudiu Bîrsan convocând, joi o ședință de lucru cu reprezentanții autorităților implicate pentru accelerarea obținerii acestor documente, potrivit unei postări pe contul de Facebook al Instituției Prefectu
Iași: Primarul Chirica a anunțat începerea lucrărilor de construcției a centralei fotovoltaice de la CET II Holboca
Primarul municipiului Iași, Mihai Chirica, a anunțat joi, în cadrul unei conferințe de presă, că începe construirea unui parc de panouri fotovoltaice la CET II Holboca. Potrivit sursei citate, la licitația aferentă acestei investiții, cu o prevedere financiară de 48,81 milioane lei cu TVA, au fost înscrise șase oferte. După e
Marcel Ciolacu: În zona de SAFE, vrem să se fabrice și la Buzău; există discuții în zona de armament
Președintele Consiliului Județean (CJ) Buzău, Marcel Ciolacu, consideră că, prin viitoarele investiții pentru înființarea a două parcuri industriale, ar putea să fie atrași inclusiv investitori care să producă armament, prin programul SAFE. CJ Buzău a aprobat joi o asociere cu Primăria Costești în scopul constituirii și administrării unui parc indu
PMB: Constructorul se pregătește pentru a începe să pună în siguranță blocul din Rahova afectat de explozie
Constructorul se pregătește pentru a începe să pună în siguranță blocul afectat de explozie anul trecut în Cartierul Rahova, a anunțat, joi, Primăria Capitalei. 'Săptămâna trecută am predat amplasamentul, iar constructorul se pregătește pentru a începe să pună în siguranță blocul din Rahova unde a avut loc explozia la ga
Bihor: Oradea și Szolnok susțin dezvoltarea legăturilor rutiere dintre România și Ungaria
Primarii municipiilor Oradea și Szolnok au convenit, în cadrul unei întâlniri desfășurate marți la Primăria Oradea, asupra necesității continuării investițiilor în infrastructura rutieră de mare viteză, pentru a îmbunătăți conexiunile dintre România și Ungaria și accesul către vestul Europei, a informat miercuri, într-un comu
PMB: Insolvența STB nu înseamnă oprirea transportului public sau reducerea numărului de autobuze, troleibuze și tramvaie
Procedura insolvenței STB nu înseamnă oprirea transportului public sau reducerea numărului de autobuze, troleibuze și tramvaie, au precizat reprezentanții Primăriei Municipiului București (PMB). ''Unul dintre principalele obiective ale solicitării insolvenței STB îl reprezintă chiar asigurarea continuității serviciului publ
Bihor: Prefectul Marcel Dragoș cere primăriilor să limiteze consumul de apă din cauza secetei
Prefectul județului Bihor, Marcel Daniel Dragoș, a solicitat tuturor Comitetelor Locale pentru Situații de Urgență să adopte, în regim de urgență, măsuri de raționalizare a consumului de apă potabilă, pe fondul secetei și al scăderii accentuate a debitelor surselor de apă. Potrivit unui comunicat al Instituției Prefectului Bihor, Comitet
CJ Arad: Aeroportul local este pregătit să preia cursele redirecționate de la Timișoara
Aeroportul Internațional Arad este pregătit să preia cursele aeriene ''care nu vor putea ateriza pe Aeroportul Internațional Timișoara în luna noiembrie'', din cauza unor lucrări care vor avea loc, a transmis, miercuri, Consiliul Județean (CJ) Arad. ''Infrastructura existentă, investițiile realizate de-a lungul an
Brașov: Ambasadorul Ucrainei a discutat cu autoritățile locale despre Inițiativa de Integrare Carpatică
Ambasadorul Ucrainei în România, Ihor Prokopchuk, s-a întâlnit, miercuri, la Brașov, cu prefectul județului, Cătălin Văsii, și cu președintele Consiliului Județean, Adrian Veștea, principalul punct de discuție vizând participarea județului Brașov la Inițiativa de Integrare Carpatică. Agenda discuțiilor a cuprins ș
Galați: A fost semnat ordinul de începere a lucrărilor de modernizare a Falezei Dunării, investiție de 226 de milioane de lei (GALERIE FOTO)
Primarul municipiului Galați, Ionuț Pucheanu, a semnat, miercuri, ordinul de începere a lucrărilor de modernizare a Falezei Dunării, investiție în valoare totală de peste 226 de milioane de lei, finanțată prin Programul Regional Sud-Est 2021-2027. Potrivit unui comunicat de presă transmis de Primăria Galați, ordinul de începe












