Nicuşor Dan: Bucureştenii nu se încălzesc cu glumiţe nesărate; am alocat sume considerabil mai mari la termie
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, subliniază că în ultimii doi ani a alocat sume "considerabil mai mari pentru termie" decât administraţia anterioară, realizând şi investiţii în reabilitarea sistemului termic, inclusiv din bani europeni.
El solicită în continuare sprijinul Guvernului, astfel încât Municipalitatea să poată achita datoria de aproximativ 600 de milioane de lei a companiei Termoenergetica la Elcen. Primarul general menţionează că ajutorul poate consta fie în alocări din fondul de rezervă, fie în ridicarea plafonului de îndatorare, astfel încât Primăria să se poată împrumuta.
Într-o postare pe Facebook, primarul general arată că în perioada 2012-2014, PMB a alocat până la 552 de milioane de lei pentru termie, iar în perioada 2015-2020 sumele au variat între 672-898 milioane de lei. În schimb, în 2021, suma a urcat la 987 de milioane de lei, iar în acest an - la 1,4 miliarde de lei.
"Pentru împrospătarea memoriei domnului Marcel Ciolacu, şeful de partid al Gabrielei Firea, cea care a adus Primăria Capitalei în faliment, iată graficul cu sumele alocate pentru termie de municipalitate din 2012 până în prezent. Nu trebuie să fii olimpic la matematică ca să înţelegi că în ultimii doi ani am alocat sume considerabil mai mari pentru termie decât administraţia trecută. Am făcut şi facem în continuare investiţii în reabilitarea sistemului termic, inclusiv din bani europeni, lucru complet ignorat de colega domnului Ciolacu", scrie Nicuşor Dan, ataşând şi un grafic.
El adaugă că "bucureştenii nu se încălzesc" cu glumiţe nesărate de politician.
"Şi totuşi, sumele pe care le avem de plătit acum, care provin cum am mai spus din diferenţele de tarif impus de ANRE şi tariful real, sunt mult peste bugetul nostru. De aceea, solicit sprijinul Guvernului pentru oricare dintre soluţiile pe care le-am propus: alocări din fondul de rezervă sau ridicarea plafonului de îndatorare ca să ne putem împrumuta. Şeful PSD ar trebui să ştie că bucureştenii nu se încălzesc cu glumiţe nesărate de politician", a mai scris edilul general al Capitalei.
Nicuşor Dan l-a rugat, joi dimineaţă, pe preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, să discute cu ministrul Finanţelor, Adrian Câciu, astfel încât să fie identificată o soluţie în ce priveşte datoria de 600 de milioane a companiei Termoenergetica faţă de Elcen. Edilul general a precizat că a existat o discuţie, miercuri, pe această temă cu reprezentanţii Guvernului, dar că nu a participat nimeni din partea ministrului de Finanţe.
În replică, preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a reiterat îndemnul adresat, miercuri, primarului Sectorului 1, Clotilde Armand, de a împrumuta Primăria Generală, care are nevoie de 600 de milioane de lei pentru termoficare.
"Eu pe domnul ministru al Finanţelor - şi dânsul pe mine, şi eu pe dânsul - îl sun aproape în fiecare zi, fiindcă sunt interesat de evoluţie. Nu m-a dus capul până acum să îl sun ca să îi cer ministrului să îi plătească datoriile lui Nicuşor Dan. Cei care l-au propus pentru această funcţie şi l-au susţinut... îi invit să iasă frumos la televizor şi să spună: 'Domnilor, noi l-am susţinut, dar am cam greşit'. Dar are doamna Clotilde, are un excedent bugetar substanţial şi poate să îl împrumute", a arătat Ciolacu, în cadrul unei conferinţe de presă la Giurgiu.
Premierul Nicolae Ciucă a declarat joi că din discuţiile purtate cu primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, au reieşit două posibile soluţii pentru achitarea datoriilor acumulate de Termoenergetica: fie ca Guvernul să asigure o parte din bani, fie ca plafonul de îndatorare al Capitalei să fie mărit, astfel încât Municipalitatea să se poată împrumuta pentru a plăti.
"Am discutat acest subiect, pentru că unul dintre consilierii guvernamentali a avut întâlniri, am avut eu, personal, întâlniri cu domnul primar, în mai multe rânduri. L-am rugat să vină cu o soluţie tehnică vizavi de ceea ce se întâmplă cu sistemul de termoficare în Capitală şi există mai multe soluţii. Una dintre ele este, sigur, solicitarea de la domnul primar să putem să asigurăm o parte din banii care sunt necesari pentru Termoenergetica şi o altă soluţie este aceea de a mări plafonul de îndatorare la nivelul Capitalei, astfel încât să poată să împrumute bani şi să achite datoriile pentru această instituţie", a afirmat Ciucă. AGERPRES/(A - autor: Irinela Vişan, editor: Florin Marin, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Primarul Capitalei: Podul Basarab se deschide circulației în această noapte
Podul Basarab se deschide circulației în noaptea de duminică spre luni, a anunțat primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, menționând că restul reparațiilor vor continua pentru ca lucrarea să fie recepționată la începutul anului viitor. 'Podul Basarab se deschide circulației în această noapte, așa cum am promis. Restul lucrărilor de repar
Băluță: Restricții de circulație din Piața Unirii - ridicate luni; placa de beton - finalizată la sfârșitul anului
Primarul Sectorului 4, Daniel Băluță, a anunțat că începând de luni dimineață vor fi ridicate restricțiile de circulație din Piața Unirii - Cantemir - restaurant Horoscop, introduse la începutul verii, menționând că de acum lucrările se vor desfășura în interiorul șantierului și obiectivul este finalizarea până la sfârșitul acestui a
Restricțiile de circulație din Piața Unirii vor fi ridicate
Lucrările de refacere a Planșeului Unirii au ajuns într-o nouă etapă, astfel încât restricțiile de circulație instituite la începutul verii în zona Piața Unirii - Cantemir - restaurant Horoscop vor fi ridicate conform planului anunțat, adică înainte de începerea noului an școlar, a precizat sâmbătă administrația Sectorului 4 al
Parcare pe două niveluri cu teren de sport cu nocturnă, realizată în Râmnicu Vâlcea printr-o investiție de 3 milioane de euro (GALERIE FOTO)
O parcare modernă pe două niveluri, care are și teren de sport cu nocturnă, a fost inaugurată vineri seara în cartierul Nord al municipiului Râmnicu Vâlcea. Potrivit reprezentanților administrației locale, au fost rezolvate astfel unele dintre cele mai stringente probleme din zonă - lipsa locurilor de parcare și aglomerația &
Sector 6: Unitățile de învățământ vor fi pregătite pentru începerea anului școlar
Unitățile de învățământ din Sectorul 6 vor fi pregătite pentru începerea noului an școlar, iar lucrările care mai trebuie finalizate vor fi încheiate vineri, a dat asigurări primarul interimar al Sectorului 6, Paul Moldovan. ''Am verificat azi, din nou, școlile, grădinițele și liceele din Sectorul 6. Sală cu sal
Brașov: Lucrările de consolidare a Bastionului Postăvarilor vor costa cu 41% mai mult decât contractul inițial
Lucrările de consolidare a Bastionului Postăvarilor din Brașov vor costa cu 41% în plus față de valoarea contractului, semnat anul trecut de administrația locală cu firma contractantă. Primăria Brașov a actualizat miercuri, pe SEAP, valoarea contractului de achiziții, de la 3,9 milioane de lei la 5,6 milioane de lei, invocând 'necesitatea unor
Pasajul Basarab, curățat de graffiti, după ce a fost vandalizat la scurt timp de la începerea lucrărilor de reparații
Pereții Pasajului Basarab au fost curățați, după ce au fost vandalizați la aproximativ două luni de la începerea lucrărilor de reabilitare. Primăria Capitalei anunță că Poliția Locală va supraveghea zona, până la montarea camerelor de supraveghere. 'Am curățat graffiti-ul de pe Pasajul Basarab! Pereții proaspăt reparați și vopsiț
Mureș: Peste 300 de alergători sunt așteptați la ediția a doua a 'Sighișoara 10K'
Peste 300 de alergători și-au anunțat participarea la cea de-a doua ediție a competiției atletice 'Sighișoara 10K', eveniment ce îmbină activitatea fizică cu promovarea patrimoniului istoric, oferind participanților ocazia de a alerga printre zidurile Cetății Medievale. 'Pe 5-6 septembrie Sighișoara se pregătește pentru cea de-a doua ediție a
Ciucu: Costul transportului public a crescut foarte mult; cantina STB are o pierdere de 2 milioane de lei pe an
Costul transportului public, per kilometru, a crescut foarte mult în București, raportat la alte orașe din țară, a declarat miercuri primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu. El a criticat ADI TPBI pentru modul în care a realizat auditul STB, apreciind că acest audit nu trebuia să includă centre de cost precum: cantina STB, cabana de la Predeal
Ciucu spune că PMB urmează să se îndrepte împotriva Solaris pentru recuperarea prejudiciului
Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, a declarat miercuri că există 'probleme mari' la mai multe mijloace de transport în comun achiziționate de la Solaris și Imperio. Edilul a anunțat că a dispus un control pentru verificarea problemelor și că municipalitatea intenționează să se îndrepte împotriva companiei Solaris pentru rec
Ciucu spune că au existat decizii de 'management îngrozitor' în cazul VFU Pașcani: Mulțumim pentru 'buna guvernare'
Primarul general, Ciprian Ciucu, apreciază că la nivelul Primăriei Capitalei și al Societății de Transport București (STB) au existat decizii de management 'îngrozitor' în ce privește gestionarea achiziției de 40 de tramvaie de la Electroputere VFU Pașcani. Edilul general a precizat că nu există hotărâri definitive în acest sens
Ciucu le-a propus primarilor ilfoveni optimizarea traseelor de transport și modificarea subvenției; el a cerut și reorganizarea ADITPBI
Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, le-a propus miercuri primarilor din Ilfov o raționalizare a traseelor de transport în comun, dar și o contribuție mai substanțială în ce privește subvenția, acoperită în prezent în proporție de 90% de PMB. În cadrul ședinței Adunării Generale a Asociaților TPBI, Ciucu a pledat și pentru o reorgan
Gorj: Valoarea proiectelor implementate prin PNRR este de aproape 120 de milioane de lei
Șase proiecte în valoare de aproximativ 120 de milioane de lei au fost finalizate în județul Gorj prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), acestea vizând investiții în sănătate, servicii sociale, eficiență energetică și educație, a anunțat, marți, președintele Consiliului Județean (CJ), Cosmin Popescu. Po
Danemarca: Bărbații de peste 55 de ani nu vor mai avea acces la tratamente de fertilitate
În Danemarca, bărbații cu vârste de peste 55 de ani nu vor mai avea acces la tratamentele de fertilitate din sectorul medical public, a anunțat marți organizația regiunilor daneze, care gestionează structurile publice de sănătate din această țară, informează AFP. 'Noua reglementare înseamnă că, de acum înainte, bărbații vor trebui &
Primăria Constanța informează că, la finalul PNRR, municipalitatea a absorbit 239 milioane de euro
Primăria Constanța a informat, marți, că municipalitatea a absorbit, la finalul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), 239 milioane de euro, cea mai mare sumă fiind investită într-o nouă centrală termoelectrică (CET). ''Valoarea totală a investițiilor prezentate depășește suma de 1,2 miliarde de lei, echivalentul a






