Şedinţă CGMB: 111 milioane lei pentru subvenţionarea preţului la energie
Rectificarea bugetară, punerea în siguranţă a Hanului Solacolu şi exceptarea de la plata taxelor a maşinilor cu propulsie electrică şi masa de peste 5 tone se numără printre proiectele care vor fi dezbătute, joi, în şedinţa Consiliului General al Capitalei.
* Consilierii general urmează să adopte proiectul privind încetarea mandatului de consilier general al Elisabetei Lipă. Aceasta şi-a dat demisia din funcţia de consilier municipal după ce a fost numită preşedinte, cu rang de secretar de stat, al Agenţiei Naţionale pentru Sport. În acest fel, se declară vacant un post de consilier general PSD.
* CGMB va dezbate joi un proiect de rectificare bugetară conform căruia subvenţiile pentru acoperirea diferenţelor de preţ şi tarif la energia termică vor fi suplimentate cu 111 milioane lei, ajungând la un total de 1,1 miliarde lei. Totodată, veniturile la bugetul local vor creşte cu 2,7 milioane lei, dintre care 2,3 milioane reprezintă fonduri europene nerambursabile, iar 444.000 de lei sunt sume aferente TVA. Pe de altă parte, vor fi diminuate veniturile mai multor instituţii din subordinea Primăriei Capitalei, în baza OUG 34, conform căreia conducătorii autorităţilor şi instituţiilor publice au obligaţia de a dispune măsuri pentru reducerea cu 10% a cheltuielilor la titlul "Bunuri şi servicii".
* Bugetul Capitalei ar putea fi publicat pe o platformă informatică vizuală, bazată pe grafice şi diagrame, pentru a fi mai uşor de înţeles şi analizat de către cetăţeni sau organizaţiile interesate. Conform proiectului, iniţiat de către consilierii municipali USR Luminiţa Şerban şi Valentin Necula, se aprobă implementarea unor măsuri de îmbunătăţire a actului de transparenţă decizională şi de creştere a accesibilităţii la documente de interes public, pentru a stimula implicarea civică şi a consolida buna guvernanţă la nivel local. Se propune ca Primăria Capitalei să publice bugetul prin intermediul unei platforme informatice vizuale, bazată pe grafice, diagrame şi alte soluţii vizuale. Acestea vor integra specificaţii tehnice pentru a înlesni utilizarea platformei inclusiv de către persoane cu dizabilităţi.
* Un al proiect de pe ordinea de zi vizează lucrări de punere în siguranţă, conservare şi protejare a monumentului istoric Hanul Solacolu, din Calea Moşilor nr. 134. Valoarea totală a proiectului este de 8,2 milioane lei, iar durata de execuţie este estimată la 16 luni. Hanul Solacolu figurează pe Lista Monumentelor Istorice ale Municipiului Bucureşti. Clădirea se află într-o stare avansată de degradare, prezintă pericol major de prăbuşire şi este încadrată în clasa de risc seismic I.
* Autovehiculele cu masa maximă autorizată mai mare de cinci tone, având propulsie electrică, ar putea fi exceptate de la plata taxelor şi de la obţinerea autorizaţiilor de circulaţie. Proiectul este iniţiat de viceprimarul Stelian Bujduveanu (PNL). Conform hotărârii, pentru a beneficia de dreptul de circulaţie fără autorizaţie pe întreg teritoriul Municipiului Bucureşti, posesorii autovehiculelor cu masa maximă autorizată mai mare de cinci tone, având propulsie electrică, au obligaţia de a solicita de la Direcţia Transporturi - Serviciul Autorizări Auto emiterea avizului de circulaţie. Cererea pentru emiterea avizului va fi însoţită de certificatul de înmatriculare şi de cartea de identitate a autovehiculului pentru care se solicită avizul. Avizul va avea o valabilitate de 12 luni de la data emiterii.
* Un alt proiect propus de viceprimarul Bujduveanu şi grupul PNL oferă bucureştenilor posibilitatea de a-şi întregi proprietatea şi de a dispune de terenurile aferente imobilelor pe care le deţin. De această măsură vor beneficia peste 15 mii de familii bucureştene, care au achiziţionat case în baza Legii 112/1995, dar care nu au avut mecanismul pentru a cumpăra şi terenul din jurul imobilului, a anunţat Stelian Bujduveanu. Potrivit acestuia, este vorba de o suprafaţă de peste un milion de metri pătraţi, echivalentul Parcului Herăstrău. Proiectul conţine: o evidenţă a terenurilor din curţile oamenilor, proceduri prin care se creează posibilitatea întregirii proprietăţilor celor 15.406 de familii, proceduri pentru încheierea unor contracte de închiriere între proprietari şi Primărie, în baza cărora se vor emite, ulterior, titluri de proprietate în mod gratuit, de către Prefectura Bucureşti.
* Primăria Capitalei vrea să susţină măsuri de eficienţă energetică în rândul populaţiei, al mediului de afaceri, dar şi să crească gradul de informare şi competenţele angajaţilor PMB în ceea ce priveşte accesarea investiţiilor în acest domeniu. Proiectul "Întărirea capacităţii PMB în domeniul eficienţei energetice şi energiei regenerabile" va fi depus în cadrul apelului finanţat prin Mecanismul financiar norvegian 2014-2021. Proiectul va avea o valoare totală de un milion de lei, din care valoarea nerambursabilă totală este de 902.000 lei. Acesta ar urma să fie implementat în parteneriat cu Academia de Studii Economice şi SINTEF Energi AS, un institut de cercetare non-profit din grupul SINTEF, cea mai mare organizaţie independentă de cercetare din Scandinavia, cu aproximativ 2.000 de angajaţi.
* Va fi supus votului şi un proiect pentru consolidarea seismică şi renovarea energetică moderată a clădirii din Intrarea Victor Eftimiu nr. 9. Finanţarea investiţiei se va asigura prin PNRR şi transferuri de la bugetul local. Proiectul are o valoare totală de 87 de milioane de lei (exclusiv TVA) şi o durată de execuţie de 20 de luni. Imobilul se află pe Lista Monumentelor Istorice ale Municipiului Bucureşti, este amplasat în Zona construită protejată nr. 42 - Brezoianu. Clădirea se află 100% în proprietate privată, are opt etaje şi 97 de apartamente. Construcţia datează din 1935 şi reprezintă un exemplu de stilistică modernistă cu inserţii Ar Deco. Clădirea este încadrată în clasa întâi de risc seismic.
* Au fost reintroduse pe ordinea de zi două proiecte de hotărâre respinse în şedinţa anterioară, care vizează preluarea în administrare a spitalelor clinice CF1 şi CF2, de la Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, inclusiv în ceea ce priveşte managementul asistenţei medicale. AGERPRES/(AS - autor: Irinela Vişan, editor: Mihai Simionescu, editor online: Alexandru Cojocaru)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Dolj: Ambasadoarea Regatului Țărilor de Jos, în vizită la Primăria Craiova
Ambasadoarea Regatului Țărilor de Jos în România, Willemijn van Haaften, a efectuat, marți, o vizită la Primăria Craiova, unde s-a întâlnit cu primarul Lia Olguța Vasilescu și cu președintele Consiliului Județean Dolj, Cosmin Vasile, discuțiile vizând oportunitățile de investiții, dezvoltarea economică a zonei, dar și proiectele culturale.
Brașov: Încep lucrările de restaurare a curții Bisericii Negre
Primarul municipiului Brașov, George Scripcaru, a anunțat, marți, semnarea contractului pentru lucrările de restaurare a curții Bisericii Negre, menționând că este prima dată în ultimii 150 de ani când acest obiectiv va fi restaurat la un asemenea nivel. Valoarea lucrărilor se ridică la 23,6 milioane de lei și acestea ar urma să fie demarate
Primăria Brașov vrea contract-cadru pentru servicii de proiectare pe 4 ani; valoarea acestuia - peste 3 milioane de euro
Primăria Brașov a lansat o licitație pentru contractarea de servicii de proiectare și elaborare a documentațiilor tehnico-economice necesare investițiilor publice din următorii patru ani, valoarea estimată a acordului-cadru fiind de peste 170 de milioane de lei. Conform anunțului postat pe portalul de achiziții electronice, această valoare a fost determinată &
Iași/Primarul Mihai Chirica: Subfinanțarea cronică a sistemului energetic este cauza crizei energiei din România
Primarul municipiului Iași, Mihai Chirica, a anunțat că echipele mixte CET - DelGaz Grid au reușit să refacă punctul de alimentare de la Transformatorul 5 al CET I Iași, după avaria provocată de incendiul de sâmbătă la postul electric de
Primăria Sectorului 3 anunță pe SEAP licitație de echipamente pentru supraînălțări la trecerile de pietoni și intersecții
Primăria Sectorului 3 anunță pe SEAP licitație pentru un acord cadru de furnizare și punere în funcțiune de echipamente și dotări suplimentare pentru supraînălțarea a circa 1.100 de treceri de pietoni și intersecții în vecinătatea unităților de învățământ și a zonelor aglomerate, valoarea estimată a contractului depășind 28,5 milioane de lei.
Bihor: Fațada clădirii Teatrului de Stat din Oradea, reabilitată cu fonduri de la Consiliul Județean
Fațada clădirii Teatrului de Stat din Oradea, unul dintre cele mai reprezentative monumente de arhitectură ale orașului, a fost reabilitată, printr-o investiție a Consiliului Județean de aproape 650.000 de lei. Potrivit unui comunicat al CJ Bihor, luni, 19 octombrie 2026, a avut loc recepția la terminarea lucrărilor aferente obiectivului de in
Prahova: Valoarea contractului pentru Centura Comarnic, majorată nejustificat (audit); CJ anunță expertiză externă
Bugetul de stat a fost prejudiciat cu circa 14 milioane de lei în urma majorării nejustificate a valorii contractului pentru Centura Comarnic și a efectuării de plăți nejustificate, probleme fiind identificate și cu privire la plățile pentru centurile Mizil și Azuga-Bușteni, arată un raport al Camerei de Conturi Prahova publicat recent. Potrivit document
Dâmbovița: Piste de biciclete, două autogări și parcări vor fi realizate la Târgoviște printr-un proiect cu fonduri europene
Piste, peste 400 de biciclete disponibile pentru utilizare, două autogări și parcări vor fi realizate la Târgoviște printr-un proiect de mobilitate urbană cu fonduri europene de 90 de milioane de lei, a anunțat, luni, primarul Târgoviștei, Daniel Cristian Stan. 'Piste dedicate bicicliștilor, în lungime de peste 20 de km, peste 400 de bici
Cluj: Aeroportul 'Avram Iancu' a atins pragul de trei milioane de pasageri în 2026
Aeroportul Internațional 'Avram Iancu' din Cluj-Napoca a atins, luni, pragul de 3 milioane de pasageri înregistrați în acest an, ceea ce reprezintă o premieră pentru aeroporturile regionale din România. Potrivit unui comunicat transmis de aeroportul clujean, este un rezultat excepțional, obținut pentru al patrulea an
Primarul Iașiului: Transformatorul care a explodat sâmbătă la CET I, compromis total
Primarul Iașiului, Mihai Chirica, a declarat, luni, că transformatorul care a explodat sâmbătă la CET I este compromis total și nu mai poate fi repus în funcțiune, motiv pentru care va fi împrumutat unul de la furnizorul de en
Timiș: Centrul de la Ciacova pentru recuperarea minorilor cu adicții ar putea fi funcțional până la jumătatea anului viitor
Lucrările de construire a primului Centru de recuperare pentru minorii cu adicții, singurul de acest fel din vestul țării, avansează, astfel încât până în vara anului viitor obiectivul ar putea deveni funcțional, a declarat, luni, Alfred Simonis, președintele Consiliului Județean (CJ) Timiș, instituția care finanțează această investiție cu pes
Vrancea: Prefectul Liviu Macovei și-a anunțat demisia, după decizia PNL de a intra în opoziție
Prefectul județului Vrancea, Liviu Macovei, și-a anunțat, luni, demisia din funcție, precizând că decizia este una ''asumată și firească'', în contextul hotărârii Partidului Național Liberal (PNL) de a intra în opoziție. ''Mi-am dat demisia din funcția de prefect al județului Vrancea. Este o deci
Primarul Chirica, despre incendiul de la CET 1 Iași: Nu este foc deschis, nu sunt victime
Primarul Mihai Chirica spune că incendiul izbucnit sâmbătă seara la CET 1 Iași este la rețeaua electrică, motorul termic al centralei fiind oprit de vineri, iar cazanul de căldură fiind decuplat. 'Este un incendiu pe rețeaua electrică, motorul termic era oprit de ieri (vineri - n.r), cazanul de căldură a fost decuplat. Nu sunt victim
Ciucu: Eliberăm bulevardele principale de sub mașini ca să facem loc și pietonilor
Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, transmite că își dorește un oraș civilizat, cu aer curat, chiar dacă va pierde voturile celor care nu mai pot să parcheze pe trotuare. În prezent, în București și Ilfov, sunt 2.800.000 de mașini, conform Registrului Auto Român (RAR). Edilul pledează pentru accesibilizare
Sector 6: Operatorii de trotinete electrice trebuie să suspende folosirea acestora în parcuri și să limiteze viteza pe bulevarde
Poliția Locală Sector 6 a solicitat operatorilor de trotinete electrice introducerea unor restricții de circulație în parcuri și limitarea vitezei la maximum 15 kilometri/oră pe principalele artere din sector, ca urmare a sesizărilor cetățenilor și a incidentelor provocate de utilizarea necorespunzătoare a acestora. Primăria Sectorului 6







