CGMB: Tarif unic de 5 lei/oră pentru parcările administrate de municipalitate; abonament de 30 de lei pe zi
Bucureştenii vor plăti un tarif unic de 5 lei/oră, de luni până vineri, în intervalul orar 08,00 - 20,00, pentru utilizarea parcajelor şi locurile de parcare ce aparţin domeniului public sau privat al municipalităţii.
O hotărâre în acest sens a fost aprobată în şedinţa de joi a Consiliului General al Capitalei, cu 47 de voturi "pentru" şi o abţinere.
În debutul dezbaterilor, viceprimarul Stelian Bujduveanu a precizat că proiectul modifică o hotărâre adoptată în 2019, menţionând însă că politica tarifară stabilită în urmă cu câţiva ani a fost pusă în aplicare abia din luna august 2022. Viceprimarul a explicat şi de ce este utilă renunţarea la tarifele diferenţiate în funcţie de zonă, arătând că în zonele 0 şi 2 există un număr foarte mic de locuri.
"Am ajuns la un tarif accesibil pentru populaţie în zona centrală şi în zona de nord a Capitalei, un tarif predictibil de 5 lei/oră, de 30 de lei pe zi. Şi, cel mai important, cred că am rezolvat problema care a fost ridicată foarte mult în spaţiul public, ce facem cu acei riverani care nu au apucat să ia un loc de parcare de la Primăriile de sector. Pentru ei am gândit un tarif accesibil de 50 de lei pe lună, care să însumeze 500 de lei/an, cu discount, să fie asemănător cu tariful pe care l-am votat, noi, Consiliul General, pentru riveranii cu locurile de parcare primite de la sector", a explicat el.
Potrivit viceprimarului, hotărârea prevede şi o "perioadă de graţie" de 15 minute, în care, după expirarea primei ore de parcare, să se poată face o nouă plată.
"Ne îndreptăm către un serviciu de parcări digitale. Vor veni maşinile care vor scana automat numerele, vom avea un serviciu, în sfârşit, modern. Cel puţin 300 de parcometre vor fi amplasate în zona centrală. Acest tarif şi acest regulament se aplică exclusiv în zona centrală, unde ne-am propus împreună cu administraţia publică, cu Compania de Parking, cu Administraţia Străzilor, să marcăm absolut toată zona centrală a Municipiului Bucureşti, pentru a nu mai exista acele sincope unde vedem astăzi că maşinile preferă să se urce pe trotuare şi nu în parcările publice", a indicat Bujduveanu.
Pentru autocare şi pentru autovehicule care deservesc industria cinematografică este prevăzut un tarif unic de 20 lei/oră de luni până duminică.
În cazul locurilor de parcare necesare pentru încărcarea autovehiculelor electrice este prevăzut un tarif de exploatare de 500 lei/lună. Obligaţia de plată revine proprietarului/operatorului staţiei de încărcare electrică, în baza contractului de folosinţă încheiat cu operatorul serviciului public de administrare a parcajelor.
Conform hotărârii, tarifele de parcare se pot achita prin tichete preplătite, tichete orare eliberate de operatorul parcării sau prin sistem de autotaxare (parcometru), SMS, online, utilizând platformele/aplicaţiile electronice specifice.
Tariful orar de parcare se va aplica de luni până vineri, între orele 08,00 - 20,00. În afara acestuia, parcarea va fi gratuită, inclusiv în zilele de sărbători legale. Reprezintă excepţie o serie de parcaje, unde tariful se va aplica de luni până duminică, inclusiv în zilele de sărbătoare legală, în intervalul orar specificat.
Plata tarifului orar permite utilizarea unui loc de parcare, fără rezervarea sau nominalizarea acestuia. În cazul persoanelor fizice, persoanelor juridice şi al instituţiilor publice, abonamentele sunt valabile de luni până duminică, între orele 08,00 - 20,00, în toată zona unică de tarifare. Plata abonamentului permite utilizarea unui loc de parcare, fără rezervarea sau nominalizarea acestuia.
Pentru nerespectarea obligaţiei de a achita tariful, utilizatorul locului de parcare are obligaţia de a plăti către operatorul care administrează parcajele o penalitate de 200 lei/autovehicul/24 ore, începând cu ora la care se constată neregularitatea, cu excepţia cazului în care va fi dovedit un prejudiciu mai mare. Nerespectarea obligaţiei de a achita tariful poate fi constatată de către operatorul serviciului public prin întocmirea unei note de constatare.
Penalitatea este nefracţionabilă şi se stabileşte în sarcina persoanei care utilizează în mod neregulamentar parcajul. În cazul în care aceasta nu va putea fi identificată în mod direct de către operator sau cu sprijinul Poliţiei Naţionale, Poliţiei Locale sau Jandarmeriei, penalitatea de 200 de lei se stabileşte în sarcina proprietarului autovehiculului parcat neregulamentar.
Până la plata penalităţii de 200 de lei, operatorul serviciului public va putea aplica dispozitive tehnice prin care să fie împiedicată circulaţia autovehiculelor parcate neregulamentar - sisteme de blocare a roţilor, de obturare a vederii prin parbrize. Acestea vor fi înlăturate în cel mai scurt timp tehnic posibil, după achitarea integrală a penalităţii.
Penalitatea de 200 de lei se va plăti şi în cazurile în care utilizatorul, notificat în prealabil, refuză eliberarea locului de parcare pentru a se permite amenajarea/întreţinerea/dotarea/exploatarea acestuia de către operatorul serviciului public de administrare a parcajelor. AGERPRES/(AS - autor: Irinela Vişan, editor: Claudia Stănescu, editor online: Andreea Lăzăroiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Primarul Capitalei: Podul Basarab se deschide circulației în această noapte
Podul Basarab se deschide circulației în noaptea de duminică spre luni, a anunțat primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, menționând că restul reparațiilor vor continua pentru ca lucrarea să fie recepționată la începutul anului viitor. 'Podul Basarab se deschide circulației în această noapte, așa cum am promis. Restul lucrărilor de repar
Băluță: Restricții de circulație din Piața Unirii - ridicate luni; placa de beton - finalizată la sfârșitul anului
Primarul Sectorului 4, Daniel Băluță, a anunțat că începând de luni dimineață vor fi ridicate restricțiile de circulație din Piața Unirii - Cantemir - restaurant Horoscop, introduse la începutul verii, menționând că de acum lucrările se vor desfășura în interiorul șantierului și obiectivul este finalizarea până la sfârșitul acestui a
Restricțiile de circulație din Piața Unirii vor fi ridicate
Lucrările de refacere a Planșeului Unirii au ajuns într-o nouă etapă, astfel încât restricțiile de circulație instituite la începutul verii în zona Piața Unirii - Cantemir - restaurant Horoscop vor fi ridicate conform planului anunțat, adică înainte de începerea noului an școlar, a precizat sâmbătă administrația Sectorului 4 al
Parcare pe două niveluri cu teren de sport cu nocturnă, realizată în Râmnicu Vâlcea printr-o investiție de 3 milioane de euro (GALERIE FOTO)
O parcare modernă pe două niveluri, care are și teren de sport cu nocturnă, a fost inaugurată vineri seara în cartierul Nord al municipiului Râmnicu Vâlcea. Potrivit reprezentanților administrației locale, au fost rezolvate astfel unele dintre cele mai stringente probleme din zonă - lipsa locurilor de parcare și aglomerația &
Sector 6: Unitățile de învățământ vor fi pregătite pentru începerea anului școlar
Unitățile de învățământ din Sectorul 6 vor fi pregătite pentru începerea noului an școlar, iar lucrările care mai trebuie finalizate vor fi încheiate vineri, a dat asigurări primarul interimar al Sectorului 6, Paul Moldovan. ''Am verificat azi, din nou, școlile, grădinițele și liceele din Sectorul 6. Sală cu sal
Brașov: Lucrările de consolidare a Bastionului Postăvarilor vor costa cu 41% mai mult decât contractul inițial
Lucrările de consolidare a Bastionului Postăvarilor din Brașov vor costa cu 41% în plus față de valoarea contractului, semnat anul trecut de administrația locală cu firma contractantă. Primăria Brașov a actualizat miercuri, pe SEAP, valoarea contractului de achiziții, de la 3,9 milioane de lei la 5,6 milioane de lei, invocând 'necesitatea unor
Pasajul Basarab, curățat de graffiti, după ce a fost vandalizat la scurt timp de la începerea lucrărilor de reparații
Pereții Pasajului Basarab au fost curățați, după ce au fost vandalizați la aproximativ două luni de la începerea lucrărilor de reabilitare. Primăria Capitalei anunță că Poliția Locală va supraveghea zona, până la montarea camerelor de supraveghere. 'Am curățat graffiti-ul de pe Pasajul Basarab! Pereții proaspăt reparați și vopsiț
Mureș: Peste 300 de alergători sunt așteptați la ediția a doua a 'Sighișoara 10K'
Peste 300 de alergători și-au anunțat participarea la cea de-a doua ediție a competiției atletice 'Sighișoara 10K', eveniment ce îmbină activitatea fizică cu promovarea patrimoniului istoric, oferind participanților ocazia de a alerga printre zidurile Cetății Medievale. 'Pe 5-6 septembrie Sighișoara se pregătește pentru cea de-a doua ediție a
Ciucu: Costul transportului public a crescut foarte mult; cantina STB are o pierdere de 2 milioane de lei pe an
Costul transportului public, per kilometru, a crescut foarte mult în București, raportat la alte orașe din țară, a declarat miercuri primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu. El a criticat ADI TPBI pentru modul în care a realizat auditul STB, apreciind că acest audit nu trebuia să includă centre de cost precum: cantina STB, cabana de la Predeal
Ciucu spune că PMB urmează să se îndrepte împotriva Solaris pentru recuperarea prejudiciului
Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, a declarat miercuri că există 'probleme mari' la mai multe mijloace de transport în comun achiziționate de la Solaris și Imperio. Edilul a anunțat că a dispus un control pentru verificarea problemelor și că municipalitatea intenționează să se îndrepte împotriva companiei Solaris pentru rec
Ciucu spune că au existat decizii de 'management îngrozitor' în cazul VFU Pașcani: Mulțumim pentru 'buna guvernare'
Primarul general, Ciprian Ciucu, apreciază că la nivelul Primăriei Capitalei și al Societății de Transport București (STB) au existat decizii de management 'îngrozitor' în ce privește gestionarea achiziției de 40 de tramvaie de la Electroputere VFU Pașcani. Edilul general a precizat că nu există hotărâri definitive în acest sens
Ciucu le-a propus primarilor ilfoveni optimizarea traseelor de transport și modificarea subvenției; el a cerut și reorganizarea ADITPBI
Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, le-a propus miercuri primarilor din Ilfov o raționalizare a traseelor de transport în comun, dar și o contribuție mai substanțială în ce privește subvenția, acoperită în prezent în proporție de 90% de PMB. În cadrul ședinței Adunării Generale a Asociaților TPBI, Ciucu a pledat și pentru o reorgan
Gorj: Valoarea proiectelor implementate prin PNRR este de aproape 120 de milioane de lei
Șase proiecte în valoare de aproximativ 120 de milioane de lei au fost finalizate în județul Gorj prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), acestea vizând investiții în sănătate, servicii sociale, eficiență energetică și educație, a anunțat, marți, președintele Consiliului Județean (CJ), Cosmin Popescu. Po
Danemarca: Bărbații de peste 55 de ani nu vor mai avea acces la tratamente de fertilitate
În Danemarca, bărbații cu vârste de peste 55 de ani nu vor mai avea acces la tratamentele de fertilitate din sectorul medical public, a anunțat marți organizația regiunilor daneze, care gestionează structurile publice de sănătate din această țară, informează AFP. 'Noua reglementare înseamnă că, de acum înainte, bărbații vor trebui &
Primăria Constanța informează că, la finalul PNRR, municipalitatea a absorbit 239 milioane de euro
Primăria Constanța a informat, marți, că municipalitatea a absorbit, la finalul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), 239 milioane de euro, cea mai mare sumă fiind investită într-o nouă centrală termoelectrică (CET). ''Valoarea totală a investițiilor prezentate depășește suma de 1,2 miliarde de lei, echivalentul a






