VIDEO Al doilea centru PrimoHUB, inaugurat în Capitală; acesta este destinat copiilor români şi ucraineni
Al doilea centru de învăţare, de joacă şi de parenting PrimoHUB a fost inaugurat, luni, pe bd. Iuliu Maniu nr. 111.
Este vorba despre un proiect iniţiat de către Primăria Capitalei, Centrul Step by Step şi Reprezentanţa UNICEF în România. Centrul reprezintă un serviciu complementar de educaţie timpurie, menit să stimuleze dezvoltarea copiilor cu vârste cuprinse între 6 luni şi 6 ani. Serviciile furnizate sunt destinate atât copiilor români, cât şi copiilor ucraineni refugiaţi.
Prezent la inaugurare, primarul general, Nicuşor Dan, a precizat că centrul se adresează în special copiilor din familii vulnerabile.

Foto: (c) GRIGORE POPESCU / AGERPRES FOTO
"Educaţia e importantă pentru noi şi, mai ales, e important pentru noi ca copiii să plece cu şanse egale", a spus el.
Viceprimarul Horia Tomescu a reamintit că în luna decembrie a fost inaugurat primul centru PrimoHUB, pe bulevardul Theodor Pallady, având o capacitate de 48 de locuri.

Foto: (c) GRIGORE POPESCU / AGERPRES FOTO
"Inaugurăm astăzi un centru de zi care are 24 de locuri pentru dimineaţa şi 24 de locuri pentru tura de după-amiază. Este foarte important pentru orice autoritate locală ca primii ani de dezvoltare ai copiilor să fie în siguranţă şi părinţii din oraşul nostru să fie siguri că copiii lor sunt îngrijiţi", a mai spus el.
Reprezentanta UNICEF în România, Anna Riatti, a evidenţiat că astfel de centre le permit copiilor ucraineni să interacţioneze cu cei români. Totodată, părinţii acestora au posibilitatea de a-şi căuta un loc de muncă, în perioada în care copiii lor se află în aceste centre.

Foto: (c) GRIGORE POPESCU / AGERPRES FOTO
"Am început să colaborăm (cu Primăria Capitalei) mai îndeaproape după războiul din Ucraina. Am deschis multe centre în Bucureşti şi am ajuns la sute de copii. Fără susţinerea politică acordată, toate acestea nu ar fi fost posibile. (...) Este foarte important pentru copiii mici să interacţioneze, să aibă şansa de a se dezvolta", a subliniat ea.
Directorul executiv al Centrului Step by Step, Carmen Lică, a declarat că centrul inaugurat luni face parte dintr-o serie de centre de educaţie timpurie, incluzivă şi de calitate, pentru copii vulnerabili.

Foto: (c) GRIGORE POPESCU / AGERPRES FOTO
"Acest serviciu este dezvoltat în urma colaborării cu autorităţi locale, pilotat în mai multe judeţe ale ţării, şi oferă copiilor un mediu sigur şi contexte de învăţare variate. Oferă părinţilor informaţii şi resurse să continue învăţarea acasă. Nu în ultimul rând, profesioniştilor care lucrează în acest serviciu oportunitatea de a se alătura unei comunităţi de învăţare care oferă la rândul ei numeroase posibilităţi de învăţare profesională", a menţionat ea.
Directorul general al DGASMB, Cosmina Simiean, a declarat că în Bucureşti trăiesc 60.000 de ucraineni, marea majoritate femei cu copii. Ea a reamintit că Bucureşti face parte din Iniţiativa Oraşe prietenoase pentru copii.

Foto: (c) GRIGORE POPESCU / AGERPRES FOTO
"Suntem în ultimul bloc din Capitală, suntem la polul opus pe hartă faţă de primul Primo Hub, pe care l-am deschis în bulevardul Pallady acum câteva luni. (...) Una dintre marile probleme în Bucureşti sunt serviciile de îngrijire pe timpul zilei ale copiilor, fie că vorbim de creşe, grădiniţe sau centre informale, cum este acesta. Ne străduim permanent să găsim surse de finanţare, locaţii şi personal adecvat pentru astfel de servicii. (...) Faptul că astăzi redeschidem, de fapt, un centru aflat la parterul unui bloc este foarte important pentru comunitatea de aici, pentru părinţii care locuiesc în acest bloc sau la scările de lângă. Este important pentru noi să venim cu serviciile aproape, acolo unde părinţii au nevoie de ele", a spus ea. AGERPRES/(A - autor: Irinela Vişan, editor: Florin Marin, editor online: Adrian Dădârlat)
Mai multe imagini pe AGERPRES FOTO
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Dolj: Ambasadoarea Regatului Țărilor de Jos, în vizită la Primăria Craiova
Ambasadoarea Regatului Țărilor de Jos în România, Willemijn van Haaften, a efectuat, marți, o vizită la Primăria Craiova, unde s-a întâlnit cu primarul Lia Olguța Vasilescu și cu președintele Consiliului Județean Dolj, Cosmin Vasile, discuțiile vizând oportunitățile de investiții, dezvoltarea economică a zonei, dar și proiectele culturale.
Brașov: Încep lucrările de restaurare a curții Bisericii Negre
Primarul municipiului Brașov, George Scripcaru, a anunțat, marți, semnarea contractului pentru lucrările de restaurare a curții Bisericii Negre, menționând că este prima dată în ultimii 150 de ani când acest obiectiv va fi restaurat la un asemenea nivel. Valoarea lucrărilor se ridică la 23,6 milioane de lei și acestea ar urma să fie demarate
Primăria Brașov vrea contract-cadru pentru servicii de proiectare pe 4 ani; valoarea acestuia - peste 3 milioane de euro
Primăria Brașov a lansat o licitație pentru contractarea de servicii de proiectare și elaborare a documentațiilor tehnico-economice necesare investițiilor publice din următorii patru ani, valoarea estimată a acordului-cadru fiind de peste 170 de milioane de lei. Conform anunțului postat pe portalul de achiziții electronice, această valoare a fost determinată &
Iași/Primarul Mihai Chirica: Subfinanțarea cronică a sistemului energetic este cauza crizei energiei din România
Primarul municipiului Iași, Mihai Chirica, a anunțat că echipele mixte CET - DelGaz Grid au reușit să refacă punctul de alimentare de la Transformatorul 5 al CET I Iași, după avaria provocată de incendiul de sâmbătă la postul electric de
Primăria Sectorului 3 anunță pe SEAP licitație de echipamente pentru supraînălțări la trecerile de pietoni și intersecții
Primăria Sectorului 3 anunță pe SEAP licitație pentru un acord cadru de furnizare și punere în funcțiune de echipamente și dotări suplimentare pentru supraînălțarea a circa 1.100 de treceri de pietoni și intersecții în vecinătatea unităților de învățământ și a zonelor aglomerate, valoarea estimată a contractului depășind 28,5 milioane de lei.
Bihor: Fațada clădirii Teatrului de Stat din Oradea, reabilitată cu fonduri de la Consiliul Județean
Fațada clădirii Teatrului de Stat din Oradea, unul dintre cele mai reprezentative monumente de arhitectură ale orașului, a fost reabilitată, printr-o investiție a Consiliului Județean de aproape 650.000 de lei. Potrivit unui comunicat al CJ Bihor, luni, 19 octombrie 2026, a avut loc recepția la terminarea lucrărilor aferente obiectivului de in
Prahova: Valoarea contractului pentru Centura Comarnic, majorată nejustificat (audit); CJ anunță expertiză externă
Bugetul de stat a fost prejudiciat cu circa 14 milioane de lei în urma majorării nejustificate a valorii contractului pentru Centura Comarnic și a efectuării de plăți nejustificate, probleme fiind identificate și cu privire la plățile pentru centurile Mizil și Azuga-Bușteni, arată un raport al Camerei de Conturi Prahova publicat recent. Potrivit document
Dâmbovița: Piste de biciclete, două autogări și parcări vor fi realizate la Târgoviște printr-un proiect cu fonduri europene
Piste, peste 400 de biciclete disponibile pentru utilizare, două autogări și parcări vor fi realizate la Târgoviște printr-un proiect de mobilitate urbană cu fonduri europene de 90 de milioane de lei, a anunțat, luni, primarul Târgoviștei, Daniel Cristian Stan. 'Piste dedicate bicicliștilor, în lungime de peste 20 de km, peste 400 de bici
Cluj: Aeroportul 'Avram Iancu' a atins pragul de trei milioane de pasageri în 2026
Aeroportul Internațional 'Avram Iancu' din Cluj-Napoca a atins, luni, pragul de 3 milioane de pasageri înregistrați în acest an, ceea ce reprezintă o premieră pentru aeroporturile regionale din România. Potrivit unui comunicat transmis de aeroportul clujean, este un rezultat excepțional, obținut pentru al patrulea an
Primarul Iașiului: Transformatorul care a explodat sâmbătă la CET I, compromis total
Primarul Iașiului, Mihai Chirica, a declarat, luni, că transformatorul care a explodat sâmbătă la CET I este compromis total și nu mai poate fi repus în funcțiune, motiv pentru care va fi împrumutat unul de la furnizorul de en
Timiș: Centrul de la Ciacova pentru recuperarea minorilor cu adicții ar putea fi funcțional până la jumătatea anului viitor
Lucrările de construire a primului Centru de recuperare pentru minorii cu adicții, singurul de acest fel din vestul țării, avansează, astfel încât până în vara anului viitor obiectivul ar putea deveni funcțional, a declarat, luni, Alfred Simonis, președintele Consiliului Județean (CJ) Timiș, instituția care finanțează această investiție cu pes
Vrancea: Prefectul Liviu Macovei și-a anunțat demisia, după decizia PNL de a intra în opoziție
Prefectul județului Vrancea, Liviu Macovei, și-a anunțat, luni, demisia din funcție, precizând că decizia este una ''asumată și firească'', în contextul hotărârii Partidului Național Liberal (PNL) de a intra în opoziție. ''Mi-am dat demisia din funcția de prefect al județului Vrancea. Este o deci
Primarul Chirica, despre incendiul de la CET 1 Iași: Nu este foc deschis, nu sunt victime
Primarul Mihai Chirica spune că incendiul izbucnit sâmbătă seara la CET 1 Iași este la rețeaua electrică, motorul termic al centralei fiind oprit de vineri, iar cazanul de căldură fiind decuplat. 'Este un incendiu pe rețeaua electrică, motorul termic era oprit de ieri (vineri - n.r), cazanul de căldură a fost decuplat. Nu sunt victim
Ciucu: Eliberăm bulevardele principale de sub mașini ca să facem loc și pietonilor
Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, transmite că își dorește un oraș civilizat, cu aer curat, chiar dacă va pierde voturile celor care nu mai pot să parcheze pe trotuare. În prezent, în București și Ilfov, sunt 2.800.000 de mașini, conform Registrului Auto Român (RAR). Edilul pledează pentru accesibilizare
Sector 6: Operatorii de trotinete electrice trebuie să suspende folosirea acestora în parcuri și să limiteze viteza pe bulevarde
Poliția Locală Sector 6 a solicitat operatorilor de trotinete electrice introducerea unor restricții de circulație în parcuri și limitarea vitezei la maximum 15 kilometri/oră pe principalele artere din sector, ca urmare a sesizărilor cetățenilor și a incidentelor provocate de utilizarea necorespunzătoare a acestora. Primăria Sectorului 6







