Programe pentru testarea genetică la cancerul de sân şi pentru recuperare oncologică, pe ordinea de zi a CGMB
Administraţia Spitalelor intenţionează să deruleze, în următorii doi ani, un program pentru testarea genetică la cancerul de sân în formă incipientă şi un program pentru recuperare oncologică, potrivit unor proiecte care urmează să fie dezbătute în şedinţa de vineri a Consiliului General al Capitalei.
Primul program are prevăzut un buget total de 4,9 milioane de lei şi se adresează unui număr de 400 de beneficiare, iar cel de-al doilea are un buget de 14,6 milioane lei, pentru un număr estimat de 2.500 de beneficiari, în anii 2023 şi 2024.
Finanţarea se va efectua din bugetul propriu al Municipiului Bucureşti prin Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti.
Conform referatului de aprobare care însoţeşte primul proiect, afecţiunile oncologice ocupă locul al doilea după bolile cardio-vasculare, ca şi cauză de morbiditate şi mortalitate. Testul molecular este recomandat pacientelor recent diagnosticate cu cancer mamar. El oferă informaţii suplimentare despre probabilitatea de reapariţie a cancerului de sân în următorii 10 ani.
"Dacă pacientul a fost diagnosticat cu cancer de sân în stadii precoce şi are un anumit profil al receptorilor hormonali, opţiunile de tratament includ chimioterapia adjuvantă, pe lângă hormono-terapie (tamoxifen sau inhibitor de aromatază). Decizia de recomandare a chimioterapiei trebuie să ia în calcul şi eficienţa terapiei dar şi efectele adverse. În prezent, există o tehnologie bazată pe teste moleculare, ce analizează biologia individuală a cancerului de sân examinând activitatea genelor din ţesutul recoltat în timpul operaţiei", prevede documentul.
Potrivit aceleiaşi surse, în cadrul testelor din laborator sunt examinate celulele din tumoră şi astfel se obţin mai multe informaţii despre: riscul de recidivă ca urmare a anumitor tratamente; cât de bine funcţionează un anumit tratament în cazul pacientului; dacă tratamentele specifice ţintite pot fi mai mult sau mai puţin eficiente. Informaţiile ajută clinicianul în alegerea unei variante terapeutice eficiente, "evitându-se toxicităţile nonnecesare", se mai arată în document. Astfel, în cazul unui cancer mamar cu receptori hormonali pozitivi, se poate evita chimioterapia.
Proiectul se va derula prin unităţile sanitare publice şi/sau private cu profil oncologic, specializate în efectuarea testelor moleculare, cu care ASSMB va încheia un contract de afiliere, având ca obiect efectuarea acestor tipuri de teste. Sprijinul financiar acordat este de 12.350 de lei/beneficiar şi va fi decontat către unităţile sanitare.
Beneficiarii proiectului sunt pacienţii cu domiciliul stabil în Municipiul Bucureşti sau viza de reşedinţă obţinută cu cel puţin 6 luni înainte de depunerea cererii, cu vârsta peste 18 ani, diagnosticaţi cu cancer mamar în stadii incipiente, cu tumori până în 5 cm (T1-T2), ganglioni axilari negativi sau pozitivi, receptori hormonali pozitivi sau negativi.
Cel de-al doilea program vizează creşterea calităţii vieţii pacientului oncologic, prin acordarea unui sprijin financiar în vederea decontării unui pachet integral de şedinţe de kinetoterapie, drenaj limfatic, consiliere psihologică, precum şi consiliere de nutriţie oncologică.
Conform documentaţiei ataşate, numărul pacienţilor afectaţi de cancer din Europa a crescut cu 50% în ultimii 20 de ani. Previziunile arată că până în 2035, numărul deceselor provocate de afecţiunile oncologice şi hemato-oncologice va creşte cu mai mult de 24%, aceste boli urmând a deveni principala cauză de mortalitate din Uniunea Europeană. Potrivit datelor Globocan, în România, în anul 2020, s-au înregistrat 98.886 cazuri noi de cancer şi 54.486 decese din cauze oncologice.
"Recuperarea oncologică este una dintre cele mai mari provocări, graţie unicităţii fiecărui individ din punct de vedere genetic, dar şi particularităţilor cazului: ce tip de neoplasm este, în ce stadiul al bolii s-a început tratamentul, cum a răspuns organismul la tratament, ce complicaţii au existat. (...) Acest proiect vine în susţinerea pacientului oncologic, în identificarea necesităţii şi
beneficiului de kinetoterapie, suport psihologic, drenaj limfatic manual, consiliere şi suport nutriţional pentru pacienţii cu casexie neoplazică severă", prevede referatul de aprobare.
Sprijinul financiar acordat este de 5.850 lei/beneficiar/pachet de servicii şi va fi decontat către unităţile sanitare publice şi/sau private afiliate în cadrul proiectului.
Fiecare pacient, în funcţie de recomandările medicului oncolg curant va putea beneficia de un pachet de servicii medicale compus din: 10 şedinţe de kinetoterapie X 135 lei/şedinţă, 10 şedinţe de drenaj limfatic manual X 170 lei/şedinţă, zece şedinţe de consiliere psihologică X 250 lei/şedinţă, o consultaţie de nutriţie oncologică, a de 300 lei.
Beneficiarii proiectului sunt pacienţii, cetăţeni romani, cu domiciliul stabil în Municipiul Bucureşti sau viza de reşedinţă obţinută cu cel puţin 6 luni înainte de depunerea cererii, diagnosticaţi cu diferite forme de cancer, cu indicaţie medicală de la medicul oncolog curant. AGERPRES/(AS - autor: Irinela Vişan, editor: Karina Olteanu, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Franța raportează primul caz de infectare cu virusul Shamonda la om; pacientul a decedat
Autoritățile sanitare franceze au anunțat joi că au detectat, pentru prima dată, virusul Shamonda - care afectează de obicei animalele de fermă - la un pacient care a decedat ulterior. Autoritățile au precizat că, în acest stadiu, 'nu s-a identificat niciun risc sanitar pentru populația generală', transmit agențiile Reuters și AFP. Virusul Shamon
Bihor: Interes crescut al orădenilor pentru programul de bugetare participativă - 39 de proiecte validate de primărie
Primăria Oradea a anunțat joi că aproape 71% din proiectele propuse de orădeni în cadrul bugetării participative din acest an au fost validate, comparativ cu 54% în anul 2025, demonstrând interesul manifestat de orădeni față de acest program, ajuns la a șasea ediție anuală. 'De-a lungul anilor, cetățenii au demonstrat că
Tulcea: Site-ul Primăriei municipiului, indisponibil temporar
Site-ul oficial al Primăriei municipiului Tulcea este indisponibil, începând de joi, pentru preveni apariția unor probleme de securitate, în contextul identificării unor vulnerabilități critice la nivelul tehnologiei PHP. Primarul Ștefan Ilie a declarat, pentru AGERPRES, că decizia preventivă de suspendare a activităț
Neamț: Maria Apostol (USR) a demisionat din funcția de prefect
Maria Apostol (USR) a demisionat din funcția de prefect al județului Neamț, informația fiind confirmată, joi, de către aceasta, pentru AGERPRES. 'Demisia este trimisă, dar nu produce efecte juridice până când nu se emite Hotărârea de Guvern', a precizat, pentru AGERPRES, Maria Apostol. Aceasta a spus că
Acord de înfrățire București - Kiev, pe ordinea de zi a ședinței Consiliului General
Consilierii generali ai Capitalei vor dezbate în ședința de marți, 27 octombrie, încheierea unui acord de înfrățire între București și Kiev. În document este invocată voința celor două orașe de a consolida prietenia, cooperarea și înțelegerea reciprocă. Conform acordului, părțile vor promova r
Dolj: Ambasadoarea Regatului Țărilor de Jos, în vizită la Primăria Craiova
Ambasadoarea Regatului Țărilor de Jos în România, Willemijn van Haaften, a efectuat, marți, o vizită la Primăria Craiova, unde s-a întâlnit cu primarul Lia Olguța Vasilescu și cu președintele Consiliului Județean Dolj, Cosmin Vasile, discuțiile vizând oportunitățile de investiții, dezvoltarea economică a zonei, dar și proiectele culturale.
Brașov: Încep lucrările de restaurare a curții Bisericii Negre
Primarul municipiului Brașov, George Scripcaru, a anunțat, marți, semnarea contractului pentru lucrările de restaurare a curții Bisericii Negre, menționând că este prima dată în ultimii 150 de ani când acest obiectiv va fi restaurat la un asemenea nivel. Valoarea lucrărilor se ridică la 23,6 milioane de lei și acestea ar urma să fie demarate
Primăria Brașov vrea contract-cadru pentru servicii de proiectare pe 4 ani; valoarea acestuia - peste 3 milioane de euro
Primăria Brașov a lansat o licitație pentru contractarea de servicii de proiectare și elaborare a documentațiilor tehnico-economice necesare investițiilor publice din următorii patru ani, valoarea estimată a acordului-cadru fiind de peste 170 de milioane de lei. Conform anunțului postat pe portalul de achiziții electronice, această valoare a fost determinată &
Iași/Primarul Mihai Chirica: Subfinanțarea cronică a sistemului energetic este cauza crizei energiei din România
Primarul municipiului Iași, Mihai Chirica, a anunțat că echipele mixte CET - DelGaz Grid au reușit să refacă punctul de alimentare de la Transformatorul 5 al CET I Iași, după avaria provocată de incendiul de sâmbătă la postul electric de
Primăria Sectorului 3 anunță pe SEAP licitație de echipamente pentru supraînălțări la trecerile de pietoni și intersecții
Primăria Sectorului 3 anunță pe SEAP licitație pentru un acord cadru de furnizare și punere în funcțiune de echipamente și dotări suplimentare pentru supraînălțarea a circa 1.100 de treceri de pietoni și intersecții în vecinătatea unităților de învățământ și a zonelor aglomerate, valoarea estimată a contractului depășind 28,5 milioane de lei.
Bihor: Fațada clădirii Teatrului de Stat din Oradea, reabilitată cu fonduri de la Consiliul Județean
Fațada clădirii Teatrului de Stat din Oradea, unul dintre cele mai reprezentative monumente de arhitectură ale orașului, a fost reabilitată, printr-o investiție a Consiliului Județean de aproape 650.000 de lei. Potrivit unui comunicat al CJ Bihor, luni, 19 octombrie 2026, a avut loc recepția la terminarea lucrărilor aferente obiectivului de in
Prahova: Valoarea contractului pentru Centura Comarnic, majorată nejustificat (audit); CJ anunță expertiză externă
Bugetul de stat a fost prejudiciat cu circa 14 milioane de lei în urma majorării nejustificate a valorii contractului pentru Centura Comarnic și a efectuării de plăți nejustificate, probleme fiind identificate și cu privire la plățile pentru centurile Mizil și Azuga-Bușteni, arată un raport al Camerei de Conturi Prahova publicat recent. Potrivit document
Dâmbovița: Piste de biciclete, două autogări și parcări vor fi realizate la Târgoviște printr-un proiect cu fonduri europene
Piste, peste 400 de biciclete disponibile pentru utilizare, două autogări și parcări vor fi realizate la Târgoviște printr-un proiect de mobilitate urbană cu fonduri europene de 90 de milioane de lei, a anunțat, luni, primarul Târgoviștei, Daniel Cristian Stan. 'Piste dedicate bicicliștilor, în lungime de peste 20 de km, peste 400 de bici
Cluj: Aeroportul 'Avram Iancu' a atins pragul de trei milioane de pasageri în 2026
Aeroportul Internațional 'Avram Iancu' din Cluj-Napoca a atins, luni, pragul de 3 milioane de pasageri înregistrați în acest an, ceea ce reprezintă o premieră pentru aeroporturile regionale din România. Potrivit unui comunicat transmis de aeroportul clujean, este un rezultat excepțional, obținut pentru al patrulea an
Primarul Iașiului: Transformatorul care a explodat sâmbătă la CET I, compromis total
Primarul Iașiului, Mihai Chirica, a declarat, luni, că transformatorul care a explodat sâmbătă la CET I este compromis total și nu mai poate fi repus în funcțiune, motiv pentru care va fi împrumutat unul de la furnizorul de en






