logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Timiş/Nica, după ce ANI a sesizat Parchetul: În administraţie şi politică încă rezistă metode demne de Securitatea anilor 90

Imagine din galeria Agerpres

Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Timiş, Alin Nica, a declarat, miercuri, că în administraţie şi în politică rezistă metode "demne de Securitatea anilor 90", după ce Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu privire la existenţa unor indicii referitoare la săvârşirea, de către acesta, a infracţiunilor de conflict de interese, respectiv folosirea funcţiei de primar al comunei Dudeştii Noi, la acea dată, pentru favorizarea unor persoane.

Alin Nica susţine că punctual au fost scoase din context părţi din activitatea sa profesională, au fost reinterpretate şi reclamate într-un limbaj pompos, pentru ca el să devină ţinta unui "linşaj mediatic", dar toate presupusele acuzaţii le va demonta.

"Am fost reclamat la ANI pentru că, în timpul mandatului de primar la Dudeştii Noi, am aprobat construirea unei biserici ortodoxe în localitate. Reclamaţia vizează un presupus conflict penal, de aceea, nefiind de competenţa ANI, plângerea a fost redirecţionată către Parchet sub forma unei sesizări. Acuzaţia de folosirea a funcţiei pentru favorizarea unor persoane înseamnă că din calitatea de primar ortodox am fost de acord să se ridice în localitate un lăcaş de cult ortodox. Desigur că situaţia este absurdă, dar înţeleg că ANI trebuie să îşi facă datoria şi să ia în considerare orice reclamaţie, chiar şi una neîntemeiată. Se pare că pe unii îi deranjează mult faptul că susţin Biserica, deoarece a mai fost reclamată la ANI şi calitatea mea de membru în Consiliul Parohial al Bisericii Ortodoxe din Dudeştii Noi. Înainte să fiu ales preşedinte al Consiliului Judeţean Timiş, am ieşit din Consiliul Parohial, însă în declaraţia de interese s-a strecurat o eroare şi nu am şters această titulatură. Am greşit când am dat copy-paste în document, acesta este falsul în declaraţii sesizat la Parchet", arată Alin Nica într-un comunicat remis AGERPRES.

Din păcate, adaugă liderul administraţiei judeţene, "încă rezistă în administraţie şi în politică astfel de metode demne de Securitatea anilor 90".

"Nu am nicio temere, nici legal, nici din punct de vedere al reputaţiei publice, deoarece ştiu că cetăţenii sunt mai informaţi şi mai deştepţi decât cred cei care fabrică astfel de mizerii.
Punctual, au fost scoase din context părţi din activitatea mea profesională, au fost reinterpretate şi reclamate într-un limbaj pompos ca să devin ţinta unui linşaj mediatic. Toate presupusele acuzaţii vor fi demontate, iar pe lângă gustul amar va rămâne dorinţa de a lucra pentru comunitatea timişeană. Căci în spatele cancan-ului reclamaţiilor, stă neclintită implicarea şi dedicarea mea pentru binele comunităţii care m-a ales" a declarat Alin Nica. AGERPRES/(AS - autor: Otilia Halunga, editor: Karina Olteanu, editor online: Andreea Lăzăroiu)

Afisari: 87

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Administratie 22-10-2026 12:07

Bihor: Interes crescut al orădenilor pentru programul de bugetare participativă - 39 de proiecte validate de primărie

Primăria Oradea a anunțat joi că aproape 71% din proiectele propuse de orădeni în cadrul bugetării participative din acest an au fost validate, comparativ cu 54% în anul 2025, demonstrând interesul manifestat de orădeni față de acest program, ajuns la a șasea ediție anuală. 'De-a lungul anilor, cetățenii au demonstrat că

Administratie 22-10-2026 11:22

Tulcea: Site-ul Primăriei municipiului, indisponibil temporar

Site-ul oficial al Primăriei municipiului Tulcea este indisponibil, începând de joi, pentru preveni apariția unor probleme de securitate, în contextul identificării unor vulnerabilități critice la nivelul tehnologiei PHP. Primarul Ștefan Ilie a declarat, pentru AGERPRES, că decizia preventivă de suspendare a activităț

Administratie 22-10-2026 09:02

Neamț: Maria Apostol (USR) a demisionat din funcția de prefect

Maria Apostol (USR) a demisionat din funcția de prefect al județului Neamț, informația fiind confirmată, joi, de către aceasta, pentru AGERPRES. 'Demisia este trimisă, dar nu produce efecte juridice până când nu se emite Hotărârea de Guvern', a precizat, pentru AGERPRES, Maria Apostol. Aceasta a spus că

Administratie 22-10-2026 08:40

Acord de înfrățire București - Kiev, pe ordinea de zi a ședinței Consiliului General

Consilierii generali ai Capitalei vor dezbate în ședința de marți, 27 octombrie, încheierea unui acord de înfrățire între București și Kiev. În document este invocată voința celor două orașe de a consolida prietenia, cooperarea și înțelegerea reciprocă. Conform acordului, părțile vor promova r

Administratie 20-10-2026 19:21

Dolj: Ambasadoarea Regatului Țărilor de Jos, în vizită la Primăria Craiova

Ambasadoarea Regatului Țărilor de Jos în România, Willemijn van Haaften, a efectuat, marți, o vizită la Primăria Craiova, unde s-a întâlnit cu primarul Lia Olguța Vasilescu și cu președintele Consiliului Județean Dolj, Cosmin Vasile, discuțiile vizând oportunitățile de investiții, dezvoltarea economică a zonei, dar și proiectele culturale.

Administratie 20-10-2026 16:20

Brașov: Încep lucrările de restaurare a curții Bisericii Negre

Primarul municipiului Brașov, George Scripcaru, a anunțat, marți, semnarea contractului pentru lucrările de restaurare a curții Bisericii Negre, menționând că este prima dată în ultimii 150 de ani când acest obiectiv va fi restaurat la un asemenea nivel. Valoarea lucrărilor se ridică la 23,6 milioane de lei și acestea ar urma să fie demarate

Administratie 20-10-2026 14:08

Primăria Brașov vrea contract-cadru pentru servicii de proiectare pe 4 ani; valoarea acestuia - peste 3 milioane de euro

Primăria Brașov a lansat o licitație pentru contractarea de servicii de proiectare și elaborare a documentațiilor tehnico-economice necesare investițiilor publice din următorii patru ani, valoarea estimată a acordului-cadru fiind de peste 170 de milioane de lei. Conform anunțului postat pe portalul de achiziții electronice, această valoare a fost determinată &

Administratie 19-10-2026 18:39

Iași/Primarul Mihai Chirica: Subfinanțarea cronică a sistemului energetic este cauza crizei energiei din România

Primarul municipiului Iași, Mihai Chirica, a anunțat că echipele mixte CET - DelGaz Grid au reușit să refacă punctul de alimentare de la Transformatorul 5 al CET I Iași, după avaria provocată de incendiul de sâmbătă la postul electric de

Administratie 19-10-2026 17:20

Primăria Sectorului 3 anunță pe SEAP licitație de echipamente pentru supraînălțări la trecerile de pietoni și intersecții

Primăria Sectorului 3 anunță pe SEAP licitație pentru un acord cadru de furnizare și punere în funcțiune de echipamente și dotări suplimentare pentru supraînălțarea a circa 1.100 de treceri de pietoni și intersecții în vecinătatea unităților de învățământ și a zonelor aglomerate, valoarea estimată a contractului depășind 28,5 milioane de lei.

Administratie 19-10-2026 17:04

Bihor: Fațada clădirii Teatrului de Stat din Oradea, reabilitată cu fonduri de la Consiliul Județean

Fațada clădirii Teatrului de Stat din Oradea, unul dintre cele mai reprezentative monumente de arhitectură ale orașului, a fost reabilitată, printr-o investiție a Consiliului Județean de aproape 650.000 de lei. Potrivit unui comunicat al CJ Bihor, luni, 19 octombrie 2026, a avut loc recepția la terminarea lucrărilor aferente obiectivului de in

Administratie 19-10-2026 16:32

Prahova: Valoarea contractului pentru Centura Comarnic, majorată nejustificat (audit); CJ anunță expertiză externă

Bugetul de stat a fost prejudiciat cu circa 14 milioane de lei în urma majorării nejustificate a valorii contractului pentru Centura Comarnic și a efectuării de plăți nejustificate, probleme fiind identificate și cu privire la plățile pentru centurile Mizil și Azuga-Bușteni, arată un raport al Camerei de Conturi Prahova publicat recent. Potrivit document

Administratie 19-10-2026 16:08

Dâmbovița: Piste de biciclete, două autogări și parcări vor fi realizate la Târgoviște printr-un proiect cu fonduri europene

Piste, peste 400 de biciclete disponibile pentru utilizare, două autogări și parcări vor fi realizate la Târgoviște printr-un proiect de mobilitate urbană cu fonduri europene de 90 de milioane de lei, a anunțat, luni, primarul Târgoviștei, Daniel Cristian Stan. 'Piste dedicate bicicliștilor, în lungime de peste 20 de km, peste 400 de bici

Administratie 19-10-2026 15:47

Cluj: Aeroportul 'Avram Iancu' a atins pragul de trei milioane de pasageri în 2026

Aeroportul Internațional 'Avram Iancu' din Cluj-Napoca a atins, luni, pragul de 3 milioane de pasageri înregistrați în acest an, ceea ce reprezintă o premieră pentru aeroporturile regionale din România. Potrivit unui comunicat transmis de aeroportul clujean, este un rezultat excepțional, obținut pentru al patrulea an

Administratie 19-10-2026 14:57

Primarul Iașiului: Transformatorul care a explodat sâmbătă la CET I, compromis total

Primarul Iașiului, Mihai Chirica, a declarat, luni, că transformatorul care a explodat sâmbătă la CET I este compromis total și nu mai poate fi repus în funcțiune, motiv pentru care va fi împrumutat unul de la furnizorul de en

Administratie 19-10-2026 13:41

Timiș: Centrul de la Ciacova pentru recuperarea minorilor cu adicții ar putea fi funcțional până la jumătatea anului viitor

Lucrările de construire a primului Centru de recuperare pentru minorii cu adicții, singurul de acest fel din vestul țării, avansează, astfel încât până în vara anului viitor obiectivul ar putea deveni funcțional, a declarat, luni, Alfred Simonis, președintele Consiliului Județean (CJ) Timiș, instituția care finanțează această investiție cu pes