Nicuşor Dan anunţă că lucrările la construcţia din curtea sediului central al PNL rămân suspendate
Lucrările la construcţia din Aleea Modrogan nr. 1, unde se află şi sediul central al PNL, rămân suspendate, în baza unei decizii a Curţii de Apel Bucureşti, anunţă primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan.
"Lucrările la construcţia din Modrogan 1 rămân suspendate. Curtea de Apel Bucureşti a respins cererea dezvoltatorului de suspendare a deciziei de oprire a lucrărilor. Am reuşit să oprim speculaţiile imobiliare ale vechii administraţii. În acelaşi timp, am aprobat în acest mandat zeci de cereri de dezvoltări urbane corecte pentru zona istorică a Bucureştiului. Este dovada faptului că lucrurile se pot face şi altfel: legal şi fără mutilarea spaţiilor verzi sau a zonelor încărcate de istorie", scrie edilul general, pe Facebook.
Pe 11 iulie, primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, anunţa că şantierul din curtea sediului central al PNL a fost sistat de instanţă.
"Judecătorii au oprit betonarea din Aleea Modrogan nr. 1A, grădina Vilei Filipescu-Brâncoveanu, monumentul istoric din curtea sediului central al PNL. Justiţia a făcut treaba Prefecturii Bucureşti şi a Inspectoratului de Stat în Construcţii, două instituţii care au asistat impasibile la distrugerea unei zone cu un grad maxim de protecţie, cu toate că au fost sesizate de Primăria Sectorului 1", scria Armand, pe Facebook.
Ea menţiona că în ianuarie 2021 a început demersurile de verificare a documentaţiei elaborate de funcţionarii din Primăria Sectorului 1 pentru şantierul din Aleea Modrogan 1A.
"Pentru mine este ireal cum nimeni nu a văzut că s-au tăiat zeci de copaci şi cum a răsărit un şantier în curtea sediului central PNL, într-o zonă mega protejată de lege", transmitea Armand.
Potrivit edilului Sectorului 1, Vila Filipescu-Brâncoveanu reprezintă un monument istoric "cu grad maxim de protecţie", iar conservarea sa este obligatorie. Clotilde Armand adăuga că, în decembrie 2019, Consiliul General al Municipiului Bucureşti a aprobat construcţia de "locuinţe colective", deşi parcela face parte dintr-un "spaţiu verde amenajat". AGERPRES/(AS - autor: Irinela Vişan, editor: Mihai Simionescu, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Municipalitatea intenționează să consolideze blocuri în risc seismic, dar 10% dintre locatari blochează proiectul
Municipalitatea intenționează să consolideze, cu fonduri nerambursabile, blocuri de locuințe aflate în risc seismic I, majoritatea locatarilor își doresc, dar 10% se opun și blochează proiectul din diverse motive personale. Reprezentanții Primăriei Municipiului București (PMB) au scris, luni, pe Facebook, că locatarii care blochează proiectul fie a
PMB: A început montarea primei șine de tramvai pe lotul care pornește de la Bulevardul Pallady
Primăria Capitalei a anunțat, luni, că a început montarea primei șine de tramvai pe lotul 1 care pornește de la Bulevardul Theodor Pallady și continuă pe bulevardele 1 Decembrie și Basarabia, Calea Călărașilor, Bulevardul Corneliu Coposu, inclusiv bucla Complex Titan. 'Am început să montăm prima șină de tramvai pe lotul 1, cel mai lung și mai c
Harghita: Prefectura va inventaria școlile cu probleme de autorizare și va solicita primăriilor un grafic de rezolvare
Prefectura Harghita va întocmi o situație a școlilor din județ care au probleme de autorizare, atât sanitară, cât și în ceea ce privește securitatea la incendiu sau asigurarea pazei, și va solicita primăriilor un grafic de timp în care acestea să fie rezolvate. Prefectul de Harghita, Petres Sándor, a declarat luni presei, l
Brașov/ Mai multe săli de jocuri, majoritatea în centre comerciale, ar putea primi autorizație de funcționare în municipiul reședință
Un număr de opt operatori economici au depus cereri de autorizare respectiv reautorizare pentru activități de jocuri de noroc de tip slot-machine sau de pariuri în cotă fixă într-un număr total de 16 spații, reiese din documentele publicate pe site-ul Primăriei Brașov. Din to
Galați: Peste 50 de străzi din municipiul reședință vor beneficia de iluminat public cu LED
Peste 50 de străzi din municipiul Galați vor beneficia de un sistem modern de iluminat public cu becuri LED, în baza unui nou contract de finanțare semnat de Primăria Galați cu Administrația Fondului pentru Mediu (AFM), în valoare de peste 7,5 milioane de lei. Potrivit unui comunicat transmis, luni, de Primăria Galați, proiectul vi
Bihor: Tronsonul Chiribiș-Biharia al autostrăzii A3 ar putea fi deschis circulației în decembrie 2026
Tronsonul Chiribiș-Biharia al autostrăzii A3 ar putea fi deschis circulației în decembrie 2026, potrivit constructorului Beniamin Rus, care spune că lucrările avansează într-un ritm susținut, iar directorul general al CNIR, Gabriel Budescu, confirmă că finalizarea până la sfârșitul anului este un obiectiv urmărit de companie, dar subliniază că
Vâlcea/Cseke Attila: Ținta de 110 creșe prin PNRR va fi atinsă până la finalul lunii august
Ministerul Dezvoltării va analiza posibilitatea extinderii programului național 'Sfânta Ana' după încheierea Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), a declarat vineri ministrul interimar Cseke Attila, la Bălcești, cu prilejul inaugurării celei de-a 92-a creșe din acest program. El a subliniat că, până la
Ambasadorul Spaniei la București și primarul Capitalei au discutat despre un proiect privind dependențele în rândul tinerilor
Ambasadorul Spaniei la București, Jose Antonio Hernandez Perez-Solorzano și primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, au discutat, vineri, despre un proiect pe care vor să îl organizeze în noiembrie despre dependențele în rândul tinerilor. 'Jose Antonio Hernandez Perez-Solorzano a revenit astăzi în vizită
Ciprian Ciucu: După ce am preluat mandatul nu am avut nicio săptămână să nu explodeze o 'bombă bugetară'
Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, a declarat vineri că, de la preluarea mandatului, nu a avut nicio săptămână în care 'să nu explodeze o bombă bugetară', completând că vor fi necesare niște reforme suplimentare pentru a menține municipalitatea pe linia de plutire din punct de vedere financiar. 'După ce
Maramureș: Proiectul 'Primul ghiozdan', finanțare de 290.000 de lei din partea CJ
Suma de 290.000 de lei din bugetul Consiliul Județean (CJ) Maramureș va fi alocat pentru proiectul 'Primul ghiozdan' pentru copii aflați în clasa pregătitoare, a informat, joi, președintele CJ, Gabriel Zetea. 'Mă bucur sincer că 'Primul ghiozdan' a devenit un proiect al întregului județ, un proiect care a trecut
Dâmbovița: A fost semnat contractul de finanțare pentru DJ 714, drumul care face legătura cu stațiunea Peștera
Consiliul Județean Dâmbovița a semnat, joi, cu ADR Sud Muntenia, contractul de finanțare pentru drumul montan DJ 714, drum care face legătura cu Stațiunea Peștera, valoarea investiției fiind de 390 de milioane de lei. 'Este drumul județean pe care îl așteptăm de foarte mult timp, ținând cont de investițiile pe care le ave
Sălaj: 45 de clădiri școlare fără autorizație la incendiu; prefectul a convocat autoritățile locale pentru rezolvarea situației
Un număr de 45 de clădiri cu destinația de învățământ din județul Sălaj funcționează fără autorizație de securitate la incendiu, prefectul Claudiu Bîrsan convocând, joi o ședință de lucru cu reprezentanții autorităților implicate pentru accelerarea obținerii acestor documente, potrivit unei postări pe contul de Facebook al Instituției Prefectu
Iași: Primarul Chirica a anunțat începerea lucrărilor de construcției a centralei fotovoltaice de la CET II Holboca
Primarul municipiului Iași, Mihai Chirica, a anunțat joi, în cadrul unei conferințe de presă, că începe construirea unui parc de panouri fotovoltaice la CET II Holboca. Potrivit sursei citate, la licitația aferentă acestei investiții, cu o prevedere financiară de 48,81 milioane lei cu TVA, au fost înscrise șase oferte. După e
Marcel Ciolacu: În zona de SAFE, vrem să se fabrice și la Buzău; există discuții în zona de armament
Președintele Consiliului Județean (CJ) Buzău, Marcel Ciolacu, consideră că, prin viitoarele investiții pentru înființarea a două parcuri industriale, ar putea să fie atrași inclusiv investitori care să producă armament, prin programul SAFE. CJ Buzău a aprobat joi o asociere cu Primăria Costești în scopul constituirii și administrării unui parc indu
PMB: Constructorul se pregătește pentru a începe să pună în siguranță blocul din Rahova afectat de explozie
Constructorul se pregătește pentru a începe să pună în siguranță blocul afectat de explozie anul trecut în Cartierul Rahova, a anunțat, joi, Primăria Capitalei. 'Săptămâna trecută am predat amplasamentul, iar constructorul se pregătește pentru a începe să pună în siguranță blocul din Rahova unde a avut loc explozia la ga











