logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110; +4 021.2076.105

contact@agerpres.ro

Toni Greblă spune ca va participa miercuri la o întâlnire cu Nicuşor Dan, pe tema PUZ-urilor din zone protejate

Imagine din galeria Agerpres

Prefectul Capitalei, Toni Greblă, a declarat că miercuri urmează să participe la o întâlnire cu primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, pe tema planurilor urbanistice zonale privind zonele protejate din Capitală.

La această întâlnire au fost invitaţi ministrul Dezvoltării, rectorul Universităţii de Arhitectură Ion Mincu, preşedintele OAR, precum şi consilierul prezidenţial pe probleme de cultură şi culte.

"În sfârşit, primarul general a trecut la un comportament, la o atitudine mai normală şi ne-a invitat mâine la o discuţie, la o analiză pe mai mulţi responsabili în domeniu - pentru că nu eu sunt singurul care are responsabilităţi în acest domeniu. E vorba şi de ministrul Dezvoltării, de domnul consilier pentru cultură şi culte de la Preşedinţie, este invitat rectorul Universităţii de Arhitectură 'Ion Mincu', preşedintele Ordinului Arhitecţilor din România, astfel încât sperăm să elucidăm acest aspect", a arătat prefectul, într-o declaraţie acordată presei.

El a menţionat că doreşte să afle dacă în arhiva Primăriei Capitalei există documentele originale, planşele şi regulamentul de aprobare aferente PUZ-urilor.

"Există PUZ-uri zone protejate în Bucureşti, cele 86 care se zice că ar fi fost adoptate în anul 2000? Discuţia în acel moment se încheie. Sau nu există, şi atunci atacăm în instanţă, când ne convine, când nu ne convine, un PUZ. Unele sunt bune din punctul de vedere al primarului, altele nu sunt bune. O astfel de atitudine discreţionară nu face bine. Adică, dacă ele există şi au fost adoptate de Consiliul General al Municipiului Bucureşti, până vor fi adoptate altele în locul lor ele rămân în vigoare. Dar cel care le-a redescoperit acum este primarul general, care în toamna acestui an, prin octombrie, a solicitat Inspectoratului de Stat în Construcţii să verifice legalitatea adoptării PUZ-ului din Bulevardul Primăverii nr. 1, având dubii că acesta este adoptat legal", a spus prefectul.

Toni Greblă a menţionat că, în timpul verificărilor, ISC a cerut Primăriei documentele originale aferente PUZ - Zone protejate adoptate în şedinţa Consiliului General din anul 2000, dar că PMB ar fi transmis că nu deţine documentaţia respectivă.

"Spre surpriza tuturor, Primăria municipiului a comunicat că acele documente nu se găsesc în arhiva instituţiei şi de aici a început suspiciunea că în realitate ele n-ar exista. O să vedem miercuri ce documente prezintă primarul general şi cu asta se încheie. Nu am un scop în sine să atac de dragul de a ataca nişte acte administrative. Nu mi-ar fi trecut prin cap să verific legalitatea adoptării unor acte în anul 2000, deci acum 23 de ani, dacă primarul general însuşi nu ar fi solicitat Inspectoratului de Stat în Construcţii să verifice legalitatea adoptării acelui PUZ, acel PUZ făcând probabil parte din categoria PUZ-urilor care nu îi plac domnului primar general, pentru că există alte PUZ-uri care îi plac", a spus el.

Toni Greblă a mai precizat că în primă instanţă a crezut că nu este posibil ca PMB să nu deţină documentaţia respectivă, dar că acest aspect trebuie elucidat.

"Când am auzit şi eu (că CGMB ar putea aproba PUZ-uri în lipsa documentanţiei, n.r.), am crezut că nu poate fi posibil. Însă primăria ne-a răspuns că nu se găsesc acele documente în arhiva primăriei şi atunci trebuie elucidat acest aspect. Nici eu nu am crezut posibil, dar aparenţa ne duce cu gândul că ceva s-a întâmplat în anul 2000 şi că nu e tocmai foarte curat acest subiect. (...) Ca orice cetăţean, mai ales pe funcţia pe care sunt, am şi obligaţia, dacă aflu că s-a comis o infracţiune, să sesizez organele de urmărire penală. Însă deocamdată nu ştiu pe ce să sesizez, deoarece primarul general refuză fie să ne arate acele documente, ca să le examinăm", a mai spus prefectul. AGERPRES/(A - autor: Irinela Vişan, editor: Mihai Simionescu, editor online: Anda Badea)

Afisari: 11

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Administratie 09-05-2025 18:40

Maramureș: Viitorul tinerilor este în Europa, afirmă primarul băimărean Doru Dăncuș

Viitorul familiilor este în Europa, iar viitorul tinerilor și realizarea profesională a acestora se poate întâmpla doar în spațiul european, a afirmat, vineri, primarul municipiului Baia Mare, Doru Dăncuș. 'Baia Mare este și va rămâne Europa! Suntem Europa prin tot ceea ce facem, zi de zi, prin ceea ce construim, prin viitorul

Administratie 09-05-2025 15:49

Bistrița-Năsăud: Ministrul Cseke Attila a inaugurat creșa nr.16 din programul guvernamental 'Sfânta Ana', în Bistrița

Ministrul interimar al Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Cseke Attila, a participat, vineri, la Bistrița, la inaugurarea celei de-a 16-a creșe construite la nivel național prin programul guvernamental 'Sfânta Ana', o investiție în valoare de 12,5 milioane de lei. Creșa este amplasată în cartierul Subcetate din municip

Administratie 09-05-2025 09:23

Hidrologi: Cod galben de inundații pe râuri din Moldova, până la ora 12:00

Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, vineri, avertizări Cod galben de inundații, ce vizează în următoarele ore râuri din șase județe din Moldova. Conform prognozei de specialitate, până la ora 12:00, ca urmare a precipitațiilor înregistrate, a celor prognozate și a propagării, se pot

Administratie 08-05-2025 12:34

Bucura-Oprescu: Cu toții simțim nevoia de forță de muncă calificată

Angajatorii români, dar și sindicatele simt nevoia de forță de muncă calificată, iar pentru a putea plăti beneficii sociale corecte este important să avem o piață a muncii puternică, care să ne ofere sustenabilitate, a declarat, joi, ministrul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale, Simona Bucura-Oprescu. ''Angaja

Administratie 08-05-2025 12:09

Timiș: Mai multe terase din centrul Timișoarei, care funcționau fără autorizație, au fost desființate

Primăria Municipiului Timișoara a început, joi, să ridice 12 terase din centrul orașului, care își desfășurau activitatea fără autorizație, deși primarul Dominic Fritz a avertizat de săptămâna trecută că trebuie să intre în legalitate. 'Transmitem astăzi un semnal foarte clar tuturor antreprenorilor corecți din Timi

Administratie 08-05-2025 10:59

Sector 3: Fântânile arteziene vor fi repornite de vineri în Parcul Alexandru Ioan Cuza

Fântânile arteziene montate pe luciul apei din Parcul Alexandru Ioan Cuza vor fi repornite de vineri, spectacole acvatice fiind programate zilnic, de la ora 12:00, până în luna noiembrie. Potrivit unui comunicat al Primăriei Sectorului 3 transmis joi, pe seară, în fiecare săptămână, de joi până duminic

Administratie 08-05-2025 09:50

Maramureș: Tot mai multe pensiuni și hoteluri folosesc lemnul pentru a se încadra în tradițional, susține președintele CJ

Din ce în ce mai multe pensiuni construite în zonele rurale și hoteluri aleg să folosească lemnul ca element de bază, acest lucru reprezentând o întoarcere la identitate, a precizat, joi, într-o postare pe pagina sa de Facebook, președintele Consiliului Județean (CJ) Maramureș, Gabriel Zetea. 'În Maramur

Administratie 07-05-2025 21:53

Olt: Primarul Slatinei susține că fosta administrație a cumpărat containere de gunoi fără stabilirea amplasamentelor

Primarul municipiului Slatina, Mario De Mezzo, a declarat miercuri seara referitor la colectarea selectivă a deșeurilor din municipiu că, deși anul trecut fosta administrație a achiziționat containere de 37 de milioane de lei, ele nu pot fi folosite pentru că nu au fost identificate și locurile de amplasare. 'Au achiziționat (fosta adminis

Administratie 07-05-2025 12:46

Tanczos Barna: Deficitul în prezent este în parametri normali; ne putem încadra în 7%, cu condiția să realizăm veniturile prognozate

Deficitul bugetar este în momentul de față în parametri normali și ne putem încadra în ținta de 7% cu condiția să poată fi realizate veniturile prognozate, a declarat, miercuri, ministrul Finanțelor, Tanczos Barna. 'La patru luni nu am calculat deficitul și nu am finalizat calculele pentru aprilie. Deficitul, î

Administratie 07-05-2025 11:36

Buzău: Un viceprimar propune evaluarea psihologică a candidaților la alegeri; cetățenii să aibă garanția că sunt echilibrați și sănătoși

Viceprimarul municipiului Buzău, Oana Matache, a lansat o propunere potrivit căreia toți candidații care participă la alegerile locale, parlamentare sau prezidențiale să fie evaluați de specialiști din punct de vedere psihologic, astfel încât cetățenii cărora li se cere girul prin vot, să aibă siguranța că sunt echilibrați și sănătoși.

Administratie 07-05-2025 09:09

Maramureș: CL Baia Mare a suplimentat bugetul destinat investițiilor; trei bulevarde intră în modernizare

Ultima rectificare bugetară efectuată în Consiliul Local este una pozitivă și prevede alocarea sumei de 56 de milioane de lei pentru investiții în infrastructura urbană, a declarat miercuri, pentru AGERPRES, primarul municipiului Baia Mare, Doru Dăncuș. 'Aș putea spune, într-un ton optimist, că este o majorare bugetară po

Administratie 07-05-2025 08:31

Maramureș: Investițiile publice vor fi cofinanțate prin credite, anunță președintele CJ

Cofinanțarea proiectelor de investiții aflate în derulare va fi susținută din credite angajate, a informat, miercuri, președintele Consiliului Județean (CJ) Maramureș, Gabriel Zetea. 'Am spus-o clar în fața consilierilor județeni: nu putem muta bani de la funcționare la dezvoltare! Așa că, pentru a susține investițiile și a nu

Administratie 06-05-2025 18:35

Sector 3: Primăria deschide, pe 12 mai, platforma online pentru înscrieri la școli și grădinițe de vară

Primăria Sectorului 3 deschide, pe 12 mai, pe www.primarie3.ro, platforma online pentru înscrieri la școlile și grădinițele participante la programele educaționale de vară, ce se vor derula, în perioada iulie-august, a căror finanțare este asigurată de autoritatea locală pentru aproximativ 7.000 de copii.

Administratie 06-05-2025 15:18

Timiș: Municipalitatea a alocat 25 milioane de lei către compania de termoficare Colterm, pentru pierderi tehnologice

Aleșii Consiliului Local Timișoara (CLT) au votat, în ședința de marți, alocarea a 25 de milioane de lei de la bugetul local companiei locale de termoficare Colterm, pentru acoperirea pierderilor tehnologice induse în anul 2023, apărute în transportul, distribuția și furnizarea energiei termice, în rețeaua sistemului centralizat de încălzire.

Administratie 05-05-2025 14:58

TPBI: Stații noi pe traseele liniilor 97, 105, 182 și N117, de marți

Troleibuzele liniei 97 și autobuzele liniei de noapte N117 vor opri și în stația nou-înființată 'Polizu', situată pe Calea Griviței, pe sensul spre Bulevardul Dacia, începând de marți, informează Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București - Ilfov (TPBI). De asemenea, de la aceeași dată, autobuzele