Nicuşor Dan: Guvernul a aprobat mărirea plafonului de îndatorare cu 500 de milioane de lei
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a declarat joi că Guvernul a aprobat mărirea plafonului de îndatorare al Primăriei cu 500 de milioane de lei, astfel încât să poată fi achitată datoria companiei Termoenergetica către Elcen.
Nicuşor Dan a precizat că Primăria va împrumuta aceşti bani până la finele anului şi că, după achitarea datoriilor, Elcen şi Termoenergetica vor putea accesa fonduri europene pentru investiţii.
"Răspunsul (Guvernului, n.r.) a fost pozitiv până la urmă. Numai că a durat un an. Răspunsul administrativ a venit azi în şedinţa de Guvern, când Guvernul a aprobat mărirea plafonului de îndatorare cu 500 de milioane de lei. Acum avem termen scurt până la sfârşitul anului ca să şi împrumutăm banii aceştia, ca să şi stabilizăm financiar întreg sistemul. În momentul în care o să fim la zero cu sistemul, o să fie deschise foarte multe oportunităţi de investiţii pe fonduri europene, acel aşa numit Fond de modernizare, atât pentru producţie, care este la Elcen, la Ministerul Energiei, cât şi pentru transport-distribuţie, care este la noi, la Primăria Municipiului Bucureşti", a spus edilul general, la TVR Info.
Nicuşor Dan a menţionat că până în prezent au fost schimbaţi 150 de kilometri de conductă din reţeaua principală, dintr-un total de 1.000. În anii viitori ar urma să fie reparaţi, în medie, 50 de kilometri de reţea anual.
"O să ajungem, sper, chiar de la anul să avem un regim de 50 de kilometri pe an, de reţea principală. O să fie mai bine şi cam în doi-trei ani o să fim cam unde eram în 2010, când căldura era o problemă în Bucureşti, dar nu era în topul problemelor bucureştenilor. Deci, izolat, se produceau avarii, pentru că reţeaua era veche. Durau două-trei zile şi asta era", a spus el.
Nicuşor Dan a subliniat utilitatea sistemului centralizat de încălzire, având în vedere că este mai puţin poluant.
"Cum a venit frigul, am simţit poluare mai mare în Bucureşti. Reţeaua aceasta este de păstrat, pentru că e mai bine să ai nişte centrale mari la marginea oraşului, cu nişte coşuri înalte, decât să ai 550.000 de centrale individuale, care poluează mult mai mult", a explicat primarul. AGERPRES/(A - autor: Irinela Vişan, editor: Mihai Simionescu, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Guvern: Memorandum pentru creșterea salariilor și a personalului la 36 de operatori economici subordonați administrațiilor locale
Guvernul a aprobat vineri un memorandum privind majorarea cheltuielilor de natură salarială și ocuparea posturilor vacante existente la sfârșitul anului 2025, precum și, după caz, creșterea numărului de personal și a cheltuielilor salariale aferente, ca urmare a dezvoltării activității, pentru 36 de operatori economici care nu au înregistrat pierderi sau
Gorj: Constantin Trufelea, numit în funcția de președinte al directoratului Complexului Energetic Oltenia
Consiliul de Supraveghere al societății Complexul Energetic Oltenia (CEO) a hotărât, vineri, numirea lui Constantin-Cosmin Trufelea în funcția de președinte al directoratului companiei, după plecarea din funcție a lui Iulius Dan Plaveti, care a fost numit, recent, în funcția de președinte al directoratului Hidroelectrica. Tot
Sibiu: Bazinul de înot Olimpia va fi modernizat și va putea găzdui, din 2027, concursuri internaționale
Bazinul de înot Olimpia din Sibiu, închis de șase ani din cauza neîndeplinirii normelor sanitare, va fi modernizat în urma unei investiții de aproximativ 7 milioane de euro, iar după finalizarea lucrărilor, în 2027, va putea găzdui, pentru prima dată, competiții internaționale, a anunțat, vineri, directorul Clubului Sportiv Municipal (CSM), Dari
Primăria Capitalei actualizează regulile pentru repartizarea locuințelor sociale, convenabile sau de necesitate (proiect)
Primăria Capitalei supune dezbaterii publice un nou regulament privind repartizarea locuințelor sociale, a locuințelor convenabile și a celor de necesitate. Proiectul prevede verificarea periodică a beneficiarilor, monitorizarea modului de utilizare a locuințelor și recuperarea spațiilor ocupate fără forme legale. Regulamentul propune și realiza
Buzău: Un urs a intrat în 8 case, ultima fiind locuită; a căutat inclusiv la frigider
Autoritățile sunt în alertă după ce un urs a intrat, în ultima perioadă, în opt locuințe din localitatea Pleși, comuna Bisoca, cel mai recent incident având loc în noaptea de joi spre vineri, într-o casă în care se afla o femeie în vârstă. Potrivit conducerii administrației locale, majorita
Arad: Băncuțele clasice din orașul Pecica vor fi înlocuite cu unele solare smart
Băncuțele clasice de pe străzile din orașul Pecica vor fi înlocuite cu unele solare smart, care vor furniza internet wi-fi gratuit și vor avea porturi de încărcare a telefoanelor, pentru achiziție fiind alocat un buget de peste două milioane de lei, ce include instalarea unor camere de supraveghere. Primarul din Pecica, Petru Antal, a decla
Ciucu a vizitat șantierele cu întârzieri și îi va cere constructorului să se mobilizeze
Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, a vizitat joi patru șantiere pentru reabilitarea rețelei de termoficare ce înregistrează întârzieri și urmează să discute cu reprezentanții firmei, pentru a le cere să se mobilizeze. Unele șantiere înregistrează întârzieri de un an, informează PMB pe pagina sa de Facebook.
Galați: Fostul cinematograf 'Țiglina', transformat în sediu pentru Teatrul pentru Copii și Tineret 'Gulliver'
Fostul cinematograf 'Țiglina' din municipiul Galați este în plin proces de renovare printr-un proiect de peste 19 milioane de lei, urmând ca, după finalizarea lucrărilor, să devină noul sediu al Teatrului pentru Copii și Tineret 'Gulliver', a anunțat, joi, primarul Ionuț Pucheanu. 'Este o clădire de care ne leag
Galați: Peste 100 de participanți din 3 țări, la unicul concurs de pescuit pentru nevăzători din România
Peste 100 de persoane nevăzătoare din România, Republica Moldova și Serbia participă, joi, la cea de-a VIII-a ediție a Concursului Internațional de Pescuit Sportiv pentru Nevăzători, organizat la Complexul de Agrement Balta Zătun din Galați, competiție unică în România și prima de acest gen dedicată persoanelor cu deficiențe de vedere.
Primarul general Ciprian Ciucu va participa la Forumul Orașelor Lumii, la Singapore
Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, a anunțat, miercuri, că urmează să participe la a zecea ediție a Forumului Orașelor Lumii, desfășurat în Singapore, în perioada 14 - 16 iunie. Potrivit primarului, forumul este unul dintre cele mai importante evenimente destinate primarilor din lume, iar invitația i-a fost adresată de Guvernul din Singa
Olt: Zeci de sportivi și antrenori care au obținut medalii în anul precedent, premiați la Gala Excelenței în Sport (GALERIE FOTO)
Zeci de sportivi din județul Olt care anul trecut au urcat pe podiumul unor competiții naționale și internaționale, cât și antrenorii lor, au fost premiați marți, de Consiliul Județean (CJ) Olt, la Gala Excelenței în Sport.
Primarul Botoșaniului, Cosmin Andrei, acuză o contractare a economiei locale, pe fondul măsurilor de austeritate
Primarul municipiului Botoșani, Cosmin Andrei, atrage atenția asupra contractării economiei locale pe fondul măsurilor de austeritate adoptate de autoritățile centrale. El a afirmat, marți, că municipalitatea a beneficiat, în luna iunie, de o sumă cu 4,5 milioane de lei mai mică din cotele defalcate din impozitul pe venit, ca urmare a di
Primăria Brașov reconvertește în centre multifuncționale trei foste puncte termice din cartiere
Primăria Brașov a lansat, în Sistemul Electronic de Achiziții Publice, o licitație pentru regenerarea a trei foste puncte termice din oraș și transformarea acestora în centre multifuncționale destinate comunității, contractul având o valoare estimată de peste 10 milioane de lei. Potrivit anunțului publicat în SEAP, investiția vizează im
Timiș: Consiliul Județean va construi cel mai mare complex multifuncțional de tip 4 All din țară
Consiliul Județean (CJ) Timiș va construi cel mai mare complex multifuncțional 4 All din țară, pe un teren de peste nouă hectare, la limita dintre municipiul Timișoara și comuna limitrofă Giroc, a anunțat, marți, președintele CJ, Alfred Simonis. Potrivit acestuia, proiectul vizează crearea unei infrastructuri sportive moderne, cu un impact social și sportiv se
Emil Boc: Alocăm 50 de milioane de lei pentru proiecte culturale, sumă record
Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, a anunțat, marți, într-o ședință extraordinară a Consiliului Local, că municipalitatea alocă în acest an o sumă record pentru proiecte culturale și sportive, aproximativ 50 de milioane de lei. 'Este cea mai mare sumă din istoria acestui oraș. De 10 ori au crescut alocările din 2012 până astăzi.












