CJ Arad renunţă la contractul cu Blue Air, care promitea 14 zboruri pe săptămână spre patru destinaţii
Consiliul Judeţean (CJ) Arad renunţă la contractul semnat cu Blue Air în luna iunie, în urma căruia din noiembrie ar fi trebuit să fie operate 14 zboruri pe săptămână de pe Aeroportul Internaţional Arad către patru destinaţii, cu un sprijin financiar de 600.000 de euro acordat de autorităţi şi aprobat de Comisia Europeană.
Consilierii judeţeni au aprobat, marţi, încetarea contractului cu Blue Air, invocând că există un punct de vedere al Consiliului Concurenţei conform căruia compania aeriană nu s-ar încadra la acordarea ajutorului financiar.
Încetarea contractului va avea loc prin acordul părţilor, conform hotărârii adoptate de consilieri.
Vicepreşedintele CJ Arad Răzvan Cadar a amintit că, în luna aprilie, Comisia Europeană a aprobat alocarea unui ajutor de stat de către Consiliul Judeţean Arad către companii de transport aerian care au fost afectate de pandemia de COVID-19.
Consiliul Judeţean Arad, prin Hotărârea 151 din 19.04.2022, a aprobat Schema de ajutor de stat pentru susţinerea activităţii companiilor aeriene de pe Aeroportul Arad, iar prin Hotărârea nr. 215 din 10.06.2022 Consiliul Judeţean Arad a aprobat încheierea Contractului de acordare a ajutorului de stat cu SC Blue Air Aviation SA, acesta fiind semnat la data de 30 iunie 2022.
"Menţionez că Blue Air a fost singura companie care şi-a manifestat interesul pentru un asemenea contract de subvenţionare a zborurilor. CJ Arad a trimis o solicitare către Consiliul Concurenţei, privind emiterea unui punct de vedere privind îndeplinirea de către Blue Air a condiţiilor de eligibilitate prevăzute de schema de ajutor de stat. Consiliul Concurenţei, care a avizat în primă fază acordarea ajutorului de stat către Blue Air, a decis ulterior că această companie nu poate beneficia de ajutorul financiar acordat de administraţia judeţeană pentru a opera de pe Aeroportul Arad", a precizat Răzvan Cadar.
El a adăugat că în răspunsul primit de la Consiliul Concurenţei se arată că "Blue Air a beneficiat în anul 2020 de două ajutoare de stat sub formă de garanţii autorizate de Comisia Europeană: unul a avut ca obiectiv salvarea societăţii, în vederea depăşirii situaţiei economice financiare dificile cu care s-a confruntat, iar al doilea a avut drept scop acoperirea pierderilor provocate de pandemia COVID-19".
Valoarea totală a ambelor ajutoare a fost de aproximativ 62,13 de milioane de euro, a transmis Consiliul Concurenţei.
"În consecinţă, Blue Air nu poate beneficia de ajutorul de stat acordat de Consiliul Judeţean Arad", se mai arată în răspunsul transmis CJ Arad.
"Având în vedere rezoluţia Consiliului Concurenţei, Consiliul Judeţean Arad a hotărât încetarea contractului cu Blue Air, de comun acord a părţilor. Am activat punctul 7.1 din cadrul articolului 7 din contractul semnat între cele două părţi, punct care specifică faptul că documentul poate fi modificat cu consimţământul părţilor contractante cu aprobarea prealabilă a Consiliului Judeţean Arad, prin încheierea unui act adiţional", a spus Răzvan Cadar.
Comisia Europeană anunţase în 5 aprilie că a aprobat o schemă românească în valoare de un milion de euro pentru a sprijini companiile aeriene care îşi încep activitatea pe Aeroportul Internaţional Arad. Schema a fost aprobată în temeiul Cadrului temporar pentru măsuri de ajutor de stat. În cadrul schemei, ajutorul lua forma unor subvenţii directe de până la 600.000 de euro pe întreprindere. Măsura era menită să sprijine activitatea operatorilor aerieni şi redresarea economică a regiunii, în contextul pandemiei de coronavirus.
Conform contractului semnat în luna iunie de CJ Arad cu Blue Air, compania urma să asigure zboruri către patru destinaţii, în total 14 curse pe săptămână, în urma ajutorului de 600.000 de euro aprobat de Comisia Europeană. Cursele urmau să fie către Paris, Stuttgart, Milano şi Bucureşti.
În ultimii ani, Aeroportul Arad nu a mai avut curse regulate de pasageri, ci doar curse turistice charter pe timpul verii. AGERPRES/(AS - autor: Marian Buga, editor: Karina Olteanu, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Primarul Capitalei: Podul Basarab se deschide circulației în această noapte
Podul Basarab se deschide circulației în noaptea de duminică spre luni, a anunțat primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, menționând că restul reparațiilor vor continua pentru ca lucrarea să fie recepționată la începutul anului viitor. 'Podul Basarab se deschide circulației în această noapte, așa cum am promis. Restul lucrărilor de repar
Băluță: Restricții de circulație din Piața Unirii - ridicate luni; placa de beton - finalizată la sfârșitul anului
Primarul Sectorului 4, Daniel Băluță, a anunțat că începând de luni dimineață vor fi ridicate restricțiile de circulație din Piața Unirii - Cantemir - restaurant Horoscop, introduse la începutul verii, menționând că de acum lucrările se vor desfășura în interiorul șantierului și obiectivul este finalizarea până la sfârșitul acestui a
Restricțiile de circulație din Piața Unirii vor fi ridicate
Lucrările de refacere a Planșeului Unirii au ajuns într-o nouă etapă, astfel încât restricțiile de circulație instituite la începutul verii în zona Piața Unirii - Cantemir - restaurant Horoscop vor fi ridicate conform planului anunțat, adică înainte de începerea noului an școlar, a precizat sâmbătă administrația Sectorului 4 al
Parcare pe două niveluri cu teren de sport cu nocturnă, realizată în Râmnicu Vâlcea printr-o investiție de 3 milioane de euro (GALERIE FOTO)
O parcare modernă pe două niveluri, care are și teren de sport cu nocturnă, a fost inaugurată vineri seara în cartierul Nord al municipiului Râmnicu Vâlcea. Potrivit reprezentanților administrației locale, au fost rezolvate astfel unele dintre cele mai stringente probleme din zonă - lipsa locurilor de parcare și aglomerația &
Sector 6: Unitățile de învățământ vor fi pregătite pentru începerea anului școlar
Unitățile de învățământ din Sectorul 6 vor fi pregătite pentru începerea noului an școlar, iar lucrările care mai trebuie finalizate vor fi încheiate vineri, a dat asigurări primarul interimar al Sectorului 6, Paul Moldovan. ''Am verificat azi, din nou, școlile, grădinițele și liceele din Sectorul 6. Sală cu sal
Brașov: Lucrările de consolidare a Bastionului Postăvarilor vor costa cu 41% mai mult decât contractul inițial
Lucrările de consolidare a Bastionului Postăvarilor din Brașov vor costa cu 41% în plus față de valoarea contractului, semnat anul trecut de administrația locală cu firma contractantă. Primăria Brașov a actualizat miercuri, pe SEAP, valoarea contractului de achiziții, de la 3,9 milioane de lei la 5,6 milioane de lei, invocând 'necesitatea unor
Pasajul Basarab, curățat de graffiti, după ce a fost vandalizat la scurt timp de la începerea lucrărilor de reparații
Pereții Pasajului Basarab au fost curățați, după ce au fost vandalizați la aproximativ două luni de la începerea lucrărilor de reabilitare. Primăria Capitalei anunță că Poliția Locală va supraveghea zona, până la montarea camerelor de supraveghere. 'Am curățat graffiti-ul de pe Pasajul Basarab! Pereții proaspăt reparați și vopsiț
Mureș: Peste 300 de alergători sunt așteptați la ediția a doua a 'Sighișoara 10K'
Peste 300 de alergători și-au anunțat participarea la cea de-a doua ediție a competiției atletice 'Sighișoara 10K', eveniment ce îmbină activitatea fizică cu promovarea patrimoniului istoric, oferind participanților ocazia de a alerga printre zidurile Cetății Medievale. 'Pe 5-6 septembrie Sighișoara se pregătește pentru cea de-a doua ediție a
Ciucu: Costul transportului public a crescut foarte mult; cantina STB are o pierdere de 2 milioane de lei pe an
Costul transportului public, per kilometru, a crescut foarte mult în București, raportat la alte orașe din țară, a declarat miercuri primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu. El a criticat ADI TPBI pentru modul în care a realizat auditul STB, apreciind că acest audit nu trebuia să includă centre de cost precum: cantina STB, cabana de la Predeal
Ciucu spune că PMB urmează să se îndrepte împotriva Solaris pentru recuperarea prejudiciului
Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, a declarat miercuri că există 'probleme mari' la mai multe mijloace de transport în comun achiziționate de la Solaris și Imperio. Edilul a anunțat că a dispus un control pentru verificarea problemelor și că municipalitatea intenționează să se îndrepte împotriva companiei Solaris pentru rec
Ciucu spune că au existat decizii de 'management îngrozitor' în cazul VFU Pașcani: Mulțumim pentru 'buna guvernare'
Primarul general, Ciprian Ciucu, apreciază că la nivelul Primăriei Capitalei și al Societății de Transport București (STB) au existat decizii de management 'îngrozitor' în ce privește gestionarea achiziției de 40 de tramvaie de la Electroputere VFU Pașcani. Edilul general a precizat că nu există hotărâri definitive în acest sens
Ciucu le-a propus primarilor ilfoveni optimizarea traseelor de transport și modificarea subvenției; el a cerut și reorganizarea ADITPBI
Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, le-a propus miercuri primarilor din Ilfov o raționalizare a traseelor de transport în comun, dar și o contribuție mai substanțială în ce privește subvenția, acoperită în prezent în proporție de 90% de PMB. În cadrul ședinței Adunării Generale a Asociaților TPBI, Ciucu a pledat și pentru o reorgan
Gorj: Valoarea proiectelor implementate prin PNRR este de aproape 120 de milioane de lei
Șase proiecte în valoare de aproximativ 120 de milioane de lei au fost finalizate în județul Gorj prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), acestea vizând investiții în sănătate, servicii sociale, eficiență energetică și educație, a anunțat, marți, președintele Consiliului Județean (CJ), Cosmin Popescu. Po
Danemarca: Bărbații de peste 55 de ani nu vor mai avea acces la tratamente de fertilitate
În Danemarca, bărbații cu vârste de peste 55 de ani nu vor mai avea acces la tratamentele de fertilitate din sectorul medical public, a anunțat marți organizația regiunilor daneze, care gestionează structurile publice de sănătate din această țară, informează AFP. 'Noua reglementare înseamnă că, de acum înainte, bărbații vor trebui &
Primăria Constanța informează că, la finalul PNRR, municipalitatea a absorbit 239 milioane de euro
Primăria Constanța a informat, marți, că municipalitatea a absorbit, la finalul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), 239 milioane de euro, cea mai mare sumă fiind investită într-o nouă centrală termoelectrică (CET). ''Valoarea totală a investițiilor prezentate depășește suma de 1,2 miliarde de lei, echivalentul a






