Vrancea: Extinderea reţelei de canalizare la Fitioneşti, primul program finanţat prin PNI din judeţ
Primul proiect cu finanţare prin Programul Naţional de Investiţii (PNI) "Anghel Saligny" din Vrancea a început la Fitioneşti şi vizează extinderea reţelei de canalizare, proiect în valoare de peste opt milioane de lei, a anunţat, joi, primarul comunei, Iordache Cazacu.
Edilul a declarat că în cadrul proiectului au fost făcute deja un prim decont şi prima plată către constructor.
"Proiectul de extindere a reţelei de canalizare în comuna Fitioneşti este finanţat prin PNI "Anghel Saligny". Valoarea totală a proiectului este de 8.010.105,21 lei, din care 340.817,04 sunt bani de la bugetul local. Proiectul vizează extinderea reţelei de canalizare, altele decât cele realizate în proiectul iniţial de înfiinţare a reţelei de canalizare în comuna Fitioneşti şi a staţiei de epurare ape uzate. Este vorba de un contract pentru circa şase kilometri de canalizare, scopul final fiind acela de a oferi posibilitatea celor care nu au fost prinşi în prima parte a proiectului de branşare la reţea. Vom face astfel încât toate casele din comuna Fitioneşti să fie racordate la reţeaua de canalizare. Pentru că, dacă vrem să vorbim de civilizaţie, trebuie să vorbim de apă, canal, infrastructură, drumuri. Şi nu doar că suntem prima comună din judeţ care a demarat lucrările unui proiect prin PNI, dar am făcut deja şi primul decont. Am primit banii şi am semnat astăzi (joi) ordinul de plată către constructor", a declarat primarul Iordache Cazacu.
Localitatea nu a concesionat până în prezent serviciul de apă şi canal unui operator privat, exploatarea făcându-se în regie proprie de către primărie, astfel că localnicii plătesc la acest moment doi lei pentru un metru cub de apă.
Potrivit prefectului Nicuşor Halici, comuna Fitioneşti este un exemplu de "Aşa da!" la nivel judeţean, în ultimii ani în localitate fiind făcute numeroase investiţii care au dus la creşterea nivelului de trai în comunitate.
"Este prima investiţie care începe efectiv în judeţul Vrancea, finanţată prin PNI "Anghel Saligny". Vorbim de 400 de noi racorduri la sistemul de canalizare, iar echipele lucrează deja pe trei străzi. Constructorul este optimist şi speră că în vară va termina lucrarea. Primarul comunei este primul primar din judeţul Vrancea care a pus efectiv în operă o lucrare finanţată prin "Anghel Saligny", prima din judeţ şi printre puţinele care au început efectiv în ţară. Proiectul nu este unul cu o valoare imensă, vorbim de circa opt milioane de lei, dar pentru o comunitate precum Fitioneşti, este o investiţie importantă. În ultimii ani, la Fitioneşti-ul s-a investit foarte mult şi s-a făcut un salt imens de civilizaţie, o dezvoltare normală, în opinia mea, şi care ar trebui făcută în fiecare comunitate. Este un exemplu de 'Aşa da!', iar administraţia de aici a făcut diferenţa prin implicare, dedicare şi muncă asiduă", a susţinut Halici.
Cei opt milioane de lei din acest proiect se adaugă altui proiect, similar, în valoare de circa 17 milioane de lei, prin care peste 1.200 de locuinţe au fost racordate la reţeaua de canalizare.
Constructorul a dat asigurări că proiectul pentru extinderea reţelei de canalizare va fi finalizat în această vară. AGERPRES / (A - autor: Dana Lepădatu, editor: Antonia Niţă, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Vâlcea/Cseke Attila: Ținta de 110 creșe prin PNRR va fi atinsă până la finalul lunii august
Ministerul Dezvoltării va analiza posibilitatea extinderii programului național 'Sfânta Ana' după încheierea Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), a declarat vineri ministrul interimar Cseke Attila, la Bălcești, cu prilejul inaugurării celei de-a 92-a creșe din acest program. El a subliniat că, până la
Ambasadorul Spaniei la București și primarul Capitalei au discutat despre un proiect privind dependențele în rândul tinerilor
Ambasadorul Spaniei la București, Jose Antonio Hernandez Perez-Solorzano și primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, au discutat, vineri, despre un proiect pe care vor să îl organizeze în noiembrie despre dependențele în rândul tinerilor. 'Jose Antonio Hernandez Perez-Solorzano a revenit astăzi în vizită
Ciprian Ciucu: După ce am preluat mandatul nu am avut nicio săptămână să nu explodeze o 'bombă bugetară'
Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, a declarat vineri că, de la preluarea mandatului, nu a avut nicio săptămână în care 'să nu explodeze o bombă bugetară', completând că vor fi necesare niște reforme suplimentare pentru a menține municipalitatea pe linia de plutire din punct de vedere financiar. 'După ce
Maramureș: Proiectul 'Primul ghiozdan', finanțare de 290.000 de lei din partea CJ
Suma de 290.000 de lei din bugetul Consiliul Județean (CJ) Maramureș va fi alocat pentru proiectul 'Primul ghiozdan' pentru copii aflați în clasa pregătitoare, a informat, joi, președintele CJ, Gabriel Zetea. 'Mă bucur sincer că 'Primul ghiozdan' a devenit un proiect al întregului județ, un proiect care a trecut
Dâmbovița: A fost semnat contractul de finanțare pentru DJ 714, drumul care face legătura cu stațiunea Peștera
Consiliul Județean Dâmbovița a semnat, joi, cu ADR Sud Muntenia, contractul de finanțare pentru drumul montan DJ 714, drum care face legătura cu Stațiunea Peștera, valoarea investiției fiind de 390 de milioane de lei. 'Este drumul județean pe care îl așteptăm de foarte mult timp, ținând cont de investițiile pe care le ave
Sălaj: 45 de clădiri școlare fără autorizație la incendiu; prefectul a convocat autoritățile locale pentru rezolvarea situației
Un număr de 45 de clădiri cu destinația de învățământ din județul Sălaj funcționează fără autorizație de securitate la incendiu, prefectul Claudiu Bîrsan convocând, joi o ședință de lucru cu reprezentanții autorităților implicate pentru accelerarea obținerii acestor documente, potrivit unei postări pe contul de Facebook al Instituției Prefectu
Iași: Primarul Chirica a anunțat începerea lucrărilor de construcției a centralei fotovoltaice de la CET II Holboca
Primarul municipiului Iași, Mihai Chirica, a anunțat joi, în cadrul unei conferințe de presă, că începe construirea unui parc de panouri fotovoltaice la CET II Holboca. Potrivit sursei citate, la licitația aferentă acestei investiții, cu o prevedere financiară de 48,81 milioane lei cu TVA, au fost înscrise șase oferte. După e
Marcel Ciolacu: În zona de SAFE, vrem să se fabrice și la Buzău; există discuții în zona de armament
Președintele Consiliului Județean (CJ) Buzău, Marcel Ciolacu, consideră că, prin viitoarele investiții pentru înființarea a două parcuri industriale, ar putea să fie atrași inclusiv investitori care să producă armament, prin programul SAFE. CJ Buzău a aprobat joi o asociere cu Primăria Costești în scopul constituirii și administrării unui parc indu
PMB: Constructorul se pregătește pentru a începe să pună în siguranță blocul din Rahova afectat de explozie
Constructorul se pregătește pentru a începe să pună în siguranță blocul afectat de explozie anul trecut în Cartierul Rahova, a anunțat, joi, Primăria Capitalei. 'Săptămâna trecută am predat amplasamentul, iar constructorul se pregătește pentru a începe să pună în siguranță blocul din Rahova unde a avut loc explozia la ga
Bihor: Oradea și Szolnok susțin dezvoltarea legăturilor rutiere dintre România și Ungaria
Primarii municipiilor Oradea și Szolnok au convenit, în cadrul unei întâlniri desfășurate marți la Primăria Oradea, asupra necesității continuării investițiilor în infrastructura rutieră de mare viteză, pentru a îmbunătăți conexiunile dintre România și Ungaria și accesul către vestul Europei, a informat miercuri, într-un comu
PMB: Insolvența STB nu înseamnă oprirea transportului public sau reducerea numărului de autobuze, troleibuze și tramvaie
Procedura insolvenței STB nu înseamnă oprirea transportului public sau reducerea numărului de autobuze, troleibuze și tramvaie, au precizat reprezentanții Primăriei Municipiului București (PMB). ''Unul dintre principalele obiective ale solicitării insolvenței STB îl reprezintă chiar asigurarea continuității serviciului publ
Bihor: Prefectul Marcel Dragoș cere primăriilor să limiteze consumul de apă din cauza secetei
Prefectul județului Bihor, Marcel Daniel Dragoș, a solicitat tuturor Comitetelor Locale pentru Situații de Urgență să adopte, în regim de urgență, măsuri de raționalizare a consumului de apă potabilă, pe fondul secetei și al scăderii accentuate a debitelor surselor de apă. Potrivit unui comunicat al Instituției Prefectului Bihor, Comitet
CJ Arad: Aeroportul local este pregătit să preia cursele redirecționate de la Timișoara
Aeroportul Internațional Arad este pregătit să preia cursele aeriene ''care nu vor putea ateriza pe Aeroportul Internațional Timișoara în luna noiembrie'', din cauza unor lucrări care vor avea loc, a transmis, miercuri, Consiliul Județean (CJ) Arad. ''Infrastructura existentă, investițiile realizate de-a lungul an
Brașov: Ambasadorul Ucrainei a discutat cu autoritățile locale despre Inițiativa de Integrare Carpatică
Ambasadorul Ucrainei în România, Ihor Prokopchuk, s-a întâlnit, miercuri, la Brașov, cu prefectul județului, Cătălin Văsii, și cu președintele Consiliului Județean, Adrian Veștea, principalul punct de discuție vizând participarea județului Brașov la Inițiativa de Integrare Carpatică. Agenda discuțiilor a cuprins ș
Galați: A fost semnat ordinul de începere a lucrărilor de modernizare a Falezei Dunării, investiție de 226 de milioane de lei (GALERIE FOTO)
Primarul municipiului Galați, Ionuț Pucheanu, a semnat, miercuri, ordinul de începere a lucrărilor de modernizare a Falezei Dunării, investiție în valoare totală de peste 226 de milioane de lei, finanțată prin Programul Regional Sud-Est 2021-2027. Potrivit unui comunicat de presă transmis de Primăria Galați, ordinul de începe












