Bihor: Podul Intelectualilor din Oradea se închide trei luni pentru lucrări de reabilitare
Podul Intelectualilor din Oradea, una dintre cele mai vechi pasarele hobanate din ţară, se închide traficului pietonal pentru trei luni, a informat miercuri, într-un comunicat, municipalitatea.
Această pasarelă va fi reabilitată din cauza stării de uzură în care se află pilonii, toroanele, grinda şi parapetul acesteia.
Proiectul presupune intervenţii pe mai multe categorii de lucrări. Astfel, se propune reabilitarea racordării cu terasamentele, realizate cu ajutorul zidurilor de sprijin.
Scările de acces pe pod, de pe malul stâng, vor fi reabilitate la nivelul mâinii curente (prin şlefuire, polizare şi vopsire a elementelor metalice cu vopsele speciale pentru oţel), iar treptele vor fi placate cu pavaj din plăci de granit.
Parapetul pietonal va avea o mână curentă din bronz şi elemente decorative din oţel de formă hexagonală. La nivelul rampelor de acces, vor fi reabilitate elementele arhitecturale de capăt. Stratul de uzură se va realiza din piatră cubică 80x80x80 mm.
Totodată, se va recondiţiona şi va fi protejat anticoroziv parapetul metalic. Se vor înlocui corpurile de iluminat existente cu corpuri de iluminat cu LED.
Realizarea investiţiei, de circa 4 milioane de lei, are ca obiectiv modernizarea reţelei de infrastructură pietonală, la standarde europene, astfel încât circulaţia pietonilor să se desfăşoare în condiţii maxime de siguranţă şi confort.
Podul pietonal are o istorie de peste 150 de ani, fiind situat în zona centrală a oraşului, de unde trecătorul poate admira atât peisajul natural al malului Crişului Repede, cât şi frumoasa arhitectură a mai multor clădiri de patrimoniu. Denumirea de Podul Intelectualilor a primit-o la începutul anilor 1990, când intelectualii acelor vremuri treceau zilnic podul peste Criş pentru a ajunge la redacţiile bihorene cunoscute din acea vreme.
În 1910, podul de lemn care asigura traversarea Crişului a fost înlocuit cu un pod metalic, numit "Podul Paralelor". În locul acestuia a fost construit în 1974 actualul pod hobanat.
Pasarela hobanată are o lungime de totală de 85,85 metri şi două deschideri de 63,75 metri şi 22,10 metri. Lăţimea pasarelei pietonale este de 3,75 metri, fiind alcătuită din traseul pietonal propriu-zis şi două lise de parapet. Suprafaţa totală ocupată de pod cu amenajările conexe (rampe de acces, scări de acces) este de aproximativ 700 de metri. AGERPRES / (AS - autor: Eugenia Paşca, editor: Marius Frăţilă, editor online: Anda Badea)
Sursa foto: Primăria Oradea
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Vâlcea/Cseke Attila: Ținta de 110 creșe prin PNRR va fi atinsă până la finalul lunii august
Ministerul Dezvoltării va analiza posibilitatea extinderii programului național 'Sfânta Ana' după încheierea Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), a declarat vineri ministrul interimar Cseke Attila, la Bălcești, cu prilejul inaugurării celei de-a 92-a creșe din acest program. El a subliniat că, până la
Ambasadorul Spaniei la București și primarul Capitalei au discutat despre un proiect privind dependențele în rândul tinerilor
Ambasadorul Spaniei la București, Jose Antonio Hernandez Perez-Solorzano și primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, au discutat, vineri, despre un proiect pe care vor să îl organizeze în noiembrie despre dependențele în rândul tinerilor. 'Jose Antonio Hernandez Perez-Solorzano a revenit astăzi în vizită
Ciprian Ciucu: După ce am preluat mandatul nu am avut nicio săptămână să nu explodeze o 'bombă bugetară'
Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, a declarat vineri că, de la preluarea mandatului, nu a avut nicio săptămână în care 'să nu explodeze o bombă bugetară', completând că vor fi necesare niște reforme suplimentare pentru a menține municipalitatea pe linia de plutire din punct de vedere financiar. 'După ce
Maramureș: Proiectul 'Primul ghiozdan', finanțare de 290.000 de lei din partea CJ
Suma de 290.000 de lei din bugetul Consiliul Județean (CJ) Maramureș va fi alocat pentru proiectul 'Primul ghiozdan' pentru copii aflați în clasa pregătitoare, a informat, joi, președintele CJ, Gabriel Zetea. 'Mă bucur sincer că 'Primul ghiozdan' a devenit un proiect al întregului județ, un proiect care a trecut
Dâmbovița: A fost semnat contractul de finanțare pentru DJ 714, drumul care face legătura cu stațiunea Peștera
Consiliul Județean Dâmbovița a semnat, joi, cu ADR Sud Muntenia, contractul de finanțare pentru drumul montan DJ 714, drum care face legătura cu Stațiunea Peștera, valoarea investiției fiind de 390 de milioane de lei. 'Este drumul județean pe care îl așteptăm de foarte mult timp, ținând cont de investițiile pe care le ave
Sălaj: 45 de clădiri școlare fără autorizație la incendiu; prefectul a convocat autoritățile locale pentru rezolvarea situației
Un număr de 45 de clădiri cu destinația de învățământ din județul Sălaj funcționează fără autorizație de securitate la incendiu, prefectul Claudiu Bîrsan convocând, joi o ședință de lucru cu reprezentanții autorităților implicate pentru accelerarea obținerii acestor documente, potrivit unei postări pe contul de Facebook al Instituției Prefectu
Iași: Primarul Chirica a anunțat începerea lucrărilor de construcției a centralei fotovoltaice de la CET II Holboca
Primarul municipiului Iași, Mihai Chirica, a anunțat joi, în cadrul unei conferințe de presă, că începe construirea unui parc de panouri fotovoltaice la CET II Holboca. Potrivit sursei citate, la licitația aferentă acestei investiții, cu o prevedere financiară de 48,81 milioane lei cu TVA, au fost înscrise șase oferte. După e
Marcel Ciolacu: În zona de SAFE, vrem să se fabrice și la Buzău; există discuții în zona de armament
Președintele Consiliului Județean (CJ) Buzău, Marcel Ciolacu, consideră că, prin viitoarele investiții pentru înființarea a două parcuri industriale, ar putea să fie atrași inclusiv investitori care să producă armament, prin programul SAFE. CJ Buzău a aprobat joi o asociere cu Primăria Costești în scopul constituirii și administrării unui parc indu
PMB: Constructorul se pregătește pentru a începe să pună în siguranță blocul din Rahova afectat de explozie
Constructorul se pregătește pentru a începe să pună în siguranță blocul afectat de explozie anul trecut în Cartierul Rahova, a anunțat, joi, Primăria Capitalei. 'Săptămâna trecută am predat amplasamentul, iar constructorul se pregătește pentru a începe să pună în siguranță blocul din Rahova unde a avut loc explozia la ga
Bihor: Oradea și Szolnok susțin dezvoltarea legăturilor rutiere dintre România și Ungaria
Primarii municipiilor Oradea și Szolnok au convenit, în cadrul unei întâlniri desfășurate marți la Primăria Oradea, asupra necesității continuării investițiilor în infrastructura rutieră de mare viteză, pentru a îmbunătăți conexiunile dintre România și Ungaria și accesul către vestul Europei, a informat miercuri, într-un comu
PMB: Insolvența STB nu înseamnă oprirea transportului public sau reducerea numărului de autobuze, troleibuze și tramvaie
Procedura insolvenței STB nu înseamnă oprirea transportului public sau reducerea numărului de autobuze, troleibuze și tramvaie, au precizat reprezentanții Primăriei Municipiului București (PMB). ''Unul dintre principalele obiective ale solicitării insolvenței STB îl reprezintă chiar asigurarea continuității serviciului publ
Bihor: Prefectul Marcel Dragoș cere primăriilor să limiteze consumul de apă din cauza secetei
Prefectul județului Bihor, Marcel Daniel Dragoș, a solicitat tuturor Comitetelor Locale pentru Situații de Urgență să adopte, în regim de urgență, măsuri de raționalizare a consumului de apă potabilă, pe fondul secetei și al scăderii accentuate a debitelor surselor de apă. Potrivit unui comunicat al Instituției Prefectului Bihor, Comitet
CJ Arad: Aeroportul local este pregătit să preia cursele redirecționate de la Timișoara
Aeroportul Internațional Arad este pregătit să preia cursele aeriene ''care nu vor putea ateriza pe Aeroportul Internațional Timișoara în luna noiembrie'', din cauza unor lucrări care vor avea loc, a transmis, miercuri, Consiliul Județean (CJ) Arad. ''Infrastructura existentă, investițiile realizate de-a lungul an
Brașov: Ambasadorul Ucrainei a discutat cu autoritățile locale despre Inițiativa de Integrare Carpatică
Ambasadorul Ucrainei în România, Ihor Prokopchuk, s-a întâlnit, miercuri, la Brașov, cu prefectul județului, Cătălin Văsii, și cu președintele Consiliului Județean, Adrian Veștea, principalul punct de discuție vizând participarea județului Brașov la Inițiativa de Integrare Carpatică. Agenda discuțiilor a cuprins ș
Galați: A fost semnat ordinul de începere a lucrărilor de modernizare a Falezei Dunării, investiție de 226 de milioane de lei (GALERIE FOTO)
Primarul municipiului Galați, Ionuț Pucheanu, a semnat, miercuri, ordinul de începere a lucrărilor de modernizare a Falezei Dunării, investiție în valoare totală de peste 226 de milioane de lei, finanțată prin Programul Regional Sud-Est 2021-2027. Potrivit unui comunicat de presă transmis de Primăria Galați, ordinul de începe












