Giurgiu: Consilierii municipali au respins pentru a doua oară proiectul de înfiinţare a unui campus de învăţământ dual
Consilierii locali municipali au votat joi, pentru a doua oară în ultima săptămână, împotriva parteneriatului pentru realizarea Proiectului ''Campus Politehnic pentru Învăţământ Dual Giurgiu'', în valoare de 23 de milioane de euro, finanţat prin Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă.
''Ne-am exprimat votul faţă de acest proiect de hotărâre în urmă cu câteva zile, de ce trebuie să îl repunem pe ordinea de zi?'', a declarat consilierul municipal Marian Măroiu.
Primarul municipiului Giurgiu, Adrian Anghelescu, a precizat că proiectul de hotărâre a fost readus în atenţia consilierilor locali şi în această şedinţă, deşi la şedinţa din data de 17 februarie a fost respins cu majoritate de voturi pentru că partenerii de proiect au vrut să prezinte puncte de vedere privind oportunitatea acestuia.
Foto: (c) Camelia BIGAN / AGERPRES
''M-am simţit dator să-i invit să susţină proiectul şi pe cei care sunt în asociere în acest consorţiu, respectiv cei la Institutul Politehnic Bucureşti, ca să explice pe larg oportunitatea acestui proiect'', a afirmat Anghelescu.
Preşedintele CJ Giurgiu, Dumitru Beianu, a explicat faptul că toate judeţele din ţară sunt în competiţie acerbă pentru atragerea de bani europeni, iar educaţia este un motor de dezvoltare.
''Avem un proiect foarte ambiţios şi, conform ghidului, doar unităţile administrativ-teritoriale pot fi lideri în astfel de proiecte, de aceea Primăria municipiului Giurgiu este lider, deşi vorbim de un proiect regional pentru că am convins şi CJ Teleorman şi CJ Călăraşi, care au acceptat fără nicio ezitare să fie parteneri în acest proiect pentru că şi noi şi ei suntem interesaţi să atragem firme care să aibă şi muncitori pregătiţi. Acest proiect nu reprezintă niciun risc pentru municipiu, ca lider al proiectului'', a susţinut Beianu.
Directorul general adjunct al Universităţii Politehnica Bucureşti, Gabriel Petrea, a spus că instituţia pe care o reprezintă are cele mai multe fonduri europene absorbite la nivel naţional şi a fost ales Giurgiu pentru acest proiect pentru că aici nu există nicio universitate.
''În această regiune, din cele şapte judeţe, cinci ne-au trimis invitaţie de a construi împreună un astfel de campus dual; am ales Giurgiu în urma unor evaluări şi pentru că aici nu există o universitate, dar şi pentru că sunteţi aproape de Bucureşti şi poate deveni un pol de dezvoltare regional pentru diverse meserii ale viitorului. (...) Campusul pe care l-am gândit este un campus pentru agricultura inteligentă, cu domenii de pregătire de la învăţământul preuniversitar până la învăţământul universitar. Investiţia care va avea loc în cadrul acestui campus va fi susţinută din PNRR, urmând ca după ce se termină acest proiect, în următorii 15 ani, consorţiul să gestioneze acest campus care va fi finanţat de Ministerul Educaţiei. Nu este o investiţie locală, este o investiţie regională, se va crea un pol de dezvoltare regională'', a declarat Petrea.
Faptul că învăţământul dual nu este încă reglementat legal, că municipiul Giurgiu, ca lider de proiect, îşi va asuma anumite responsabilităţi financiare, ''mult prea mari'', că zona aleasă pentru construcţia campusului s-ar afla pe vechea construcţie a Combinatului Chimic şi ar fi ''o zonă contaminată'', faptul că nu există PUZ au fost punctele de vedere ale consilierilor municipali exprimate împotriva acestui proiect.
Foto: (c) Camelia BIGAN / AGERPRES
''Ştim că este un proiect de amploare, dacă ar fi fost lider de proiect CJ, nu am fi avut nimic împotrivă, dar, credeţi-ne, este un proiect prea mare pentru un oraş atât de mic. (...) Vorbim de o construcţie pe o suprafaţă de 10.000 de metri pătraţi. Cum întreţinem această construcţie? Să suporţi ca administraţie locală 20% dintr-un proiect de peste 20 de milioane de euro mi se pare enorm'', a declarat consilierul municipal PSD Marian Măroiu.
Preşedintele CJ Giurgiu, Dumitru Beianu, a spus că terenul nu e contaminat, pentru că acolo a existat activitate a Combinatului Chimic în urmă cu patru decenii, iar pentru realizarea PUZ-ului va oferi sprijin şi CJ.
Foto: (c) Camelia BIGAN / AGERPRES
Preşedintele Filialei IMM Giurgiu, George Cireap, a declarat că acest proiect ar trebui susţinut pentru că există un mare gol în asigurarea forţei de muncă calificate, proiectul este o oportunitate pentru dezvoltarea judeţului, iar copiii trebuie pregătiţi în ''condiţiile pe care le cere secolul XXI, nu şcoala secolului XX''.
Şi viceprimarul Silviu Dumitrescu a susţinut acest proiect, iar coordonatorul academic al proiectului, profesorul universitar dr. Daniel Comeagă, a atras atenţia că grija faţă de resursa umană tânără trebuie să primeze, pentru că ''în ultimii 30 de ani, România a exportat 4, 5 milioane de oameni'', fiind a doua ţară după Siria, în care este război, ca ''pierdere de populaţie''.
''Este foarte trist, pentru că Politehnica are acord de schimb de studenţi şi profesori cu Ruse, dar nu avem o universitate riverană Dunării. Este şocant. Cum dezvoltăm regiunea dacă nu avem o universitate? Credeţi că atunci când veţi avea o universitate în Giurgiu, conectată la problemele regiunii dunărene, nu vor veni investitori care să beneficieze de această resursă umană inteligentă? O universitate nu se face pentru un oraş, o astfel de universitate poate să devină un pivot pe regiunea dunăreană. Suntem în 23 februarie, pe 7 martie se face depunerea, am început proiectul de patru luni, de ce nu am avut această discuţie timp de patru luni? Cinci facultăţi, cinci decani au muncit timp de patru luni ca să pregătească acest proiect. (...) De ce, dacă aveţi reţineri faţă de acest proiect!?'', a spus şi coordonatorul academic al proiectului din cadrul Universităţii Politehnica Bucureşti, profesor universitar dr. Daniel Comeagă.
Administratorul public al municipiului Giurgiu, Ionel Muscalu, a declarat că acest proiect este onorant pentru Giurgiu şi consilierii ar trebui să voteze privindu-i în ochi pe cei tineri.
''Pentru mai binele oraşului Giurgiu cred că trebuie să încercăm să schimbăm paradigma în care ne raportăm ca oameni săraci la un mediu sărac. Parteneriatul acesta cu Universitatea Politehnică este unul onorant şi serios, este munca de patru luni de zile a unui colectiv de cadre universitare. Giurgiu este un oraş cu o istorie puternică, dar istoria o facem şi noi astăzi, aici, o facem votând într-un fel sau altul. Pe urmă să nu vă întrebaţi de ce lumea va spune despre noi că suntem cei care s-au opus dezvoltării acestui oraş, acestui judeţ şi că degeaba s-au unit trei judeţe, degeaba au venit cinci facultăţi, degeaba a venit cea mai puternică universitate, Politehnica'', a apreciat Muscalu.
Primarul Adrian Anghelescu le-a transmis partenerilor de proiect că nu ştiu condiţiile acestui oraş.
Foto: (c) Camelia BIGAN / AGERPRES
''Domnii profesori nu ştiu că, practic, acest oraş nu poate să-şi asigure plata iluminatului stradal şi a salubrizării, de aceea există această temere că va putea susţine acest campus. Ne pare rău că nimeni nu v-a spus timp de patru luni, cât aţi muncit pentru acest proiect, fiindcă la început de drum, CJ era lider de proiect, iar municipalitatea nu avea mari probleme din acest considerent financiar. La modul optimist, eu sper ca acest proiect să fie transferat CJ, dar acum, nimeni nu ne poate garanta că, dacă nu îndeplinim un indicator, nu vom da înapoi cele 23 de milioane de euro'', a atras atenţia edilul.
Coordonatorul academic al proiectului, Daniel Comeagă, a spus că indiferent care va fi votul de joi al consilierilor locali, Politehnica va fi alături de Giurgiu când va avea nevoie de sprijin.
În final, proiectul a fost respins pentru a doua oară în ultima săptămână, cu şapte voturi împotrivă, trei abţineri şi nouă voturi din cei 19 consilieri municipali prezenţi la şedinţă.
La şedinţa CLM au fost aşteptaţi şi parlamentarii de Giurgiu Andrei Alexandru, Gabriela Horga şi Toma Petcu, dar niciunul nu s-a prezentat.
La data de 2 februarie, reprezentanţi ai judeţelor Giurgiu, Teleorman şi Călăraşi, împreună cu reprezentanţi ai Institutului Politehnic Bucureşti şi mai multe firme, au semnat la sediul CJ Giurgiu un acord de parteneriat pentru înfiinţarea în municipiul Giurgiu a unei universităţi duale, în cadrul unui proiect de 23 de milioane de euro, prin PNRR. Dar, vineri, 17 februarie, consilierii locali municipali au votat împotriva unui astfel de proiect, pe care unii l-au catalogat drept ''megalomanic'' şi pe care l-au considerat nesustenabil din punct de vedere financiar. Un singur consilier municipal a susţinut atunci realizarea acestui campus universitar în municipiul Giurgiu. AGERPRES/(AS-Camelia Bigan, editor: Antonia Niţă, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Neamț: Maria Apostol (USR) a demisionat din funcția de prefect
Maria Apostol (USR) a demisionat din funcția de prefect al județului Neamț, informația fiind confirmată, joi, de către aceasta, pentru AGERPRES. 'Demisia este trimisă, dar nu produce efecte juridice până când nu se emite Hotărârea de Guvern', a precizat, pentru AGERPRES, Maria Apostol. Aceasta a spus că
Acord de înfrățire București - Kiev, pe ordinea de zi a ședinței Consiliului General
Consilierii generali ai Capitalei vor dezbate în ședința de marți, 27 octombrie, încheierea unui acord de înfrățire între București și Kiev. În document este invocată voința celor două orașe de a consolida prietenia, cooperarea și înțelegerea reciprocă. Conform acordului, părțile vor promova r
Dolj: Ambasadoarea Regatului Țărilor de Jos, în vizită la Primăria Craiova
Ambasadoarea Regatului Țărilor de Jos în România, Willemijn van Haaften, a efectuat, marți, o vizită la Primăria Craiova, unde s-a întâlnit cu primarul Lia Olguța Vasilescu și cu președintele Consiliului Județean Dolj, Cosmin Vasile, discuțiile vizând oportunitățile de investiții, dezvoltarea economică a zonei, dar și proiectele culturale.
Brașov: Încep lucrările de restaurare a curții Bisericii Negre
Primarul municipiului Brașov, George Scripcaru, a anunțat, marți, semnarea contractului pentru lucrările de restaurare a curții Bisericii Negre, menționând că este prima dată în ultimii 150 de ani când acest obiectiv va fi restaurat la un asemenea nivel. Valoarea lucrărilor se ridică la 23,6 milioane de lei și acestea ar urma să fie demarate
Primăria Brașov vrea contract-cadru pentru servicii de proiectare pe 4 ani; valoarea acestuia - peste 3 milioane de euro
Primăria Brașov a lansat o licitație pentru contractarea de servicii de proiectare și elaborare a documentațiilor tehnico-economice necesare investițiilor publice din următorii patru ani, valoarea estimată a acordului-cadru fiind de peste 170 de milioane de lei. Conform anunțului postat pe portalul de achiziții electronice, această valoare a fost determinată &
Iași/Primarul Mihai Chirica: Subfinanțarea cronică a sistemului energetic este cauza crizei energiei din România
Primarul municipiului Iași, Mihai Chirica, a anunțat că echipele mixte CET - DelGaz Grid au reușit să refacă punctul de alimentare de la Transformatorul 5 al CET I Iași, după avaria provocată de incendiul de sâmbătă la postul electric de
Primăria Sectorului 3 anunță pe SEAP licitație de echipamente pentru supraînălțări la trecerile de pietoni și intersecții
Primăria Sectorului 3 anunță pe SEAP licitație pentru un acord cadru de furnizare și punere în funcțiune de echipamente și dotări suplimentare pentru supraînălțarea a circa 1.100 de treceri de pietoni și intersecții în vecinătatea unităților de învățământ și a zonelor aglomerate, valoarea estimată a contractului depășind 28,5 milioane de lei.
Bihor: Fațada clădirii Teatrului de Stat din Oradea, reabilitată cu fonduri de la Consiliul Județean
Fațada clădirii Teatrului de Stat din Oradea, unul dintre cele mai reprezentative monumente de arhitectură ale orașului, a fost reabilitată, printr-o investiție a Consiliului Județean de aproape 650.000 de lei. Potrivit unui comunicat al CJ Bihor, luni, 19 octombrie 2026, a avut loc recepția la terminarea lucrărilor aferente obiectivului de in
Prahova: Valoarea contractului pentru Centura Comarnic, majorată nejustificat (audit); CJ anunță expertiză externă
Bugetul de stat a fost prejudiciat cu circa 14 milioane de lei în urma majorării nejustificate a valorii contractului pentru Centura Comarnic și a efectuării de plăți nejustificate, probleme fiind identificate și cu privire la plățile pentru centurile Mizil și Azuga-Bușteni, arată un raport al Camerei de Conturi Prahova publicat recent. Potrivit document
Dâmbovița: Piste de biciclete, două autogări și parcări vor fi realizate la Târgoviște printr-un proiect cu fonduri europene
Piste, peste 400 de biciclete disponibile pentru utilizare, două autogări și parcări vor fi realizate la Târgoviște printr-un proiect de mobilitate urbană cu fonduri europene de 90 de milioane de lei, a anunțat, luni, primarul Târgoviștei, Daniel Cristian Stan. 'Piste dedicate bicicliștilor, în lungime de peste 20 de km, peste 400 de bici
Cluj: Aeroportul 'Avram Iancu' a atins pragul de trei milioane de pasageri în 2026
Aeroportul Internațional 'Avram Iancu' din Cluj-Napoca a atins, luni, pragul de 3 milioane de pasageri înregistrați în acest an, ceea ce reprezintă o premieră pentru aeroporturile regionale din România. Potrivit unui comunicat transmis de aeroportul clujean, este un rezultat excepțional, obținut pentru al patrulea an
Primarul Iașiului: Transformatorul care a explodat sâmbătă la CET I, compromis total
Primarul Iașiului, Mihai Chirica, a declarat, luni, că transformatorul care a explodat sâmbătă la CET I este compromis total și nu mai poate fi repus în funcțiune, motiv pentru care va fi împrumutat unul de la furnizorul de en
Timiș: Centrul de la Ciacova pentru recuperarea minorilor cu adicții ar putea fi funcțional până la jumătatea anului viitor
Lucrările de construire a primului Centru de recuperare pentru minorii cu adicții, singurul de acest fel din vestul țării, avansează, astfel încât până în vara anului viitor obiectivul ar putea deveni funcțional, a declarat, luni, Alfred Simonis, președintele Consiliului Județean (CJ) Timiș, instituția care finanțează această investiție cu pes
Vrancea: Prefectul Liviu Macovei și-a anunțat demisia, după decizia PNL de a intra în opoziție
Prefectul județului Vrancea, Liviu Macovei, și-a anunțat, luni, demisia din funcție, precizând că decizia este una ''asumată și firească'', în contextul hotărârii Partidului Național Liberal (PNL) de a intra în opoziție. ''Mi-am dat demisia din funcția de prefect al județului Vrancea. Este o deci
Primarul Chirica, despre incendiul de la CET 1 Iași: Nu este foc deschis, nu sunt victime
Primarul Mihai Chirica spune că incendiul izbucnit sâmbătă seara la CET 1 Iași este la rețeaua electrică, motorul termic al centralei fiind oprit de vineri, iar cazanul de căldură fiind decuplat. 'Este un incendiu pe rețeaua electrică, motorul termic era oprit de ieri (vineri - n.r), cazanul de căldură a fost decuplat. Nu sunt victim







