Tortură în azile/ Nicuşor Dan despre neregulile de la căminele de bătrâni: Statul nu există în multe domenii în România
Statul nu există în multe domenii în România, a declarat, luni, primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, referitor la neregulile depistate la cămine de bătrâni din judeţul Ilfov.
"Numele meu a fost atras în mod total aiuristic în povestea asta. (...) Există multe domenii în România în care statul nu există, legea nu există, instituţiile nu există, instituţiile de control nu există. Una este realitatea din teren şi alta este realitatea pe care nişte funcţionari o acoperă cu acte şi asta este o imagine generală. Din păcate, există o toleranţă atât la nivelul clasei politice, cât şi la nivelul media şi la nivelul cetăţeanului la fenomenul acesta de corupţie şi de nerespectare a legii şi, dacă societatea românească nu se trezeşte şi nu pune presiune pe toate instituţiile să funcţioneze, aceste tragedii se vor reîntâmpla", a afirmat Nicuşor Dan, într-o declaraţie de presă cu prilejul vizitei efectuate la Pasajul Doamna Ghica pentru a verifica stadiul lucrărilor.
Potrivit acestuia, municipalitatea este pregătită când vor se vor face controale în cămine de bătrâni din Bucureşti.
"Oamenii care au fost acolo nu prea aveau aparţinători. Asta este tragedia. (...) Dacă ai o rudă pe care duci într-un centru social ai dreptul să o vizitezi şi să spună cu cuvintele sale ce se întâmplă acolo. Problema este că există mulţi oameni care nu au aparţinător şi genul ăsta de servicii sociale sunt prestate de stat, pe baza unor criterii pentru acele persoane care nu mai au familie", a explicat primarul general al Capitalei.
În opinia sa, există "uriaşă toleranţă" la ilegalitate şi "funcţionarea în abstract" a unor aspecte care, de fapt, nu merg. "Vă dau un singur exemplu: cum vrem să ducem în comisia de disciplină un funcţionar, cum îşi ia concediu medical. Toţi sunt bolnavi deodată. Există un medic care le dă un concediu medical pe o lună, pe două luni, pe trei luni, pe cât au nevoie", a transmis Nicuşor Dan. AGERPRES/(A - autor: Iulia Carciog, editor: Claudia Stănescu, editor online: Anda Badea)
Mai multe fotografii pe AGERPRES FOTO
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Primarul general Ciprian Ciucu va participa la Forumul Orașelor Lumii, la Singapore
Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, a anunțat, miercuri, că urmează să participe la a zecea ediție a Forumului Orașelor Lumii, desfășurat în Singapore, în perioada 14 - 16 iunie. Potrivit primarului, forumul este unul dintre cele mai importante evenimente destinate primarilor din lume, iar invitația i-a fost adresată de Guvernul din Singa
Olt: Zeci de sportivi și antrenori care au obținut medalii în anul precedent, premiați la Gala Excelenței în Sport (GALERIE FOTO)
Zeci de sportivi din județul Olt care anul trecut au urcat pe podiumul unor competiții naționale și internaționale, cât și antrenorii lor, au fost premiați marți, de Consiliul Județean (CJ) Olt, la Gala Excelenței în Sport.
Primarul Botoșaniului, Cosmin Andrei, acuză o contractare a economiei locale, pe fondul măsurilor de austeritate
Primarul municipiului Botoșani, Cosmin Andrei, atrage atenția asupra contractării economiei locale pe fondul măsurilor de austeritate adoptate de autoritățile centrale. El a afirmat, marți, că municipalitatea a beneficiat, în luna iunie, de o sumă cu 4,5 milioane de lei mai mică din cotele defalcate din impozitul pe venit, ca urmare a di
Primăria Brașov reconvertește în centre multifuncționale trei foste puncte termice din cartiere
Primăria Brașov a lansat, în Sistemul Electronic de Achiziții Publice, o licitație pentru regenerarea a trei foste puncte termice din oraș și transformarea acestora în centre multifuncționale destinate comunității, contractul având o valoare estimată de peste 10 milioane de lei. Potrivit anunțului publicat în SEAP, investiția vizează im
Timiș: Consiliul Județean va construi cel mai mare complex multifuncțional de tip 4 All din țară
Consiliul Județean (CJ) Timiș va construi cel mai mare complex multifuncțional 4 All din țară, pe un teren de peste nouă hectare, la limita dintre municipiul Timișoara și comuna limitrofă Giroc, a anunțat, marți, președintele CJ, Alfred Simonis. Potrivit acestuia, proiectul vizează crearea unei infrastructuri sportive moderne, cu un impact social și sportiv se
Emil Boc: Alocăm 50 de milioane de lei pentru proiecte culturale, sumă record
Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, a anunțat, marți, într-o ședință extraordinară a Consiliului Local, că municipalitatea alocă în acest an o sumă record pentru proiecte culturale și sportive, aproximativ 50 de milioane de lei. 'Este cea mai mare sumă din istoria acestui oraș. De 10 ori au crescut alocările din 2012 până astăzi.
Primăria Capitalei propune un nou regulament de efectuare a tratamentelor împotriva căpușelor și a șobolanilor
Primăria Municipiului București propune un nou regulament de efectuare a tratamentelor împotriva căpușelor în zonele cu vegetație, precum parcurile sau locurile de joacă, dar și pentru activitățile de deratizare și dezinfecție, potrivit proiectului supus dezbaterii publice pe site-ul Municipalității. Prevederile regulamentului urmează să fie aplica
Primăria Arad cheltuie milioane de lei pentru curățarea terenurilor pe care sunt abandonate gunoaie
Primăria Arad cheltuie milioane de lei pentru curățarea unor terenuri care îi aparțin și pe care autoritățile de mediu au găsit gunoaie abandonate, bugetul de 2.000.000 de lei alocat în acest an pentru astfel de acțiuni fiind deja epuizat. Acestei sume i se adaugă 4.000.000 de lei doar costurile de depozitare a deșeurilor, au anunțat reprezentanții
Timiș: Reorganizarea administrativ-teritorială e necesară și trebuie să pornească de la eficientizarea administrației locale (istoric)
În România este necesară o reorganizare administrativ-teritorială, important fiind să nu se pornească de la ideea de a face economie, ci de la ideea de a eficientiza administrația publică locală, a declarat, luni, pentru AGERPRES, Sorin Ionescu, profesor de istorie și fost subprefect de Timiș, în contextul evenimentului 'Timișul administrativ &i
Valea Țiglinei din Galați, cunoscută ca 'Râpa Țiglinei', va fi reabilitată cu fonduri europene
Primăria municipiului Galați a anunțat, luni, că a lansat în licitație contractul de lucrări pentru amenajarea Văii Țiglinei, cunoscută ca 'Râpa Țiglinei', investiție estimată la aproximativ 52 milioane de lei, care va fi realizată cu fonduri europene. Potrivit sursei citate, contractul vizează implementarea a două proiecte
Harghita: Consiliul Județean anunță verificări la Spitalul de Psihiatrie Tulgheș după incendiul provocat de un corp de iluminat
Consiliul Județean Harghita a anunțat că va demara verificări la Spitalul de Psihiatrie din Tulgheș după incendiul izbucnit sâmbătă seara la un corp de iluminat din unitatea medicală. Potrivit unei postări pe pagina de
Galați: Peste 100 de campioni din județ ai ultimilor 50 de ani, celebrați la Gala Gloriei Sportive 1976-2026
Peste 100 de sportivi gălățeni care au reprezentat România la Jocurile Olimpice, Campionatele Mondiale și Campionatele Europene în ultimii 50 de ani au fost celebrați vineri, în cadrul Galei Gloriei Sportive Gălățene 1976-2026, eveniment dedicat performanțelor care au contribuit la promovarea numelui Galațiului în lume. Potrivit președi
Tulcea: Proiect de dezvoltare româno-ucrainean finanțat de Uniunea Europeană, lansat de comuna Luncavița
Comuna Luncavița din județul Tulcea a lansat, vineri, un nou proiect româno-ucrainean finanțat de Uniunea Europeană, care are drept obiectiv protejarea comunităților locale și dezvoltarea activităților sustenabile prin crearea de noi forme de cooperare. Proiectul a început în luna aprilie a acestui an, are un buget total de 878.959 de euro, e
Arad: Călătorii care folosesc tramvaie și autobuze în municipiu au acces instant la o bibliotecă digitală cu 50.000 de materiale
Călătorii din tramvaiele și autobuzele care circulă în municipiul Arad au, începând de vineri, acces instant la o bibliotecă digitală care cuprinde peste 50.000 de volume, ziare de arhivă, studii sau publicații istorice, fiind nevoie doar de scanarea cu telefonul a unui cod de bare afișat în mijloacele de transport în comun.
Sector 4: Lucrările de refacere a Planșeului Unirii intră în ultima etapă de execuție, circulația va fi restricționată parțial
Lucrările de refacere a Planșeului Unirii, aflate la un procent de peste 60%, intră în ultima etapă de execuție, cea de-a patra, aflată în proximitatea Pasajului Rutier Unirii, iar circulația rutieră va fi restricționată parțial pe perioada verii. Potrivit unui comunicat al Primăriei Sectorului 4 transmis vineri, pentru a reduce im











