Covasna: Locuitorii din Micfalău, avertizaţi cu privire la prezenţa unui urs în preajma cimitirului
Locuitorii comunei Micfalău au fost avertizaţi, miercuri, cu privire la prezenţa unui urs în preajma cimitirului din localitate, autorităţile recomandându-le să dea dovadă de prudenţă sporită până când vor reuşi să captureze animalul.
Primarul localităţii, Demeter Ferenc, a declarat că urşii s-au înmulţit foarte mult, iar în cursul zilei de luni a fost necesară împuşcarea unei ursoaice, mamă a trei pui, care devenise agresivă.
"În zona noastră, din câte ştim, sunt în jur de 5 exemplare de urşi cu 2-3 pui şi doi urşi singuri (...) Ieri am recoltat o ursoaică cu trei pui. Din nefericire, ne-a atacat şi a trebuit să o împuşcăm. Am avut de ales între viaţa omului şi ursoaică. Puii i-am relocat în natură, tot în zona noastră, pentru că la creşa de urşi, unde am încercat să îi dăm, nu i-a acceptat, că nu au resurse să îi hrănească (...) Acum a fost depistat un urs în apropierea cimitirului şi am decis să îl împuşcăm pentru că e periculos pentru oameni. Vine luna octombrie, oamenii merg la morminte ca să le pregătească pentru Ziua morţilor şi nu se poate ca la zece metri, între tufişuri, să stea ursul. Le-am recomandat cetăţenilor, ca până prindem ursul, să viziteze cu atenţie cimitirul, să nu meargă singuri, doar însoţiţi de o altă persoană şi să vorbească cu voce tare ca ursul să nu se apropie", a declarat pentru AGERPRES Demeter Ferenc.
Potrivit acestuia, urşii au făcut deja nenumărate pagube, iar situaţia a devenit de "nesuportat".
"Anul acesta am avut 8 dosare pentru pagube provocate de urşi, faţă de trei anul trecut. Recent au omorât o vacă de 2000 de euro, dar au omorât şi iepuri, şi oi, şi cai, şi albine, de toate. Şi nu se poate spune că din cauză că s-a tăiat pădurea au început să vină în comună. La noi nu au fost defrişări, dimpotrivă, suprafaţa împădurită a crescut. Situaţia a devenit de nesuportat, din cauza urşilor am ajuns să trăim în ţarcuri cu garduri electrice", a mai spus Demeter Ferenc.
Şi în municipiul Sfântu Gheorghe au fost împuşcaţi, recent, doi urşi care, potrivit autorităţilor locale, prezentau pericol pentru localnici şi pentru bunurile acestora.
Directorul Agenţiei de Protecţie a Mediului (APM) Covasna, Gheorghe Neagu a menţionat că în judeţ sunt peste 2000 de urşi, iar numai în acest an au fost raportate pagube în valoare de peste 563.000 de lei provocate de aceste animale sălbatice, dintre care 291.000 de lei au fost deja achitaţi celor păgubiţi.
Anul acesta trei persoane din judeţul Covasna, un bărbat din Sita Buzăului, respectiv doi din localitatea Belin, au fost răniţi de urşi.
În anul 2022, la APM Covasna au fost înregistrate 273 de pagube provocate de urşi, în 2021 au fost înregistrate 337 şi 194 în 2020. AGERPRES/(A,AS-autor: Oana Mălina Negrea, editor: Antonia Niţă, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Prahova: Prefectul PNL Daniel Nicodim a demisionat din funcție
Prefectul PNL al județului Prahova, Daniel Nicodim, a anunțat, miercuri, că a demisionat din funcție ca urmare a faptului că Partidul Național Liberal a intrat în opoziție. ''În data de 19 octombrie, am transmis premierului Ilie Bolojan demisia mea din funcția de prefect al județului Prahova, demnitate pe care am deținut-o
Dolj: Ambasadoarea Regatului Țărilor de Jos, în vizită la Primăria Craiova
Ambasadoarea Regatului Țărilor de Jos în România, Willemijn van Haaften, a efectuat, marți, o vizită la Primăria Craiova, unde s-a întâlnit cu primarul Lia Olguța Vasilescu și cu președintele Consiliului Județean Dolj, Cosmin Vasile, discuțiile vizând oportunitățile de investiții, dezvoltarea economică a zonei, dar și proiectele culturale.
Brașov: Încep lucrările de restaurare a curții Bisericii Negre
Primarul municipiului Brașov, George Scripcaru, a anunțat, marți, semnarea contractului pentru lucrările de restaurare a curții Bisericii Negre, menționând că este prima dată în ultimii 150 de ani când acest obiectiv va fi restaurat la un asemenea nivel. Valoarea lucrărilor se ridică la 23,6 milioane de lei și acestea ar urma să fie demarate
Primăria Brașov vrea contract-cadru pentru servicii de proiectare pe 4 ani; valoarea acestuia - peste 3 milioane de euro
Primăria Brașov a lansat o licitație pentru contractarea de servicii de proiectare și elaborare a documentațiilor tehnico-economice necesare investițiilor publice din următorii patru ani, valoarea estimată a acordului-cadru fiind de peste 170 de milioane de lei. Conform anunțului postat pe portalul de achiziții electronice, această valoare a fost determinată &
Iași/Primarul Mihai Chirica: Subfinanțarea cronică a sistemului energetic este cauza crizei energiei din România
Primarul municipiului Iași, Mihai Chirica, a anunțat că echipele mixte CET - DelGaz Grid au reușit să refacă punctul de alimentare de la Transformatorul 5 al CET I Iași, după avaria provocată de incendiul de sâmbătă la postul electric de
Primăria Sectorului 3 anunță pe SEAP licitație de echipamente pentru supraînălțări la trecerile de pietoni și intersecții
Primăria Sectorului 3 anunță pe SEAP licitație pentru un acord cadru de furnizare și punere în funcțiune de echipamente și dotări suplimentare pentru supraînălțarea a circa 1.100 de treceri de pietoni și intersecții în vecinătatea unităților de învățământ și a zonelor aglomerate, valoarea estimată a contractului depășind 28,5 milioane de lei.
Bihor: Fațada clădirii Teatrului de Stat din Oradea, reabilitată cu fonduri de la Consiliul Județean
Fațada clădirii Teatrului de Stat din Oradea, unul dintre cele mai reprezentative monumente de arhitectură ale orașului, a fost reabilitată, printr-o investiție a Consiliului Județean de aproape 650.000 de lei. Potrivit unui comunicat al CJ Bihor, luni, 19 octombrie 2026, a avut loc recepția la terminarea lucrărilor aferente obiectivului de in
Prahova: Valoarea contractului pentru Centura Comarnic, majorată nejustificat (audit); CJ anunță expertiză externă
Bugetul de stat a fost prejudiciat cu circa 14 milioane de lei în urma majorării nejustificate a valorii contractului pentru Centura Comarnic și a efectuării de plăți nejustificate, probleme fiind identificate și cu privire la plățile pentru centurile Mizil și Azuga-Bușteni, arată un raport al Camerei de Conturi Prahova publicat recent. Potrivit document
Dâmbovița: Piste de biciclete, două autogări și parcări vor fi realizate la Târgoviște printr-un proiect cu fonduri europene
Piste, peste 400 de biciclete disponibile pentru utilizare, două autogări și parcări vor fi realizate la Târgoviște printr-un proiect de mobilitate urbană cu fonduri europene de 90 de milioane de lei, a anunțat, luni, primarul Târgoviștei, Daniel Cristian Stan. 'Piste dedicate bicicliștilor, în lungime de peste 20 de km, peste 400 de bici
Cluj: Aeroportul 'Avram Iancu' a atins pragul de trei milioane de pasageri în 2026
Aeroportul Internațional 'Avram Iancu' din Cluj-Napoca a atins, luni, pragul de 3 milioane de pasageri înregistrați în acest an, ceea ce reprezintă o premieră pentru aeroporturile regionale din România. Potrivit unui comunicat transmis de aeroportul clujean, este un rezultat excepțional, obținut pentru al patrulea an
Primarul Iașiului: Transformatorul care a explodat sâmbătă la CET I, compromis total
Primarul Iașiului, Mihai Chirica, a declarat, luni, că transformatorul care a explodat sâmbătă la CET I este compromis total și nu mai poate fi repus în funcțiune, motiv pentru care va fi împrumutat unul de la furnizorul de en
Timiș: Centrul de la Ciacova pentru recuperarea minorilor cu adicții ar putea fi funcțional până la jumătatea anului viitor
Lucrările de construire a primului Centru de recuperare pentru minorii cu adicții, singurul de acest fel din vestul țării, avansează, astfel încât până în vara anului viitor obiectivul ar putea deveni funcțional, a declarat, luni, Alfred Simonis, președintele Consiliului Județean (CJ) Timiș, instituția care finanțează această investiție cu pes
Vrancea: Prefectul Liviu Macovei și-a anunțat demisia, după decizia PNL de a intra în opoziție
Prefectul județului Vrancea, Liviu Macovei, și-a anunțat, luni, demisia din funcție, precizând că decizia este una ''asumată și firească'', în contextul hotărârii Partidului Național Liberal (PNL) de a intra în opoziție. ''Mi-am dat demisia din funcția de prefect al județului Vrancea. Este o deci
Primarul Chirica, despre incendiul de la CET 1 Iași: Nu este foc deschis, nu sunt victime
Primarul Mihai Chirica spune că incendiul izbucnit sâmbătă seara la CET 1 Iași este la rețeaua electrică, motorul termic al centralei fiind oprit de vineri, iar cazanul de căldură fiind decuplat. 'Este un incendiu pe rețeaua electrică, motorul termic era oprit de ieri (vineri - n.r), cazanul de căldură a fost decuplat. Nu sunt victim
Ciucu: Eliberăm bulevardele principale de sub mașini ca să facem loc și pietonilor
Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, transmite că își dorește un oraș civilizat, cu aer curat, chiar dacă va pierde voturile celor care nu mai pot să parcheze pe trotuare. În prezent, în București și Ilfov, sunt 2.800.000 de mașini, conform Registrului Auto Român (RAR). Edilul pledează pentru accesibilizare







