Nicuşor Dan: Concursul de metafore, peste un an şi jumătate; îl rog pe Marcel Ciolacu să dea telefon la domnul Câciu
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, l-a rugat pe preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, să discute cu ministrul Finanţelor, Adrian Câciu, astfel încât să fie identificată o soluţie în ce priveşte datoria de 600 de milioane a companiei Termoenergetica faţă de Elcen.
Edilul general a precizat că a existat o discuţie, miercuri, pe această temă cu reprezentanţii Guvernului, dar că nu a participat nimeni din partea ministrului de Finanţe.
"Concursul de metafore o să fie peste un an jumătate, în campania electorală. Eu îl rog pe domnul Ciolacu să dea telefon la domnul Câciu, ministrul de Finanţe, astfel încât să rezolvăm problema cu datoria restantă pentru Termoenergetica, pentru că de rezolvarea situaţiei financiare a Termoenergeticii, de ieşirea Elcen din insolvenţă depind toate investiţiile viitoare pe care trebuie să le facem în producţie şi distribuţie transport de agent termic", a arătat el, în cadrul unei declaraţii de presă.
Edilul general a menţionat că nu vrea să ia în calcul scenariul intrării în insolvenţă al companiei Termoenergetica, în cazul în care aceasta nu va primi banii necesari.
"Vreau să nu vorbim de scenariul acesta. Eu cred că până la urmă suntem oameni responsabili. (...) Vreau să nu vorbim de scenariul acesta şi să rezolvăm la nivel politic şi administrativ problema întregului lanţ: Primărie-Termoenergetica-Elcen-Romgaz", a spus el.
Nicuşor Dan a menţionat că miercuri a avut loc o discuţie între reprezentanţi ai PMB, ai premierului, ai ministrului Dezvoltării şi ai ministrului Energiei, dar că nu a fost prezent nimeni din partea ministrului Finanţelor.
"A lipsit, cum s-a mai întâmplat, reprezentantul ministrului Finanţelor. Toţi oamenii cu care am vorbit caută soluţii pentru problema asta (a datoriei pe care o are Termoenergetica - n.r.)", a mai precizat el.
Nicuşor Dan a adăugat că sistemul de termoficare din Capitală acoperă 550.000 de apartamente, la fel cât au toate celelalte unităţi teritorial-administrative din România la un loc. Însă, în timp ce pentru Bucureşti ajutorul de la Guvern a fost de 15 milioane de lei, pentru celelate UAT-uri a fost de 800 de milioane.
"Nu cerem mai mult decât s-a dat celorlalte localităţi din România. Noi, Bucureştiul, avem apartamente în sistem centralizat câte au toate celelalte localităţi împreună. Pentru ele s-au dat 800 de milioane, pentru noi s-au dat 15-20 de milioane. Dacă Guvernul nu are bani, am cerut încă de acum un an să ni se mărească plafonul de îndatorare, astfel încât să ne împrumutăm de banii aceştia de pe piaţă", a precizat edilul general.
El a menţionat că Primăria are nevoie de 600 de milioane de lei pentru a achita o datorie pe care Termoenergetica o are către Elcen, iar Elcen către Romgaz.
"Termoenergetica facturează cu un preţ pe care i-l stabileşte ANRE. Acest preţ se calculează pe baza unui bilanţ energetic făcut cu doi ani în urmă - în cazul ăsta, este ritmul administrativ, nu e nimeni de vină. Şi pe preţul care este facturat de către Termoenergetica noi suntem la zi. Adică am plătit în anul acesta 1,4 miliarde de lei - dublu faţă de cât se plătea acum doi ani. Deci suntem la zi. Însă, pe această diferenţă de preţ sunt 120 de milioane de lei din 2020; 240 de milioane din 2021 şi aproximativ 300 de milioane din 2022. Împreună fac 600 de de milioane. Aceşti 600 de milioane se duc mai departe într-o datorie pe care Termoenergetica o are către Elcen, iar Elcen la rândul lui către Romgaz", a explicat el.
Preşedintele Partidului Social Democrat, Marcel Ciolacu, a îndemnat-o miercuri pe Clotilde Armand, primarul Sectorului 1, să împrumute Primăria Generală, care are nevoie de 600 de milioane de lei pentru termoficare.
"Nu sunt membru al Guvernului, când voi fi membru al Guvernului... Nu am fost întrebat de către domnul prim-ministru această speţă. Dar eu ştiu că domnul primar general al Capitalei a rezolvat toate problemele. Eu îi urez succes în continuare. Îmi pare rău pentru bucureşteni. A picat asemenea năpastă pe capul lor: să îl aibă pe Nicuşor Dan primar general al Capitalei. Nu ştiu excedentul Primăriei Generale. Ştiu la Sectorul 1, am fost mai atent: un excedent extraordinar. Să îl împrumute pe domnul Nicuşor Dan doamna Clotilde", a spus Marcel Ciolacu la o conferinţă de presă.
Precizările au fost făcute după ce primarul general, Nicuşor Dan, a făcut apel la Guvern să sprijine Capitala pentru "a putea trece cu bine de această iarnă". Edilul general a menţionat că PMB achită toate facturile către Termoenergetica, dar că are nevoie de ajutor pentru a plăti o datorie de aproximativ 600 de milioane de lei, acumulată în ultimii trei ani, reprezentând diferenţele între preţul real şi tariful stabilit de ANRE. AGERPRES / (A - autor: Irinela Vişan, editor: Mihai Simionescu, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Franța raportează primul caz de infectare cu virusul Shamonda la om; pacientul a decedat
Autoritățile sanitare franceze au anunțat joi că au detectat, pentru prima dată, virusul Shamonda - care afectează de obicei animalele de fermă - la un pacient care a decedat ulterior. Autoritățile au precizat că, în acest stadiu, 'nu s-a identificat niciun risc sanitar pentru populația generală', transmit agențiile Reuters și AFP. Virusul Shamon
Bihor: Interes crescut al orădenilor pentru programul de bugetare participativă - 39 de proiecte validate de primărie
Primăria Oradea a anunțat joi că aproape 71% din proiectele propuse de orădeni în cadrul bugetării participative din acest an au fost validate, comparativ cu 54% în anul 2025, demonstrând interesul manifestat de orădeni față de acest program, ajuns la a șasea ediție anuală. 'De-a lungul anilor, cetățenii au demonstrat că
Tulcea: Site-ul Primăriei municipiului, indisponibil temporar
Site-ul oficial al Primăriei municipiului Tulcea este indisponibil, începând de joi, pentru preveni apariția unor probleme de securitate, în contextul identificării unor vulnerabilități critice la nivelul tehnologiei PHP. Primarul Ștefan Ilie a declarat, pentru AGERPRES, că decizia preventivă de suspendare a activităț
Neamț: Maria Apostol (USR) a demisionat din funcția de prefect
Maria Apostol (USR) a demisionat din funcția de prefect al județului Neamț, informația fiind confirmată, joi, de către aceasta, pentru AGERPRES. 'Demisia este trimisă, dar nu produce efecte juridice până când nu se emite Hotărârea de Guvern', a precizat, pentru AGERPRES, Maria Apostol. Aceasta a spus că
Acord de înfrățire București - Kiev, pe ordinea de zi a ședinței Consiliului General
Consilierii generali ai Capitalei vor dezbate în ședința de marți, 27 octombrie, încheierea unui acord de înfrățire între București și Kiev. În document este invocată voința celor două orașe de a consolida prietenia, cooperarea și înțelegerea reciprocă. Conform acordului, părțile vor promova r
Dolj: Ambasadoarea Regatului Țărilor de Jos, în vizită la Primăria Craiova
Ambasadoarea Regatului Țărilor de Jos în România, Willemijn van Haaften, a efectuat, marți, o vizită la Primăria Craiova, unde s-a întâlnit cu primarul Lia Olguța Vasilescu și cu președintele Consiliului Județean Dolj, Cosmin Vasile, discuțiile vizând oportunitățile de investiții, dezvoltarea economică a zonei, dar și proiectele culturale.
Brașov: Încep lucrările de restaurare a curții Bisericii Negre
Primarul municipiului Brașov, George Scripcaru, a anunțat, marți, semnarea contractului pentru lucrările de restaurare a curții Bisericii Negre, menționând că este prima dată în ultimii 150 de ani când acest obiectiv va fi restaurat la un asemenea nivel. Valoarea lucrărilor se ridică la 23,6 milioane de lei și acestea ar urma să fie demarate
Primăria Brașov vrea contract-cadru pentru servicii de proiectare pe 4 ani; valoarea acestuia - peste 3 milioane de euro
Primăria Brașov a lansat o licitație pentru contractarea de servicii de proiectare și elaborare a documentațiilor tehnico-economice necesare investițiilor publice din următorii patru ani, valoarea estimată a acordului-cadru fiind de peste 170 de milioane de lei. Conform anunțului postat pe portalul de achiziții electronice, această valoare a fost determinată &
Iași/Primarul Mihai Chirica: Subfinanțarea cronică a sistemului energetic este cauza crizei energiei din România
Primarul municipiului Iași, Mihai Chirica, a anunțat că echipele mixte CET - DelGaz Grid au reușit să refacă punctul de alimentare de la Transformatorul 5 al CET I Iași, după avaria provocată de incendiul de sâmbătă la postul electric de
Primăria Sectorului 3 anunță pe SEAP licitație de echipamente pentru supraînălțări la trecerile de pietoni și intersecții
Primăria Sectorului 3 anunță pe SEAP licitație pentru un acord cadru de furnizare și punere în funcțiune de echipamente și dotări suplimentare pentru supraînălțarea a circa 1.100 de treceri de pietoni și intersecții în vecinătatea unităților de învățământ și a zonelor aglomerate, valoarea estimată a contractului depășind 28,5 milioane de lei.
Bihor: Fațada clădirii Teatrului de Stat din Oradea, reabilitată cu fonduri de la Consiliul Județean
Fațada clădirii Teatrului de Stat din Oradea, unul dintre cele mai reprezentative monumente de arhitectură ale orașului, a fost reabilitată, printr-o investiție a Consiliului Județean de aproape 650.000 de lei. Potrivit unui comunicat al CJ Bihor, luni, 19 octombrie 2026, a avut loc recepția la terminarea lucrărilor aferente obiectivului de in
Prahova: Valoarea contractului pentru Centura Comarnic, majorată nejustificat (audit); CJ anunță expertiză externă
Bugetul de stat a fost prejudiciat cu circa 14 milioane de lei în urma majorării nejustificate a valorii contractului pentru Centura Comarnic și a efectuării de plăți nejustificate, probleme fiind identificate și cu privire la plățile pentru centurile Mizil și Azuga-Bușteni, arată un raport al Camerei de Conturi Prahova publicat recent. Potrivit document
Dâmbovița: Piste de biciclete, două autogări și parcări vor fi realizate la Târgoviște printr-un proiect cu fonduri europene
Piste, peste 400 de biciclete disponibile pentru utilizare, două autogări și parcări vor fi realizate la Târgoviște printr-un proiect de mobilitate urbană cu fonduri europene de 90 de milioane de lei, a anunțat, luni, primarul Târgoviștei, Daniel Cristian Stan. 'Piste dedicate bicicliștilor, în lungime de peste 20 de km, peste 400 de bici
Cluj: Aeroportul 'Avram Iancu' a atins pragul de trei milioane de pasageri în 2026
Aeroportul Internațional 'Avram Iancu' din Cluj-Napoca a atins, luni, pragul de 3 milioane de pasageri înregistrați în acest an, ceea ce reprezintă o premieră pentru aeroporturile regionale din România. Potrivit unui comunicat transmis de aeroportul clujean, este un rezultat excepțional, obținut pentru al patrulea an
Primarul Iașiului: Transformatorul care a explodat sâmbătă la CET I, compromis total
Primarul Iașiului, Mihai Chirica, a declarat, luni, că transformatorul care a explodat sâmbătă la CET I este compromis total și nu mai poate fi repus în funcțiune, motiv pentru care va fi împrumutat unul de la furnizorul de en






