Preşedintele CJ Covasna: Castelul de la Olteni va fi o atracţie turistică unică în regiune; va avea şi un centru de echitaţie

Castelul din Olteni, aflat în curs de reabilitare pe baza unui proiect cofinanţat prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, urmând a fi transformat într-un muzeu ecvestru, va avea şi un centru de echitaţie, potrivit preşedintelui Consiliului Judeţean Covasna, Tamas Sandor.
"Judeţul Covasna are cele mai multe conace şi castele din România pe kilometru pătrat, avem 165 de conace şi castele luate în evidenţă, o parte în proprietate publică, dar majoritatea în proprietate privată, iar o parte sunt deja deschise pentru turism. Din acest spectru face parte şi castelul de la Olteni, construit în anul 1827 de contele Miko Miklos. Şi pictura murală descoperită aici reprezintă un unicat în Bazinul carpatin (...). Desigur, intenţia noastră este să îl repunem în circuitul public, să redăm acest castel oamenilor, vizitatorilor, turiştilor, dar să aibă şi un rol social şi economic, asta însemnând că acolo va fi nu numai un muzeu al calului secuiesc sau al călăriei, care este tradiţională în această zonă, ci şi ceva în plus. Aşa cum se ştie, la Olteni am construit de câţiva ani o pistă unde organizăm concursuri naţionale şi internaţionale de atelaje şi, desigur, vrem să dezvoltăm acest spectru", a declarat vineri Tamas Sandor pentru AGERPRES.
Acesta a menţionat că au fost reconstruite grajdurile şi în urmă cu circa trei ani a fost adus din Ungaria un armăsar extrem de valoros, fiind unul dintre ultimii armăsari de montă pe linia genealogică Kisber, rasă ce îşi are originea în Olteni.
"Am reconstruit grajdurile din incinta castelului iar domnul primar Fodor Istvan, care este deja aproape un profesionist în creşterea cailor, a adus acasă, la Olteni, acea rasă de cai din perioada interbelică, atunci când a fost o viaţă strălucitoare în acest castel. Deci, nu vrem numai legenda, nu numai aura nobiliară vrem să o redăm, ci vrem să dăm şi o funcţionalitate şi să le dăm posibilitatea şi vizitatorilor, oamenilor care iubesc caii şi călăritul să petreacă timp liber iar asta să aducă şi beneficii materiale pentru această investiţie", a spus Tamas Sandor.
Proiectul este finanţat prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) - Componenta C11 Turism şi cultură, Investiţia I1 - Promovarea celor 12 rute turistice/culturale, iar valoarea acestuia se cifrează la peste 18 milioane de lei.
"Investiţia este în derulare, dar termenul de finalizare nu depinde de noi. Contractul de finanţare îl avem până în 2026, pentru că o parte din această investiţie, cam jumătate, este finanţată prin PNRR. (...) La jumătatea anului trecut au început lucrările şi avansează bine, dar sunt milioane de probleme, pentru că, vă daţi seama, e un monument istoric categoria A. Când s-a scos tencuiala s-au descoperit nişte picturi despre care nu ştiam că sunt acolo, apoi a trebuit să facem expertiza şi aşa mai departe. (...) Oricum, vrem să facem ceva foarte frumos acolo, să reabilităm şi să restaurăm cât de mult se poate. Castelul de la Olteni va fi o atracţie turistică deosebită, unică în regiune", a afirmat preşedintele CJ.
Castelul din Olteni a fost restituit urmaşilor fostului proprietar în anul 2007, care l-au vândut în anul 2014 Consiliului Judeţean şi Consiliului Local Bodoc. Castelul, construit în stil empire, este unic în Transilvania datorită picturilor existente pe pereţii interiori ai camerelor, care surprind scene din viaţa socială sau evocă scene din războiul napoleonian. AGERPRES/(A-autor: Oana Mălina Negrea, editor: Antonia Niţă, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
AGERPRES vă urează Paște fericit!
Echipa Agenției Naționale de Presă AGERPRES vă urează Paște binecuvântat alături de cei dragi! Vă mulțumim pentru colaborare și pentru încrederea pe care ne-o acordați în fiecare zi. Paște fericit!
REPORTAJ/Șimleu Silvaniei, orașul în care bugetul de dezvoltare a crescut de patru ori în ultimii patru ani
Șimleu Silvaniei, al doilea oraș ca mărime al Sălajului, a înregistrat, în ultimii patru ani, o creștere a bugetului de dezvoltare de aproape patru ori, evoluție reflectată în numeroase proiecte prin care administrația locală și-a dorit să schimbe fața orașului, majoritate dintre ele fiind finanțare din fonduri europene. Primarul orașului Șim
VIDEO/ANPC: Amendă de 35.000 de lei pentru o societate de transport persoane din sectorul 4
Comisarii pentru protecția consumatorilor din sectorul 4 au desfășurat joi o acțiune de control la SC Mototolea Com Serv SNC - Autogara Mototolea Berceni, în vederea verificării respectării prevederilor legale privind serviciile de transport persoane, societatea fiind amendată cu 35.000 de lei. De asemenea, s-a dispus oprirea temporară a
Nicușor Dan spune că jumătate dintre locurile de joacă nu pot fi modernizate din cauza bugetului mic
Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, spune că jumătate dintre locurile de joacă administrate de Municipalitate nu pot fi modernizate din cauza bugetului mic pe care îl are PMB în acest an. El menționează că au fost semnate contractele și că furnizorii sunt pregătiți pentru executarea amenajărilor, dar că PMB nu poate achita
Prahova: CJ anunță finalizarea lucrărilor de consolidare a blocurilor afectate de surparea de la Slănic
Consiliul Județean Prahova anunță, joi, finalizarea lucrărilor de consolidare a blocurilor care au fost afectate de surparea produsă în urmă cu un an pe strada 23 August din orașul Slănic. De asemenea, au fost finalizate și lucrările de reabilitare a sediului Poliției, afectat de același eveniment. 'La aproape un an de
Nicușor Dan: Primăria a emis bonduri în valoare de 555.000.000 lei; subscrierea a fost de 190%
Primăria Capitalei a reușit să emită obligațiuni municipale în valoare de 555 de milioane de euro, pentru a refinanța împrumutul contractat în anul 2005, anunță edilul general, Nicușor Dan. Subscrierea față de suma pe care PMB voia să o obțină a fost de 190%, ceea ce dovedește faptul că Primăria beneficiază 'încrede
Olt: Primarul orașului Balș anunță că o investiție într-o fabrică de aluminiu va genera 400 de locuri de muncă
O nouă investiție pe platforma industrială a orașului Balș începe anul acesta și va genera 400 de locuri de muncă, fiind vorba de o fabrică de aluminiu, a anunțat miercuri, primarul localității, Cătălin Rotea, care a precizat că a semnat certificatul de urbanism pentru obiectiv. Fabrica, o investiție a companiei Delta Aluminium, va fi am
Iași: Oficiali de la București, Chișinău și Bruxelles vor fi prezenți la Festivalul 'Podul de Flori' de la Ungheni
Oficialități de la București, Chișinău și Bruxelles vor fi prezente sâmbătă, 26 aprilie, în centrul orașului Ungheni, din Republica Moldova, pentru a lua parte, începând cu ora 12:00, la Festivalul 'Podul de Flori' organizat cu prilejul începerii lucrărilor construcției Podului rutier de la Ungheni - Golăești, parte din Autostrad
Galați: CJ a alocat 150.000 lei pentru refacerea Școlii din Malu Alb distrusă de incendiu pe 30 martie
Consiliul Județean Galați a alocat suma de 150.000 lei pentru refacerea Școlii din localitatea Malu Alb, distrusă într-un incendiu provocat cu intenție de un localnic în vârstă de 35 de ani, în noaptea de 30 martie. 'Am alocat un ajutor de 150.000 lei pentru refacerea Școlii gimnaziale din satul Malu Alb, comuna Dră
Timiș: A fost predat amplasamentul pentru viitorul Institut Oncologic Regional
Administrația județeană a predat miercuri, către firma constructoare, amplasamentul pe care va fi ridicat viitorul Institut Oncologic Regional din Timișoara (IORT). Președintele Consiliului Județean (CJ) Timiș, Alfred Simonis, a declarat că lucrările vor începe cu demolarea ruinelor a ceea ce s-a dorit a fi, în urmă cu 30 de ani, u
Iași: Programul Primăriei și al instituțiilor din subordine, modificat în perioada Pascală
Primarul Mihai Chirica a declarat miercuri, într-o conferință de presă, că în perioada 18-21 aprilie, inclusiv, va fi modificat programul municipalității și al societăților furnizoare de servicii publice. 'Conform reglementărilor legale, Primăria Municipiului Iași nu va avea program de lucru de vineri, 18 aprilie, până lu
Arad: Zece tramvaie noi vor fi cumpărate de la fabrica locală Astra Călători
Primăria Arad va cumpăra zece tramvaie Imperio noi de la fabrica Astra Călători, după ce a obținut finanțare europeană totală de 90 de milioane de lei, a informat, marți, administrația locală. Potrivit unui comunicat de presă transmis de Primăria Arad, au fost semnate două contracte de finanțare cu Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest, fie
Timiș: Conacul de la Banloc, al Principesei Elisabeta, va fi administrat de Consiliul Județean și Mitropolia Banatului
Conacul din comuna timișeană Banloc, al cărui proprietar a fost Principesa Elisabeta, fiica Regelui Ferdinand și a Regiei Maria, va fi administrat de Consiliul Județean (CJ) Timiș și Mitropolia Banatului, care vor să îl transforme într-un centru cultural și turistic. 'Consilierii județeni au votat în plenul extraordinar d
Timiș: Viceprimarul Timișoarei cere Prefecturii controale în internatele școlilor, după ce a descoperit muncitori cazați ilegal
Viceprimarul municipiului Timișoara, Ruben Lațcău, a cerut, marți, Prefecturii Timiș și Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ) să elaboreze pe parcursul zilei un plan de control în toate internatele și căminele din oraș, după ce a descoperit într-un internat, în noaptea de luni spre marți, muncitori în construcții cazați ilegal, sedii de firme
Bistrița-Năsăud: Referendum local în comuna Parva, odată cu turul al doilea al alegerilor prezidențiale
Cetățenii comunei Parva din județul Bistrița-Năsăud vor fi chemați la urne în 18 mai, odată cu turul al doilea al alegerilor prezidențiale, pentru a se pronunța și cu privire la o intenție a administrației locale de a schimba categoria de folosință pentru o suprafață de 50 de hectare de pășune, în vederea dezvoltării unor investiții turistice.