Satu Mare: Duminică se deschide pârtia de schi de la Luna Şes
Pârtia de schi de la Luna Şes, prima din judeţul Satu Mare, va fi deschisă publicului duminică, 21 ianuarie, după ce s-a reuşit omologarea acesteia, a anunţat Consiliul Judeţean (CJ), sâmbătă, printr-un comunicat de presă.
"Cu zăpadă proaspătă şi condiţii meteorologice perfecte, suntem încântaţi să anunţăm că deschidem oficial pârtia de schi Luna Şes din judeţul Satu Mare. Pârtia de schi este gata să-i primească pe iubitorii sporturilor de iarnă pentru a se bucura de experienţa primelor coborâri pe această nouă bijuterie alpină. Începând de duminică, 21 ianuarie 2024, pârtia de la Luna Şes va fi deschisă pentru toţi pasionaţii de schi, zilnic între orele 09:00 -16:00", precizează sursa citată.
Potrivit preşedintelui Pataki Csaba, după investiţii constante derulate de-a lungul anilor în infrastructura domeniului schiabil, pârtia de schi Luna Şes a fost omologată şi este pregătită să rivalizeze cu pârtii renumite din ţară.
"Ne aflăm la momentul în care am început numărătoarea inversă. Ne despart doar câteva ore până la deschiderea pârtiei de la Luna Şes, o investiţie mult aşteptată de către toţi sătmărenii şi nu numai. După decenii de încercări am reuşit ca în ultimii ani să ne adunăm toate resursele şi să ducem la bun sfârşit această investiţie care reprezintă un pas extrem de important în dezvoltarea turismului din judeţul Satu Mare, dar şi în dezvoltarea întregii zone a Ţării Oaşului, prin crearea unui întreg lanţ de servicii adiacente acestui domeniu schiabil", a afirmat Pataki Csaba.
Staţiunea de Schi Luna Şes este situată pe pantele vestice ale Munţilor Gutâi, la poalele Vârfului Pietroasa (1.200 m) şi pe cursul superior al pârâului Talna Mare, la 8,5 km de oraşul Negreşti-Oaş, în una dintre cele mai pitoreşti zone ale României - "Ţara Oaşului". Pârtia este clasificată ca având un grad de dificultate medie (simbol roşu) şi este destinată schiorilor cu competenţe medii şi avansate de schi alpin. Are o pantă medie de 23%, lungimea este de 2.100 metri, lăţimea are aproximativ 50 de metri şi se întinde pe o suprafaţă de 9,5 hectare.
Pârtia beneficiază de un telescaun modern având o capacitate de transport de 800 de persoane pe oră, iluminare nocturnă şi un sistem avansat de pregătire a zăpezii artificiale.
Proiectul a cuprins investiţii în modernizarea drumului de acces spre baza pârtiei, alimentarea cu energie electrică şi apă potabilă a zonei turistice, realizarea lacului de acumulare, a rezervorului de apă şi a staţiei de tratare a apei. De asemenea, au fost instalate grupuri sanitare, a fost achiziţionată o maşină de bătut zăpada şi au fost construite un punct de prim ajutor şi o bază Salvamont.
Finanţarea lucrărilor, în valoare totală de 71.678.934 lei, a fost asigurată din bugetul de stat, fonduri PHARE, Programul Naţional de Dezvoltare Locală, precum şi din bugetul Judeţului Satu Mare şi bugetul oraşului Negreşti-Oaş. Întreaga investiţie este administrată de Consiliul Local Negreşti-Oaş. AGERPRES /(AS - autor: Gheorghe Pietrar, editor: Mihai Simionescu, editor online: Irina Giurgiu)
Sursa foto: Județul Satu Mare - Consiliul Județean/facebook.com
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Parcare pe două niveluri cu teren de sport cu nocturnă, realizată în Râmnicu Vâlcea printr-o investiție de 3 milioane de euro (GALERIE FOTO)
O parcare modernă pe două niveluri, care are și teren de sport cu nocturnă, a fost inaugurată vineri seara în cartierul Nord al municipiului Râmnicu Vâlcea. Potrivit reprezentanților administrației locale, au fost rezolvate astfel unele dintre cele mai stringente probleme din zonă - lipsa locurilor de parcare și aglomerația &
Sector 6: Unitățile de învățământ vor fi pregătite pentru începerea anului școlar
Unitățile de învățământ din Sectorul 6 vor fi pregătite pentru începerea noului an școlar, iar lucrările care mai trebuie finalizate vor fi încheiate vineri, a dat asigurări primarul interimar al Sectorului 6, Paul Moldovan. ''Am verificat azi, din nou, școlile, grădinițele și liceele din Sectorul 6. Sală cu sal
Brașov: Lucrările de consolidare a Bastionului Postăvarilor vor costa cu 41% mai mult decât contractul inițial
Lucrările de consolidare a Bastionului Postăvarilor din Brașov vor costa cu 41% în plus față de valoarea contractului, semnat anul trecut de administrația locală cu firma contractantă. Primăria Brașov a actualizat miercuri, pe SEAP, valoarea contractului de achiziții, de la 3,9 milioane de lei la 5,6 milioane de lei, invocând 'necesitatea unor
Pasajul Basarab, curățat de graffiti, după ce a fost vandalizat la scurt timp de la începerea lucrărilor de reparații
Pereții Pasajului Basarab au fost curățați, după ce au fost vandalizați la aproximativ două luni de la începerea lucrărilor de reabilitare. Primăria Capitalei anunță că Poliția Locală va supraveghea zona, până la montarea camerelor de supraveghere. 'Am curățat graffiti-ul de pe Pasajul Basarab! Pereții proaspăt reparați și vopsiț
Mureș: Peste 300 de alergători sunt așteptați la ediția a doua a 'Sighișoara 10K'
Peste 300 de alergători și-au anunțat participarea la cea de-a doua ediție a competiției atletice 'Sighișoara 10K', eveniment ce îmbină activitatea fizică cu promovarea patrimoniului istoric, oferind participanților ocazia de a alerga printre zidurile Cetății Medievale. 'Pe 5-6 septembrie Sighișoara se pregătește pentru cea de-a doua ediție a
Ciucu: Costul transportului public a crescut foarte mult; cantina STB are o pierdere de 2 milioane de lei pe an
Costul transportului public, per kilometru, a crescut foarte mult în București, raportat la alte orașe din țară, a declarat miercuri primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu. El a criticat ADI TPBI pentru modul în care a realizat auditul STB, apreciind că acest audit nu trebuia să includă centre de cost precum: cantina STB, cabana de la Predeal
Ciucu spune că PMB urmează să se îndrepte împotriva Solaris pentru recuperarea prejudiciului
Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, a declarat miercuri că există 'probleme mari' la mai multe mijloace de transport în comun achiziționate de la Solaris și Imperio. Edilul a anunțat că a dispus un control pentru verificarea problemelor și că municipalitatea intenționează să se îndrepte împotriva companiei Solaris pentru rec
Ciucu spune că au existat decizii de 'management îngrozitor' în cazul VFU Pașcani: Mulțumim pentru 'buna guvernare'
Primarul general, Ciprian Ciucu, apreciază că la nivelul Primăriei Capitalei și al Societății de Transport București (STB) au existat decizii de management 'îngrozitor' în ce privește gestionarea achiziției de 40 de tramvaie de la Electroputere VFU Pașcani. Edilul general a precizat că nu există hotărâri definitive în acest sens
Ciucu le-a propus primarilor ilfoveni optimizarea traseelor de transport și modificarea subvenției; el a cerut și reorganizarea ADITPBI
Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, le-a propus miercuri primarilor din Ilfov o raționalizare a traseelor de transport în comun, dar și o contribuție mai substanțială în ce privește subvenția, acoperită în prezent în proporție de 90% de PMB. În cadrul ședinței Adunării Generale a Asociaților TPBI, Ciucu a pledat și pentru o reorgan
Gorj: Valoarea proiectelor implementate prin PNRR este de aproape 120 de milioane de lei
Șase proiecte în valoare de aproximativ 120 de milioane de lei au fost finalizate în județul Gorj prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), acestea vizând investiții în sănătate, servicii sociale, eficiență energetică și educație, a anunțat, marți, președintele Consiliului Județean (CJ), Cosmin Popescu. Po
Danemarca: Bărbații de peste 55 de ani nu vor mai avea acces la tratamente de fertilitate
În Danemarca, bărbații cu vârste de peste 55 de ani nu vor mai avea acces la tratamentele de fertilitate din sectorul medical public, a anunțat marți organizația regiunilor daneze, care gestionează structurile publice de sănătate din această țară, informează AFP. 'Noua reglementare înseamnă că, de acum înainte, bărbații vor trebui &
Primăria Constanța informează că, la finalul PNRR, municipalitatea a absorbit 239 milioane de euro
Primăria Constanța a informat, marți, că municipalitatea a absorbit, la finalul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), 239 milioane de euro, cea mai mare sumă fiind investită într-o nouă centrală termoelectrică (CET). ''Valoarea totală a investițiilor prezentate depășește suma de 1,2 miliarde de lei, echivalentul a
Botoșani: O porțiune din DN 29D s-a surpat la mai puțin de trei ani de la modernizarea drumului
O porțiune din drumul național DN 29D, care face legătura între municipiul Botoșani și Vama Stânca, s-a surpat pe fondul unor alunecări de teren. Surparea are loc în zona unui viaduct construit pe raza localității Drislea din comuna Trușești și s-a produs la mai puțin de trei ani de la reabilitarea și modernizarea drumului re
Ciucu: Au fost inițiate procedurile de selecție pentru patru directori de teatre
Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, anunță că au fost inițiate procedurile de selecție pentru ocuparea posturilor de manager la patru instituții de cultură din București: Teatrul de Animație ''Țăndărică'', Teatrul ''Ion Creangă'', Opera Comică pentru Copii și Teatrul ''Excelsior''. Edil
Olguța Vasilescu: Toate investițiile atrase prin PNRR în Craiova au fost finalizate la termen
Investițiile atrase prin PNRR în Craiova au fost finalizate la termen, proiectele de dezvoltare în cartiere, școli și spitale, transport public și infrastructură ridicându-se la aproximativ 80 de milioane de euro, a anunțat, marți, primarul Lia Olguța Vasilescu. ''PNRR a însemnat pentru Craiova investiții de apr









