logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Mureş: Primul administrator public al municipiului reşedinţă a fost numit Kacsó Sándor, fost manager al CSM

Image

Primarul din Târgu Mureş, Soós Zoltán, l-a prezentat, marţi, pe primul administrator public al municipiului - Kacsó Sándor, fostul manager al Clubului Sportiv Municipal (CSM), despre care a spus că a reuşit într-un an să scape clubul de datorii şi 300 de procese aflate pe rolul instanţelor de judecată.

"De la înfiinţarea funcţiei, am avut numeroase întâlniri şi discuţii în vederea selecţiei persoanei potrivite pentru acest post. Experienţa profesională şi managementul performant pe care l-a aplicat la nivelul Clubului Sportiv Municipal timp de un an au fost criteriile care au înclinat balanţa în favoarea mandatării domnului Kacsó pentru această funcţie (...) Când domnul Kacsó a preluat CSM, avea peste 4 milioane de lei datorii şi peste 300 de procese lăsate de administraţia anterioară, pe lângă 15 milioane de euro datorii, care nu au rezultat din investiţii, erau pur şi simplu generate din proasta administrare. Şi domnul Kacsó a reuşit într-un an să închidă cele 300 de procese şi am eliminat toate datoriile şi am reuşit să redăm credibilitatea acestei instituţii, Clubul Sportiv Municipal", a afirmat primarul Soós Zoltán, într-o conferinţă de presă.

Edilul a precizat că funcţia de administrator public s-a înfiinţat cu respectarea Codului Administrativ, iar potrivit contractului de management încheiat pe perioada mandatului de primar, Kacsó Sándor va răspunde, printre altele, de coordonarea Administraţiei Domeniului Public, a Serviciului Public Ecologie Peisagistică şi Salubrizare, dar şi a Clubului Sportiv Municipal.

În plus, va avea sarcina de a participa activ la elaborarea planului de dezvoltare locală, poate face propuneri în vederea creării unor noi posibilităţi de investiţii, va oferi suport şi consiliere economică în ceea ce priveşte fundamentarea proiectelor, a politicilor publice şi a dezvoltării economice. Primarul a mai spus că la baza selecţiei a stat experienţa noului administrator în achiziţii publice, în afaceri şi în managementul proiectelor.

Kacsó Sándor a arătat, la rândul său, că are experienţă în colaborarea cu o serie de instituţii şi care îi va folosi în noua sa calitate, însă a adăugat că schimbările nu se vor simţi imediat.

"Schimbările nu vor interveni peste noapte. E nevoie de multă muncă, de o strategie. În primul rând voi începe cu o diagnoză a stării de fapt. Apoi, în funcţie de priorităţi, vom lua deciziile şi vor face schimbările care se impun. Desigur, legat de ADP, cred că cea mai importantă problemă în acest moment este deszăpezirea", a subliniat Kacsó Sándor. AGERPRES / (A - autor: Dorina Matiş, editor: Marius Frăţilă, editor online: Simona Aruştei)

Afisari: 51

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Administratie 06-09-2026 14:08

Primarul Capitalei: Podul Basarab se deschide circulației în această noapte

Podul Basarab se deschide circulației în noaptea de duminică spre luni, a anunțat primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, menționând că restul reparațiilor vor continua pentru ca lucrarea să fie recepționată la începutul anului viitor. 'Podul Basarab se deschide circulației în această noapte, așa cum am promis. Restul lucrărilor de repar

Administratie 06-09-2026 14:00

Băluță: Restricții de circulație din Piața Unirii - ridicate luni; placa de beton - finalizată la sfârșitul anului

Primarul Sectorului 4, Daniel Băluță, a anunțat că începând de luni dimineață vor fi ridicate restricțiile de circulație din Piața Unirii - Cantemir - restaurant Horoscop, introduse la începutul verii, menționând că de acum lucrările se vor desfășura în interiorul șantierului și obiectivul este finalizarea până la sfârșitul acestui a

Administratie 05-09-2026 14:43

Restricțiile de circulație din Piața Unirii vor fi ridicate

Lucrările de refacere a Planșeului Unirii au ajuns într-o nouă etapă, astfel încât restricțiile de circulație instituite la începutul verii în zona Piața Unirii - Cantemir - restaurant Horoscop vor fi ridicate conform planului anunțat, adică înainte de începerea noului an școlar, a precizat sâmbătă administrația Sectorului 4 al

Administratie 04-09-2026 22:28

Parcare pe două niveluri cu teren de sport cu nocturnă, realizată în Râmnicu Vâlcea printr-o investiție de 3 milioane de euro (GALERIE FOTO)

O parcare modernă pe două niveluri, care are și teren de sport cu nocturnă, a fost inaugurată vineri seara în cartierul Nord al municipiului Râmnicu Vâlcea. Potrivit reprezentanților administrației locale, au fost rezolvate astfel unele dintre cele mai stringente probleme din zonă - lipsa locurilor de parcare și aglomerația &

Administratie 04-09-2026 17:38

Sector 6: Unitățile de învățământ vor fi pregătite pentru începerea anului școlar

Unitățile de învățământ din Sectorul 6 vor fi pregătite pentru începerea noului an școlar, iar lucrările care mai trebuie finalizate vor fi încheiate vineri, a dat asigurări primarul interimar al Sectorului 6, Paul Moldovan. ''Am verificat azi, din nou, școlile, grădinițele și liceele din Sectorul 6. Sală cu sal

Administratie 03-09-2026 13:56

Brașov: Lucrările de consolidare a Bastionului Postăvarilor vor costa cu 41% mai mult decât contractul inițial

Lucrările de consolidare a Bastionului Postăvarilor din Brașov vor costa cu 41% în plus față de valoarea contractului, semnat anul trecut de administrația locală cu firma contractantă. Primăria Brașov a actualizat miercuri, pe SEAP, valoarea contractului de achiziții, de la 3,9 milioane de lei la 5,6 milioane de lei, invocând 'necesitatea unor

Administratie 03-09-2026 10:59

Pasajul Basarab, curățat de graffiti, după ce a fost vandalizat la scurt timp de la începerea lucrărilor de reparații

Pereții Pasajului Basarab au fost curățați, după ce au fost vandalizați la aproximativ două luni de la începerea lucrărilor de reabilitare. Primăria Capitalei anunță că Poliția Locală va supraveghea zona, până la montarea camerelor de supraveghere. 'Am curățat graffiti-ul de pe Pasajul Basarab! Pereții proaspăt reparați și vopsiț

Administratie 02-09-2026 17:54

Mureș: Peste 300 de alergători sunt așteptați la ediția a doua a 'Sighișoara 10K'

Peste 300 de alergători și-au anunțat participarea la cea de-a doua ediție a competiției atletice 'Sighișoara 10K', eveniment ce îmbină activitatea fizică cu promovarea patrimoniului istoric, oferind participanților ocazia de a alerga printre zidurile Cetății Medievale. 'Pe 5-6 septembrie Sighișoara se pregătește pentru cea de-a doua ediție a

Administratie 02-09-2026 16:12

Ciucu: Costul transportului public a crescut foarte mult; cantina STB are o pierdere de 2 milioane de lei pe an

Costul transportului public, per kilometru, a crescut foarte mult în București, raportat la alte orașe din țară, a declarat miercuri primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu. El a criticat ADI TPBI pentru modul în care a realizat auditul STB, apreciind că acest audit nu trebuia să includă centre de cost precum: cantina STB, cabana de la Predeal

Administratie 02-09-2026 15:22

Ciucu spune că PMB urmează să se îndrepte împotriva Solaris pentru recuperarea prejudiciului

Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, a declarat miercuri că există 'probleme mari' la mai multe mijloace de transport în comun achiziționate de la Solaris și Imperio. Edilul a anunțat că a dispus un control pentru verificarea problemelor și că municipalitatea intenționează să se îndrepte împotriva companiei Solaris pentru rec

Administratie 02-09-2026 14:56

Ciucu spune că au existat decizii de 'management îngrozitor' în cazul VFU Pașcani: Mulțumim pentru 'buna guvernare'

Primarul general, Ciprian Ciucu, apreciază că la nivelul Primăriei Capitalei și al Societății de Transport București (STB) au existat decizii de management 'îngrozitor' în ce privește gestionarea achiziției de 40 de tramvaie de la Electroputere VFU Pașcani. Edilul general a precizat că nu există hotărâri definitive în acest sens

Administratie 02-09-2026 14:09

Ciucu le-a propus primarilor ilfoveni optimizarea traseelor de transport și modificarea subvenției; el a cerut și reorganizarea ADITPBI

Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, le-a propus miercuri primarilor din Ilfov o raționalizare a traseelor de transport în comun, dar și o contribuție mai substanțială în ce privește subvenția, acoperită în prezent în proporție de 90% de PMB. În cadrul ședinței Adunării Generale a Asociaților TPBI, Ciucu a pledat și pentru o reorgan

Administratie 01-09-2026 20:09

Gorj: Valoarea proiectelor implementate prin PNRR este de aproape 120 de milioane de lei

Șase proiecte în valoare de aproximativ 120 de milioane de lei au fost finalizate în județul Gorj prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), acestea vizând investiții în sănătate, servicii sociale, eficiență energetică și educație, a anunțat, marți, președintele Consiliului Județean (CJ), Cosmin Popescu. Po

Administratie 01-09-2026 19:01

Danemarca: Bărbații de peste 55 de ani nu vor mai avea acces la tratamente de fertilitate

În Danemarca, bărbații cu vârste de peste 55 de ani nu vor mai avea acces la tratamentele de fertilitate din sectorul medical public, a anunțat marți organizația regiunilor daneze, care gestionează structurile publice de sănătate din această țară, informează AFP. 'Noua reglementare înseamnă că, de acum înainte, bărbații vor trebui &

Administratie 01-09-2026 17:51

Primăria Constanța informează că, la finalul PNRR, municipalitatea a absorbit 239 milioane de euro

Primăria Constanța a informat, marți, că municipalitatea a absorbit, la finalul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), 239 milioane de euro, cea mai mare sumă fiind investită într-o nouă centrală termoelectrică (CET). ''Valoarea totală a investițiilor prezentate depășește suma de 1,2 miliarde de lei, echivalentul a