Primarul Fritz, de Ziua Timişoarei: Renaşte spiritul de comunitate; avem nevoie de o zestre de valori comună
Primarul municipiului Timişoara, Dominic Fritz, a declarat, joi, cu prilejul Zilei Municipiului, că fiecare zi de 3 august trebuie să reamintească faptul că timişorenii au nevoie de o zestre de valori comună, de viziuni care să îi lege într-o comunitate.
Edilul a punctat că ziua de 3 august marchează împlinirea a 104 ani de când trupele Armatei Române au intrat în oraş, definitivând instaurarea administraţiei româneşti, după alipirea la Regatul Unit al României, el adăugând că sărbătorirea acestei zile nu trebuie să devină o simplă rutină.
Dominic Fritz a vorbit despre esenţa zilei de 3 August, evocând faptul că Piaţa Unirii de acum era pe 2 august 1919 încă Piaţa Domului şi aici au intrat trupele româneşti, întâmpinate cu pâine şi sare de primarul de atunci, şvabul Jozef Geml.
"Toţi reprezentanţii cultelor şi ale grupurilor etnice le-au urat bun venit (trupelor române, n.r.). A fost şi o zi de incertitudine, de întrebări despre viitorul nostru comun aici, în Banat; o treime din Banat făcea parte, la un moment dat, din Serbia, iar pentru bănăţeni şi pentru timişoreni, atunci, era foarte important să se păstreze această reţetă de succes a Timişoarei şi a Banatului, numit unitate în diversitate. Cu câteva zile înainte de 3 August a fost o întâlnire importantă cu reprezentanţi din toate cartierele, care au mers la dr. Aurel Cosma, primul prefect al noului judeţ Timiş, şi au discutat despre îngrijorările lor, dar şi să-l asigure de întreaga lor loialitate. Prefectul a spus atunci: 'Noi trebuie să ne stimăm unii pe alţii, noi trebuie să ne respectăm unii pe alţii, fără a ţine seama de naţionalitate, în 1919'. Liderul acestui grup era un preot catolic, care a spus la acea întâlnire că 'Noi am lucrat umăr la umăr şi roadele acestei activităţi se vădesc şi în dezvoltarea oraşului nostru'. Cu acest citat a vrut să spună că reţeta de succes unitate în diversitate a fost în primul rând una pentru prosperitatea oraşului nostru. Şi în ziua de azi, Timişoara este unul dintre cele mai dinamice oraşe din ţară, primul după Capitală, răspunsul fiind dat de faptul că reuşim să atragem oameni foarte diferiţi, cu talente foarte diferite şi să clădim ceea ce putem numi comunitate", a afirmat primarul Fritz.
În acest sens, primarul a subliniat că în fiecare zi de 3 August trebuie să ne întrebăm cum putem întări această unitate în diversitate.
"Anul acesta am primit un cadou foarte mare, cu Capitala Europeană a Culturii, în care vedem peste 2.500 de timişoreni de toate vârstele şi profesiile, îmbrăcaţi în galben, care se implică voluntar la diferite evenimente din oraş, vedem firme, cultele care se implică, iar la începutul lunii septembrie aşteptăm mii de tineri ortodocşi din întreaga lume, la o întâlnire internaţională. Renaşte spiritul de comunitate, în care nu negăm diferenţele dintre noi, ci avem nevoie de o zestre de valori comună, de viziuni, care ne leagă într-o comunitate", a adăugat primarul Dominic Fritz.
El a subliniat şi că nucleul identităţii oraşului este tocmai capacitatea timişorenilor de a avea empatie şi de a vedea lumea prin ochii celuilalt. "Sursa spiritului inovator al Timişoarei - de care suntem aşa de mândri - este chiar această empatie. Care a născut întotdeauna inovare şi inovarea a născut prosperitate. Dar spiritul Timişoarei nu este un dat zilnic. E ceva pentru care trebuie să ne luptăm şi să facem eforturi să descoperim din nou şi din nou empatia, mai ales în vremuri dificile", a mai spus Dominic Fritz.
Pe parcursul întregii zile au avut loc manifestări culturale, concerte de muzică folclorică şi militară, iar Consiliul Local a acordat patru distincţii de Cetăţean de Onoare al Municipiului unor personalităţi locale. AGERPRES / (A - autor: Otilia Halunga, editor: Marius Frăţilă, editor online: Andreea Lăzăroiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Dolj: Ambasadoarea Regatului Țărilor de Jos, în vizită la Primăria Craiova
Ambasadoarea Regatului Țărilor de Jos în România, Willemijn van Haaften, a efectuat, marți, o vizită la Primăria Craiova, unde s-a întâlnit cu primarul Lia Olguța Vasilescu și cu președintele Consiliului Județean Dolj, Cosmin Vasile, discuțiile vizând oportunitățile de investiții, dezvoltarea economică a zonei, dar și proiectele culturale.
Brașov: Încep lucrările de restaurare a curții Bisericii Negre
Primarul municipiului Brașov, George Scripcaru, a anunțat, marți, semnarea contractului pentru lucrările de restaurare a curții Bisericii Negre, menționând că este prima dată în ultimii 150 de ani când acest obiectiv va fi restaurat la un asemenea nivel. Valoarea lucrărilor se ridică la 23,6 milioane de lei și acestea ar urma să fie demarate
Primăria Brașov vrea contract-cadru pentru servicii de proiectare pe 4 ani; valoarea acestuia - peste 3 milioane de euro
Primăria Brașov a lansat o licitație pentru contractarea de servicii de proiectare și elaborare a documentațiilor tehnico-economice necesare investițiilor publice din următorii patru ani, valoarea estimată a acordului-cadru fiind de peste 170 de milioane de lei. Conform anunțului postat pe portalul de achiziții electronice, această valoare a fost determinată &
Iași/Primarul Mihai Chirica: Subfinanțarea cronică a sistemului energetic este cauza crizei energiei din România
Primarul municipiului Iași, Mihai Chirica, a anunțat că echipele mixte CET - DelGaz Grid au reușit să refacă punctul de alimentare de la Transformatorul 5 al CET I Iași, după avaria provocată de incendiul de sâmbătă la postul electric de
Primăria Sectorului 3 anunță pe SEAP licitație de echipamente pentru supraînălțări la trecerile de pietoni și intersecții
Primăria Sectorului 3 anunță pe SEAP licitație pentru un acord cadru de furnizare și punere în funcțiune de echipamente și dotări suplimentare pentru supraînălțarea a circa 1.100 de treceri de pietoni și intersecții în vecinătatea unităților de învățământ și a zonelor aglomerate, valoarea estimată a contractului depășind 28,5 milioane de lei.
Bihor: Fațada clădirii Teatrului de Stat din Oradea, reabilitată cu fonduri de la Consiliul Județean
Fațada clădirii Teatrului de Stat din Oradea, unul dintre cele mai reprezentative monumente de arhitectură ale orașului, a fost reabilitată, printr-o investiție a Consiliului Județean de aproape 650.000 de lei. Potrivit unui comunicat al CJ Bihor, luni, 19 octombrie 2026, a avut loc recepția la terminarea lucrărilor aferente obiectivului de in
Prahova: Valoarea contractului pentru Centura Comarnic, majorată nejustificat (audit); CJ anunță expertiză externă
Bugetul de stat a fost prejudiciat cu circa 14 milioane de lei în urma majorării nejustificate a valorii contractului pentru Centura Comarnic și a efectuării de plăți nejustificate, probleme fiind identificate și cu privire la plățile pentru centurile Mizil și Azuga-Bușteni, arată un raport al Camerei de Conturi Prahova publicat recent. Potrivit document
Dâmbovița: Piste de biciclete, două autogări și parcări vor fi realizate la Târgoviște printr-un proiect cu fonduri europene
Piste, peste 400 de biciclete disponibile pentru utilizare, două autogări și parcări vor fi realizate la Târgoviște printr-un proiect de mobilitate urbană cu fonduri europene de 90 de milioane de lei, a anunțat, luni, primarul Târgoviștei, Daniel Cristian Stan. 'Piste dedicate bicicliștilor, în lungime de peste 20 de km, peste 400 de bici
Cluj: Aeroportul 'Avram Iancu' a atins pragul de trei milioane de pasageri în 2026
Aeroportul Internațional 'Avram Iancu' din Cluj-Napoca a atins, luni, pragul de 3 milioane de pasageri înregistrați în acest an, ceea ce reprezintă o premieră pentru aeroporturile regionale din România. Potrivit unui comunicat transmis de aeroportul clujean, este un rezultat excepțional, obținut pentru al patrulea an
Primarul Iașiului: Transformatorul care a explodat sâmbătă la CET I, compromis total
Primarul Iașiului, Mihai Chirica, a declarat, luni, că transformatorul care a explodat sâmbătă la CET I este compromis total și nu mai poate fi repus în funcțiune, motiv pentru care va fi împrumutat unul de la furnizorul de en
Timiș: Centrul de la Ciacova pentru recuperarea minorilor cu adicții ar putea fi funcțional până la jumătatea anului viitor
Lucrările de construire a primului Centru de recuperare pentru minorii cu adicții, singurul de acest fel din vestul țării, avansează, astfel încât până în vara anului viitor obiectivul ar putea deveni funcțional, a declarat, luni, Alfred Simonis, președintele Consiliului Județean (CJ) Timiș, instituția care finanțează această investiție cu pes
Vrancea: Prefectul Liviu Macovei și-a anunțat demisia, după decizia PNL de a intra în opoziție
Prefectul județului Vrancea, Liviu Macovei, și-a anunțat, luni, demisia din funcție, precizând că decizia este una ''asumată și firească'', în contextul hotărârii Partidului Național Liberal (PNL) de a intra în opoziție. ''Mi-am dat demisia din funcția de prefect al județului Vrancea. Este o deci
Primarul Chirica, despre incendiul de la CET 1 Iași: Nu este foc deschis, nu sunt victime
Primarul Mihai Chirica spune că incendiul izbucnit sâmbătă seara la CET 1 Iași este la rețeaua electrică, motorul termic al centralei fiind oprit de vineri, iar cazanul de căldură fiind decuplat. 'Este un incendiu pe rețeaua electrică, motorul termic era oprit de ieri (vineri - n.r), cazanul de căldură a fost decuplat. Nu sunt victim
Ciucu: Eliberăm bulevardele principale de sub mașini ca să facem loc și pietonilor
Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, transmite că își dorește un oraș civilizat, cu aer curat, chiar dacă va pierde voturile celor care nu mai pot să parcheze pe trotuare. În prezent, în București și Ilfov, sunt 2.800.000 de mașini, conform Registrului Auto Român (RAR). Edilul pledează pentru accesibilizare
Sector 6: Operatorii de trotinete electrice trebuie să suspende folosirea acestora în parcuri și să limiteze viteza pe bulevarde
Poliția Locală Sector 6 a solicitat operatorilor de trotinete electrice introducerea unor restricții de circulație în parcuri și limitarea vitezei la maximum 15 kilometri/oră pe principalele artere din sector, ca urmare a sesizărilor cetățenilor și a incidentelor provocate de utilizarea necorespunzătoare a acestora. Primăria Sectorului 6







