logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Criza apei calde la Ploieşti/Primarul acuză CJ de ''bătaie de joc'', după o nouă neprezentare la AGA ADI Termie

Imagine din galeria Agerpres

Primarul Ploieştiului, Andrei Volosevici, acuză Consiliul Judeţean (CJ) Prahova de ''bătaie de joc'' şi ''lipsă de respect'' la adresa celor peste 130.000 de ploieşteni afectaţi de lipsa apei calde, după ce, luni, reprezentanţii administraţiei judeţene nu s-au prezentat, pentru a treia oară consecutiv, la şedinţa AGA ADI Termo Prahova convocată de municipalitate cu referire la această problemă.

"Este a treia oară când au fost online doar reprezentanţii primăriei, fără să fie vreun reprezentant al CJ, astfel că din nou nu am avut cvorum. (...) Trebuie să se formeze un caiet de sarcini, care trebuie să fie supus CJ şi CL spre adoptare, şi după, începută o procedură. La nivelul declarativ, Consiliul Judeţean e foarte, foarte aplicat şi interesat de această problemă a ploieştenilor. Este evident că o spun cu un gust amar, pentru că mi se pare ireal ca măcar unul din cei patru membri AGA ADI Termie, în trei şedinţe, să nu fie prezent şi să nu avem cvorum ca să decidem ceva. (...) Este ireal, este, din punctul meu de vedere, clar şi răspicat, o bătaie de joc la nivelul CJ vizavi de ploieşteni", a declarat Volosevici într-o conferinţă de presă.

În plus, primarul acuză o campanie dusă împotriva sa de preşedintele CJ Prahova, Iulian Dumitrescu, şeful său pe linie de partid, de altfel, Dumitrescu fiind preşedintele PNL Prahova.

Astfel, întrebat dacă i se pare bună ideea ca CJ să preia şi reţeaua secundară de transport a agentului termic în Ploieşti, Andrei Volosevici a spus că totul depine de ce "idei" îi vin lui Iulian Dumitrescu.

"Depinde ce se gândeşte într-o seară domnul Iulian Dumitrescu, dacă într-o seară îi vine şi ideea asta (...). Oricum, ideile (...) sunt puse în practică la dispoziţia politică a unui singur om. Punct. Şi că dorinţa este să mă afecteze pe mine - sigur că mă afectează, dar mai grav este că această dorinţă afectează 130.000 de oameni pe care eu cred că cineva de la etajul I de la Casa Albă îi consideră puţin pregătiţi să înţeleagă nişte lucruri. (...) Este rugămintea mea ca nişte oameni care au nişte probleme de orgolii, de înţelegere, de cunoştinţe administrative să se trezească", a mai declarat edilul.

Referindu-se la faptul că Primăria Ploieşti nu a plătit firmei de termoficare subvenţia pentru agentul termic livrat, Volosevici a arătat că, potrivit statutului ADI Termo Prahova, facturile trebuiau verificate de către ADI, însă asociaţia "le-a trimis înapoi".

"Am trimis cu adresă facturile către cei care au obligaţia (...), pentru că modul în care am putea să plătim este cel pe care îl cunoaşteţi. Nu există nicio altă reţetă, decât cea specifică. De exemplu, la Primăria Ploieşti, SG furnizează nişte servicii care sunt monitorizate, contorizate şi avizate de către RASP. Aceeaşi este reţeta şi obligaţia legală la nivelul plăţii eventuale a subvenţiei pentru agentul termic furnizat. Nouă ne-au venit nişte facturi de la Termie Prahova (Termoficare Prahova SA - n.r.), pe care le-am trimis în baza articolului 25, alin 5, litera I, spre verificare şi bun de plată la ADI Termie şi, în contextul în care acestea vin, putem discuta de plată", a spus primarul.

Întrebat dacă a primit vreun răspuns de la ADI Termo Prahova, Volosevici a arătat că a primit facturile înapoi. "Au spus că nu e treaba lor pentru că nu au mai citit până la articolul 25 (al statutului - n.r.), nu au mai citit până acolo", a completat primarul.

Aproximativ 130.000 de ploieşteni racordaţi la sistemul centralizat de termoficare, dar şi instituţii publice, inclusiv spitale, nu beneficiază, de la 1 august, de apă caldă în sistem centralizat, după ce operatorul a sistat serviciul invocând necesitatea unor lucrări.

Preşedintele CJ Prahova, care este şi preşedinte al Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) Termo Prahova, Iulian Dumitrescu, a anunţat, pe 2 august, rezilierea contractului de delegare a serviciului de furnizare a agentului termic în sistem centralizat în municipiul Ploieşti.

Ulterior, la data de 5 august, Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) Prahova a aprobat, în cadrul unei şedinţe extraordinare, o hotărâre prin care "se solicită operatorului Societatea Termoficare Prahova SA să asigure continuitatea serviciului de utilitate publică privind furnizarea agentului termic către populaţia de pe raza UAT Ploieşti".

Firma nu a dat curs solicitării CJSU nici până la această dată, transmiţând că repunerea în funcţiune a Cazanului de Apă Fierbinte (CAF) 2 fără finalizarea planului aprobat de reparaţii "prezintă riscuri majore cu consecinţe grave pentru siguranţă în funcţionare a serviciului public de alimentare cu energie termică şi siguranţa personalului".

"SC Termoficare Prahova SA a luat act de adresa transmisă în data de 4 august 2022 de ADI Termo Prahova, document prin intermediul căruia compania noastră este somată să sisteze reparaţiile de strictă necesitate desfăşurate la CAF 2 şi aducerea utilajului de producţie a energiei termice la starea tehnică iniţială. (...) Mai mult, autorităţile au solicitat companiei noastre punerea în funcţiune a utilajului şi demararea furnizării apei calde menajere către consumatori. Având în vedere starea avansată de degradare a Cazanului de Apă Fierbinte Nr. 2 constatată prin evaluări tehnice externe raportate către autorităţi, compania Termoficare Prahova SA nu poate sa îşi asume răspunderea punerii în funcţiune a utilajului fără finalizarea planului de reparaţii, potrivit reglementărilor legale", a transmis Termoficare Prahova SA într-un comunicat.

Contractul pentru delegarea gestiunii prin concesiune a serviciului public de alimentare cu energie termică produsă în mod centralizat pentru municipiul Ploieşti a fost câştigat, în luna mai, de o asociere formată din Geotherm Distribution SA şi Gas & Power Trading SRL.

Licitaţia a fost organizată după ce fostul operator, compania Veolia Energie Prahova, a anunţat, în octombrie 2021, rezilierea înainte de termen a contractului în baza căruia asigura serviciul de alimentare cu energie termică pentru municipiul Ploieşti. AGERPRES/(AS - autor: Anamaria Constantin, editor: George Onea, editor online: Gabriela Badea) 

Afisari: 81

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Administratie 23-10-2026 14:16

CSM Sighișoara: O singură cursă o mai desparte pe Mădălina Florea de al doilea titlu consecutiv în GTWS

Clubul Sportiv Municipal (CSM) Sighișoara i-a transmis atletei Mădălina Florea că un întreg oraș o susține în cursa de sâmbătă, din Coreea de Sud, unde aleargă pentru al doilea titlu mondial consecutiv în circuitul Golden Trail World Series. 'Sâmbătă, o sighișoreancă aleargă pentru un nou titlu. Un oraș întreg o susține

Administratie 23-10-2026 14:12

Primarul George Scripcaru propune crearea la Brașov a unui centru național pentru sportul paralimpic

Primarul Brașovului, George Scripcaru, a lansat, vineri, propunerea creării unui centru național care să devină un reper pentru sportul paralimpic. Anunțul a fost făcut în deschiderea lucrărilor 'Parasport Forum - De la primul pas la performanță', un eveniment organizat de Comitetul Național Paralimpic (CNP), dedicat dezvoltării sportului paralim

Administratie 23-10-2026 14:11

Curățenia în parcările Municipalității, asigurată de operatorii de salubrizare de la sectoare

Curățenia parcărilor aflate în concesiunea Companiei Parking va fi asigurată de operatorii de salubritate care au contracte cu primăriile de sector. Un proiect de hotărâre în acest sens urmează să fie dezbătut în ședința de marți a Consiliului General al Capitalei. Compania Parking urmează să salubrizeze și să deszăpezeas

Administratie 23-10-2026 12:16

Neamț: Ambasadorul Indiei în România, dialog cu autoritățile locale pentru dezvoltarea relațiilor economice

Ambasadorul Indiei în România, Dr. Manoj Kumar Mohapatra, a purtat o serie de discuții cu autoritățile locale din județul Neamț, în cadrul unei vizite oficiale privind consolidarea dialogului instituțional și identificarea oportunităților de cooperare economica între cele două țări. Prefectul din Neamț, Maria Apostol a

Administratie 23-10-2026 12:16

Ștefan Florescu a demisionat din funcția de consilier general

Ștefan Florescu (PMP) a demisionat din funcția de consilier general al Capitalei, iar CGMB urmează să ia act de încetarea mandatului. Pe ordinea de zi a ședinței de marți a CGMB figurează proiectul în baza căruia postul de consilier urmează să fie declarat vacant, după demisia lui Ștefan Viorel Florescu, pe data de 12 octombrie.

Administratie 23-10-2026 11:58

Cseke Attila: Criza locuirii, accesul la apă și dezvoltarea orașelor mici, priorități strategice pentru România

Găsirea de soluții la criza locuirii, asigurarea accesului la apă printr-un program național de foraje de mare adâncime și dezvoltarea economică a orașelor mici, pentru a stopa depopularea, sunt cele trei priorități strategice pentru România care necesită soluții la nivel național, evidențiate vineri, în conferință de presă, de fostul ministru al De

Administratie 23-10-2026 11:17

Arad: Primul parc în cel mai mare cartier din municipiu, unde locuitorii se plimbă în cimitir

Consilierii locali din Arad au aprobat, vineri, înființarea unui nou parc în municipiu, pe un teren degradat și nefolosit, cu suprafața de 3,5 hectare, investiția de 59 de milioane de lei urmând să aibă loc într-un cartier în care locuitorii se plimbă prin cimitir pentru a beneficia de spații verzi. Proiectul priv

Administratie 23-10-2026 08:38

Mureș: Parc tematic de 2,5 milioane de euro dedicat urșilor din întreaga lume, la Sovata

Primăria orașului Sovata va construi un parc tematic dedicat speciilor de urși de pe glob, o investiție estimată la 2,5 milioane de euro, care va fi finanțată din fonduri europene. 'De unde ne-a venit ideea? În ultima perioadă tot avem probleme cu urșii, dar nu numai noi. Și atunci am zis că, oricum, dacă avem urși și la Târgu

Administratie 22-10-2026 12:20

Franța raportează primul caz de infectare cu virusul Shamonda la om; pacientul a decedat

Autoritățile sanitare franceze au anunțat joi că au detectat, pentru prima dată, virusul Shamonda - care afectează de obicei animalele de fermă - la un pacient care a decedat ulterior. Autoritățile au precizat că, în acest stadiu, 'nu s-a identificat niciun risc sanitar pentru populația generală', transmit agențiile Reuters și AFP. Virusul Shamon

Administratie 22-10-2026 12:07

Bihor: Interes crescut al orădenilor pentru programul de bugetare participativă - 39 de proiecte validate de primărie

Primăria Oradea a anunțat joi că aproape 71% din proiectele propuse de orădeni în cadrul bugetării participative din acest an au fost validate, comparativ cu 54% în anul 2025, demonstrând interesul manifestat de orădeni față de acest program, ajuns la a șasea ediție anuală. 'De-a lungul anilor, cetățenii au demonstrat că

Administratie 22-10-2026 11:22

Tulcea: Site-ul Primăriei municipiului, indisponibil temporar

Site-ul oficial al Primăriei municipiului Tulcea este indisponibil, începând de joi, pentru preveni apariția unor probleme de securitate, în contextul identificării unor vulnerabilități critice la nivelul tehnologiei PHP. Primarul Ștefan Ilie a declarat, pentru AGERPRES, că decizia preventivă de suspendare a activităț

Administratie 22-10-2026 09:02

Neamț: Maria Apostol (USR) a demisionat din funcția de prefect

Maria Apostol (USR) a demisionat din funcția de prefect al județului Neamț, informația fiind confirmată, joi, de către aceasta, pentru AGERPRES. 'Demisia este trimisă, dar nu produce efecte juridice până când nu se emite Hotărârea de Guvern', a precizat, pentru AGERPRES, Maria Apostol. Aceasta a spus că

Administratie 22-10-2026 08:40

Acord de înfrățire București - Kiev, pe ordinea de zi a ședinței Consiliului General

Consilierii generali ai Capitalei vor dezbate în ședința de marți, 27 octombrie, încheierea unui acord de înfrățire între București și Kiev. În document este invocată voința celor două orașe de a consolida prietenia, cooperarea și înțelegerea reciprocă. Conform acordului, părțile vor promova r

Administratie 20-10-2026 19:21

Dolj: Ambasadoarea Regatului Țărilor de Jos, în vizită la Primăria Craiova

Ambasadoarea Regatului Țărilor de Jos în România, Willemijn van Haaften, a efectuat, marți, o vizită la Primăria Craiova, unde s-a întâlnit cu primarul Lia Olguța Vasilescu și cu președintele Consiliului Județean Dolj, Cosmin Vasile, discuțiile vizând oportunitățile de investiții, dezvoltarea economică a zonei, dar și proiectele culturale.

Administratie 20-10-2026 16:20

Brașov: Încep lucrările de restaurare a curții Bisericii Negre

Primarul municipiului Brașov, George Scripcaru, a anunțat, marți, semnarea contractului pentru lucrările de restaurare a curții Bisericii Negre, menționând că este prima dată în ultimii 150 de ani când acest obiectiv va fi restaurat la un asemenea nivel. Valoarea lucrărilor se ridică la 23,6 milioane de lei și acestea ar urma să fie demarate