logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Giurgiu: Consiliul Municipal a aprobat proiectul PNRR al campusului de învăţământ dual, repus a treia oară pe agendă

Image

Consilierii locali municipali giurgiuveni au dezbătut marţi, în şedinţă extraordinară, pentru a treia oară, proiectul de hotărâre privind înfiinţarea unui campus universitar de învăţământ dual la Giurgiu, iar de această dată proiectul în valoare de 23 de milioane de euro, cu finanţare prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), a fost aprobat.

Proiectul a fost votat de toţi cei 12 consilieri municipali prezenţi la şedinţă dintr-un total de 21, în condiţiile în care consilierii PSD au absentat.

"Ne-am reîntâlnit în cadrul Consiliului Local Municipal (CLM) pentru a încerca încă o dată să trecem şi să discutăm despre acest proiect de hotărâre extrem de important, cu privire la aprobarea depunerii în parteneriat a proiectului 'Campus Politehnic Regional pentru Învăţământ Dual Giurgiu', în vederea finanţării prin PNRR", a spus preşedintele de şedinţă, viceprimarul Silviu Dumitrescu.

De asemenea, viceprimarul Marian Damian a spus că toate discuţiile avute pe această temă au fost constructive, ceea ce l-a convins şi pe el să voteze proiectul în această şedinţă.

"Am avut două abţineri până în momentul de faţă pentru că problemele pe care le-am scos în evidenţă nu erau susţinute din punct de vedere financiar. În urma discuţiilor prin care ni s-a pus la dispoziţie un proiect de hotărâre al Consiliului Judeţean (CJ), prin care, practic, multe dintre problemele pe care noi le-am ridicat sunt rezolvate de CJ Giurgiu, cred că lucrurile sunt pe un făgaş normal, sunt mult mai clare, iar votul meu astăzi, în noile condiţii, va fi unul favorabil", a afirmat viceprimarul Marian Damian.

Administratorul public al municipiului, Ionel Muscalu, a menţionat că a studiat cifrele şi a putut constata că vor exista cu siguranţă tineri care să beneficieze de acest proiect, care poate asigura învăţământ dual pentru şapte sute de cursanţi, în condiţiile în care "doar la unul dintre colegiile tehnologice din municipiul Giurgiu sunt în prezent înscrişi peste opt sute de elevi".

Şi consilierul municipal PRO România, George Pălălău, a arătat că va vota proiectul, având în vedere importanţa pentru municipiul Giurgiu de a avea un campus universitar.

"Din păcate, la şedinţa precedentă nu am participat, nefiind în localitate (...) Acest proiect a ridicat multe semne de întrebare tuturor, dar trebuie să ne asumăm acest risc de a avea un campus universitar (...) Nu trebuie să ne riscăm astăzi viitorul copiilor noştri, învăţământul a fost şi va fi întotdeauna temelia unei societăţi, motiv pentru care eu voi vota pentru", a afirmat consilierul municipal George Pălălău.

Preşedintele CJ Giurgiu, Dumitru Beianu, i-a asigurat pe consilierii municipali că va face toate demersurile pentru ca instituţia pe care o conduce să devină lider de proiect şi astfel să preia din povara financiară a Primăriei Giurgiu în privinţa întreţinerii construcţiei, care se va întinde pe o suprafaţă de zece mii de metri pătraţi.

"Ne referim la cel mai complex proiect pe care îl putem avea după Revoluţie, nu atât prin valoare, cât prin complexitatea modului de implementare a proiectului şi, mai ales, prin implicaţiile ulterioare (...) Unii, din lipsă de argumente, au spus că terenul acela este contaminat (n.r. pentru că se află pe amplasamentul fostului Combinat Chimic). Vă pun la dispoziţie un document de la Agenţia pentru Protecţia Mediului (APM) Giurgiu care relevă, fără echivoc, că acest teren nu se regăseşte în inventarul judeţean al siturilor contaminate", a declarat Dumitru Beianu.

Şi vicepreşedintele CJ Giurgiu, Elisabeta Mihalcea, a declarat că la acest proiect instituţia sa munceşte de peste doi ani de zile, iar Universitatea Politehnica Bucureşti de patru luni de zile.

"Pentru Giurgiu este nevoie de personal calificat, investitorii vor veni dacă vor găsi oameni calificaţi (...) Dacă dumneavoastră daţi votul astăzi, înseamnă că luni, 6 martie, îl putem depune, după care începe bătălia pe zona de sud unde ne batem cu alte trei judeţe ca să-l câştigăm (....) Investitorii nu vin dacă administraţiile locale nu îşi orientează ochii către educaţie, investiţia în educaţie este pe termen mediu şi lung, acesta este un proiect pe 15 ani", a declarat Elisabeta Mihalcea.

În final, viceprimarul Silviu Dumitrescu a spus că din cele aproape 30 de consorţii care vor depune în ţară o cerere de finanţare pentru astfel de proiecte, Giurgiu este singurul judeţ în care a apărut un conflict şi asta ar trebui să ridice semne mari de întrebare.

"Eu nu consider că acei consilieri PSD care astăzi absentează şi care au fost împotriva acestui proiect, în sinea lor nu consideră că este unul bun, ci pentru că de la partid li s-a trasat o linie foarte clară de a încerca să trântească acest proiect atât de important pentru Giurgiu doar pentru a se plăti nişte poliţe (...) Până unde poţi să mergi cu compromisul? Nu cred că e sănătos pentru noi, consilierii locali, să salutăm linia de partid care de multe ori este corectă, dar nu cred că este sănătos să votăm absolut orice ne trasează liderul de partid! Suntem singurul consorţiu din ţară care a avut conflicte, în toate celelalte judeţe astfel de proiecte au fost votate de toate partidele", a menţionat Silviu Dumitrescu.

În faţa Primăriei Giurgiu, a fost organizat, marţi, pe durata şedinţei, un protest spontan la care au participat câteva zeci de tineri, pentru a-şi exprima nemulţumirea faţă de faptul că la două şedinţe anterioare consilierii municipali votaseră împotriva acestui proiect.

 


Foto: (c) CAMELIA BIGAN / AGERPRES


La data de 2 februarie, reprezentanţi ai judeţelor Giurgiu, Teleorman şi Călăraşi, împreună cu reprezentanţi ai Universităţii Politehnica din Bucureşti şi mai multe firme, au semnat la sediul CJ Giurgiu un acord de parteneriat pentru înfiinţarea în municipiul Giurgiu a unui campus centrat pe învăţământul profesional în sistem dual, în cadrul unui proiect de 23 de milioane de euro, prin PNRR.

Oportunitatea de finanţare pentru acest proiect este Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR). La capitolul educaţie al PNRR, este prevăzută alocarea a 338 de milioane de euro pentru înfiinţarea a 10 consorţii regionale şi dezvoltarea şi dotarea a 10 campusuri profesionale integrate. Termenul de depunere a proiectelor este 7 martie 2023. AGERPRES / (A - Camelia Bigan, editor: Marius Frăţilă, editor online: Ady Ivaşcu)

Afisari: 95

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Administratie 22-10-2026 09:02

Neamț: Maria Apostol (USR) a demisionat din funcția de prefect

Maria Apostol (USR) a demisionat din funcția de prefect al județului Neamț, informația fiind confirmată, joi, de către aceasta, pentru AGERPRES. 'Demisia este trimisă, dar nu produce efecte juridice până când nu se emite Hotărârea de Guvern', a precizat, pentru AGERPRES, Maria Apostol. Aceasta a spus că

Administratie 22-10-2026 08:40

Acord de înfrățire București - Kiev, pe ordinea de zi a ședinței Consiliului General

Consilierii generali ai Capitalei vor dezbate în ședința de marți, 27 octombrie, încheierea unui acord de înfrățire între București și Kiev. În document este invocată voința celor două orașe de a consolida prietenia, cooperarea și înțelegerea reciprocă. Conform acordului, părțile vor promova r

Administratie 20-10-2026 19:21

Dolj: Ambasadoarea Regatului Țărilor de Jos, în vizită la Primăria Craiova

Ambasadoarea Regatului Țărilor de Jos în România, Willemijn van Haaften, a efectuat, marți, o vizită la Primăria Craiova, unde s-a întâlnit cu primarul Lia Olguța Vasilescu și cu președintele Consiliului Județean Dolj, Cosmin Vasile, discuțiile vizând oportunitățile de investiții, dezvoltarea economică a zonei, dar și proiectele culturale.

Administratie 20-10-2026 16:20

Brașov: Încep lucrările de restaurare a curții Bisericii Negre

Primarul municipiului Brașov, George Scripcaru, a anunțat, marți, semnarea contractului pentru lucrările de restaurare a curții Bisericii Negre, menționând că este prima dată în ultimii 150 de ani când acest obiectiv va fi restaurat la un asemenea nivel. Valoarea lucrărilor se ridică la 23,6 milioane de lei și acestea ar urma să fie demarate

Administratie 20-10-2026 14:08

Primăria Brașov vrea contract-cadru pentru servicii de proiectare pe 4 ani; valoarea acestuia - peste 3 milioane de euro

Primăria Brașov a lansat o licitație pentru contractarea de servicii de proiectare și elaborare a documentațiilor tehnico-economice necesare investițiilor publice din următorii patru ani, valoarea estimată a acordului-cadru fiind de peste 170 de milioane de lei. Conform anunțului postat pe portalul de achiziții electronice, această valoare a fost determinată &

Administratie 19-10-2026 18:39

Iași/Primarul Mihai Chirica: Subfinanțarea cronică a sistemului energetic este cauza crizei energiei din România

Primarul municipiului Iași, Mihai Chirica, a anunțat că echipele mixte CET - DelGaz Grid au reușit să refacă punctul de alimentare de la Transformatorul 5 al CET I Iași, după avaria provocată de incendiul de sâmbătă la postul electric de

Administratie 19-10-2026 17:20

Primăria Sectorului 3 anunță pe SEAP licitație de echipamente pentru supraînălțări la trecerile de pietoni și intersecții

Primăria Sectorului 3 anunță pe SEAP licitație pentru un acord cadru de furnizare și punere în funcțiune de echipamente și dotări suplimentare pentru supraînălțarea a circa 1.100 de treceri de pietoni și intersecții în vecinătatea unităților de învățământ și a zonelor aglomerate, valoarea estimată a contractului depășind 28,5 milioane de lei.

Administratie 19-10-2026 17:04

Bihor: Fațada clădirii Teatrului de Stat din Oradea, reabilitată cu fonduri de la Consiliul Județean

Fațada clădirii Teatrului de Stat din Oradea, unul dintre cele mai reprezentative monumente de arhitectură ale orașului, a fost reabilitată, printr-o investiție a Consiliului Județean de aproape 650.000 de lei. Potrivit unui comunicat al CJ Bihor, luni, 19 octombrie 2026, a avut loc recepția la terminarea lucrărilor aferente obiectivului de in

Administratie 19-10-2026 16:32

Prahova: Valoarea contractului pentru Centura Comarnic, majorată nejustificat (audit); CJ anunță expertiză externă

Bugetul de stat a fost prejudiciat cu circa 14 milioane de lei în urma majorării nejustificate a valorii contractului pentru Centura Comarnic și a efectuării de plăți nejustificate, probleme fiind identificate și cu privire la plățile pentru centurile Mizil și Azuga-Bușteni, arată un raport al Camerei de Conturi Prahova publicat recent. Potrivit document

Administratie 19-10-2026 16:08

Dâmbovița: Piste de biciclete, două autogări și parcări vor fi realizate la Târgoviște printr-un proiect cu fonduri europene

Piste, peste 400 de biciclete disponibile pentru utilizare, două autogări și parcări vor fi realizate la Târgoviște printr-un proiect de mobilitate urbană cu fonduri europene de 90 de milioane de lei, a anunțat, luni, primarul Târgoviștei, Daniel Cristian Stan. 'Piste dedicate bicicliștilor, în lungime de peste 20 de km, peste 400 de bici

Administratie 19-10-2026 15:47

Cluj: Aeroportul 'Avram Iancu' a atins pragul de trei milioane de pasageri în 2026

Aeroportul Internațional 'Avram Iancu' din Cluj-Napoca a atins, luni, pragul de 3 milioane de pasageri înregistrați în acest an, ceea ce reprezintă o premieră pentru aeroporturile regionale din România. Potrivit unui comunicat transmis de aeroportul clujean, este un rezultat excepțional, obținut pentru al patrulea an

Administratie 19-10-2026 14:57

Primarul Iașiului: Transformatorul care a explodat sâmbătă la CET I, compromis total

Primarul Iașiului, Mihai Chirica, a declarat, luni, că transformatorul care a explodat sâmbătă la CET I este compromis total și nu mai poate fi repus în funcțiune, motiv pentru care va fi împrumutat unul de la furnizorul de en

Administratie 19-10-2026 13:41

Timiș: Centrul de la Ciacova pentru recuperarea minorilor cu adicții ar putea fi funcțional până la jumătatea anului viitor

Lucrările de construire a primului Centru de recuperare pentru minorii cu adicții, singurul de acest fel din vestul țării, avansează, astfel încât până în vara anului viitor obiectivul ar putea deveni funcțional, a declarat, luni, Alfred Simonis, președintele Consiliului Județean (CJ) Timiș, instituția care finanțează această investiție cu pes

Administratie 19-10-2026 12:40

Vrancea: Prefectul Liviu Macovei și-a anunțat demisia, după decizia PNL de a intra în opoziție

Prefectul județului Vrancea, Liviu Macovei, și-a anunțat, luni, demisia din funcție, precizând că decizia este una ''asumată și firească'', în contextul hotărârii Partidului Național Liberal (PNL) de a intra în opoziție. ''Mi-am dat demisia din funcția de prefect al județului Vrancea. Este o deci

Administratie 17-10-2026 19:41

Primarul Chirica, despre incendiul de la CET 1 Iași: Nu este foc deschis, nu sunt victime

Primarul Mihai Chirica spune că incendiul izbucnit sâmbătă seara la CET 1 Iași este la rețeaua electrică, motorul termic al centralei fiind oprit de vineri, iar cazanul de căldură fiind decuplat. 'Este un incendiu pe rețeaua electrică, motorul termic era oprit de ieri (vineri - n.r), cazanul de căldură a fost decuplat. Nu sunt victim