Maramureş: CS Minaur Baia Mare, în situaţie critică din cauza unei administrări defectuoase
Finanţarea Clubului Sportiv Minaur, cu echipele de handbal fete şi băieţi, va fi analizată de Consiliul Local Baia Mare în urma raportului de audit pe anul 2023, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, primarul interimar al municipiului Baia Mare, Doru Dăncuş.
Acesta a ţinut să sublinieze că situaţia financiară a clubului este critică.
"Am primit raportul de audit pe care o să-l semnez chiar azi şi apoi o să-l facem public. O să-l transmit tuturor consilierilor locali (...). Ca o interpretare a concluziilor din audit, vreau să vă spun foarte clar că, din punctul meu de vedere trebuie să existe anumite schimbări şi acolo trebuie ca cineva, cel puţin o persoană, trebuie să facă un pas lateral, să plece, chiar dacă în raportul de audit unele persoane nu se regăsesc în semnarea unor documente, în realizarea transferurilor, semnarea contractelor de prestaţie sportivă cu jucătorii şi stafful tehnic (...). Aici s-au produs foarte multe derapaje, s-au încălcat foarte multe legi. Până la urmă, un contract de activitate sportivă e ca un contract de achiziţie publică, pentru că vorbim de club public. (...) O achiziţie publică are o anumită foaie de parcurs, trebuie să se îndeplinească nişte paşi. Trebuie să avem în spate, în momentul în care acel contract de achiziţie publică, fie el contract de activitate sportivă, care are la bază un ordin al ministrului Sporturilor, trebuie să îndeplinească anumite condiţii", a declarat Doru Dăncuş.
Edilul a subliniat că raportul de audit arată că majoritatea dintre administratorii clubului n-au respectat legile în vigoare şi prea puţine decizii luate de preşedintele clubului şi alte persoane apropiate au fost transparente.
"Avem personal în cadrul clubului care nu şi-a făcut datoria, nu a ştiut să respecte anumite prerogative ale legii, şi pentru acest lucru cineva trebuie să răspundă. Eu nu vreau să dau nume în momentul de faţă. Am avut o discuţie cu o parte din colegii care au fost angrenaţi, iar din punctul meu de vedere nu există un management sportiv asumat, performant la clubul Minaur, şi nu există nici un management economic, asumat, atâta vreme cât datoriile clubului au crescut de la un an la altul, iar performanţa a scăzut şi au făcut contraperformanţe în sezonul competiţional trecut. În aceste condiţii, este clar că ceva nu a funcţionat cum trebuie. Mai mult decât atât, reconstrucţia clubului, acum, la 50 de ani, Minaur, practic, trebuie făcută pe doi piloni: trebuie credibilizat acest club, iar credibilizarea aceasta nu poate decât să vină printr-o transparenţă a deciziilor şi a tuturor acţiunilor care se întâmplă în acest club. Nu mai trebuie să existe secrete, pentru că vorbim de bani publici (...), plecând de la conducerea executivă până la toate aprobările care trebuie să fie luate de consiliul de administraţie şi propunerile să fie aprobate de Consiliul Local. (...) Clubul este în subordinea Consiliului Local şi este importantă implicarea consilierilor locali", a spus Doru Dăncuş.
Primarul interimar a mai precizat că managerii clubului au acţionat pasiv şi s-au bazat doar pe banii acordaţi prin bugetul local.
"Funcţionarii din acest club, conducerea executivă, managerii, au fost foarte pasivi în ce priveşte finanţarea sau atragerea de resurse externe. Cum e posibil ca un brand ca Minaur să nu poată să aibă sponsori, să nu poată să atragă acţionari, susţinători pentru desfăşurarea în cele mai bune condiţii a activităţilor sportive sau pentru obiective mult mai înalte pe care să ni le fixăm. Nu cred că nu există oameni care să-şi dorească să facă front comun cu autoritatea publică locală şi să sprijine Minaur. Cred că aveau ca sarcină să atragă - marketing, promovare, direcţia sportivă, team managerii, ei trebuiau să fie primii care să meargă să convingă un posibil sponsor", a punctat Doru Dăncuş.
El a precizat că nu îşi doreşte dispariţia clubului Minaur.
"Un lucru vă spun clar şi foarte răspicat: eu nu îmi doresc dispariţia clubului Minaur. (...) Noi trebuie să consolidăm acest club, dar să mergem pe consolidare piramidală, să plecăm de la o situaţie de fapt, reală, pe care o avem noi azi. (...) Municipiul Baia Mare nu poate să susţină, astăzi, un club cu 30 de milioane, cu 40 de milioane de lei ca să facem performanţă aşa cum ne-am dori cu toţii. (...) Pe execuţia bugetară de anul trecut am avut peste 9 milioane de lei la echipa de handbal masculin şi peste 9,5 milioane de lei la handbal feminin, şi este enorm pentru performanţele pe care le-am obţinut. Enorm ca buget!", a declarat Doru Dăncuş.
Primarul interimar a precizat că Minaur a fost jefuit de bani prin transferuri păguboase.
"S-au făcut nişte transferuri păguboase, s-a jefuit bugetul public. Am cinci, şase cazuri de sportivi care au stat pe bară, au stat în tribună şi au încasat lună de lună 6.000 de euro! Este absolut inimaginabil! Şi să nu se ia nicio măsură, nu se poate. Nu este normal să plătim pe cineva care stă în tribună şi aplaudă. Trebuie să aducem sportivi care să depună efort pe teren şi să ne ajute la îndeplinirea obiectivelor", a mai adăugat Doru Dăncuş
Primarul interimar al municipiului Baia Mare a mai subliniat că pe anul 2023 clubul Minaur a înregistrat datorii de peste 8 milioane de lei, iar pentru a putea funcţiona în anul 2024, plus, plata datoriilor, clubul avea nevoie de alte câteva zeci de milioane lei, sume de bani pe care bugetul local nu şi le poate permite.
Acesta a cerut public preşedintelui CS Minaur Baia Mare, Liviu Bala, să părăsească funcţia. AGERPRES/(A-autor: Leontin Cupar, editor: Mihai Ţenea, editor online: Adrian Dãdârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Iași/Primarul Mihai Chirica: Subfinanțarea cronică a sistemului energetic este cauza crizei energiei din România
Primarul municipiului Iași, Mihai Chirica, a anunțat că echipele mixte CET - DelGaz Grid au reușit să refacă punctul de alimentare de la Transformatorul 5 al CET I Iași, după avaria provocată de incendiul de sâmbătă la postul electric de
Primăria Sectorului 3 anunță pe SEAP licitație de echipamente pentru supraînălțări la trecerile de pietoni și intersecții
Primăria Sectorului 3 anunță pe SEAP licitație pentru un acord cadru de furnizare și punere în funcțiune de echipamente și dotări suplimentare pentru supraînălțarea a circa 1.100 de treceri de pietoni și intersecții în vecinătatea unităților de învățământ și a zonelor aglomerate, valoarea estimată a contractului depășind 28,5 milioane de lei.
Bihor: Fațada clădirii Teatrului de Stat din Oradea, reabilitată cu fonduri de la Consiliul Județean
Fațada clădirii Teatrului de Stat din Oradea, unul dintre cele mai reprezentative monumente de arhitectură ale orașului, a fost reabilitată, printr-o investiție a Consiliului Județean de aproape 650.000 de lei. Potrivit unui comunicat al CJ Bihor, luni, 19 octombrie 2026, a avut loc recepția la terminarea lucrărilor aferente obiectivului de in
Prahova: Valoarea contractului pentru Centura Comarnic, majorată nejustificat (audit); CJ anunță expertiză externă
Bugetul de stat a fost prejudiciat cu circa 14 milioane de lei în urma majorării nejustificate a valorii contractului pentru Centura Comarnic și a efectuării de plăți nejustificate, probleme fiind identificate și cu privire la plățile pentru centurile Mizil și Azuga-Bușteni, arată un raport al Camerei de Conturi Prahova publicat recent. Potrivit document
Dâmbovița: Piste de biciclete, două autogări și parcări vor fi realizate la Târgoviște printr-un proiect cu fonduri europene
Piste, peste 400 de biciclete disponibile pentru utilizare, două autogări și parcări vor fi realizate la Târgoviște printr-un proiect de mobilitate urbană cu fonduri europene de 90 de milioane de lei, a anunțat, luni, primarul Târgoviștei, Daniel Cristian Stan. 'Piste dedicate bicicliștilor, în lungime de peste 20 de km, peste 400 de bici
Cluj: Aeroportul 'Avram Iancu' a atins pragul de trei milioane de pasageri în 2026
Aeroportul Internațional 'Avram Iancu' din Cluj-Napoca a atins, luni, pragul de 3 milioane de pasageri înregistrați în acest an, ceea ce reprezintă o premieră pentru aeroporturile regionale din România. Potrivit unui comunicat transmis de aeroportul clujean, este un rezultat excepțional, obținut pentru al patrulea an
Primarul Iașiului: Transformatorul care a explodat sâmbătă la CET I, compromis total
Primarul Iașiului, Mihai Chirica, a declarat, luni, că transformatorul care a explodat sâmbătă la CET I este compromis total și nu mai poate fi repus în funcțiune, motiv pentru care va fi împrumutat unul de la furnizorul de en
Timiș: Centrul de la Ciacova pentru recuperarea minorilor cu adicții ar putea fi funcțional până la jumătatea anului viitor
Lucrările de construire a primului Centru de recuperare pentru minorii cu adicții, singurul de acest fel din vestul țării, avansează, astfel încât până în vara anului viitor obiectivul ar putea deveni funcțional, a declarat, luni, Alfred Simonis, președintele Consiliului Județean (CJ) Timiș, instituția care finanțează această investiție cu pes
Vrancea: Prefectul Liviu Macovei și-a anunțat demisia, după decizia PNL de a intra în opoziție
Prefectul județului Vrancea, Liviu Macovei, și-a anunțat, luni, demisia din funcție, precizând că decizia este una ''asumată și firească'', în contextul hotărârii Partidului Național Liberal (PNL) de a intra în opoziție. ''Mi-am dat demisia din funcția de prefect al județului Vrancea. Este o deci
Primarul Chirica, despre incendiul de la CET 1 Iași: Nu este foc deschis, nu sunt victime
Primarul Mihai Chirica spune că incendiul izbucnit sâmbătă seara la CET 1 Iași este la rețeaua electrică, motorul termic al centralei fiind oprit de vineri, iar cazanul de căldură fiind decuplat. 'Este un incendiu pe rețeaua electrică, motorul termic era oprit de ieri (vineri - n.r), cazanul de căldură a fost decuplat. Nu sunt victim
Ciucu: Eliberăm bulevardele principale de sub mașini ca să facem loc și pietonilor
Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, transmite că își dorește un oraș civilizat, cu aer curat, chiar dacă va pierde voturile celor care nu mai pot să parcheze pe trotuare. În prezent, în București și Ilfov, sunt 2.800.000 de mașini, conform Registrului Auto Român (RAR). Edilul pledează pentru accesibilizare
Sector 6: Operatorii de trotinete electrice trebuie să suspende folosirea acestora în parcuri și să limiteze viteza pe bulevarde
Poliția Locală Sector 6 a solicitat operatorilor de trotinete electrice introducerea unor restricții de circulație în parcuri și limitarea vitezei la maximum 15 kilometri/oră pe principalele artere din sector, ca urmare a sesizărilor cetățenilor și a incidentelor provocate de utilizarea necorespunzătoare a acestora. Primăria Sectorului 6
Arad: Festival de toamnă pentru florarii din Curtici, care în trecut cultivau roșii
Administrația locală din Curtici organizează, în perioada 24 - 25 octombrie, un festival de toamnă la care vor fi celebrați florarii locali, mulți dintre aceștia fiind în trecut cultivatori de roșii în sere și solarii, dar care s-au reprofilat. Festivalului Florilor de Toamnă va fi organizat în centrul orașului și are c
Titan Pumpkin Fest, cu cinci tone de dovleci, muzică și jocuri de Halloween, la sfârșitul acestei săptămâni
Cea de-a IV-a ediție a Titan Pumpkin Fest va avea loc de vineri până duminică în Parcul Titan, în zona scenei și la Calul Titanilor. De la sculptatul și decoratul dovlecilor, la pictură, creații handmade, delicii culinare și experiențe interactive, festivalul propune trei zile în care atmosfera de toamnă și spiritul Hal
Vaslui: Primarul de Poienești, Nelu Caragață (PSD) - fără mandat după o condamnare pentru fapte de corupție
Prefectul județului Vaslui a semnat, joi, ordinul de încetare a mandatului pentru primarul social-democrat al comunei Poienești, Nelu Caragață, condamnat la închisoare cu suspendare pentru fapte de corupție. 'Am semnat Ordinul prin care se constată încetarea de drept înainte de expirarea duratei normale a mandatului









