Nicuşor Dan nu e de acord cu un drum permanent prin pădurea Băneasa, ci cu o utilizare provizorie a drumului forestier
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, anunţă că nu va face niciun demers pentru un drum permanent prin pădurea Băneasa, dar că va susţine proiectele care prevăd drumuri de ieşire în şoseaua de centură pentru locuitorii din cartierul Greenfield.
Primarul general arată într-o postare pe Facebook că locuitorii acestui cartier sunt "victimele unui dezvoltator care s-a grăbit să facă blocuri fără să facă şi drumuri". El menţionează că nu există nicio documentaţie de urbanism care să prevadă un drum permanent prin pădure, dar că este de acord cu soluţia provizorie de traversare a pădurii pe drumul forestier, până la construirea unor ieşiri definitive în şoseaua de centură.
"Locuitorii din Greenfield sunt victimele unui dezvoltator care s-a grăbit să facă blocuri fără să facă şi drumuri, cu concursul unei autorităţi locale incompetente. E una din sutele de dezvoltări pe acelaşi calapod, ale căror consecinţe le simt bucureştenii blocaţi în trafic. Nu sunt de acord şi nu voi face niciun demers pentru un drum permanent prin pădure (cu atât mai mult cu cât s-au parcelat terenurile de o parte şi alta a drumului de către proprietari care vor să construiască). Nu există nicio documentaţie de urbanism care să-l prevadă, iar eu nu voi propune vreuna. Însă în măsura în care este legal, sunt de acord cu soluţia provizorie de traversare a pădurii pe drumul forestier existent până la construirea unor ieşiri definitive în şoseaua de centură", scrie edilul general.
El îşi exprimă "toată susţinerea" pentru proiectele investitorului care prevăd drumuri de ieşire în şoseaua de centură.
"Investitorul are din anul 2019 avizul preliminar de la PMB pentru trei PUZ-uri care prevăd ieşiri din cartier în şoseaua de centură. În baza acestor avize preliminare trebuie să obţină avizele de la alte instituţii şi să revină la PMB pentru avizul arhitectului-şef. Pentru două dintre proiecte nu a mai revenit la PMB. Pentru al treilea a venit la PMB cu documentaţia completă în decembrie 2022", menţionează Nicuşor Dan.
Potrivit acestuia, investitorul a obţinut un PUZ în anul 2008 care prevedea două intrări din şoseaua de centură.
"PUZ-ul nu prevedea cine să facă aceste drumuri de acces, investitorul sau autoritatea. În mod normal, autoritatea trebuia să dea PUZ-ul împreună cu un plan de acţiune care să condiţioneze emiterea autorizaţiilor de construire de realizarea în prealabil a drumurilor pe cheltuiala investitorului. Investitorul a obţinut un alt PUZ în 2019, pentru o a doua etapă a dezvoltării, mult mai mare decât precedenta, fără alte drumuri de acces", mai precizează primarul general.
Pe 7 ianuarie, primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, preciza că măsura blocării drumului locuitorilor din cartierul Greenfield este "greşită" şi solicită deblocarea acestuia.
"Înţeleg că astăzi Poliţia română şi Romsilva au decis să închidă drumul locuitorilor din Greenfield. O măsură luată (posibil politic) înaintea începerii şcolii. Să fie foarte clar, Primăria Sectorului 1 va face tot ce este posibil pentru a susţine accesul locuitorilor în complexul Greenfield. Măsura blocării acestui drum este una greşită şi solicit reprezentanţilor Romsilva să deblocheze urgent drumul", scria Armand sâmbătă, pe Facebook.
Duminică, dezvoltatorul imobiliar Impact Developer & Contractor a susţinut că Administraţia Municipiului Bucureşti "a dat dovadă de nepăsare şi lipsă de respect pentru miile de oameni" din cartierul Greenfield în cazul blocării accesului locuitorilor din zonă pe porţiunea de drum din strada Vadul Moldovei. AGERPRES/(AS - autor: Irinela Vişan, editor: Mihai Simionescu, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Primarul Capitalei: Podul Basarab se deschide circulației în această noapte
Podul Basarab se deschide circulației în noaptea de duminică spre luni, a anunțat primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, menționând că restul reparațiilor vor continua pentru ca lucrarea să fie recepționată la începutul anului viitor. 'Podul Basarab se deschide circulației în această noapte, așa cum am promis. Restul lucrărilor de repar
Băluță: Restricții de circulație din Piața Unirii - ridicate luni; placa de beton - finalizată la sfârșitul anului
Primarul Sectorului 4, Daniel Băluță, a anunțat că începând de luni dimineață vor fi ridicate restricțiile de circulație din Piața Unirii - Cantemir - restaurant Horoscop, introduse la începutul verii, menționând că de acum lucrările se vor desfășura în interiorul șantierului și obiectivul este finalizarea până la sfârșitul acestui a
Restricțiile de circulație din Piața Unirii vor fi ridicate
Lucrările de refacere a Planșeului Unirii au ajuns într-o nouă etapă, astfel încât restricțiile de circulație instituite la începutul verii în zona Piața Unirii - Cantemir - restaurant Horoscop vor fi ridicate conform planului anunțat, adică înainte de începerea noului an școlar, a precizat sâmbătă administrația Sectorului 4 al
Parcare pe două niveluri cu teren de sport cu nocturnă, realizată în Râmnicu Vâlcea printr-o investiție de 3 milioane de euro (GALERIE FOTO)
O parcare modernă pe două niveluri, care are și teren de sport cu nocturnă, a fost inaugurată vineri seara în cartierul Nord al municipiului Râmnicu Vâlcea. Potrivit reprezentanților administrației locale, au fost rezolvate astfel unele dintre cele mai stringente probleme din zonă - lipsa locurilor de parcare și aglomerația &
Sector 6: Unitățile de învățământ vor fi pregătite pentru începerea anului școlar
Unitățile de învățământ din Sectorul 6 vor fi pregătite pentru începerea noului an școlar, iar lucrările care mai trebuie finalizate vor fi încheiate vineri, a dat asigurări primarul interimar al Sectorului 6, Paul Moldovan. ''Am verificat azi, din nou, școlile, grădinițele și liceele din Sectorul 6. Sală cu sal
Brașov: Lucrările de consolidare a Bastionului Postăvarilor vor costa cu 41% mai mult decât contractul inițial
Lucrările de consolidare a Bastionului Postăvarilor din Brașov vor costa cu 41% în plus față de valoarea contractului, semnat anul trecut de administrația locală cu firma contractantă. Primăria Brașov a actualizat miercuri, pe SEAP, valoarea contractului de achiziții, de la 3,9 milioane de lei la 5,6 milioane de lei, invocând 'necesitatea unor
Pasajul Basarab, curățat de graffiti, după ce a fost vandalizat la scurt timp de la începerea lucrărilor de reparații
Pereții Pasajului Basarab au fost curățați, după ce au fost vandalizați la aproximativ două luni de la începerea lucrărilor de reabilitare. Primăria Capitalei anunță că Poliția Locală va supraveghea zona, până la montarea camerelor de supraveghere. 'Am curățat graffiti-ul de pe Pasajul Basarab! Pereții proaspăt reparați și vopsiț
Mureș: Peste 300 de alergători sunt așteptați la ediția a doua a 'Sighișoara 10K'
Peste 300 de alergători și-au anunțat participarea la cea de-a doua ediție a competiției atletice 'Sighișoara 10K', eveniment ce îmbină activitatea fizică cu promovarea patrimoniului istoric, oferind participanților ocazia de a alerga printre zidurile Cetății Medievale. 'Pe 5-6 septembrie Sighișoara se pregătește pentru cea de-a doua ediție a
Ciucu: Costul transportului public a crescut foarte mult; cantina STB are o pierdere de 2 milioane de lei pe an
Costul transportului public, per kilometru, a crescut foarte mult în București, raportat la alte orașe din țară, a declarat miercuri primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu. El a criticat ADI TPBI pentru modul în care a realizat auditul STB, apreciind că acest audit nu trebuia să includă centre de cost precum: cantina STB, cabana de la Predeal
Ciucu spune că PMB urmează să se îndrepte împotriva Solaris pentru recuperarea prejudiciului
Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, a declarat miercuri că există 'probleme mari' la mai multe mijloace de transport în comun achiziționate de la Solaris și Imperio. Edilul a anunțat că a dispus un control pentru verificarea problemelor și că municipalitatea intenționează să se îndrepte împotriva companiei Solaris pentru rec
Ciucu spune că au existat decizii de 'management îngrozitor' în cazul VFU Pașcani: Mulțumim pentru 'buna guvernare'
Primarul general, Ciprian Ciucu, apreciază că la nivelul Primăriei Capitalei și al Societății de Transport București (STB) au existat decizii de management 'îngrozitor' în ce privește gestionarea achiziției de 40 de tramvaie de la Electroputere VFU Pașcani. Edilul general a precizat că nu există hotărâri definitive în acest sens
Ciucu le-a propus primarilor ilfoveni optimizarea traseelor de transport și modificarea subvenției; el a cerut și reorganizarea ADITPBI
Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, le-a propus miercuri primarilor din Ilfov o raționalizare a traseelor de transport în comun, dar și o contribuție mai substanțială în ce privește subvenția, acoperită în prezent în proporție de 90% de PMB. În cadrul ședinței Adunării Generale a Asociaților TPBI, Ciucu a pledat și pentru o reorgan
Gorj: Valoarea proiectelor implementate prin PNRR este de aproape 120 de milioane de lei
Șase proiecte în valoare de aproximativ 120 de milioane de lei au fost finalizate în județul Gorj prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), acestea vizând investiții în sănătate, servicii sociale, eficiență energetică și educație, a anunțat, marți, președintele Consiliului Județean (CJ), Cosmin Popescu. Po
Danemarca: Bărbații de peste 55 de ani nu vor mai avea acces la tratamente de fertilitate
În Danemarca, bărbații cu vârste de peste 55 de ani nu vor mai avea acces la tratamentele de fertilitate din sectorul medical public, a anunțat marți organizația regiunilor daneze, care gestionează structurile publice de sănătate din această țară, informează AFP. 'Noua reglementare înseamnă că, de acum înainte, bărbații vor trebui &
Primăria Constanța informează că, la finalul PNRR, municipalitatea a absorbit 239 milioane de euro
Primăria Constanța a informat, marți, că municipalitatea a absorbit, la finalul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), 239 milioane de euro, cea mai mare sumă fiind investită într-o nouă centrală termoelectrică (CET). ''Valoarea totală a investițiilor prezentate depășește suma de 1,2 miliarde de lei, echivalentul a






