Proiect privind aeroportul din sudul Capitalei, pe ordinea de zi a CGMB
Consilierii generali ai Capitalei urmează să se întrunească miercuri, de la ora 12.00, pentru o şedinţă extraordinară convocată de grupul PSD.
* Pe ordinea de zi figurează împuternicirea Consiliului Local al Sectorului 4 de a se asocia cu Consiliul Judeţean Giurgiu, în vederea finanţării şi realizării în comun a proiectului ce vizează edificarea şi operaţionalizarea unui aeroport internaţional în judeţul Giurgiu.
Conform referatului de aprobare, de-a lungul timpului s-a constatat o accentuare a aglomerării rutiere în zona de sud a Capitalei, pe arterele ce unesc judeţul Giurgiu de Sectorul 4 al Municipiului Bucureşti, din cauza lipsei extinderii reţelei de metrou, dar şi ca urmare a traficului rutier ce tranzitează Capitala spre nord, pol urban ce are în vecinătate două aeroporturi (Otopeni şi Băneasa). Potrivit aceleiaşi surse, operaţionalizarea aeroportului din judeţul Giurgiu va duce la diminuarea aglomerării şi creşterea calităţii aerului, prin eliminarea din traficul zilnic a unui număr considerabil de maşini.
"Beneficiile implementării acestor proiecte vor fi resimţite în mai multe unităţi administrativ teritoriale şi vin să dezvolte zona de sud a Bucureştiului, prin proiecte de infrastructură mare, ce vor genera vizibilitate sporită pe plan economic şi social, prin crearea unor facilităţi şi investiţii menite să ofere un echilibru între polul urban din nord, deja constituit ca urmare a accesării celor două aeroporturi internaţionale şi viitorul pol urban din sud, ce se doreşte a fi accesat de către toţi beneficiarii ca urmare a edificării şi operaţionalizării unui nou aeroport internaţional", se arată în document.
Se menţionează că pentru a demara realizarea şi finanţarea investiţiei, inclusiv elaborarea documentaţiei tehnice necesare, este necesar un protocol de asociere între autorităţile locale din Giurgiu şi cele din Sectorul 4. Se preconizează că proiectul va fi realizat prin fonduri externe nerambursabile sau din alte surse legal constituite, inclusiv prin înfiinţarea unei societăţi care să realizeze activităţile necesare operaţionalizării acestui obiectiv.
Pe 26 septembrie, Consiliul Local Sector 4 a aprobat asocierea sa cu CJ Giurgiu pentru finanţarea şi realizarea în comun a proiectului aeroportului din sudul Capitalei. Potrivit unui comunicat al Primăriei Sectorului 4, aeroportul va fi unul internaţional, mai mare decât cel de la Braşov, întrucât ar urma să deservească un număr mai mare de judeţe, cu o populaţie mai numeroasă. De asemenea, va fi proiectat cu terminale pentru pasageri şi pentru transportul de marfă, în condiţiile în care Aeroportul Otopeni este "suprasolicitat".
"Împreună cu autorităţile statului şi după studiile de specialitate vom decide unde este locul potrivit. M-ar bucura foarte mult să fie un aeroport de talia Aeroportului Otopeni. Dacă nu reuşim să-l facem atât de mare, măcar două treimi din ceea ce înseamnă Aeroportul Otopeni. (...) Aceasta va fi o investiţie publică a statului român şi va rămâne în proprietatea statului român", a declarat primarul Sectorului 4, Daniel Băluţă.
* Prin al doilea proiect, Consiliul Local al Sectorului 4 va fi împuternicit să se asocieze cu Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti în vederea asigurării resurselor necesare relocării Secţiei 26 Poliţie.
În referatul de aprobare este invocată o adresă transmisă Primăriei Sectorului 4, pe 12 iunie, de către Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti - Poliţia Sector 4, conform căreia actuala locaţie în care îşi desfăşoară activitatea Secţia 26 Poliţie nu mai corespunde din punct de vedere instituţional şi logistic activităţilor specifice de serviciu. Astfel, în baza unui parteneriat. Primăria Sectorului 4 ar urma să sprijine financiar relocarea, proiectarea, amenajarea, dotarea şi funcţionarea Secţiei 26 Poliţie, într-un spaţiu pretabil desfăşurării activităţii la standardele impuse de normele legale în vigoare. AGERPRES/(AS - autor: Irinela Vişan, editor: Mihai Simionescu, editor onlineŞ Andreea Preda)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Parcare pe două niveluri cu teren de sport cu nocturnă, realizată în Râmnicu Vâlcea printr-o investiție de 3 milioane de euro (GALERIE FOTO)
O parcare modernă pe două niveluri, care are și teren de sport cu nocturnă, a fost inaugurată vineri seara în cartierul Nord al municipiului Râmnicu Vâlcea. Potrivit reprezentanților administrației locale, au fost rezolvate astfel unele dintre cele mai stringente probleme din zonă - lipsa locurilor de parcare și aglomerația &
Sector 6: Unitățile de învățământ vor fi pregătite pentru începerea anului școlar
Unitățile de învățământ din Sectorul 6 vor fi pregătite pentru începerea noului an școlar, iar lucrările care mai trebuie finalizate vor fi încheiate vineri, a dat asigurări primarul interimar al Sectorului 6, Paul Moldovan. ''Am verificat azi, din nou, școlile, grădinițele și liceele din Sectorul 6. Sală cu sal
Brașov: Lucrările de consolidare a Bastionului Postăvarilor vor costa cu 41% mai mult decât contractul inițial
Lucrările de consolidare a Bastionului Postăvarilor din Brașov vor costa cu 41% în plus față de valoarea contractului, semnat anul trecut de administrația locală cu firma contractantă. Primăria Brașov a actualizat miercuri, pe SEAP, valoarea contractului de achiziții, de la 3,9 milioane de lei la 5,6 milioane de lei, invocând 'necesitatea unor
Pasajul Basarab, curățat de graffiti, după ce a fost vandalizat la scurt timp de la începerea lucrărilor de reparații
Pereții Pasajului Basarab au fost curățați, după ce au fost vandalizați la aproximativ două luni de la începerea lucrărilor de reabilitare. Primăria Capitalei anunță că Poliția Locală va supraveghea zona, până la montarea camerelor de supraveghere. 'Am curățat graffiti-ul de pe Pasajul Basarab! Pereții proaspăt reparați și vopsiț
Mureș: Peste 300 de alergători sunt așteptați la ediția a doua a 'Sighișoara 10K'
Peste 300 de alergători și-au anunțat participarea la cea de-a doua ediție a competiției atletice 'Sighișoara 10K', eveniment ce îmbină activitatea fizică cu promovarea patrimoniului istoric, oferind participanților ocazia de a alerga printre zidurile Cetății Medievale. 'Pe 5-6 septembrie Sighișoara se pregătește pentru cea de-a doua ediție a
Ciucu: Costul transportului public a crescut foarte mult; cantina STB are o pierdere de 2 milioane de lei pe an
Costul transportului public, per kilometru, a crescut foarte mult în București, raportat la alte orașe din țară, a declarat miercuri primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu. El a criticat ADI TPBI pentru modul în care a realizat auditul STB, apreciind că acest audit nu trebuia să includă centre de cost precum: cantina STB, cabana de la Predeal
Ciucu spune că PMB urmează să se îndrepte împotriva Solaris pentru recuperarea prejudiciului
Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, a declarat miercuri că există 'probleme mari' la mai multe mijloace de transport în comun achiziționate de la Solaris și Imperio. Edilul a anunțat că a dispus un control pentru verificarea problemelor și că municipalitatea intenționează să se îndrepte împotriva companiei Solaris pentru rec
Ciucu spune că au existat decizii de 'management îngrozitor' în cazul VFU Pașcani: Mulțumim pentru 'buna guvernare'
Primarul general, Ciprian Ciucu, apreciază că la nivelul Primăriei Capitalei și al Societății de Transport București (STB) au existat decizii de management 'îngrozitor' în ce privește gestionarea achiziției de 40 de tramvaie de la Electroputere VFU Pașcani. Edilul general a precizat că nu există hotărâri definitive în acest sens
Ciucu le-a propus primarilor ilfoveni optimizarea traseelor de transport și modificarea subvenției; el a cerut și reorganizarea ADITPBI
Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, le-a propus miercuri primarilor din Ilfov o raționalizare a traseelor de transport în comun, dar și o contribuție mai substanțială în ce privește subvenția, acoperită în prezent în proporție de 90% de PMB. În cadrul ședinței Adunării Generale a Asociaților TPBI, Ciucu a pledat și pentru o reorgan
Gorj: Valoarea proiectelor implementate prin PNRR este de aproape 120 de milioane de lei
Șase proiecte în valoare de aproximativ 120 de milioane de lei au fost finalizate în județul Gorj prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), acestea vizând investiții în sănătate, servicii sociale, eficiență energetică și educație, a anunțat, marți, președintele Consiliului Județean (CJ), Cosmin Popescu. Po
Danemarca: Bărbații de peste 55 de ani nu vor mai avea acces la tratamente de fertilitate
În Danemarca, bărbații cu vârste de peste 55 de ani nu vor mai avea acces la tratamentele de fertilitate din sectorul medical public, a anunțat marți organizația regiunilor daneze, care gestionează structurile publice de sănătate din această țară, informează AFP. 'Noua reglementare înseamnă că, de acum înainte, bărbații vor trebui &
Primăria Constanța informează că, la finalul PNRR, municipalitatea a absorbit 239 milioane de euro
Primăria Constanța a informat, marți, că municipalitatea a absorbit, la finalul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), 239 milioane de euro, cea mai mare sumă fiind investită într-o nouă centrală termoelectrică (CET). ''Valoarea totală a investițiilor prezentate depășește suma de 1,2 miliarde de lei, echivalentul a
Botoșani: O porțiune din DN 29D s-a surpat la mai puțin de trei ani de la modernizarea drumului
O porțiune din drumul național DN 29D, care face legătura între municipiul Botoșani și Vama Stânca, s-a surpat pe fondul unor alunecări de teren. Surparea are loc în zona unui viaduct construit pe raza localității Drislea din comuna Trușești și s-a produs la mai puțin de trei ani de la reabilitarea și modernizarea drumului re
Ciucu: Au fost inițiate procedurile de selecție pentru patru directori de teatre
Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, anunță că au fost inițiate procedurile de selecție pentru ocuparea posturilor de manager la patru instituții de cultură din București: Teatrul de Animație ''Țăndărică'', Teatrul ''Ion Creangă'', Opera Comică pentru Copii și Teatrul ''Excelsior''. Edil
Olguța Vasilescu: Toate investițiile atrase prin PNRR în Craiova au fost finalizate la termen
Investițiile atrase prin PNRR în Craiova au fost finalizate la termen, proiectele de dezvoltare în cartiere, școli și spitale, transport public și infrastructură ridicându-se la aproximativ 80 de milioane de euro, a anunțat, marți, primarul Lia Olguța Vasilescu. ''PNRR a însemnat pentru Craiova investiții de apr









