logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Ciprian Ciucu: Amenajarea Parcului Lacului Morii se va finaliza în aproximativ doi ani

Imagine din galeria Agerpres

Amenajarea Parcului Lacului Morii se va finaliza în aproximativ doi ani, investiţia se ridică la 25-30 de milioane de euro, iar fondurile vor fi obţinute, în principal, prin Programul Operaţional Regional, a declarat primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu.

Edilul Ciucu a precizat, vineri, la o dezbatere pe tema amenajării Parcului Lacului Morii, că vor urma circa două-trei luni de proiectare.

"Vom scoate la licitaţie în două etape: prima va dura între 4 şi 6 luni, depinde de contestaţii, deci lucrul efectiv va începe în primăvară pentru insulă, e estimat la un an de zile. Insula va fi gata pe la finalul lui 2024 sau aproape gata. Faza doi, parcul liniar, la fel, va fi scos imediat la licitaţie şi ca să nu fie prea mare deranj în zonă, va începe undeva spre sfârşitul anului viitor şi va fi gata prin vara-toamna lui 2025. Totul va dura aproape 2 ani", a punctat primarul Ciucu, citat într-un comunicat al autorităţii locale.

În cadrul unei dezbateri pe subiectul amintit, Ciprian Ciucu a arătat că proiectul de amenajare este "prietenos" cu mediul, că suprafaţa Lacului Morii va fi accesibilă pentru sporturi nautice şi va exista o zonă de promenadă de câţiva kilometri de-a lungul digului.

"Într-o fază ulterioară, luăm în considerare să amenajăm undeva la 60 de hectare care aparţin Primăriei Chiajna, acum aflate într-o zonă inundabilă", a afirmat Ciprian Ciucu.

Mircea Munteanu, reprezentat al firmei care s-a ocupat de proiect, a declarat că pe lac vor mai fi amenajate insule în jurul celei deja existente.

"În jurul insulei Lacul Morii actuale vor mai fi trei sau patru insule. Aceste insule plutesc, dar au strat vegetal, precum şi zone de pietriş, pentru depunerea ouălor păsărilor", a menţionat Munteanu.

Potrivit acestuia, insulele nu vor împiedica circulaţia ambarcaţiunilor de mici dimensiuni. "Ideea este ca lacul să fie deschis ambarcaţiunilor fără motor (...) ambarcaţiuni de mici dimensiuni, o excepţie ar fi un eventual vaporaş cu funcţiune de transport public", a adăugat Mircea Munteanu. AGERPRES/(A, AS - autor: Iulia Carciog, editor: Cătălin Alexandru, editor online: Irina Giurgiu)

Afisari: 28

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Administratie 30-04-2026 18:46

Darău, despre falimentul Șantierului Naval Damen Mangalia: Discuțiile cu potențialii investitori - foarte avansate

Ministrul Economiei, Irineu Darău, a declarat joi, la Constanța, referitor la situația Șantierului Naval Damen Mangalia, aflat în faliment, că discuțiile cu potențialii investitori sunt foarte avansate, însă situația rămâne una complexă. Darău a spus că potențialii investitori sunt serioși, cu intenții de a investi în R

Administratie 30-04-2026 17:50

Dâmbovița: Președintele CJ, Corneliu Ștefan, spune că 70% din bugetul instituției este pentru dezvoltare

Bugetul Consiliului Județean Dâmbovița a fost aprobat, în ședința de joi, iar președintele instituției, Corneliu Ștefan, spune că 70% din buget merge către dezvoltare și 30% pentru funcționare. ''Ca o concluzie, și anul acesta avem un buget pentru dezvoltarea județului Dâmbovița. 70% din sume se vor duce către dezvolt

Administratie 30-04-2026 16:51

Covasna: Președintele CJ, Tamas Sandor, afirmă că nu e normal ca județul să finanțeze paza unei structuri militare

Președintele Consiliului Județean (CJ) Covasna, Tamas Sandor, consideră că nu este normal ca autoritățile județene să fie obligate să finanțeze paza unor structuri militare. Acesta a declarat joi, în cadrul unei conferințe de presă, că plenul Consiliului Județean a aprobat ca 0,5% din bugetul pe acest an, din secțiunea de funcționare a i

Administratie 30-04-2026 16:43

Bistrița-Năsăud: Drumurile și sănătatea primesc cei mai mulți bani din bugetul propriu al Consiliului Județean

Modernizarea drumurilor județene și investițiile în sănătate vor fi finanțate cu peste 90% din bugetul propriu de dezvoltare al Consiliului Județean (CJ) Bistrița-Năsăud, a declarat, joi, președintele Radu Moldovan, în cadrul ședinței în care s-a aprobat bugetul general pentru anul în curs. ''Din bugetul propriu

Administratie 30-04-2026 16:19

Vaslui: Bugetul județului a fost aprobat în unanimitate de consilierii județeni

Consilierii județeni din Vaslui au aprobat, joi, în unanimitate, în cadrul ședinței ordinare a Consiliului Județean (CJ), proiectul bugetului general centralizat al județului. Conform hotărârii aprobate de consilierii județeni, veniturile totale prognozate pentru anul în curs sunt de peste 511 milioane de lei, sumă din

Administratie 30-04-2026 16:03

Satu Mare: Deputatul PNL Adrian Cozma depune plângere penală după alocarea fondurilor de la CJ

Deputatul Adrian Cozma, președinte al PNL Satu Mare, a anunțat joi, într-o conferință de presă, că va depune plângere penală și va ataca în contencios administrativ hotărârea Consiliului Județean (CJ) prin care sunt distribuiți bani către primării, acuzând abuzuri. ''Nu putem să nu avem o reacție față

Administratie 30-04-2026 14:36

Arad: Jumătate din bugetul județean va merge la investiții

Consilierii județeni din Arad au aprobat, joi, bugetul pe acest an, care este de aproximativ 500 de milioane de lei, iar jumătate din acești bani va merge către investiții, în timp ce 15% sunt alocați pentru chletuielile de personal. Bugetul este mai mic față de anul trecut, când a fost de 945 milioane de lei, dar președintele

Administratie 30-04-2026 14:30

Bihor: CJ contractează un împrumut de până la 38 de milioane de euro de la BEI pentru proiecte rutiere

Consilierii județeni bihoreni au aprobat, joi, în ședința ordinară, contractarea unei finanțări externe rambursabile de până la 38 de milioane de euro de la Banca Europeană de Investiții (BEI), fondurile urmând să fie utilizate pentru cofinanțarea unor proiecte majore de infrastructură rutieră din județ. ''Este vorba

Administratie 30-04-2026 14:09

Galați: Investiții de peste 100 de milioane de euro în infrastructura de irigații din județ (GALERIE FOTO)

Investiții de peste 100 de milioane de euro sunt în derulare pentru modernizarea sistemului de irigații din județul Galați, în cadrul unor proiecte implementate de Agenția Națională de Îmbunătățiri Funciare (ANIF), prin Programul Național de Reabilitare și Investiții în Infrastructura Principală de Irigații. Potrivit di

Administratie 30-04-2026 14:06

Ciprian Ciucu anunță că Primăria Capitalei vizează construirea unui spital nou

Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, anunță că vizează construirea unui spital nou și că desfășoară discuții exploratorii în acest sens. Precizările au fost făcute, joi, în cadrul dezbaterilor privind proiectul de buget al Capitalei. Pentru capitolul sănătate vor fi alocați în acest an aproximativ 371 milioane lei, în con

Administratie 30-04-2026 13:58

Plimbări pe Dâmbovița, duminică, în seria de activități din cadrul proiectului 'Străzi deschise - București, Promenadă urbană'

Cel de-al doilea weekend al proiectului 'Străzi deschise - București, Promenadă urbană' aduce o serie de activități dedicate râului Dâmbovița, reunite sub tema 'Dâmbovița - râul care unește'. Potrivit unui comunicat ARCUB transmis joi, programul realizat cu sprijinul Nod Makerspace și al Asociației Ivan

Administratie 30-04-2026 13:19

Ciprian Ciucu spune că toate deciziile de comasare a unor instituții au fost atacate în instanță

Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, a declarat joi că toate hotărârile privind comasarea unor instituții din subordinea Primăriei Municipiului București au fost contestate în instanță. Afirmația a fost făcută în cadrul dezbaterii pe proiectul de buget al Capitalei, unde edilul a reiterat că își dorește reducerea cheltuielilor de funcționare și creștere

Administratie 30-04-2026 12:39

Bugetul Capitalei ar putea fi adoptat marți; Ciucu pledează pentru o lege a finanțelor care să asigure predictibilitate

Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, anunță că proiectul de buget al Municipiului București ar urma să fie dezbătut marți, într-o ședință de îndată a Consiliului General. El a menționat că este deja 'foarte târziu' și că e 'absurd' ca bugetul să fie aprobat în luna mai. 'Normal ar fi fost să &

Administratie 30-04-2026 11:36

Cluj: Conacul Dujardin din Coasta va fi reabilitat cu peste 10 milioane de lei din fonduri europene

Conacul Dujardin din localitatea Coasta urmează să fie reabilitat printr-un proiect în valoare de peste 10 milioane de lei din fonduri europene. 'Consiliul Județean Cluj a emis autorizația de construire necesară în vederea executării lucrărilor de restaurare și reabilitare a Conacului Dujardin, situat în satul Coasta din

Administratie 30-04-2026 06:00

Bugetul Capitalei, prezentat în detaliu într-o dezbatere organizată la PMB

Bugetul Capitalei va fi prezentat în detaliu, joi, într-o dezbatere organizată în Sala de Consiliu a Primăriei Generale, la care participă și reprezentanți ai instituțiilor din subordine. Primarul general, Ciprian Ciucu, anunța recent că la această dezbatere, care începe la ora 10:00, vor fi făcute publice în deta