Iaşi: Proiect de hotărâre necesar începerii lucrărilor de reparaţie la Filarmonică, pe agenda şedinţei CJ de luni
Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Iaşi, Costel Alexe, a declarat, vineri, că în şedinţa ordinară de luni a forului administrativ se va vota un proiect de hotărâre necesar pentru începerii lucrărilor de reparaţie la clădirea Filarmonicii de Stat "Moldova".
"Această administraţie liberală rezolvă şi această restanţă a Iaşiului Cultural. În urma parteneriatului cu primarul Mihai Chirica, suntem în faza semnării autorizării de construire. Cu fonduri europene, în valoare de 16 milioane de euro, vom reuşi să redăm comunităţii noastre acest obiectiv cultural mult aşteptat. Practic, vom aloca din bugetul Consiliului Judeţean Iaşi pentru anul 2024 suma de 2.380.000 lei, reprezentând cheltuieli de capital pentru execuţie lucrări, supervizare, asistenţa tehnică din partea proiectantului şi cote ISC. Cooperarea interinstituţională este esenţială atunci când vine vorba de interesul comunităţii, iar, în sfârşit, există o colaborare foarte bună între Consiliul Judeţean Iaşi şi Primăria Municipiului Iaşi, iar rezultatele se văd'', a afirmat preşedintele CJ Iaşi.
Edificiul în care funcţionează Filarmonica Moldova, Casa Balş, se află într-o stare avansată de degradare deşi are şi o mare importanţă arhitecturală, dar şi istorică şi culturală. Între altele, în salonul Casei Balş s-a jucat, în 1817, prima piesă de teatru în limba română şi la 18 ianuarie 1847 a avut loc un concert susţinut de marele pianist şi compozitor Franz Liszt. Concertul inaugural al Filarmonicii din Iaşi s-a desfăşurat în anul 1942, sub bagheta lui George Enescu.
Clădirea Filarmonicii a fost construită în 1815, în stil neoclasic caracteristic sfârşitului secolului al XVIII-lea şi începutului secolului al XIX-lea. Ea a aparţinut vistiernicului Alecu Balş. Ulterior, la sfârşitul secolului al XIX-lea, în 1871, clădirea a devenit un centru spiritual şi educativ, sub egida Bisericii Catolice şi coordonarea Surorilor de la "Notre Dame de Sion", destinat copiilor, nu numai catolici, care doreau o pregătire deosebită. În anul 1900, a fost construită capela Institutului "Notre Dame de Sion", în care funcţionează în prezent sala de concerte a Filarmonicii. În 1948, clădirea a fost confiscată de comunişti şi atribuită Liceului de Artă "Octav Băncilă".
Din cauza cutremurelor din anii 1977, 1986 şi 1990 şi a apelor din pânza freatică, imobilul în care funcţionează Filarmonica s-a degradat, motiv pentru care, în anul 1991, au început lucrările de renovare.
În urmă cu mai bine de 25 de ani, corpurile de clădire ale instituţiei culturale au suferit doar lucrări neînsemnate de consolidare, unele dintre ele fiind într-o stare avansată de degradare. Lucrările pentru reabilitare şi reparaţiile capitale au fost demarate în urmă cu 17 ani, însă fondurile au fost alocate cu întreruperi, până în 2002, când Biserica Romano-Catolică a depus în instanţă o cerere de retrocedare.
Filarmonica de Stat "Moldova" a fost preluată în luna aprilie 2008 de Universitatea de Arte "George Enescu", printr-un contract de locaţie, de la Episcopia Romano-Catolică, care a câştigat în instanţă dreptul de proprietate asupra imobilelor. Acest contract era necesar pentru ca, astfel, să fie continuate şi finalizate lucrările de reparare, precum şi de a avea în continuare un circuit cultural.
În 2018, două dintre tronsoanele imobilului în care funcţionează Filarmonica Moldova, 2 şi 3A, au fost preluate de Consiliul Judeţean Iaşi, pentru ca instituţia administrativă să poată efectua reabilitarea, consolidarea, modernizarea şi dotarea imobilelor administrate.
În februarie 2023, primarul municipiului Iaşi, Mihai Chirica şi preşedintele Consiliului Judeţean, Costel Alexe, au anunţat, în cadrul unei conferinţe de presă, că vor încheia un parteneriat pentru reabilitarea Filarmonicii de Stat "Moldova", lucrarea fiind eligibilă pentru finanţare prin Programul Operaţional Regional (POR). Proiectul Axa Culturală Est-Vest intenţionează reabilitarea şi modernizarea Filarmonicii Moldova Iaşi, reabilitarea şi modernizarea spaţiilor publice, reabilitarea parcului Teatrului Naţional Iaşi, extinderea zonei pietonale.
Valoarea totală a proiectului de reabilitare este de peste 80,5 milioane de lei. AGERPRES / (A, AS - autor: Daniela Malache, editor: Marius Frăţilă, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Iași/Primarul Mihai Chirica: Subfinanțarea cronică a sistemului energetic este cauza crizei energiei din România
Primarul municipiului Iași, Mihai Chirica, a anunțat că echipele mixte CET - DelGaz Grid au reușit să refacă punctul de alimentare de la Transformatorul 5 al CET I Iași, după avaria provocată de incendiul de sâmbătă la postul electric de
Primăria Sectorului 3 anunță pe SEAP licitație de echipamente pentru supraînălțări la trecerile de pietoni și intersecții
Primăria Sectorului 3 anunță pe SEAP licitație pentru un acord cadru de furnizare și punere în funcțiune de echipamente și dotări suplimentare pentru supraînălțarea a circa 1.100 de treceri de pietoni și intersecții în vecinătatea unităților de învățământ și a zonelor aglomerate, valoarea estimată a contractului depășind 28,5 milioane de lei.
Bihor: Fațada clădirii Teatrului de Stat din Oradea, reabilitată cu fonduri de la Consiliul Județean
Fațada clădirii Teatrului de Stat din Oradea, unul dintre cele mai reprezentative monumente de arhitectură ale orașului, a fost reabilitată, printr-o investiție a Consiliului Județean de aproape 650.000 de lei. Potrivit unui comunicat al CJ Bihor, luni, 19 octombrie 2026, a avut loc recepția la terminarea lucrărilor aferente obiectivului de in
Prahova: Valoarea contractului pentru Centura Comarnic, majorată nejustificat (audit); CJ anunță expertiză externă
Bugetul de stat a fost prejudiciat cu circa 14 milioane de lei în urma majorării nejustificate a valorii contractului pentru Centura Comarnic și a efectuării de plăți nejustificate, probleme fiind identificate și cu privire la plățile pentru centurile Mizil și Azuga-Bușteni, arată un raport al Camerei de Conturi Prahova publicat recent. Potrivit document
Dâmbovița: Piste de biciclete, două autogări și parcări vor fi realizate la Târgoviște printr-un proiect cu fonduri europene
Piste, peste 400 de biciclete disponibile pentru utilizare, două autogări și parcări vor fi realizate la Târgoviște printr-un proiect de mobilitate urbană cu fonduri europene de 90 de milioane de lei, a anunțat, luni, primarul Târgoviștei, Daniel Cristian Stan. 'Piste dedicate bicicliștilor, în lungime de peste 20 de km, peste 400 de bici
Cluj: Aeroportul 'Avram Iancu' a atins pragul de trei milioane de pasageri în 2026
Aeroportul Internațional 'Avram Iancu' din Cluj-Napoca a atins, luni, pragul de 3 milioane de pasageri înregistrați în acest an, ceea ce reprezintă o premieră pentru aeroporturile regionale din România. Potrivit unui comunicat transmis de aeroportul clujean, este un rezultat excepțional, obținut pentru al patrulea an
Primarul Iașiului: Transformatorul care a explodat sâmbătă la CET I, compromis total
Primarul Iașiului, Mihai Chirica, a declarat, luni, că transformatorul care a explodat sâmbătă la CET I este compromis total și nu mai poate fi repus în funcțiune, motiv pentru care va fi împrumutat unul de la furnizorul de en
Timiș: Centrul de la Ciacova pentru recuperarea minorilor cu adicții ar putea fi funcțional până la jumătatea anului viitor
Lucrările de construire a primului Centru de recuperare pentru minorii cu adicții, singurul de acest fel din vestul țării, avansează, astfel încât până în vara anului viitor obiectivul ar putea deveni funcțional, a declarat, luni, Alfred Simonis, președintele Consiliului Județean (CJ) Timiș, instituția care finanțează această investiție cu pes
Vrancea: Prefectul Liviu Macovei și-a anunțat demisia, după decizia PNL de a intra în opoziție
Prefectul județului Vrancea, Liviu Macovei, și-a anunțat, luni, demisia din funcție, precizând că decizia este una ''asumată și firească'', în contextul hotărârii Partidului Național Liberal (PNL) de a intra în opoziție. ''Mi-am dat demisia din funcția de prefect al județului Vrancea. Este o deci
Primarul Chirica, despre incendiul de la CET 1 Iași: Nu este foc deschis, nu sunt victime
Primarul Mihai Chirica spune că incendiul izbucnit sâmbătă seara la CET 1 Iași este la rețeaua electrică, motorul termic al centralei fiind oprit de vineri, iar cazanul de căldură fiind decuplat. 'Este un incendiu pe rețeaua electrică, motorul termic era oprit de ieri (vineri - n.r), cazanul de căldură a fost decuplat. Nu sunt victim
Ciucu: Eliberăm bulevardele principale de sub mașini ca să facem loc și pietonilor
Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, transmite că își dorește un oraș civilizat, cu aer curat, chiar dacă va pierde voturile celor care nu mai pot să parcheze pe trotuare. În prezent, în București și Ilfov, sunt 2.800.000 de mașini, conform Registrului Auto Român (RAR). Edilul pledează pentru accesibilizare
Sector 6: Operatorii de trotinete electrice trebuie să suspende folosirea acestora în parcuri și să limiteze viteza pe bulevarde
Poliția Locală Sector 6 a solicitat operatorilor de trotinete electrice introducerea unor restricții de circulație în parcuri și limitarea vitezei la maximum 15 kilometri/oră pe principalele artere din sector, ca urmare a sesizărilor cetățenilor și a incidentelor provocate de utilizarea necorespunzătoare a acestora. Primăria Sectorului 6
Arad: Festival de toamnă pentru florarii din Curtici, care în trecut cultivau roșii
Administrația locală din Curtici organizează, în perioada 24 - 25 octombrie, un festival de toamnă la care vor fi celebrați florarii locali, mulți dintre aceștia fiind în trecut cultivatori de roșii în sere și solarii, dar care s-au reprofilat. Festivalului Florilor de Toamnă va fi organizat în centrul orașului și are c
Titan Pumpkin Fest, cu cinci tone de dovleci, muzică și jocuri de Halloween, la sfârșitul acestei săptămâni
Cea de-a IV-a ediție a Titan Pumpkin Fest va avea loc de vineri până duminică în Parcul Titan, în zona scenei și la Calul Titanilor. De la sculptatul și decoratul dovlecilor, la pictură, creații handmade, delicii culinare și experiențe interactive, festivalul propune trei zile în care atmosfera de toamnă și spiritul Hal
Vaslui: Primarul de Poienești, Nelu Caragață (PSD) - fără mandat după o condamnare pentru fapte de corupție
Prefectul județului Vaslui a semnat, joi, ordinul de încetare a mandatului pentru primarul social-democrat al comunei Poienești, Nelu Caragață, condamnat la închisoare cu suspendare pentru fapte de corupție. 'Am semnat Ordinul prin care se constată încetarea de drept înainte de expirarea duratei normale a mandatului









