Sălaj: Sală de sport inaugurată la Vârşolţ, în prezenţa ministrului Dezvoltării (GALERIE FOTO)

O sală de sport cu o capacitate de 180 de locuri a fost inaugurată, vineri, în localitatea Vârşolţ, în prezenţa ministrului Dezvoltării, Cseke Attila, proiectul, cu o valoare totală de peste opt milioane de euro, fiind realizat de către Compania Naţională de Investiţii (CNI).
Foto: (c) SEBASTIAN OLARU / AGERPRES
"Şi aceste comunităţi, hai să spunem, mai mici, dar importante, trebuie să beneficieze de o infrastructură, în primul rând pentru educaţie şi în al doilea rând şi pentru partea de recreere, partea sportivă, pentru că şi aici sunt oameni, şi aici sunt copii şi aceşti copii şi aceste persoane trebuie să beneficieze de aceste facilităţi. Drept urmare, această investiţie face parte din programul de investiţii de săli de sport cu 180 de locuri al Ministerului Dezvoltării şi eu cred că această investiţie este spre binele tuturor", a declarat ministrul Cseke Attila, la festivitatea de inaugurare.
Foto: (c) SEBASTIAN OLARU / AGERPRES
Primarul comunei Vârşolţ, Breda Lajos, a precizat la rândul său că proiectul a fost cu probleme, sala de sport având nevoie de cinci ani pentru a fi finalizată, în condiţiile în care antreprenorul care a câştigat iniţial licitaţia a renunţat la lucrare, fiind nevoie de o a doua licitaţie şi un nou antreprenor.
Foto: (c) SEBASTIAN OLARU / AGERPRES
La finalul festivităţii, primarul Brada Lajos şi ministru Cseke Attila au semnat documentele de predare - primire a sălii de sport, de la CNI, la administraţia locală.
Ministrul Dezvoltării se află, vineri, într-o vizită de lucru în judeţul Sălaj, el urmând ca în cursul după-amiezii să participe la recepţia şi procedura de predare - primire a altor două obiective de investiţii finanţate de CNI în Zalău, respectiv o bază sportivă şi un cinematograf. AGERPRES / (A - autor: Sebastian Olaru, editor: Marius Frăţilă, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Covasna: Lacul din Sfântu Gheorghe, reabilitat cu fonduri europene, inaugurat printr-un picnic comunitar
Sfântu Gheorghe, 6 iun /Agerpres/ - Lacul artificial aflat în cartierul Gării din municipiul Sfântu Gheorghe, reabilitat din fonduri europene, va fi inaugurat oficial duminică, 8 iunie, printr-un picnic comunitar, a anunțat primăria. Lacul artificial din Cartierul Gării a fost amenajat în urmă cu peste patru decenii pe un teren aflat &i
Harghita: S-au extins sufoziunile din zona minei vechi, de la Praid; nu pun în pericol activitățile desfășurate (GALERIE FOTO)
Sufoziunile din zona minei vechi de la Praid s-au extins în ultimele 24 de ore, dar ele nu pun în pericol activitățile desfășurate, a informat, vineri, Instituția Prefectului, după ședința operativă desfășurată cu toți factorii implicați în gestionarea situației de urgență de la Salina Praid.
Bihor: Județul va avea, în opt luni, o strategie de dezvoltare turistică, cu un plan de acțiune pe zece ani
Județul Bihor va avea, în opt luni, o strategie de dezvoltare turistică, în urma semnării unui contract în valoare de 200.000 de lei cu o firmă de specialitate, a anunțat, vineri, Consiliul Județean (CJ). ''Județul Bihor are unul dintre cele mai mari și mai diversificate potențiale turistice din țară. Acesta se concen
ANRE a emis autorizația pentru unul dintre cele mai mari parcuri eoliene din România (ministru)
Autoritatea Națională de Reglementare în Energie (ANRE) a emis, joi, autorizația de înființare pentru unul dintre cele mai mari parcuri eoliene din România, Ialomița Nord, cu o capacitate totală de peste 246 MW, a anunțat ministrul Energiei, Sebastian Burduja. Este un proiect deținut de compania portugheză Greenvolt, prin Țăndărei Solar, și v
Timiș: Se reiau cursele cu vaporetele pe Bega spre ecluza din Sânmihaiu Român
Societatea de Transport Public Timișoara a anunțat, joi, că începând cu acest weekend, vor fi reluate cursele cu vaporetele pe Bega, până la ecluza din Sânmihaiu Român. Cursele vor porni de la stația Catedrala Mitropolitană, în fiecare sâmbătă și duminică, de la la ora 13:00, durata unei astfel de călătorii fiind de ap
Mureș: Prima insulă ecologică din cele 200 cu finanțare prin PNRR, montată în municipiul reședință
În municipiul Târgu Mureș a fost instalată, joi, prima insulă ecologică din totalul celor 200 prevăzute în cadrul unui proiect în valoare de 23,8 milioane de euro, finanțat prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). 'Așa cum am promis, au început instalarea insulelor ecologice în Târgu Mureș. Precum
Bujduveanu: Propun o creștere substanțială a amenzilor pentru tăieri neautorizate de arbori
Primarul general interimar al Capitalei, Stelian Bujduveanu, a anunțat, joi, vă va propune o creștere 'substanțială' a amenzilor pentru tăierile neautorizate de arbori. El a precizat că va aborda acest subiect cu primarii de sector și grupurile politice din CGMB. 'De Ziua Mondială a Mediului, ne gândim serios la viitor: Ce oraș
Timiș/Simonis: Este inacceptabil ca Timișoara să deconteze erorile altora; nu voi accepta ca Stadionul să fie retras de la finanțare
Președintele Consiliului Județean (CJ) Timiș, Alfred Simonis, a declarat, joi, că nu va accepta scoaterea de pe lista de finanțare de către Guvern a lucrărilor la Stadionul 'Dan Păltinișanu' din Timișoara și consideră că este inacceptabil ca Timișoara să deconteze 'erorile altora'. 'Este inacceptabil ca Timișoara să deconte
Neamț: Teste de rezistență pe podul de la Luțca, construit în locul celui vechi prăbușit imediat după reabilitare
Piatra-Neamț, 5 iun /Agerpres/ - Reconstrucția podului de la Luțca a fost finalizată cu cinci luni înainte de termen, iar în aceste zile se realizează testele de rezistență, a anunțat, joi, președintele Consiliului Județean (CJ) Neamț, Daniel Vasilică Harpa. Dacă rezultatul testelor va fi conform parametrilor tehnici, circulația rutieră pe pod va f
Bihor: Vechea stemă a orașului Oradea, expusă în cadrul festivalului Zilele Sfântului Ladislau
Vechea stemă a orașului Oradea, considerată pierdută, va fi expusă în cadrul celei de-a XIII-a ediții a Festivalului multicultural Zilele Sfântului Ladislau, care va avea loc în perioada 23 - 29 iunie 2025, au anunțat, joi, organizatorii evenimentului cultural. Potrivit unui comunicat de presă al organizatorilor, stema orașul
Harghita: Prefectul solicită să nu se utilizeze drone proprii în zona Praid, deoarece pun în pericol dronele de cercetare
Prefectul Harghitei, Petres Sandor, a solicitat, joi, să nu se mai utilizeze drone proprii în zona afectată de la Praid, deoarece pun în pericol dronele de cercetare, care sprijină activitățile derulată de autorități, după inundarea salinei. 'Avem deasupra zonei zboruri cu drone. Ale colegilor de la Salvamont, ale colegilor de
Un bloc de locuințe va fi construit pentru medicii din spitalul municipal Hunedoara
Un bloc cu 20 de locuințe ce vor fi destinate medicilor și specialiștilor care lucrează în Spitalul Municipal 'Dr. Alexandru Simionescu', din Hunedoara, va fi construit în municipiu printr-un proiect finanțat de Agenția Națională pentru Locuințe (ANL), autoritățile locale estimând că lucrările ar putea începe în ultimul trimestru din ace
Primarul interimar anunță că există restanțe la plata stimulentelor pentru persoane cu dizabilități, în urma restrângerilor bugetare
Primarul general interimar al Capitalei, Stelian Bujduveanu, a informat, miercuri, că există în continuare restanțe la plata stimulentelor datorate persoanelor adulte cu dizabilități, din cauza restrângerilor bugetare cu care se confruntă autoritatea locală. El a menționat că în aceste zile sunt virați câte 375 de lei/persoană, dar a fo
Prefectura Neamț anunță deversări controlate de 50 metri cubi pe secundă la barajul Izvorul Muntelui
Prefectura Neamț a anunțat că joi, 5 iunie, începând cu ora 12:00, vor avea loc probe tehnice la instalațiile de descărcare de suprafață ale barajului Izvorul Muntelui, de la Bicaz. În cadrul acestor probe, se va efectua o deversare controlată a unui debit de 50 metri cubi pe secundă, timp de 30 minute, pentru fiecare stavilă.
Bujduveanu face apel la Guvern să susțină finanțările pentru investiții în spitalele bucureștene
Primarul general interimar al Capitalei, Stelian Bujduveanu, a făcut apel la Guvern, miercuri, să susțină investițiile în proiecte de extindere a spitalelor din Capitală, subliniind că aceste unități sanitare nu îi deservesc doar pe bucureșteni, ci și o mare parte a populației țării. Consiliului General al Capitalei, reunit miercuri, a actualizat p