Buzău: Drum turistic deviat ca urmare a riscului de alunecare al trovanţilor de la Ulmet
Consiliul Judeţean (CJ) Buzău a dispus devierea unui traseu de acces şi instalarea unor indicatoare în zona trovanţilor de la Ulmet, din comuna Bozioru, ca urmare a faptului că două dintre roci prezintă risc de alunecare.
Fenomenul a fost accentuat în ultima perioadă de ploile torenţiale.
"Apele au săpat la partea inferioară a trovanţilor şi există pericolul de prăbuşire, doi sunt în situaţia aceasta. La unul există pericolul să alunece, iar la celălalt există pericolul să se rostogolească. Noi ne-am gândit la o consolidare cu beton, dar stricăm aspectul trovantului şi nu este ok. A plouat torenţial la noi în ultima perioadă. M-am gândit şi la altă soluţie, o împrejmuire. Cea mai bună soluţie ar fi însă o întărire a pietrei la nivelul solului, o lipire a trovantului de sol. Cu cât plouă mai mult, cu atât se slăbeşte baza lor", a declarat, pentru AGERPRES, primarul comunei Bozioru, Valentin Grigore.
Pentru a preveni producerea unor accidente, administraţia judeţeană a deviat traseul către cei doi trovanţi.
"Într-adevăr este o problemă acolo, există posibilitatea ca doi trovanţi principali să se surpe tocmai de aceea, chiar dacă sunt pe raza comunei Bozioru, noi ca autoritate judeţeană, ca membri ai Geoparcului 'Ţinutul Buzăului' am luat măsurile necesare, în primul rând de a schimba traseul, am pus semnele respective astfel încât oamenii să găsească o altă cale să viziteze zona. Oamenii în general vin, fac poze, se urcă pe obiectiv, aşa suntem noi. Este interzis de a te urca pe ei. Pentru a putea interveni la structura lor trebuie să vorbim cu specialişti", a declarat preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Buzău, Petre Emanoil Neagu.
Autorităţile au cerut sprijinul unor specialişti care să stabilească soluţia prin care cei doi trovanţi vor fi stabilizaţi.
"Trebuie să vină un specialist să găsească o soluţie. Cauzele sunt simple, naturale, eroziune, vânt, mişcări tectonice. Încercăm soluţia cea mai bună pentru cetăţeni, pentru zonă să-i salvăm. Vom vedea expertiza celor care sunt de specialitate, vedem costurile, mai ales că este o zonă greu accesibilă cu utilaje. De vineri de când am fost informaţi, am fost în teritoriu, am pus semnele respective, indicatoare. Dacă am avea cultura acesta, sunt destul de stâncoase, poate să pice o piatră, este bine să fii atent la anumite aspecte măcar la 2-3 metri de obiectiv. Riscul cel mai mare ăsta este. S-ar mai putea face un lucru, găsim o posibilitate şi îi îngrădim şi atunci o să se supere lumea pe noi că am obturat...este şi asta o soluţie. Sunt sigur că nu cade pe cineva?", a mai declarat Petre Emanoil Neagu.
Trovanţii de la Ulmet, comuna Bozioru, sau Babele de la Ulmet, cum mai sunt denumite rocile de forme nodulare, sferoidale, elipsoidale, cilindrice sau dendritice şi care pot cântări de la câteva grame, la câteva tone, monumente naturale care atrag anual mii de turişti din toate colţurile ţării datorită legendelor în care sunt învaluite.
Termenul ''trovant'' este specific literaturii geologice române şi a apărut prima dată în anul 1907, în lucrarea naturalistului Gheorghe Murgoci, intitulată ''Tertiarul din Oltenia''.
Potrivit geologilor, trovanţii sunt nişte conglomerate, formate în terenurile nisipoase şi în cele ce prezintă stratificaţii de gresie bogate în carbonat de calciu. Atunci când suprafaţa devine umedă, mineralele încep să se răspândească şi creează o presiune asupra nisipului, care îl determină să se extindă şi pietrele să ''crească''. Pietrele "cresc" prin depunere constantă cam 4-5 centimetri în 1.200 de ani. AGERPRES/(A - autor: Florin Zafiu, editor: Irina Poenaru, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Dolj: Ambasadoarea Regatului Țărilor de Jos, în vizită la Primăria Craiova
Ambasadoarea Regatului Țărilor de Jos în România, Willemijn van Haaften, a efectuat, marți, o vizită la Primăria Craiova, unde s-a întâlnit cu primarul Lia Olguța Vasilescu și cu președintele Consiliului Județean Dolj, Cosmin Vasile, discuțiile vizând oportunitățile de investiții, dezvoltarea economică a zonei, dar și proiectele culturale.
Brașov: Încep lucrările de restaurare a curții Bisericii Negre
Primarul municipiului Brașov, George Scripcaru, a anunțat, marți, semnarea contractului pentru lucrările de restaurare a curții Bisericii Negre, menționând că este prima dată în ultimii 150 de ani când acest obiectiv va fi restaurat la un asemenea nivel. Valoarea lucrărilor se ridică la 23,6 milioane de lei și acestea ar urma să fie demarate
Primăria Brașov vrea contract-cadru pentru servicii de proiectare pe 4 ani; valoarea acestuia - peste 3 milioane de euro
Primăria Brașov a lansat o licitație pentru contractarea de servicii de proiectare și elaborare a documentațiilor tehnico-economice necesare investițiilor publice din următorii patru ani, valoarea estimată a acordului-cadru fiind de peste 170 de milioane de lei. Conform anunțului postat pe portalul de achiziții electronice, această valoare a fost determinată &
Iași/Primarul Mihai Chirica: Subfinanțarea cronică a sistemului energetic este cauza crizei energiei din România
Primarul municipiului Iași, Mihai Chirica, a anunțat că echipele mixte CET - DelGaz Grid au reușit să refacă punctul de alimentare de la Transformatorul 5 al CET I Iași, după avaria provocată de incendiul de sâmbătă la postul electric de
Primăria Sectorului 3 anunță pe SEAP licitație de echipamente pentru supraînălțări la trecerile de pietoni și intersecții
Primăria Sectorului 3 anunță pe SEAP licitație pentru un acord cadru de furnizare și punere în funcțiune de echipamente și dotări suplimentare pentru supraînălțarea a circa 1.100 de treceri de pietoni și intersecții în vecinătatea unităților de învățământ și a zonelor aglomerate, valoarea estimată a contractului depășind 28,5 milioane de lei.
Bihor: Fațada clădirii Teatrului de Stat din Oradea, reabilitată cu fonduri de la Consiliul Județean
Fațada clădirii Teatrului de Stat din Oradea, unul dintre cele mai reprezentative monumente de arhitectură ale orașului, a fost reabilitată, printr-o investiție a Consiliului Județean de aproape 650.000 de lei. Potrivit unui comunicat al CJ Bihor, luni, 19 octombrie 2026, a avut loc recepția la terminarea lucrărilor aferente obiectivului de in
Prahova: Valoarea contractului pentru Centura Comarnic, majorată nejustificat (audit); CJ anunță expertiză externă
Bugetul de stat a fost prejudiciat cu circa 14 milioane de lei în urma majorării nejustificate a valorii contractului pentru Centura Comarnic și a efectuării de plăți nejustificate, probleme fiind identificate și cu privire la plățile pentru centurile Mizil și Azuga-Bușteni, arată un raport al Camerei de Conturi Prahova publicat recent. Potrivit document
Dâmbovița: Piste de biciclete, două autogări și parcări vor fi realizate la Târgoviște printr-un proiect cu fonduri europene
Piste, peste 400 de biciclete disponibile pentru utilizare, două autogări și parcări vor fi realizate la Târgoviște printr-un proiect de mobilitate urbană cu fonduri europene de 90 de milioane de lei, a anunțat, luni, primarul Târgoviștei, Daniel Cristian Stan. 'Piste dedicate bicicliștilor, în lungime de peste 20 de km, peste 400 de bici
Cluj: Aeroportul 'Avram Iancu' a atins pragul de trei milioane de pasageri în 2026
Aeroportul Internațional 'Avram Iancu' din Cluj-Napoca a atins, luni, pragul de 3 milioane de pasageri înregistrați în acest an, ceea ce reprezintă o premieră pentru aeroporturile regionale din România. Potrivit unui comunicat transmis de aeroportul clujean, este un rezultat excepțional, obținut pentru al patrulea an
Primarul Iașiului: Transformatorul care a explodat sâmbătă la CET I, compromis total
Primarul Iașiului, Mihai Chirica, a declarat, luni, că transformatorul care a explodat sâmbătă la CET I este compromis total și nu mai poate fi repus în funcțiune, motiv pentru care va fi împrumutat unul de la furnizorul de en
Timiș: Centrul de la Ciacova pentru recuperarea minorilor cu adicții ar putea fi funcțional până la jumătatea anului viitor
Lucrările de construire a primului Centru de recuperare pentru minorii cu adicții, singurul de acest fel din vestul țării, avansează, astfel încât până în vara anului viitor obiectivul ar putea deveni funcțional, a declarat, luni, Alfred Simonis, președintele Consiliului Județean (CJ) Timiș, instituția care finanțează această investiție cu pes
Vrancea: Prefectul Liviu Macovei și-a anunțat demisia, după decizia PNL de a intra în opoziție
Prefectul județului Vrancea, Liviu Macovei, și-a anunțat, luni, demisia din funcție, precizând că decizia este una ''asumată și firească'', în contextul hotărârii Partidului Național Liberal (PNL) de a intra în opoziție. ''Mi-am dat demisia din funcția de prefect al județului Vrancea. Este o deci
Primarul Chirica, despre incendiul de la CET 1 Iași: Nu este foc deschis, nu sunt victime
Primarul Mihai Chirica spune că incendiul izbucnit sâmbătă seara la CET 1 Iași este la rețeaua electrică, motorul termic al centralei fiind oprit de vineri, iar cazanul de căldură fiind decuplat. 'Este un incendiu pe rețeaua electrică, motorul termic era oprit de ieri (vineri - n.r), cazanul de căldură a fost decuplat. Nu sunt victim
Ciucu: Eliberăm bulevardele principale de sub mașini ca să facem loc și pietonilor
Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, transmite că își dorește un oraș civilizat, cu aer curat, chiar dacă va pierde voturile celor care nu mai pot să parcheze pe trotuare. În prezent, în București și Ilfov, sunt 2.800.000 de mașini, conform Registrului Auto Român (RAR). Edilul pledează pentru accesibilizare
Sector 6: Operatorii de trotinete electrice trebuie să suspende folosirea acestora în parcuri și să limiteze viteza pe bulevarde
Poliția Locală Sector 6 a solicitat operatorilor de trotinete electrice introducerea unor restricții de circulație în parcuri și limitarea vitezei la maximum 15 kilometri/oră pe principalele artere din sector, ca urmare a sesizărilor cetățenilor și a incidentelor provocate de utilizarea necorespunzătoare a acestora. Primăria Sectorului 6







