Timiş: Administraţia judeţeană alocă cea mai mare sumă pentru proiecte în programul ProCultura
Consiliul Judeţean (CJ) Timiş a organizat, joi după-amiaza, prima sesiune de informare pentru cetăţenii care vor să obţină fonduri din programul TimCultura pentru organizarea unor evenimente culturale în anul 2023.
Vicepreşedintele CJ Timiş, Alexandru Proteasa, a declarat că anul acesta este disponibilă suma de 7,5 milioane de lei pentru TimCultura, aceasta fiind cea mai mare sumă alocată programului de către administraţia judeţeană.
"Noi facem anual aceste sesiuni de informare, dar anul acesta am pus accent pentru a veni cât mai mulţi dintre potenţialii beneficiari, întrucât anul trecut a fost o schimbare a legislaţiei, în urma căreia a fost necesar să actualizăm Ghidul (...) şi cât de curând vom începe sesiunea de depunere a proiectelor", a explicat Alexandru Proteasa.

Foto: (c) Otilia HALUNGA / AGERPRES
Viceliderul administraţiei judeţene a precizat că va mai exista o sesiune de finanţări pentru programe culturale derulate prin Centru de Cultură şi Arte, pentru care sunt aşteptaţi 10 milioane de lei de la Ministerul Culturii.
"Vor fi deschise cinci apeluri, primul la mijlocul lunii februarie, la care timişenii sunt aşteptaţi să vină cu idei şi proiecte. Anul trecut, prin programul TimCultura au fost disponibili 5,6 milioane de lei. Anul acesta sunt mai mulţi bani alocaţi, ţinând cont şi de faptul că suntem Capitală Europeană a Culturii", a punctat Alexandru Proteasa.
La întâlnirea de joi au fost prezenţi aproape 100 de potenţiali beneficiari de fonduri nerambursabile accesate prin ProCultura 2023. AGERPRES/(A - autor: Otilia Halunga, editor: Antonia Niţă, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
PMB: Lucrările de punere în siguranță a Palatului Voievodal, realizate de Trustul de Clădiri Metropolitane
Primăria Capitalei anunță că în curând vor începe lucrările de punere în siguranță a Palatului Voievodal - Curtea Veche. Acestea vor fi executate de Trustul de Clădiri Metropolitane București. Lucrările vor dura trei luni și costă 2 milioane de lei, informează PMB pe pagina sa de Facebook.
Iași: Consiliul Județean a încheiat livrarea de microbuze școlare electrice achiziționate prin PNRR
Consiliul Județean (CJ) Iași a predat, vineri, primăriilor comunelor Belcești, Mironeasa, Popești, Scânteia și Tătăruși cinci microbuze școlare electrice achiziționate cu bani europeni prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Președintele CJ Iași, Costel Alexe, a declarat presei că odată cu livrarea noului lot de vehicule
Ambasadoarea Greciei în România susține extinderea investițiilor elene în Bihor
Grecia este interesată să extindă investițiile în județul Bihor, în domenii precum infrastructura, construcțiile și energia, a transmis vineri ambasadorul Republicii Elene în România, Lili Evangelia Grammatika, în cadrul unei întâlniri desfășurate la sediul Instituției Prefectului din Bihor. Potrivit u
Ciucu îi îndeamnă pe cei cu expertiză în transporturi să participe la procedura de selecție a CA al STB; dosarele se depun până luni
Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, anunță că procedura de selecție a Consiliului de Administrație al STB a fost reluată de Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București-Ilfov (ADI TPBI). Dosarele se depun până luni, 6 iulie. Este important ca oamenii competenți 'cu expertiză în domeniul transportului
PMB: Furnizarea apei calde, întreruptă în iulie, pentru modernizarea rețelei de termoficare; mii de blocuri, afectate
Primăria Capitalei anunță că furnizarea apei calde urmează să fie întreruptă la câteva mii de blocuri în a doua jumătate a lunii iulie, pentru lucrări de modernizare la rețeaua de termoficare. 'Tragem tare pentru a moderniza conductele de termie. Sunt extrem de necesare pentru București! Vrem ca iarna care vine să fim afe
Alba: STP, obligată de instanță să reia transportul public în Alba Iulia
Societatea de Transport Local (STP) Alba Iulia este obligată de instanță să reia de îndată transportul în municipiul Alba Iulia, a informat, joi, Primăria. 'Prin ordonanță președințială, publicată astăzi, 2 iulie 2026, Tribunalul Alba obligă STP Alba Iulia să reia serviciul public de transport local de persoane pe traseele stabilite pe raza Mun
Mureș: Campanie internațională de 45 de milioane de lei pentru atragerea turiștilor străini în județ în următorii 3 ani
Consiliul Județean Mureș, Municipiul Târgu Mureș și Asociația Visit Mureș au anunțat, joi, demararea unei campanii internaționale de marketing turistic pe o perioadă de 3 ani, cu o alocare bugetară totală de 45 de milioane de lei, pentru atragerea turiștilor străini și consolidarea economiei locale. Proiectul de amploare este un acord-cadru gândit
Judele: Rețeaua de adăposturi climatice include 70 de instituții publice și 200 de farmacii partenere
Administratorul public al Capitalei, Lucian Judele, anunță că a fost deschisă Rețeaua de Adăposturi Climatice din București, un sistem de spații sigure pentru perioadele de caniculă și ger. Rețeaua include aproximativ 70 de instituții publice și 200 de farmacii partenere, toate integrate într-o hartă interactivă (bucuresti-rezilient.pmb.ro), alături de p
Ciucu propune construirea a două bazine de retenție a apei: Canalizarea nu face față
Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, propune construirea a două bazine mari de retenție care să preia apa în timpul ploilor extreme și să o evacueze controlat în râul Dâmbovița, iar în perioadele secetoase să o păstreze pentru irigații. El menționează că actuala infrastructură de canalizare și de preluare a apelor pluviale a
Bihor: Un tramvai vechi Tatra, pictat de elevi în stil Art Nouveau, circulă la Oradea
Un tramvai pictat în stil Art Nouveau, realizat de elevii Colegiului Național 'Emanuil Gojdu' în parteneriat cu societatea de transport public OTL, a ieșit miercuri pe traseele din Oradea, după ce a efectuat o cursă inaugurală pe ruta Depou - Piața Unirii - Depou, a informat Primăria Oradea. 'Am vrut să facem ceva care să îi repre
PMB: Peste 100 de copaci căzuți pe trotuar în Sectorul 1; un număr de 50 de autoturisme avariate în Sectorul 5
Un număr de 110 copaci au căzut pe trotuar în Sectorul 1, iar 82 în Sectorul 5, în urma furtunii de marți spre miercuri, transmite Primăria Capitalei, pe pagina sa de Facebook. Potrivit info
Ciucu: Bucureștiul s-a confruntat cu unul dintre cele mai extreme fenomene meteo
Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, a transmis miercuri că Bucureștiul s-a confruntat, în noaptea de marți spre miercuri, cu 'unul dintre cele mai extreme fenomene meteorologice' din ultimii 30 de ani, conform evaluării făcute împreună cu reprezentanții ISU. El a atras atenția că urmează și alte avertizări meteo din aceeași categorie.
Primăria Brașov a încheiat un contract suplimentar de intervenție imediată pentru prevenirea și combaterea atacurilor urșilor
Primăria Brașov a încheiat, pentru perioada 1 iulie - 31 decembrie, un contract suplimentar privind asigurarea serviciilor de permanență și intervenție imediată pentru prevenirea și combaterea atacurilor exemplarelor de urs brun asupra persoanelor și bunurilor acestora, majorând suma alocată în luna mai pentru aceste servicii.
Neamț: Primăria construiește cu fonduri nerambursabile un Teatru de vară în incinta Ștrandului Municipal Piatra-Neamț
Primarul municipiului Piatra-Neamț, Adrian Niță, a anunțat semnarea contractului cu fonduri nerambursabile pentru construirea unui Teatru de vară în incinta Ștrandului Municipal. Investiția în valoare de 12 milioane de lei este asigurată prin Fondul European de Dezvoltare Regională - Programul Regional Nord-Est 2021-2027 iar contri
Mureș: Aquapark cu o suprafață de circa 20.000 mp, la Sovata, investiție de 104,52 milioane de lei
Consiliul Județean (CJ) Mureș a aprobat, luni, într-o ședință extraordinară, încheierea unui parteneriat cu Orașul Sovata pentru realizarea unui Aquapark cu o suprafață de circa 20.000 mp, o investiție de 104,52 milioane de lei care se dorește a fi realizată prin fonduri europene. 'Investiția va fi depusă spre finanțare prin Pr









