Şoferii bucureşteni riscă amenzi şi blocarea autovehiculelor, de luni, dacă folosesc parcările municipale fără să plătească

Conducătorii auto riscă sancţiuni de 200 lei pe zi şi blocarea autovehiculelor, începând de luni, 15 august, dacă folosesc parcările gestionate de Primăria Capitalei şi nu achită tarifele aferente.
Mai exact, este vorba despre un regulament aprobat de Consiliul General al Capitalei în anul 2019 şi care vizează locurile de parcare trasate cu albastru pe domeniul public. Tariful se achită doar pe durata zilei.
"Un comportament civilizat în parcările municipale vă fereşte de sancţiuni. Va rugăm să parcaţi regulamentar şi să achitaţi anticipat serviciul public de parcare. Din 15 august nerespectarea acestor reguli atrage riscul aplicării unei sancţiuni de 200 lei/zi şi imobilizarea autovehiculului până la stingerea obligaţiei de plată. Fiţi responsabili! Parcaţi legal şi evitaţi sancţionarea", transmite Compania Municipală Parking Bucureşti, pe pagina sa de internet.
Potrivit aceleiaşi surse, contravaloarea locului parcat poate fi achitată şi prin aplicaţia "Parking Bucureşti". Aceasta poate fi descărcată gratuit din AppStore sau din Google Play.
"Prin Parking Bucuresti App puteţi achita anticipat, online, tariful de parcare folosindu-vă cardul bancar sau prin SMS la numărul 7458. Rămâne, însă, valabilă şi alternativa de plată cu cash în toate parcajele gestionate de Compania Municipală Parking Bucureşti S.A.", informează compania.
Aplicaţia este utilă şi in găsirea în cel mai scurt timp a parcajelor din apropierea destinaţiei alese şi a locurilor libere.
Astfel, tarifele practicate de Compania Municipală Parking, conform HCGMB 517/2019, în intervalul orar 7.00 - 23.00, de luni până vineri, sunt următoarele:
- 10 lei/oră, în zona 0;
- 5 lei/oră în zona 1;
- 2,5 lei/oră în zona 2.
Pentru eliberarea abonamentului, riveranii (persoane fizice care posedă autoturisme şi au domiciliul pe strada unde este amenajat parcajul public) trebuie să prezinte buletinul de identitate şi certificatul de înmatriculare al autovehiculului . Pentru a se putea acorda acest tip de abonament, adresa din certificatul de înmatriculare trebuie să fie aceeaşi cu cea din buletin.
Riveranii pot beneficia de abonamente, cu sau fără rezervare.
Fără rezervare (plata tarifului permite utilizarea unui loc de parcare fără rezervarea sau nominalizarea acestuia):
- 200 de lei/lună în zona 0;
- 100 lei/lună în zona 1;
- 80 de lei/lună în zona 2.
Cu rezervare (plata tarifului permite utilizarea unui loc de parcare, cu rezervarea acestuia, în intervalul 0.00-24.00):
- 900 lei/lună în zona 0;
- 700 de lei/lună în zona 1;
- 400 de lei/lună în zona 2.
Totodată, persoanele fizice pot alege abonamente de o zi, o săptămâna, o lună, un semestru sau un an pentru fiecare dintre zonele 0, 1 sau 2 ale Capitalei. De exemplu:
- pentru zona 0: 75 lei/zi, 300 de lei/săptămână, 1.050 de lei/lună;
- pentru zona 1: 38 de lei/zi, 150 de le/săptămână, 525 de lei/lună;
- pentru zona 2: 15 lei/zi, 60 lei/săptămână, 210 lei/lună.
Persoanele juridice au, la rândul lor, posibilitatea de a opta pentru abonamente de o zi, o săptămână, o lună, un semestru sau un an, iar tarifele sunt cu aproximativ 33% mai mari decât în cazul persoanelor fizice.
Zona 0 este delimitată de străzile Piaţa C.A. Rosetti, str. Tudor Arghezi, str. Dr. Dimitrie G. Gerota, str. Jean Louis Calderon, str. C.A. Rosetti, bd. Nicolae Bălcescu, str. Ion Câmpineanu, Calea Victoriei, Splaiul Independenţei, str. Halelor, Piaţa Unirii, bd. Unirii, bd. Mircea Vodă, str. Matei Basarab, bd. Hristo Botev, inclusiv străzile menţionate.
Zona 1 este cuprinsă între Zona 0 şi perimetrul format din străzile: Piaţa Francofoniei, Calea 13 Septembrie, şos. Panduri, bd. Geniului, şos Cotroceni, Splaiul Independenţei, bd. Mihail Kogălniceanu, str. Vasile Pârvan, str. Berzei, bd Gării de Nord, Piaţa Gării de Nord, Calea Griviţei, şos Nicolae Titulescu, bd Banu Manta, bd Ion Mihalache, str. Aviator Popişteanu, bd Expoziţiei, str Parcului, str Tipografilor, şos Bucureşti-Ploieşti, bd Aerogării, str Nicolae G. Caranfil, bd Beijing, bd Mircea Eliade, Calea Floreasca, str Polonă, str Mihai Eminescu, str Traian, bd Pache Protopopescu, şos Mihai Bravu, str Traian Popovici, Calea Dudeşti, bd Octavian Goga, str Nerva Traian, bd Gheorghe Şincai, str Lânăriei, Calea Şerban Vodă, bd Mărăşeşti, Piaţa Libertăţii, str. Mitropolit Nifon, Piaţa Regina Maria, bd Libertăţii, inclusiv străzile menţionate.
Zona 2 cuprinde locurile de parcare special amenajate între Zona 1 şi limita administrativă a oraşului.
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a precizat că din 15 august vor fi amendaţi toţi cei care parchează pe aşa-numitele "locurile albastre" din zona centrală a Capitalei şi nu plătesc, iar dacă problema persistă, vor fi blocate roţile autovehiculelor.
El a menţionat că în oraşele occidentale banii colectaţi din taxele de parcare reprezintă 7-8% din bugetul local, dar că această situaţie nu este valabilă şi în Bucureşti, estimările pentru primul an fiind de circa 10 milioane de lei colectaţi din aceste taxe.
"Nu ăsta este scopul (de a strânge bani din parcări - n.r.). Scopul este de a elibera zone foarte aglomerate din Bucureşti, de a stimula oamenii să folosească transportul public, de a avea, implicit, un mediu mai curat", a subliniat Nicuşor Dan, pe 8 august, la postul B1 TV.
Edilul general a adăugat că nu este normal ca în unele zone să existe parcări cu plată goale şi trotuare în apropiere pline cu maşini, în aceste situaţii Poliţia Capitalei şi Poliţia Locală urmând să ia măsuri.
Primarul a mai spus că parcările "la bordură" vor fi în continuare gratuite, acolo unde există semnul care arată că parcarea este permisă, municipalitatea având intenţia de a extinde zona cu "parcări albastre" şi pe o serie de străzi adiacente zonei centrale a Bucureştiului.
La rândul său, viceprimarul Stelian Bujduveanu preciza la începutul lunii că regulamentul de parcare ce se va aplica din 15 august restabileşte ordinea în Bucureşti, iar obiectivul principal al acestei iniţiative este să elibereze domeniul public de maşini parcate neregulamentar.
"Astăzi avem 12.190 de locuri de parcare în zona centrală. În fiecare lună, numărul acestor locuri de parcare va creşte cu câteva sute. Până anul viitor estimăm un număr de 30.000 de locuri de parcare în zona centrală, în interiorul inelului central de circulaţie", a punctat Stelian Bujduveanu.
Totodată, Nicuşor Dan a anunţat că, începând din 16 august, niciun angajat al municipalităţii nu va mai avea loc de parcare rezervat pe străzile din jurul Primăriei.
"Aplicarea regulamentului de parcare începe cu Primăria. Niciun angajat al Primăriei (nici eu) nu va mai avea loc rezervat pe străzile din jur. Începând de marţi, toate locurile de parcare din jurul Primăriei vor avea statut de 'parcări albastre' şi vor putea fi folosite, prin plata cu ora sau cu abonament, de oricine doreşte. Precizez, ca să nu persiste confuzia, că singurele modificări începând de marţi vizează 'parcări albastre'. Nu vor exista modificări la 'parcările albe', parcări de reşedinţă care ţin de Primăriile de sector şi se supun altui regim, nici pentru locuri de parcare nemarcate (de exemplu parcările la marginea bordurii)", a scris edilul, vineri, pe Facebook.
Viceprimarul Stelian Bujduveanu a precizat că este vorba despre peste 150 de locuri de parcare din jurul Primăriei Capitalei. AGERPRES/(AS - autor: Irinela Vişan, editor: Karina Olteanu, editor online: Andreea Lãzãroiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Arad: Zece tramvaie noi vor fi cumpărate de la fabrica locală Astra Călători
Primăria Arad va cumpăra zece tramvaie Imperio noi de la fabrica Astra Călători, după ce a obținut finanțare europeană totală de 90 de milioane de lei, a informat, marți, administrația locală. Potrivit unui comunicat de presă transmis de Primăria Arad, au fost semnate două contracte de finanțare cu Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest, fie
Timiș: Conacul de la Banloc, al Principesei Elisabeta, va fi administrat de Consiliul Județean și Mitropolia Banatului
Conacul din comuna timișeană Banloc, al cărui proprietar a fost Principesa Elisabeta, fiica Regelui Ferdinand și a Regiei Maria, va fi administrat de Consiliul Județean (CJ) Timiș și Mitropolia Banatului, care vor să îl transforme într-un centru cultural și turistic. 'Consilierii județeni au votat în plenul extraordinar d
Timiș: Viceprimarul Timișoarei cere Prefecturii controale în internatele școlilor, după ce a descoperit muncitori cazați ilegal
Viceprimarul municipiului Timișoara, Ruben Lațcău, a cerut, marți, Prefecturii Timiș și Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ) să elaboreze pe parcursul zilei un plan de control în toate internatele și căminele din oraș, după ce a descoperit într-un internat, în noaptea de luni spre marți, muncitori în construcții cazați ilegal, sedii de firme
Bistrița-Năsăud: Referendum local în comuna Parva, odată cu turul al doilea al alegerilor prezidențiale
Cetățenii comunei Parva din județul Bistrița-Năsăud vor fi chemați la urne în 18 mai, odată cu turul al doilea al alegerilor prezidențiale, pentru a se pronunța și cu privire la o intenție a administrației locale de a schimba categoria de folosință pentru o suprafață de 50 de hectare de pășune, în vederea dezvoltării unor investiții turistice.
Gorj: Prefectul, despre relocarea activității din Palatul Administrativ - O problemă destul de complicat de rezolvat și de durată
Prefectul județului Gorj, Șerban Predescu, a declarat, luni, cu privire relocarea activității din instituția care urmează să fie reabilitată, că 'această problemă este destul de complicat de rezolvat și de durată'. El a menționat, într-o conferință de presă, că până la sfârșitul anului se va cunoaște constructorul care se va ocupa de
Bihor: Sistem video de înaltă rezoluție în Sala ghișeelor din Primăria Oradea
Primăria municipiului Oradea a implementat un nou sistem de supraveghere video în Sala Ghișeelor (Piramida), menit să ofere suportul tehnic adecvat, atât pentru securitatea incintei, cât și pentru orice tip de situații neprevăzute, a informat vineri, într-un comunicat, Biroul de presă al primăriei.
Maramureș: Investiție de 2,3 miliarde de lei în rețele de apă din județ
Rețeaua de apă din municipiul Baia Mare și alte 30 de localități urbane și rurale va fi schimbată și modernizată în urma unei investiții de 2,3 miliarde de lei, a informat, vineri, președintele Consiliul Județean (CJ) Maramureș, Gabriel Zetea. ''Pentru prima dată în ultimii 35 de ani, Consiliul Județean Maramureș și Primări
Olguța Vasilescu (AMR): Faptul că nu există nicio variantă să se prelungească PNRR nu este o veste bună
Primarul municipiului Craiova, Lia Olguța Vasilescu, președintele Asociației Municipiilor din România, a declarat, joi, că faptul că nu există nicio variantă să se prelungească durata Planului Național pentru Redresarea și Reziliență (PNRR) nu este o veste bună pentru marile orașe, în condițiile în care toate proiectele începute trebuie finalizate la
Start-Up Nation: Înscrierile pentru cursurile gratuite de antreprenoriat debutează pe 15 aprilie
Înscrierile pentru cursurile gratuite de competențe antreprenoriale încep de marți, 15 aprilie, ora 10:00, conform unui comunicat de presă al Ministerului Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului (MEDAT). Cursurile sunt destinate persoanelor care doresc să își dezvolte abilități esențiale pentru a înființa și conduce o
Sector 3: Târg de Florii, în weekend, în Parcul IOR
Oamenii vor putea cumpăra bunătăți culinare de la Târgul de Florii care va avea loc, de vineri până duminică, în zona 'Biserica Maramureșeană' din Parcul IOR. Reprezentanții Primăriei Sectorului 3
Peste 62% dintre români susțin realizarea de investiții mai mari în rețelele de distribuție a energiei electrice (studiu)
Peste 62% dintre români susțin realizarea de investiții mai mari în rețelele de distribuție a energiei electrice, în timp ce 27,5% consideră că ar trebui să fie încurajați mai mult cei care doresc să devină independenți energetic, reiese dintr-o cercetare sociologică realizată pentru platforma despre-energie.ro. 'Calitatea serviciul
Linia 483, deviată de pe strada Rezervelor în perioada 11 - 23 aprilie
Linia de autobuz 483 va funcționa pe un traseu deviat în perioada 11 - 23 aprilie 2025, pentru a permite efectuarea unor lucrări la rețeaua de apă potabilă și canalizare de pe strada Rezervelor, din comuna Chiajna. Potrivit unui comunicat al Asociației de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București - Ilfov (TPBI), în intervalul men
Maramureș: Campanie de ecologizare demarată de Prefectură pentru a schimba imaginea județului
Ecologizarea unor comunități rurale, dar și curățarea unor însemne care reprezintă județul fac parte dintr-o campanie accelerată de schimbare de percepții publice demarată de Prefectură, a informat, joi, prefectul județului Maramureș, Florian Sălăjeanu. Conform acestuia, schimbarea a fost vizibilă în urma unei acțiunii de ecologiza
Maramureș: Principalul drum de legătură cu Sălajul este în reabilitare și va fi dat în exploatare anul acesta, anunță președintele CJ
Drumul județean 108A, care asigură conexiunea între Maramureș și Sălaj, se află în fază avansată de lucru, urmând să fie dat în exploatare anul acesta, a informat, joi, președintele Consiliului Județean (CJ) Maramureș, Gabriel Zetea. 'Zilele trecute (...) am avut o întâlnire de lucru alături de colegii d
Sector 1: Piață volantă de Florii în fața sediului primăriei și 'Street Food Festival' pe bulevardul Kiseleff
Un număr de 30 de producători români vor aduce savoarea gospodăriei tradiționale, de Florii, la piața volantă din fața sediului Primăriei Sectorului 1, iar oamenii care preferă mâncarea gătită în aer liber vor putea merge la 'Street Food Festival' pe bulevardul Kiseleff. Potrivit unui comunicat al Primăriei Sectorului 1 transmis mierc