Vâlcea: Râmnicul - primul oraş din România cu un 'Juriu al Cetăţenilor' care va urmări activitatea transportului în comun
Administraţia publică din municipiul Râmnic va avea de anul acesta un "Juriu al Cetăţenilor" care va viza îmbunătăţirea transportului public şi va fi înfiinţat cadrul unui proiect european, pilot în România, au anunţat miercuri municipalitatea.
Reprezentanţii Primăriei Râmnicu Vâlcea au transmis că proiectul "Parteneriat pentru politica de coeziune" urmăreşte în primul rând dezvoltarea şi modernizarea transportului în comun, iar pentru implementarea lui se va beneficia de asistenţă tehnică din partea Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE).
"În cadrul proiectului, autoritatea locală va identifica, împreună cu reprezentanţii organizaţiilor non guvernamentale şi cu cetăţenii, cele mai bune soluţii pentru creşterea numărului de utilizatori ai transportului public local în detrimentul celor care folosesc autoturismul personal. În acest sens, Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea împreună cu Fundaţia Comunitară Vâlcea, cu sprijinul experţilor din cadrul Departamentului pentru Guvernare Deschisă şi Spaţiu Civic al O.C.D.E, îşi propun să pună în practică primul 'Juriu al cetăţenilor' din România - un proces deliberativ prin care locuitori din Râmnicu Vâlcea, selectaţi în mod aleatoriu, vor învăţa, vor delibera şi vor sugera recomandări referitoare la dezvoltarea transportului public la nivel local", se arată în comunicatul transmis de municipalitate.
Edilii Râmnicului au precizat că experţii forului european au ajuns deja la Vâlcea, unde vor sta timp de două zile, pe 22 şi 23 martie, pentru a-i ajuta în organizarea procesului de selecţie a membrilor juriului.
"Specialiştii O.C.D.E. - care au în spate peste 600 exemple ale acestui proces de pe întreg mapamondul - vor lucra timp de două zile împreună cu specialişti din Primărie, cu reprezentanţii societăţii de transport ETA SA, cu cei ai Fundaţiei Comunitare, ai Ordinului Arhitecţilor, alături de cercetători şi reprezentanţi ai mediului universitar, pentru ca Primăria Râmnicu Vâlcea să devină prima autoritate publică din România care implementează un astfel de mecanism", au mai precizat reprezentanţii municipalităţii râmnicene.
Proiectul "Parteneriat pentru politica de coeziune" a început anul trecut şi se va desfăşura pe tot parcursul acestui an, "loteria civică" prin care vor fi desemnaţi membrii "Juriului Cetăţenilor" urmând să se desfăşoare tot în cursul acestui an. AGERPRES / (AS - autor: Ramona Dincă, editor: Marius Frăţilă, editor online: Ady Ivaşcu)
Sursa foto: Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea / Facebook
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Restricțiile de circulație din Piața Unirii vor fi ridicate
Lucrările de refacere a Planșeului Unirii au ajuns într-o nouă etapă, astfel încât restricțiile de circulație instituite la începutul verii în zona Piața Unirii - Cantemir - restaurant Horoscop vor fi ridicate conform planului anunțat, adică înainte de începerea noului an școlar, a precizat sâmbătă administrația Sectorului 4 al
Parcare pe două niveluri cu teren de sport cu nocturnă, realizată în Râmnicu Vâlcea printr-o investiție de 3 milioane de euro (GALERIE FOTO)
O parcare modernă pe două niveluri, care are și teren de sport cu nocturnă, a fost inaugurată vineri seara în cartierul Nord al municipiului Râmnicu Vâlcea. Potrivit reprezentanților administrației locale, au fost rezolvate astfel unele dintre cele mai stringente probleme din zonă - lipsa locurilor de parcare și aglomerația &
Sector 6: Unitățile de învățământ vor fi pregătite pentru începerea anului școlar
Unitățile de învățământ din Sectorul 6 vor fi pregătite pentru începerea noului an școlar, iar lucrările care mai trebuie finalizate vor fi încheiate vineri, a dat asigurări primarul interimar al Sectorului 6, Paul Moldovan. ''Am verificat azi, din nou, școlile, grădinițele și liceele din Sectorul 6. Sală cu sal
Brașov: Lucrările de consolidare a Bastionului Postăvarilor vor costa cu 41% mai mult decât contractul inițial
Lucrările de consolidare a Bastionului Postăvarilor din Brașov vor costa cu 41% în plus față de valoarea contractului, semnat anul trecut de administrația locală cu firma contractantă. Primăria Brașov a actualizat miercuri, pe SEAP, valoarea contractului de achiziții, de la 3,9 milioane de lei la 5,6 milioane de lei, invocând 'necesitatea unor
Pasajul Basarab, curățat de graffiti, după ce a fost vandalizat la scurt timp de la începerea lucrărilor de reparații
Pereții Pasajului Basarab au fost curățați, după ce au fost vandalizați la aproximativ două luni de la începerea lucrărilor de reabilitare. Primăria Capitalei anunță că Poliția Locală va supraveghea zona, până la montarea camerelor de supraveghere. 'Am curățat graffiti-ul de pe Pasajul Basarab! Pereții proaspăt reparați și vopsiț
Mureș: Peste 300 de alergători sunt așteptați la ediția a doua a 'Sighișoara 10K'
Peste 300 de alergători și-au anunțat participarea la cea de-a doua ediție a competiției atletice 'Sighișoara 10K', eveniment ce îmbină activitatea fizică cu promovarea patrimoniului istoric, oferind participanților ocazia de a alerga printre zidurile Cetății Medievale. 'Pe 5-6 septembrie Sighișoara se pregătește pentru cea de-a doua ediție a
Ciucu: Costul transportului public a crescut foarte mult; cantina STB are o pierdere de 2 milioane de lei pe an
Costul transportului public, per kilometru, a crescut foarte mult în București, raportat la alte orașe din țară, a declarat miercuri primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu. El a criticat ADI TPBI pentru modul în care a realizat auditul STB, apreciind că acest audit nu trebuia să includă centre de cost precum: cantina STB, cabana de la Predeal
Ciucu spune că PMB urmează să se îndrepte împotriva Solaris pentru recuperarea prejudiciului
Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, a declarat miercuri că există 'probleme mari' la mai multe mijloace de transport în comun achiziționate de la Solaris și Imperio. Edilul a anunțat că a dispus un control pentru verificarea problemelor și că municipalitatea intenționează să se îndrepte împotriva companiei Solaris pentru rec
Ciucu spune că au existat decizii de 'management îngrozitor' în cazul VFU Pașcani: Mulțumim pentru 'buna guvernare'
Primarul general, Ciprian Ciucu, apreciază că la nivelul Primăriei Capitalei și al Societății de Transport București (STB) au existat decizii de management 'îngrozitor' în ce privește gestionarea achiziției de 40 de tramvaie de la Electroputere VFU Pașcani. Edilul general a precizat că nu există hotărâri definitive în acest sens
Ciucu le-a propus primarilor ilfoveni optimizarea traseelor de transport și modificarea subvenției; el a cerut și reorganizarea ADITPBI
Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, le-a propus miercuri primarilor din Ilfov o raționalizare a traseelor de transport în comun, dar și o contribuție mai substanțială în ce privește subvenția, acoperită în prezent în proporție de 90% de PMB. În cadrul ședinței Adunării Generale a Asociaților TPBI, Ciucu a pledat și pentru o reorgan
Gorj: Valoarea proiectelor implementate prin PNRR este de aproape 120 de milioane de lei
Șase proiecte în valoare de aproximativ 120 de milioane de lei au fost finalizate în județul Gorj prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), acestea vizând investiții în sănătate, servicii sociale, eficiență energetică și educație, a anunțat, marți, președintele Consiliului Județean (CJ), Cosmin Popescu. Po
Danemarca: Bărbații de peste 55 de ani nu vor mai avea acces la tratamente de fertilitate
În Danemarca, bărbații cu vârste de peste 55 de ani nu vor mai avea acces la tratamentele de fertilitate din sectorul medical public, a anunțat marți organizația regiunilor daneze, care gestionează structurile publice de sănătate din această țară, informează AFP. 'Noua reglementare înseamnă că, de acum înainte, bărbații vor trebui &
Primăria Constanța informează că, la finalul PNRR, municipalitatea a absorbit 239 milioane de euro
Primăria Constanța a informat, marți, că municipalitatea a absorbit, la finalul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), 239 milioane de euro, cea mai mare sumă fiind investită într-o nouă centrală termoelectrică (CET). ''Valoarea totală a investițiilor prezentate depășește suma de 1,2 miliarde de lei, echivalentul a
Botoșani: O porțiune din DN 29D s-a surpat la mai puțin de trei ani de la modernizarea drumului
O porțiune din drumul național DN 29D, care face legătura între municipiul Botoșani și Vama Stânca, s-a surpat pe fondul unor alunecări de teren. Surparea are loc în zona unui viaduct construit pe raza localității Drislea din comuna Trușești și s-a produs la mai puțin de trei ani de la reabilitarea și modernizarea drumului re
Ciucu: Au fost inițiate procedurile de selecție pentru patru directori de teatre
Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, anunță că au fost inițiate procedurile de selecție pentru ocuparea posturilor de manager la patru instituții de cultură din București: Teatrul de Animație ''Țăndărică'', Teatrul ''Ion Creangă'', Opera Comică pentru Copii și Teatrul ''Excelsior''. Edil








