VIDEO Nicuşor Dan: La sfârşitul anului trecut, am stins datoriile curente ale Primăriei Capitalei
Primăria Municipiului Bucureşti a început anul 2023 fără datorii curente, în condiţiile în care la sfârşitul anului 2020 datoriile ajunseseră la 3 miliarde de lei, a anunţat, miercuri, primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan.
"La sfârşitul anului trecut, am stins datoriile curente ale Primăriei Capitalei, deci am început anul 2023 fără datorii curente. De ce este asta important? Este important să avem încrederea mediului privat, bănci şi companii, pentru că e important ca la lucrările noastre să vină companii private care să lucreze - şi vin. Şi am văzut un exemplu la sfârşitul anului trecut - a trebuit să împrumutăm repede 500 de milioane de lei, pentru a evita colapsul sistemului de termoficare şi, având această încredere, am reuşit", a precizat edilul general, în cadrul unei conferinţe de presă susţinute la sediul PMB.
Nicuşor Dan a reamintit că, în momentul în care a preluat mandatul de edil general, Primăria Capitalei avea o datorie curentă de 3 miliarde de lei. El a prezenta o situaţie a datoriilor curente la momentul respectiv: transport public - 740 de milioane de lei, termie - 520 de milioane de lei, familia Constanda - 370 de milioane de lei, autobuze Otokar - 165 de milioane de lei, staţia de epurare Glina - 60 de milioane de lei, Pod Ciurel - 40 de de milioane de lei, parcuri - 40 de milioane de lei, lucrări termoficare - 35 de milioane de lei, lucările de la Prelungirea Ghencea şi Pasajul Doamna Ghica - 35 de milioane de lei, parcarea Pantelimon - 30 de milioane de lei, iluminatul - 30 de milioane de lei, reabilitarea drumurilor - 30 de milioane de lei. Totodată, 150 de companii şi persoane private popriseră conturile PMB la sfârşitul anului 2020.
"Asta înseamnă administraţie PSD - pentru că începem să uităm. Unii dintre noi se gândesc la revenire. Asta înseamnă administraţie PSD: faliment RADET, faliment Primărie. Să ne uităm puţin la datorii: primele două sunt subvenţii; familia Constanda, afacerea Bordei; autobuzele Otokar - cumpărate, dar nu şi plătite, adică ele au venit, dar administraţia precedentă a uitat să le plătească. Tot felul de lucrări şi servicii care nu erau plătite. Salariile handbalistelor... (...) A fost un efort foarte mare pentru a ajunge în situaţia de astăzi şi Bucureştiul a trecut, realmente, pe lângă un faliment, adică pe lângă închiderea principalelor servicii publice: transport public, sistem de termoficare. Adică eram în situaţia - aşa cum RADET-ul a falimentat în 2019 - eram foarte aproape cu STB-ul de asta şi eram foarte aproape de lipsă de furnizare gaz, dincolo de toate celelalte servicii publice", a spus edilul general.
El a menţionat că situaţia primăriei a fost generată de faptul că în anii anteriori cheltuielile depăşeau veniturile "lună de lună". Pe de altă parte, desfiinţarea companiilor municipale înfiinţate în timpul administraţiei anterioare "a dus la dereglarea unor activităţi", precum cele legate de întreţinerea parcurilor.
"Deciziile pe care le-am luat au fost dureroase şi au afectat în parte calitatea unor servicii. În primul rând, am amânat mai multe investiţii, pentru care aveam toate documentaţiile pentru a le face - de exemplu, consolidarea malurilor de lac din Herăstrău sau aleile din parcuri sau reabilitări de drumuri, de trotuare sau investiţia de pe str. Haţieganu, prelungirea Pasajului Grigorescu. Toate acestea sunt investiţii pe care le-am amânat şi pe care o să le facem acum, când în sfârşit situaţia financiară este stabilă", a spus Nicuşor Dan. AGERPRES/(A - autor: Irinela Vişan, editor: Mihai Simionescu, editor online: Andreea Lãzãroiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Primarul Capitalei: Podul Basarab se deschide circulației în această noapte
Podul Basarab se deschide circulației în noaptea de duminică spre luni, a anunțat primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, menționând că restul reparațiilor vor continua pentru ca lucrarea să fie recepționată la începutul anului viitor. 'Podul Basarab se deschide circulației în această noapte, așa cum am promis. Restul lucrărilor de repar
Băluță: Restricții de circulație din Piața Unirii - ridicate luni; placa de beton - finalizată la sfârșitul anului
Primarul Sectorului 4, Daniel Băluță, a anunțat că începând de luni dimineață vor fi ridicate restricțiile de circulație din Piața Unirii - Cantemir - restaurant Horoscop, introduse la începutul verii, menționând că de acum lucrările se vor desfășura în interiorul șantierului și obiectivul este finalizarea până la sfârșitul acestui a
Restricțiile de circulație din Piața Unirii vor fi ridicate
Lucrările de refacere a Planșeului Unirii au ajuns într-o nouă etapă, astfel încât restricțiile de circulație instituite la începutul verii în zona Piața Unirii - Cantemir - restaurant Horoscop vor fi ridicate conform planului anunțat, adică înainte de începerea noului an școlar, a precizat sâmbătă administrația Sectorului 4 al
Parcare pe două niveluri cu teren de sport cu nocturnă, realizată în Râmnicu Vâlcea printr-o investiție de 3 milioane de euro (GALERIE FOTO)
O parcare modernă pe două niveluri, care are și teren de sport cu nocturnă, a fost inaugurată vineri seara în cartierul Nord al municipiului Râmnicu Vâlcea. Potrivit reprezentanților administrației locale, au fost rezolvate astfel unele dintre cele mai stringente probleme din zonă - lipsa locurilor de parcare și aglomerația &
Sector 6: Unitățile de învățământ vor fi pregătite pentru începerea anului școlar
Unitățile de învățământ din Sectorul 6 vor fi pregătite pentru începerea noului an școlar, iar lucrările care mai trebuie finalizate vor fi încheiate vineri, a dat asigurări primarul interimar al Sectorului 6, Paul Moldovan. ''Am verificat azi, din nou, școlile, grădinițele și liceele din Sectorul 6. Sală cu sal
Brașov: Lucrările de consolidare a Bastionului Postăvarilor vor costa cu 41% mai mult decât contractul inițial
Lucrările de consolidare a Bastionului Postăvarilor din Brașov vor costa cu 41% în plus față de valoarea contractului, semnat anul trecut de administrația locală cu firma contractantă. Primăria Brașov a actualizat miercuri, pe SEAP, valoarea contractului de achiziții, de la 3,9 milioane de lei la 5,6 milioane de lei, invocând 'necesitatea unor
Pasajul Basarab, curățat de graffiti, după ce a fost vandalizat la scurt timp de la începerea lucrărilor de reparații
Pereții Pasajului Basarab au fost curățați, după ce au fost vandalizați la aproximativ două luni de la începerea lucrărilor de reabilitare. Primăria Capitalei anunță că Poliția Locală va supraveghea zona, până la montarea camerelor de supraveghere. 'Am curățat graffiti-ul de pe Pasajul Basarab! Pereții proaspăt reparați și vopsiț
Mureș: Peste 300 de alergători sunt așteptați la ediția a doua a 'Sighișoara 10K'
Peste 300 de alergători și-au anunțat participarea la cea de-a doua ediție a competiției atletice 'Sighișoara 10K', eveniment ce îmbină activitatea fizică cu promovarea patrimoniului istoric, oferind participanților ocazia de a alerga printre zidurile Cetății Medievale. 'Pe 5-6 septembrie Sighișoara se pregătește pentru cea de-a doua ediție a
Ciucu: Costul transportului public a crescut foarte mult; cantina STB are o pierdere de 2 milioane de lei pe an
Costul transportului public, per kilometru, a crescut foarte mult în București, raportat la alte orașe din țară, a declarat miercuri primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu. El a criticat ADI TPBI pentru modul în care a realizat auditul STB, apreciind că acest audit nu trebuia să includă centre de cost precum: cantina STB, cabana de la Predeal
Ciucu spune că PMB urmează să se îndrepte împotriva Solaris pentru recuperarea prejudiciului
Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, a declarat miercuri că există 'probleme mari' la mai multe mijloace de transport în comun achiziționate de la Solaris și Imperio. Edilul a anunțat că a dispus un control pentru verificarea problemelor și că municipalitatea intenționează să se îndrepte împotriva companiei Solaris pentru rec
Ciucu spune că au existat decizii de 'management îngrozitor' în cazul VFU Pașcani: Mulțumim pentru 'buna guvernare'
Primarul general, Ciprian Ciucu, apreciază că la nivelul Primăriei Capitalei și al Societății de Transport București (STB) au existat decizii de management 'îngrozitor' în ce privește gestionarea achiziției de 40 de tramvaie de la Electroputere VFU Pașcani. Edilul general a precizat că nu există hotărâri definitive în acest sens
Ciucu le-a propus primarilor ilfoveni optimizarea traseelor de transport și modificarea subvenției; el a cerut și reorganizarea ADITPBI
Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, le-a propus miercuri primarilor din Ilfov o raționalizare a traseelor de transport în comun, dar și o contribuție mai substanțială în ce privește subvenția, acoperită în prezent în proporție de 90% de PMB. În cadrul ședinței Adunării Generale a Asociaților TPBI, Ciucu a pledat și pentru o reorgan
Gorj: Valoarea proiectelor implementate prin PNRR este de aproape 120 de milioane de lei
Șase proiecte în valoare de aproximativ 120 de milioane de lei au fost finalizate în județul Gorj prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), acestea vizând investiții în sănătate, servicii sociale, eficiență energetică și educație, a anunțat, marți, președintele Consiliului Județean (CJ), Cosmin Popescu. Po
Danemarca: Bărbații de peste 55 de ani nu vor mai avea acces la tratamente de fertilitate
În Danemarca, bărbații cu vârste de peste 55 de ani nu vor mai avea acces la tratamentele de fertilitate din sectorul medical public, a anunțat marți organizația regiunilor daneze, care gestionează structurile publice de sănătate din această țară, informează AFP. 'Noua reglementare înseamnă că, de acum înainte, bărbații vor trebui &
Primăria Constanța informează că, la finalul PNRR, municipalitatea a absorbit 239 milioane de euro
Primăria Constanța a informat, marți, că municipalitatea a absorbit, la finalul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), 239 milioane de euro, cea mai mare sumă fiind investită într-o nouă centrală termoelectrică (CET). ''Valoarea totală a investițiilor prezentate depășește suma de 1,2 miliarde de lei, echivalentul a






