Arad: 12 oferte au fost depuse la licitaţia pentru documentaţia viitorului Complex Matern-Pediatrie
Un număr de 12 companii şi asocieri şi-au depus oferta pentru elaborarea documentaţiei tehnice necesare obţinerii autorizaţiei de construire a Complexului Matern-Pediatrie, un proiect în valoare de 115 milioane de euro care ar trebui să fie gata în 2026, fiind finanţat prin PNRR.
"Procesul se află în faza de finalizare a evaluării, în vederea desemnării proiectantului câştigător, care va elabora atât proiectul tehnic, cât şi detaliile de execuţie. Totodată, câştigătorul va asigura şi serviciile de asistenţă tehnică pe toată durata execuţiei lucrărilor. Termenul pentru finalizarea etapei de evaluare financiară şi tehnică este 19 iunie 2023. Complexul Matern-Pediatrie trebuie construit până la sfârşitul anului 2026. Practic, trebuie să folosim cu maximă eficienţă fiecare moment, să ne încadrăm în cerinţele impuse la semnarea contractului de finanţare. Este un ritm alert, o presiune enormă, pentru că vorbim despre o finanţare istorică, din punct de vedere a bugetului alocat pentru construirea acestui obiectiv de maximă importanţă pentru Arad", a declarat, joi, preşedintele Consiliului Judeţean Arad, Iustin Cionca.
El a spus că este încrezător că la începutul anului viitor lucrările efective vor putea începe.
Viitorul complex medical va avea 10 niveluri, respectiv demisol, parter, şapte etaje plus un etaj tehnic şi heliport. Aria desfăşurată a imobilului va fi de 25.165 metri pătraţi şi aria utilă de 18.256 metri pătraţi.
Clădirea va cuprinde Secţia Pediatrie I (destinată grupei de vârstă 0-3 ani), Secţia Pediatrie II (destinată grupei de vârstă 3-18 ani), Secţia Chirurgie şi Ortopedie Pediatrică, Bloc Operator, Chirurgie Pediatrică, Anestezie şi Terapie Intensivă (destinată grupelor de vârstă 0-18 ani), Serviciul Sterilizare, Farmacie, Secţia Obstetrică-Ginecologie (cu bloc de naşteri şi bloc operator), Secţia Neonatologie, Compartimentul Biberonerie, Ambulator integrat, Serviciul Epidemiologie, Spitalizare de zi, UPU Pediatrie, Camera de gardă pentru Secţia Obstetrică-Ginecologie, UTS, Serviciul Radiologie, Serviciul de internare - externare pacienţi, Unitatea de igienizare sanitară pentru pacienţi (garderobă pacienţi) şi Vestiar personal.
Complexul va avea 312 paturi în regim de spitalizare continuă, după cum urmează: Secţia Pediatrie I - 40 paturi; Secţia Pediatrie II - 46 paturi; Chirurgie şi Ortopedie Pediatrică - 45 paturi din care 10 paturi aparţinători; ATI adulţi - 6 paturi; ATI copii - 5 paturi; Secţia Neonatologie - 80 paturi din care 15 paturi terapie intensivă nou născuţi, 15 paturi prematuri şi 15 paturi aparţinători; Secţia Obstetrică Ginecologie - 90 paturi. Spitalul va avea şi un număr de 23 paturi pentru spitalizare de zi.
Preşedintele Consiliului Judeţean Arad, Iustin Cionca, şi ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, au semnat contractul de finanţare pentru construirea complexului la finalul lunii martie.
Cionca declarase, la acel moment, că secţiile pentru copii din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă "funcţionează împrăştiate în mai multe clădiri, pe străzi diferite".
"Unele dintre aceste clădiri sunt revendicate, altele sunt degradate şi au fost construite în anii 1800. Ele pot fi doar întreţinute, nu şi refăcute, pentru că legea nu permite refacerea clădirilor care sunt revendicate", spunea Iustin Cionca.
Actuala maternitate din Arad este o clădire istorică degradată, care a fost retrocedată de stat proprietarilor şi pentru care se plăteşte chirie. AGERPRES/(AS - autor: Marian Buga, editor: Karina Olteanu, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Restricțiile de circulație din Piața Unirii vor fi ridicate
Lucrările de refacere a Planșeului Unirii au ajuns într-o nouă etapă, astfel încât restricțiile de circulație instituite la începutul verii în zona Piața Unirii - Cantemir - restaurant Horoscop vor fi ridicate conform planului anunțat, adică înainte de începerea noului an școlar, a precizat sâmbătă administrația Sectorului 4 al
Parcare pe două niveluri cu teren de sport cu nocturnă, realizată în Râmnicu Vâlcea printr-o investiție de 3 milioane de euro (GALERIE FOTO)
O parcare modernă pe două niveluri, care are și teren de sport cu nocturnă, a fost inaugurată vineri seara în cartierul Nord al municipiului Râmnicu Vâlcea. Potrivit reprezentanților administrației locale, au fost rezolvate astfel unele dintre cele mai stringente probleme din zonă - lipsa locurilor de parcare și aglomerația &
Sector 6: Unitățile de învățământ vor fi pregătite pentru începerea anului școlar
Unitățile de învățământ din Sectorul 6 vor fi pregătite pentru începerea noului an școlar, iar lucrările care mai trebuie finalizate vor fi încheiate vineri, a dat asigurări primarul interimar al Sectorului 6, Paul Moldovan. ''Am verificat azi, din nou, școlile, grădinițele și liceele din Sectorul 6. Sală cu sal
Brașov: Lucrările de consolidare a Bastionului Postăvarilor vor costa cu 41% mai mult decât contractul inițial
Lucrările de consolidare a Bastionului Postăvarilor din Brașov vor costa cu 41% în plus față de valoarea contractului, semnat anul trecut de administrația locală cu firma contractantă. Primăria Brașov a actualizat miercuri, pe SEAP, valoarea contractului de achiziții, de la 3,9 milioane de lei la 5,6 milioane de lei, invocând 'necesitatea unor
Pasajul Basarab, curățat de graffiti, după ce a fost vandalizat la scurt timp de la începerea lucrărilor de reparații
Pereții Pasajului Basarab au fost curățați, după ce au fost vandalizați la aproximativ două luni de la începerea lucrărilor de reabilitare. Primăria Capitalei anunță că Poliția Locală va supraveghea zona, până la montarea camerelor de supraveghere. 'Am curățat graffiti-ul de pe Pasajul Basarab! Pereții proaspăt reparați și vopsiț
Mureș: Peste 300 de alergători sunt așteptați la ediția a doua a 'Sighișoara 10K'
Peste 300 de alergători și-au anunțat participarea la cea de-a doua ediție a competiției atletice 'Sighișoara 10K', eveniment ce îmbină activitatea fizică cu promovarea patrimoniului istoric, oferind participanților ocazia de a alerga printre zidurile Cetății Medievale. 'Pe 5-6 septembrie Sighișoara se pregătește pentru cea de-a doua ediție a
Ciucu: Costul transportului public a crescut foarte mult; cantina STB are o pierdere de 2 milioane de lei pe an
Costul transportului public, per kilometru, a crescut foarte mult în București, raportat la alte orașe din țară, a declarat miercuri primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu. El a criticat ADI TPBI pentru modul în care a realizat auditul STB, apreciind că acest audit nu trebuia să includă centre de cost precum: cantina STB, cabana de la Predeal
Ciucu spune că PMB urmează să se îndrepte împotriva Solaris pentru recuperarea prejudiciului
Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, a declarat miercuri că există 'probleme mari' la mai multe mijloace de transport în comun achiziționate de la Solaris și Imperio. Edilul a anunțat că a dispus un control pentru verificarea problemelor și că municipalitatea intenționează să se îndrepte împotriva companiei Solaris pentru rec
Ciucu spune că au existat decizii de 'management îngrozitor' în cazul VFU Pașcani: Mulțumim pentru 'buna guvernare'
Primarul general, Ciprian Ciucu, apreciază că la nivelul Primăriei Capitalei și al Societății de Transport București (STB) au existat decizii de management 'îngrozitor' în ce privește gestionarea achiziției de 40 de tramvaie de la Electroputere VFU Pașcani. Edilul general a precizat că nu există hotărâri definitive în acest sens
Ciucu le-a propus primarilor ilfoveni optimizarea traseelor de transport și modificarea subvenției; el a cerut și reorganizarea ADITPBI
Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, le-a propus miercuri primarilor din Ilfov o raționalizare a traseelor de transport în comun, dar și o contribuție mai substanțială în ce privește subvenția, acoperită în prezent în proporție de 90% de PMB. În cadrul ședinței Adunării Generale a Asociaților TPBI, Ciucu a pledat și pentru o reorgan
Gorj: Valoarea proiectelor implementate prin PNRR este de aproape 120 de milioane de lei
Șase proiecte în valoare de aproximativ 120 de milioane de lei au fost finalizate în județul Gorj prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), acestea vizând investiții în sănătate, servicii sociale, eficiență energetică și educație, a anunțat, marți, președintele Consiliului Județean (CJ), Cosmin Popescu. Po
Danemarca: Bărbații de peste 55 de ani nu vor mai avea acces la tratamente de fertilitate
În Danemarca, bărbații cu vârste de peste 55 de ani nu vor mai avea acces la tratamentele de fertilitate din sectorul medical public, a anunțat marți organizația regiunilor daneze, care gestionează structurile publice de sănătate din această țară, informează AFP. 'Noua reglementare înseamnă că, de acum înainte, bărbații vor trebui &
Primăria Constanța informează că, la finalul PNRR, municipalitatea a absorbit 239 milioane de euro
Primăria Constanța a informat, marți, că municipalitatea a absorbit, la finalul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), 239 milioane de euro, cea mai mare sumă fiind investită într-o nouă centrală termoelectrică (CET). ''Valoarea totală a investițiilor prezentate depășește suma de 1,2 miliarde de lei, echivalentul a
Botoșani: O porțiune din DN 29D s-a surpat la mai puțin de trei ani de la modernizarea drumului
O porțiune din drumul național DN 29D, care face legătura între municipiul Botoșani și Vama Stânca, s-a surpat pe fondul unor alunecări de teren. Surparea are loc în zona unui viaduct construit pe raza localității Drislea din comuna Trușești și s-a produs la mai puțin de trei ani de la reabilitarea și modernizarea drumului re
Ciucu: Au fost inițiate procedurile de selecție pentru patru directori de teatre
Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, anunță că au fost inițiate procedurile de selecție pentru ocuparea posturilor de manager la patru instituții de cultură din București: Teatrul de Animație ''Țăndărică'', Teatrul ''Ion Creangă'', Opera Comică pentru Copii și Teatrul ''Excelsior''. Edil








