Bugetul Sectorului 2 pe 2023, aprobat de Consiliul Local
Bugetul Sectorului 2 pe anul 2023 a fost aprobat, joi, de Consiliul Local, cu 14 voturi "pentru" şi 10 "împotrivă".
Proiectul de buget fusese respins în urmă cu o săptămână, ca urmare a faptului că nu a fost aprobat şi un amendament al grupului PNL, în baza căruia bugetul Centrului Cultural "Mihai Eminescu" urma să fie diminuat cu 4 milioane de lei.
În debutul şedinţei, primarul Sectorului 2, Radu Mihaiu, a anunţat că proiectul de buget a fost refăcut faţă de cel anterior "într-o măsură nu foarte mare". Totodată, a menţionat că, potrivit solicitării grupului PNL, există o detaliere a tuturor proiectelor pe care intenţionează să le implementeze în acest an Centrul Cultural "Mihai Eminescu". De asemenea, au fost aprobate două amendamente.
"Imediat după publicarea bugetului şi a ordinii de zi, a venit o decizie de la Finanţe care spunea că avem 4,3 milioane suplimentar din cotele de TVA, care trebuie incluse şi ele în buget, şi din acest punct de vedere avem un amendament. Mai avem un amendament la Poliţia Locală, pentru a achiziţiona nişte aparate, aşa cum au cei de la Capitală, de la PMB, acelea unde se pot poza şi genera notificări pentru cei care parchează ilegal pe treceri de pietoni. Nu este o sumă mare, dar va ajuta şi va eficientiza foarte mult munca poliţiştilor locali", a spus el.
Astfel, o sumă de 192.000 de lei este alocată pentru un sistem integrat administrativ digitalizat de procesare. Banii sunt luaţi de la: staţii de lucru (42.000 lei), echipament tip Plotter (50.000 lei) şi studiul de fezabilitate pentru un sistem de supraveghere video în vederea monitorizării salbei de lacuri.
Conform unui comunicat transmis de Primăria Sectorului 2, bugetul pentru anul 2023 este unul "record", de peste 2,2 miliarde de lei, fiind dublu faţă de anul 2020. Din acest buget, 46% va merge spre cheltuieli de dezvoltare, adică în proiecte de investiţii. 16% din veniturile primăriei provin din fonduri europene, respectiv 337,7 milioane lei. Primarul Radu Mihaiu a mulţumit consilierilor locali de la USR şi PNL pentru votul de susţinere a bugetului, menţionând că acesta vizează investiţii "masive" în: educaţie, reabilitări de blocuri, modernizarea infrastructurii rutiere, creşterea siguranţei pietonilor şi înverzirea sectorului.
Bugetul destinat dezvoltării depăşeşte un miliard de lei, dintre care:
- 286,8 de milioane de le pentru modernizarea şi extinderea infrastructurii de educaţie (27,7%). În 2023 se va investi în înfiinţarea a două noi creşe, patru grădiniţe şi modernizarea a 20 de şcoli;
- 257,7 milioane lei pentru reabilitarea termică a blocurilor (24,9%). Este vizată reabilitarea termică a 25 de blocuri prin PNRR, în 32 de proiecte noi, precum şi în alte 72 de proiecte aflate în desfăşurare;
- 238,8 milioane lei pentru reabilitarea infrastructurii rutiere (23%). Se va investi în 70 de străzi noi, în 15 şantiere aflate în desfăşurare şi în sistematizarea a 10 cvartale;
- 116,3 milioane lei pentru extinderea şi modernizarea infrastructurii de colectare a deşeurilor (11,2%). Se vor investi 116,3 milioane lei fonduri europene în 46 autocompactoare, 3.000 de coşuri amplasate pe bulevarde, 2.500 de module de colectare selectivă a gunoaielor dotate cu software pentru cântărire, monitorizare şi control;
- 39,9 milioane lei pentru investiţii într-un sector mai verde (4%). Primăria îşi propune plantarea a 5.000 de copaci, înverzirea a peste 10 hectare de grădini de cartier. Se va construi pistă de alergare în Parcul Morarilor, vor fi refăcute aleile din parcul Florilor şi va continua ecologizarea salbei de lacuri din Sectorul 2, se vor pregăti documentaţiile pentru reabilitarea parcurilor Plumbuita şi Naţional;
- pentru a creşte siguranţa cetăţenilor, sunt alocaţi: 10 milioane lei pentru marcaje şi indicatoare, 4 milioane de lei pentru şcoli mai sigure (garduri de protecţie şi implementarea sistemului Kiss & Ride), un milion de lei pentru 50 de treceri de pietoni suprailuminate, 3 milioane de lei pentru dezvoltarea infrastructurii de ridicări maşini parcate;
- investiţii în mobilitate: 15 milioane de lei pentru finalizarea lucrărilor de la Doamna Ghica, 4 milioane de lei în studiu de fezabilitate pentru construirea liniei de tramvai Delfinului-Pipera; 4 milioane de lei pentru studiu de fezabilitate în vederea construirii unor noi piste de biciclete, 16 milioane lei pentru 130 de staţii electrice de încărcare.
- digitalizarea tuturor serviciilor Primăriei Sector 2 (valoare proiect 3,79 milioane lei, termen de finalizare: noiembrie 2023); Platforma digitală eSocial dedicată serviciilor sociale (valoare proiect 2,89 milioane lei, termen de finalizare: iulie 2023); Platformă de comunicare cu asociaţiile de proprietari (valoare proiect 3,97 milioane lei, termen de finalizare: octombrie 2023);
- proiecte sociale; 34,1 milioane lei pentru burse şcolare, 15 milioane lei în programul Şcoală după Şcoală, 20 milioane lei în programe sportive pentru tineret, 15 milioane lei pentru proiecte culturale. AGERPRES/(A - autor: Irinela Vişan, editor: Florin Marin, editor online: Andreea Lăzăroiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Dolj: Ambasadoarea Regatului Țărilor de Jos, în vizită la Primăria Craiova
Ambasadoarea Regatului Țărilor de Jos în România, Willemijn van Haaften, a efectuat, marți, o vizită la Primăria Craiova, unde s-a întâlnit cu primarul Lia Olguța Vasilescu și cu președintele Consiliului Județean Dolj, Cosmin Vasile, discuțiile vizând oportunitățile de investiții, dezvoltarea economică a zonei, dar și proiectele culturale.
Brașov: Încep lucrările de restaurare a curții Bisericii Negre
Primarul municipiului Brașov, George Scripcaru, a anunțat, marți, semnarea contractului pentru lucrările de restaurare a curții Bisericii Negre, menționând că este prima dată în ultimii 150 de ani când acest obiectiv va fi restaurat la un asemenea nivel. Valoarea lucrărilor se ridică la 23,6 milioane de lei și acestea ar urma să fie demarate
Primăria Brașov vrea contract-cadru pentru servicii de proiectare pe 4 ani; valoarea acestuia - peste 3 milioane de euro
Primăria Brașov a lansat o licitație pentru contractarea de servicii de proiectare și elaborare a documentațiilor tehnico-economice necesare investițiilor publice din următorii patru ani, valoarea estimată a acordului-cadru fiind de peste 170 de milioane de lei. Conform anunțului postat pe portalul de achiziții electronice, această valoare a fost determinată &
Iași/Primarul Mihai Chirica: Subfinanțarea cronică a sistemului energetic este cauza crizei energiei din România
Primarul municipiului Iași, Mihai Chirica, a anunțat că echipele mixte CET - DelGaz Grid au reușit să refacă punctul de alimentare de la Transformatorul 5 al CET I Iași, după avaria provocată de incendiul de sâmbătă la postul electric de
Primăria Sectorului 3 anunță pe SEAP licitație de echipamente pentru supraînălțări la trecerile de pietoni și intersecții
Primăria Sectorului 3 anunță pe SEAP licitație pentru un acord cadru de furnizare și punere în funcțiune de echipamente și dotări suplimentare pentru supraînălțarea a circa 1.100 de treceri de pietoni și intersecții în vecinătatea unităților de învățământ și a zonelor aglomerate, valoarea estimată a contractului depășind 28,5 milioane de lei.
Bihor: Fațada clădirii Teatrului de Stat din Oradea, reabilitată cu fonduri de la Consiliul Județean
Fațada clădirii Teatrului de Stat din Oradea, unul dintre cele mai reprezentative monumente de arhitectură ale orașului, a fost reabilitată, printr-o investiție a Consiliului Județean de aproape 650.000 de lei. Potrivit unui comunicat al CJ Bihor, luni, 19 octombrie 2026, a avut loc recepția la terminarea lucrărilor aferente obiectivului de in
Prahova: Valoarea contractului pentru Centura Comarnic, majorată nejustificat (audit); CJ anunță expertiză externă
Bugetul de stat a fost prejudiciat cu circa 14 milioane de lei în urma majorării nejustificate a valorii contractului pentru Centura Comarnic și a efectuării de plăți nejustificate, probleme fiind identificate și cu privire la plățile pentru centurile Mizil și Azuga-Bușteni, arată un raport al Camerei de Conturi Prahova publicat recent. Potrivit document
Dâmbovița: Piste de biciclete, două autogări și parcări vor fi realizate la Târgoviște printr-un proiect cu fonduri europene
Piste, peste 400 de biciclete disponibile pentru utilizare, două autogări și parcări vor fi realizate la Târgoviște printr-un proiect de mobilitate urbană cu fonduri europene de 90 de milioane de lei, a anunțat, luni, primarul Târgoviștei, Daniel Cristian Stan. 'Piste dedicate bicicliștilor, în lungime de peste 20 de km, peste 400 de bici
Cluj: Aeroportul 'Avram Iancu' a atins pragul de trei milioane de pasageri în 2026
Aeroportul Internațional 'Avram Iancu' din Cluj-Napoca a atins, luni, pragul de 3 milioane de pasageri înregistrați în acest an, ceea ce reprezintă o premieră pentru aeroporturile regionale din România. Potrivit unui comunicat transmis de aeroportul clujean, este un rezultat excepțional, obținut pentru al patrulea an
Primarul Iașiului: Transformatorul care a explodat sâmbătă la CET I, compromis total
Primarul Iașiului, Mihai Chirica, a declarat, luni, că transformatorul care a explodat sâmbătă la CET I este compromis total și nu mai poate fi repus în funcțiune, motiv pentru care va fi împrumutat unul de la furnizorul de en
Timiș: Centrul de la Ciacova pentru recuperarea minorilor cu adicții ar putea fi funcțional până la jumătatea anului viitor
Lucrările de construire a primului Centru de recuperare pentru minorii cu adicții, singurul de acest fel din vestul țării, avansează, astfel încât până în vara anului viitor obiectivul ar putea deveni funcțional, a declarat, luni, Alfred Simonis, președintele Consiliului Județean (CJ) Timiș, instituția care finanțează această investiție cu pes
Vrancea: Prefectul Liviu Macovei și-a anunțat demisia, după decizia PNL de a intra în opoziție
Prefectul județului Vrancea, Liviu Macovei, și-a anunțat, luni, demisia din funcție, precizând că decizia este una ''asumată și firească'', în contextul hotărârii Partidului Național Liberal (PNL) de a intra în opoziție. ''Mi-am dat demisia din funcția de prefect al județului Vrancea. Este o deci
Primarul Chirica, despre incendiul de la CET 1 Iași: Nu este foc deschis, nu sunt victime
Primarul Mihai Chirica spune că incendiul izbucnit sâmbătă seara la CET 1 Iași este la rețeaua electrică, motorul termic al centralei fiind oprit de vineri, iar cazanul de căldură fiind decuplat. 'Este un incendiu pe rețeaua electrică, motorul termic era oprit de ieri (vineri - n.r), cazanul de căldură a fost decuplat. Nu sunt victim
Ciucu: Eliberăm bulevardele principale de sub mașini ca să facem loc și pietonilor
Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, transmite că își dorește un oraș civilizat, cu aer curat, chiar dacă va pierde voturile celor care nu mai pot să parcheze pe trotuare. În prezent, în București și Ilfov, sunt 2.800.000 de mașini, conform Registrului Auto Român (RAR). Edilul pledează pentru accesibilizare
Sector 6: Operatorii de trotinete electrice trebuie să suspende folosirea acestora în parcuri și să limiteze viteza pe bulevarde
Poliția Locală Sector 6 a solicitat operatorilor de trotinete electrice introducerea unor restricții de circulație în parcuri și limitarea vitezei la maximum 15 kilometri/oră pe principalele artere din sector, ca urmare a sesizărilor cetățenilor și a incidentelor provocate de utilizarea necorespunzătoare a acestora. Primăria Sectorului 6







