VIDEO Timiş: Festivalul Luminilor, din avanpremiera TM2023, care a reunit 60.000 de vizitatori, va continua în anii următori
Consiliul Judeţean (CJ) Timiş, finanţatorul evenimentului care a deschis neoficial anul Capitalei Europene a Culturii 2023 la trecerea dintre ani, prin Festival of Lights organizat la Timişoara şi care a cumulat în perioada 29 decembrie 2022 - 2 ianuarie 2023 peste 60.000 de vizitatori, doreşte să afle părerea timişorenilor despre data la care să se ţină cea de-a doua ediţie a evenimentului, care pot veni şi cu propuneri de instalaţii ce pot fi expuse.
Preşedintele CJ Timiş, Alin Nica, a declarat, vineri, că până acum, cultura s-a rezumat doar la cei care o înţeleg, fără a fi tradusă într-un limbaj accesibil unui număr mare de oameni.
"La Festivalul Luminilor ne-am folosit de muzică, de captivarea publicului cu această lumină care este înţeleasă de oricine. Nu sunt necesare prea multe cunoştinţe în domeniul artei să înţelegi muzica pop sau să apreciezi o instalaţie de lumini. Dacă vom obţine bani din cultură, ne vom permite să facem şi evenimente mai mari, care vor costa mai mult. Festivalul de la sfârşitul anului a costat trei milioane de lei. Ne gândim că vom creşte acest festival şi vom putea atrage şi sponsorizări, şi implicarea mediului privat, pentru că vor vedea oportunităţi de promovare şi atunci se vor implica şi cu sprijin financiar. Anul acesta dorim să alocăm aceeaşi sumă ca anul trecut", a afirmat Alin Nica.
Sugestiile pentru noua ediţie sunt aşteptate la secţiunea dedicată pe site-ul oficial al Festival of Lights şi sunt avute în vedere idei de instalaţii, de concepte de evenimente, inclusiv locaţii sau nume de invitaţi.
"Nu am dorit să stabilim limite foarte stricte, tocmai pentru a lăsa cât mai multă libertate celor care vin cu propuneri. Vom dori să facem o selecţie pentru a avea un concept artistic unitar. Să vedem cum adaptăm acele propuneri la un concept care să aibă consistenţă şi coerenţă şi care să fie realist din punct de vedere financiar. Aş spune că o lună e un termen rezonabil pentru aceste propuneri. Ne-am mai gândit că am putea să facem Festival of Lights şi vara, poate în anii următorii. Deci ideile pe care le vom primi nu înseamnă că le vom folosi doar anul acesta", a completat Alin Nica.
Liderul administraţiei judeţene a precizat că festivalul va continua şi în anii următori, deoarece prin el a fost regăsit spiritul Timişoarei, care este unul deschis, participativ, tolerant, un spirit în care oamenii sunt liberi.
"Sentimentul de libertate, dar şi de apartenenţă la un grup este ceea ce cred că dintotdeauna a caracterizat Timişoara ca oraş, comunitate, colectivitate locală. De aceea, ne propunem să continuăm acest concept de festival, nu doar în 2023, dar mai ales că este anul de Capitală Culturală. Dorim să închidem simetric programul cultural al Capitalei 2023, cu acelaşi festival cu care eu zic că l-am deschis", a detaliat Alin Nica. AGERPRES/(A - autor: Otilia Halunga, editor: Karina Olteanu, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
PMB: Lucrările de punere în siguranță a Palatului Voievodal, realizate de Trustul de Clădiri Metropolitane
Primăria Capitalei anunță că în curând vor începe lucrările de punere în siguranță a Palatului Voievodal - Curtea Veche. Acestea vor fi executate de Trustul de Clădiri Metropolitane București. Lucrările vor dura trei luni și costă 2 milioane de lei, informează PMB pe pagina sa de Facebook.
Iași: Consiliul Județean a încheiat livrarea de microbuze școlare electrice achiziționate prin PNRR
Consiliul Județean (CJ) Iași a predat, vineri, primăriilor comunelor Belcești, Mironeasa, Popești, Scânteia și Tătăruși cinci microbuze școlare electrice achiziționate cu bani europeni prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Președintele CJ Iași, Costel Alexe, a declarat presei că odată cu livrarea noului lot de vehicule
Ambasadoarea Greciei în România susține extinderea investițiilor elene în Bihor
Grecia este interesată să extindă investițiile în județul Bihor, în domenii precum infrastructura, construcțiile și energia, a transmis vineri ambasadorul Republicii Elene în România, Lili Evangelia Grammatika, în cadrul unei întâlniri desfășurate la sediul Instituției Prefectului din Bihor. Potrivit u
Ciucu îi îndeamnă pe cei cu expertiză în transporturi să participe la procedura de selecție a CA al STB; dosarele se depun până luni
Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, anunță că procedura de selecție a Consiliului de Administrație al STB a fost reluată de Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București-Ilfov (ADI TPBI). Dosarele se depun până luni, 6 iulie. Este important ca oamenii competenți 'cu expertiză în domeniul transportului
PMB: Furnizarea apei calde, întreruptă în iulie, pentru modernizarea rețelei de termoficare; mii de blocuri, afectate
Primăria Capitalei anunță că furnizarea apei calde urmează să fie întreruptă la câteva mii de blocuri în a doua jumătate a lunii iulie, pentru lucrări de modernizare la rețeaua de termoficare. 'Tragem tare pentru a moderniza conductele de termie. Sunt extrem de necesare pentru București! Vrem ca iarna care vine să fim afe
Alba: STP, obligată de instanță să reia transportul public în Alba Iulia
Societatea de Transport Local (STP) Alba Iulia este obligată de instanță să reia de îndată transportul în municipiul Alba Iulia, a informat, joi, Primăria. 'Prin ordonanță președințială, publicată astăzi, 2 iulie 2026, Tribunalul Alba obligă STP Alba Iulia să reia serviciul public de transport local de persoane pe traseele stabilite pe raza Mun
Mureș: Campanie internațională de 45 de milioane de lei pentru atragerea turiștilor străini în județ în următorii 3 ani
Consiliul Județean Mureș, Municipiul Târgu Mureș și Asociația Visit Mureș au anunțat, joi, demararea unei campanii internaționale de marketing turistic pe o perioadă de 3 ani, cu o alocare bugetară totală de 45 de milioane de lei, pentru atragerea turiștilor străini și consolidarea economiei locale. Proiectul de amploare este un acord-cadru gândit
Judele: Rețeaua de adăposturi climatice include 70 de instituții publice și 200 de farmacii partenere
Administratorul public al Capitalei, Lucian Judele, anunță că a fost deschisă Rețeaua de Adăposturi Climatice din București, un sistem de spații sigure pentru perioadele de caniculă și ger. Rețeaua include aproximativ 70 de instituții publice și 200 de farmacii partenere, toate integrate într-o hartă interactivă (bucuresti-rezilient.pmb.ro), alături de p
Ciucu propune construirea a două bazine de retenție a apei: Canalizarea nu face față
Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, propune construirea a două bazine mari de retenție care să preia apa în timpul ploilor extreme și să o evacueze controlat în râul Dâmbovița, iar în perioadele secetoase să o păstreze pentru irigații. El menționează că actuala infrastructură de canalizare și de preluare a apelor pluviale a
Bihor: Un tramvai vechi Tatra, pictat de elevi în stil Art Nouveau, circulă la Oradea
Un tramvai pictat în stil Art Nouveau, realizat de elevii Colegiului Național 'Emanuil Gojdu' în parteneriat cu societatea de transport public OTL, a ieșit miercuri pe traseele din Oradea, după ce a efectuat o cursă inaugurală pe ruta Depou - Piața Unirii - Depou, a informat Primăria Oradea. 'Am vrut să facem ceva care să îi repre
PMB: Peste 100 de copaci căzuți pe trotuar în Sectorul 1; un număr de 50 de autoturisme avariate în Sectorul 5
Un număr de 110 copaci au căzut pe trotuar în Sectorul 1, iar 82 în Sectorul 5, în urma furtunii de marți spre miercuri, transmite Primăria Capitalei, pe pagina sa de Facebook. Potrivit info
Ciucu: Bucureștiul s-a confruntat cu unul dintre cele mai extreme fenomene meteo
Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, a transmis miercuri că Bucureștiul s-a confruntat, în noaptea de marți spre miercuri, cu 'unul dintre cele mai extreme fenomene meteorologice' din ultimii 30 de ani, conform evaluării făcute împreună cu reprezentanții ISU. El a atras atenția că urmează și alte avertizări meteo din aceeași categorie.
Primăria Brașov a încheiat un contract suplimentar de intervenție imediată pentru prevenirea și combaterea atacurilor urșilor
Primăria Brașov a încheiat, pentru perioada 1 iulie - 31 decembrie, un contract suplimentar privind asigurarea serviciilor de permanență și intervenție imediată pentru prevenirea și combaterea atacurilor exemplarelor de urs brun asupra persoanelor și bunurilor acestora, majorând suma alocată în luna mai pentru aceste servicii.
Neamț: Primăria construiește cu fonduri nerambursabile un Teatru de vară în incinta Ștrandului Municipal Piatra-Neamț
Primarul municipiului Piatra-Neamț, Adrian Niță, a anunțat semnarea contractului cu fonduri nerambursabile pentru construirea unui Teatru de vară în incinta Ștrandului Municipal. Investiția în valoare de 12 milioane de lei este asigurată prin Fondul European de Dezvoltare Regională - Programul Regional Nord-Est 2021-2027 iar contri
Mureș: Aquapark cu o suprafață de circa 20.000 mp, la Sovata, investiție de 104,52 milioane de lei
Consiliul Județean (CJ) Mureș a aprobat, luni, într-o ședință extraordinară, încheierea unui parteneriat cu Orașul Sovata pentru realizarea unui Aquapark cu o suprafață de circa 20.000 mp, o investiție de 104,52 milioane de lei care se dorește a fi realizată prin fonduri europene. 'Investiția va fi depusă spre finanțare prin Pr









