Harghita: Consiliul Judeţean intenţionează să sprijine fermierii în accesarea fondurilor pentru dezvoltarea zonelor montane
Consiliul Judeţean Harghita intenţionează să sprijine fermierii în accesarea fondurilor pentru dezvoltarea zonelor montane, după ce cadrul legislativ s-a simplificat, existând posibilitatea depunerii, în acest sens, a peste 50 de cereri şi finanţare.
Potrivit unui comunicat transmis de Biroul de Presă al Consiliului Judeţean (CJ) Harghita este nevoie de coordonare şi cooperare în pregătirea cererilor de finanţare pentru investiţii ce vizează dezvoltarea zonelor montane.
"Fiind asigurat cadrul legal, există la momentul actual oportunitatea de a accesa finanţări în investiţii precum înfiinţarea stânelor montane, înfiinţarea centrelor de colectare şi/sau prelucrare a laptelui în zona montană, precum şi înfiinţarea centrelor de colectare şi prelucrare a fructelor de pădure, a ciupercilor şi/sau a plantelor medicinale şi aromatice din flora spontană şi/sau de cultură în zona montană, scopul fiind ca judeţul Harghita să fie fruntaş în accesarea acestora. Deoarece un impediment în accesarea fondurilor îl constituie birocraţia, consiliul judeţean, împreună cu instituţiile implicate în procesul de verificare şi autorizare, intenţionează să acorde sprijin pentru fermierii care doresc să aplice astfel încât să poată depune în timp solicitările", se arată în comunicatul citat.
Preşedintele Consiliului Judeţean Harghita, Borboly Csaba, a punctat importanţa dezvoltării acestui domeniu, dar şi a păstrării meseriilor tradiţionale.
"Cred că există un viitor pentru zootehnie, în special pentru creşterea animalelor în aer liber, la munte. Vrem să avem stâne care să atragă vizitatori şi să le ofere tinerilor o experienţă de viaţă şi un punct de referinţă şi vrem să ne asigurăm că această profesie tradiţională, păstoritul montan, nu este uitată. Dorim să-i sprijinim pe fermieri în cea mai mare problemă, păstrarea forţei de muncă, şi prin încurajarea deschiderii de puncte gastronomice locale, produsele montane să devină o atracţie pentru turişti în judeţul Harghita" a declarat Borboly Csaba, citat în comunicatul de presă.
Sursa citată a mai arătat că înfiinţarea centrelor de colectare a laptelui a fost dintotdeauna o prioritate pentru Consiliul Judeţean Harghita, în prezent fiind construite şi autorizate cu ajutorul acestei instituţii peste 100 de astfel de centre, şi se doreşte ca numărul acestora să crească, în urma modificărilor legislative adoptate de Guvern.
De asemenea, se intenţionează deschiderea de noi afaceri de familie în domeniul prelucrării plantelor medicinale şi a fructelor de pădure, care au mare succes în judeţ, punându-se accent şi pe înfiinţarea stânelor montane.
Potrivit comunicatului de presă al CJ Harghita, în perioada următoare vor avea loc mai multe întâlniri profesionale pentru discutarea posibilităţilor de depunere a solicitărilor de finanţare. AGERPRES/(AS, autor: Gina Ştefan, editor: Karina Olteanu, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Sector 3: Festivalul Cireșelor de Iunie și cel al Plăcintelor Brașovene, în weekend în parcurile Pantelimon și IOR
Festivalul Cireșelor de Iunie și Festivalul Plăcintelor Brașovene cu preparate tradiționale sunt organizate, în acest weekend, în parcurile Pantelimon și IOR din capitală. Reprezentanții Primăriei Sectorului 3 au scris, vineri, pe Facebook, că Festivalul Cireșelor de Iunie are loc, de vineri până duminică, în Parcul Pan
Tulcea: La Somova a început festivalul Dichis'n'Blues
Câteva sute de persoane sunt așteptate, începând de vineri după-amiază, la Somova, județul Tulcea, la o nouă ediție a festivalului Dichis'n'Blues, un eveniment care își dorește atât promovarea comunei din apropierea municipiului reședință de județ, cât și a muzicii de calitate. Festivalul s-a deschis
Primăria Sectorului 1: Tribunalul București a decis că relația contractuală cu Romprest încetează la termen
Tribunalul București a respins cererea Romprest de suspendare a efectelor actului prin care operatorul este informat că relația contractuală cu Primăria Sectorului 1 încetează la termen, pe 30 iunie. ''În dosarul nr. 21166/3/2026, Tribunalul București a respins cererea Romprest de suspendare a efectelor actului prin care op
Mureș: Inițiatorii referendumului din Sânger acuză prejudicii publice; primarul respinge acuzațiile
Inițiatorii referendumului local pentru încetarea mandatului primarului comunei Sânger, Vasile Grec, programat duminică, 14 iunie, îi impută acestuia o serie de prejudicii aduse interesului public și un impact negativ asupra dezvoltării comunității, în timp ce edilul contrazice fiecare dintre motivele invocate, printr-o scrisoare deschisă adre
Guvern: Memorandum pentru creșterea salariilor și a personalului la 36 de operatori economici subordonați administrațiilor locale
Guvernul a aprobat vineri un memorandum privind majorarea cheltuielilor de natură salarială și ocuparea posturilor vacante existente la sfârșitul anului 2025, precum și, după caz, creșterea numărului de personal și a cheltuielilor salariale aferente, ca urmare a dezvoltării activității, pentru 36 de operatori economici care nu au înregistrat pierderi sau
Gorj: Constantin Trufelea, numit în funcția de președinte al directoratului Complexului Energetic Oltenia
Consiliul de Supraveghere al societății Complexul Energetic Oltenia (CEO) a hotărât, vineri, numirea lui Constantin-Cosmin Trufelea în funcția de președinte al directoratului companiei, după plecarea din funcție a lui Iulius Dan Plaveti, care a fost numit, recent, în funcția de președinte al directoratului Hidroelectrica. Tot
Sibiu: Bazinul de înot Olimpia va fi modernizat și va putea găzdui, din 2027, concursuri internaționale
Bazinul de înot Olimpia din Sibiu, închis de șase ani din cauza neîndeplinirii normelor sanitare, va fi modernizat în urma unei investiții de aproximativ 7 milioane de euro, iar după finalizarea lucrărilor, în 2027, va putea găzdui, pentru prima dată, competiții internaționale, a anunțat, vineri, directorul Clubului Sportiv Municipal (CSM), Dari
Primăria Capitalei actualizează regulile pentru repartizarea locuințelor sociale, convenabile sau de necesitate (proiect)
Primăria Capitalei supune dezbaterii publice un nou regulament privind repartizarea locuințelor sociale, a locuințelor convenabile și a celor de necesitate. Proiectul prevede verificarea periodică a beneficiarilor, monitorizarea modului de utilizare a locuințelor și recuperarea spațiilor ocupate fără forme legale. Regulamentul propune și realiza
Buzău: Un urs a intrat în 8 case, ultima fiind locuită; a căutat inclusiv la frigider
Autoritățile sunt în alertă după ce un urs a intrat, în ultima perioadă, în opt locuințe din localitatea Pleși, comuna Bisoca, cel mai recent incident având loc în noaptea de joi spre vineri, într-o casă în care se afla o femeie în vârstă. Potrivit conducerii administrației locale, majorita
Arad: Băncuțele clasice din orașul Pecica vor fi înlocuite cu unele solare smart
Băncuțele clasice de pe străzile din orașul Pecica vor fi înlocuite cu unele solare smart, care vor furniza internet wi-fi gratuit și vor avea porturi de încărcare a telefoanelor, pentru achiziție fiind alocat un buget de peste două milioane de lei, ce include instalarea unor camere de supraveghere. Primarul din Pecica, Petru Antal, a decla
Ciucu a vizitat șantierele cu întârzieri și îi va cere constructorului să se mobilizeze
Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, a vizitat joi patru șantiere pentru reabilitarea rețelei de termoficare ce înregistrează întârzieri și urmează să discute cu reprezentanții firmei, pentru a le cere să se mobilizeze. Unele șantiere înregistrează întârzieri de un an, informează PMB pe pagina sa de Facebook.
Galați: Fostul cinematograf 'Țiglina', transformat în sediu pentru Teatrul pentru Copii și Tineret 'Gulliver'
Fostul cinematograf 'Țiglina' din municipiul Galați este în plin proces de renovare printr-un proiect de peste 19 milioane de lei, urmând ca, după finalizarea lucrărilor, să devină noul sediu al Teatrului pentru Copii și Tineret 'Gulliver', a anunțat, joi, primarul Ionuț Pucheanu. 'Este o clădire de care ne leag
Galați: Peste 100 de participanți din 3 țări, la unicul concurs de pescuit pentru nevăzători din România
Peste 100 de persoane nevăzătoare din România, Republica Moldova și Serbia participă, joi, la cea de-a VIII-a ediție a Concursului Internațional de Pescuit Sportiv pentru Nevăzători, organizat la Complexul de Agrement Balta Zătun din Galați, competiție unică în România și prima de acest gen dedicată persoanelor cu deficiențe de vedere.
Primarul general Ciprian Ciucu va participa la Forumul Orașelor Lumii, la Singapore
Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, a anunțat, miercuri, că urmează să participe la a zecea ediție a Forumului Orașelor Lumii, desfășurat în Singapore, în perioada 14 - 16 iunie. Potrivit primarului, forumul este unul dintre cele mai importante evenimente destinate primarilor din lume, iar invitația i-a fost adresată de Guvernul din Singa
Olt: Zeci de sportivi și antrenori care au obținut medalii în anul precedent, premiați la Gala Excelenței în Sport (GALERIE FOTO)
Zeci de sportivi din județul Olt care anul trecut au urcat pe podiumul unor competiții naționale și internaționale, cât și antrenorii lor, au fost premiați marți, de Consiliul Județean (CJ) Olt, la Gala Excelenței în Sport.













