Bihor: CJ concesionează un teren din centrul municipiului Oradea pentru a fi construit un hotel cu 7 etaje
Consiliul Judeţean (CJ) Bihor informează că firma Construcţii Erbaşu SA a câştigat licitaţia pentru concesionarea unui teren de aproape 4.000 de metri pătraţi, situat în zona centrală a municipiului Oradea, şi pe care va fi construit un hotel cu 7 etaje.
"Hotelul va fi construit la doar cinci minute de centrul oraşului, în proximitatea Muzeului Ţării Crişurilor, a viitorului Centru Cultural, a stadionului care se va construi. Este un amplasament potrivit, ţinând cont de creşterea numărului de turişti şi activităţile care se vor desfăşura în acea zonă", a afirmat vicepreşedintele Consiliului Judeţean Bihor, Călin Gal, într-un comunicat transmis de instituţiei.
Potrivit sursei citate, Consiliul Judeţean Bihor a finalizat procedura de atribuire a dreptului de superficie (folosinţă) asupra terenului de 3.981 metri pătraţi din Oradea pentru construirea unui hotel. Câştigătorul, Construcţii Erbaşu S.A., este singura companie care a depus ofertă în cadrul licitaţiei lansate în luna octombrie de Consiliul Judeţean Bihor. Compania va plăti o redevenţă anuală de 30.000 de euro.
Construcţia hotelului va fi realizată printr-o investiţie privată de 10 milioane de euro. Hotelul va avea o capacitate de cazare pentru cel mult 280 de persoane. Amenajările exterioare vor presupune o cale de acces auto şi pietonal, o parcare auto cu 18 locuri şi spaţii verzi.
Investiţia se va realiza în patru faze. Prima fază a proiectului prevede realizarea documentaţiei tehnico-economice a obiectivului de investiţii, în termen de maxim 6 luni de la perfectarea Contractului de superficie. A doua fază a proiectului constă în obţinerea Autorizaţiei de construire în termen de maxim 4 luni de la data perfectării Documentaţiei tehnico-economice. Următoarea etapă presupune demararea construcţiei, în termen de maxim 1 lună de la data obţinerii Autorizaţiei de construire, iar ultima fază prevede finalizarea investiţiei într-o perioadă de maxim 2 ani de la data eliberării Autorizaţiei de construire, mai menţionează comunicatul CJ Bihor. AGERPRES / (AS - autor: Eugenia Paşca, editor: Marius Frăţilă, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
PMB: Lucrările de punere în siguranță a Palatului Voievodal, realizate de Trustul de Clădiri Metropolitane
Primăria Capitalei anunță că în curând vor începe lucrările de punere în siguranță a Palatului Voievodal - Curtea Veche. Acestea vor fi executate de Trustul de Clădiri Metropolitane București. Lucrările vor dura trei luni și costă 2 milioane de lei, informează PMB pe pagina sa de Facebook.
Iași: Consiliul Județean a încheiat livrarea de microbuze școlare electrice achiziționate prin PNRR
Consiliul Județean (CJ) Iași a predat, vineri, primăriilor comunelor Belcești, Mironeasa, Popești, Scânteia și Tătăruși cinci microbuze școlare electrice achiziționate cu bani europeni prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Președintele CJ Iași, Costel Alexe, a declarat presei că odată cu livrarea noului lot de vehicule
Ambasadoarea Greciei în România susține extinderea investițiilor elene în Bihor
Grecia este interesată să extindă investițiile în județul Bihor, în domenii precum infrastructura, construcțiile și energia, a transmis vineri ambasadorul Republicii Elene în România, Lili Evangelia Grammatika, în cadrul unei întâlniri desfășurate la sediul Instituției Prefectului din Bihor. Potrivit u
Ciucu îi îndeamnă pe cei cu expertiză în transporturi să participe la procedura de selecție a CA al STB; dosarele se depun până luni
Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, anunță că procedura de selecție a Consiliului de Administrație al STB a fost reluată de Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București-Ilfov (ADI TPBI). Dosarele se depun până luni, 6 iulie. Este important ca oamenii competenți 'cu expertiză în domeniul transportului
PMB: Furnizarea apei calde, întreruptă în iulie, pentru modernizarea rețelei de termoficare; mii de blocuri, afectate
Primăria Capitalei anunță că furnizarea apei calde urmează să fie întreruptă la câteva mii de blocuri în a doua jumătate a lunii iulie, pentru lucrări de modernizare la rețeaua de termoficare. 'Tragem tare pentru a moderniza conductele de termie. Sunt extrem de necesare pentru București! Vrem ca iarna care vine să fim afe
Alba: STP, obligată de instanță să reia transportul public în Alba Iulia
Societatea de Transport Local (STP) Alba Iulia este obligată de instanță să reia de îndată transportul în municipiul Alba Iulia, a informat, joi, Primăria. 'Prin ordonanță președințială, publicată astăzi, 2 iulie 2026, Tribunalul Alba obligă STP Alba Iulia să reia serviciul public de transport local de persoane pe traseele stabilite pe raza Mun
Mureș: Campanie internațională de 45 de milioane de lei pentru atragerea turiștilor străini în județ în următorii 3 ani
Consiliul Județean Mureș, Municipiul Târgu Mureș și Asociația Visit Mureș au anunțat, joi, demararea unei campanii internaționale de marketing turistic pe o perioadă de 3 ani, cu o alocare bugetară totală de 45 de milioane de lei, pentru atragerea turiștilor străini și consolidarea economiei locale. Proiectul de amploare este un acord-cadru gândit
Judele: Rețeaua de adăposturi climatice include 70 de instituții publice și 200 de farmacii partenere
Administratorul public al Capitalei, Lucian Judele, anunță că a fost deschisă Rețeaua de Adăposturi Climatice din București, un sistem de spații sigure pentru perioadele de caniculă și ger. Rețeaua include aproximativ 70 de instituții publice și 200 de farmacii partenere, toate integrate într-o hartă interactivă (bucuresti-rezilient.pmb.ro), alături de p
Ciucu propune construirea a două bazine de retenție a apei: Canalizarea nu face față
Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, propune construirea a două bazine mari de retenție care să preia apa în timpul ploilor extreme și să o evacueze controlat în râul Dâmbovița, iar în perioadele secetoase să o păstreze pentru irigații. El menționează că actuala infrastructură de canalizare și de preluare a apelor pluviale a
Bihor: Un tramvai vechi Tatra, pictat de elevi în stil Art Nouveau, circulă la Oradea
Un tramvai pictat în stil Art Nouveau, realizat de elevii Colegiului Național 'Emanuil Gojdu' în parteneriat cu societatea de transport public OTL, a ieșit miercuri pe traseele din Oradea, după ce a efectuat o cursă inaugurală pe ruta Depou - Piața Unirii - Depou, a informat Primăria Oradea. 'Am vrut să facem ceva care să îi repre
PMB: Peste 100 de copaci căzuți pe trotuar în Sectorul 1; un număr de 50 de autoturisme avariate în Sectorul 5
Un număr de 110 copaci au căzut pe trotuar în Sectorul 1, iar 82 în Sectorul 5, în urma furtunii de marți spre miercuri, transmite Primăria Capitalei, pe pagina sa de Facebook. Potrivit info
Ciucu: Bucureștiul s-a confruntat cu unul dintre cele mai extreme fenomene meteo
Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, a transmis miercuri că Bucureștiul s-a confruntat, în noaptea de marți spre miercuri, cu 'unul dintre cele mai extreme fenomene meteorologice' din ultimii 30 de ani, conform evaluării făcute împreună cu reprezentanții ISU. El a atras atenția că urmează și alte avertizări meteo din aceeași categorie.
Primăria Brașov a încheiat un contract suplimentar de intervenție imediată pentru prevenirea și combaterea atacurilor urșilor
Primăria Brașov a încheiat, pentru perioada 1 iulie - 31 decembrie, un contract suplimentar privind asigurarea serviciilor de permanență și intervenție imediată pentru prevenirea și combaterea atacurilor exemplarelor de urs brun asupra persoanelor și bunurilor acestora, majorând suma alocată în luna mai pentru aceste servicii.
Neamț: Primăria construiește cu fonduri nerambursabile un Teatru de vară în incinta Ștrandului Municipal Piatra-Neamț
Primarul municipiului Piatra-Neamț, Adrian Niță, a anunțat semnarea contractului cu fonduri nerambursabile pentru construirea unui Teatru de vară în incinta Ștrandului Municipal. Investiția în valoare de 12 milioane de lei este asigurată prin Fondul European de Dezvoltare Regională - Programul Regional Nord-Est 2021-2027 iar contri
Mureș: Aquapark cu o suprafață de circa 20.000 mp, la Sovata, investiție de 104,52 milioane de lei
Consiliul Județean (CJ) Mureș a aprobat, luni, într-o ședință extraordinară, încheierea unui parteneriat cu Orașul Sovata pentru realizarea unui Aquapark cu o suprafață de circa 20.000 mp, o investiție de 104,52 milioane de lei care se dorește a fi realizată prin fonduri europene. 'Investiția va fi depusă spre finanțare prin Pr









