Hunedoara: Proiecte de restaurare prin PNRR la cetăţile Sarmizegetusa Regia şi Ulpia Traiana Sarmizegetusa
Terasa a X-a de la cetatea dacică Sarmizegetusa Regia şi intrarea în Forul lui Traian, de la cetatea Ulpia Traiana Sarmizegetusa, vor fi restaurate şi puse în valoare prin două proiecte pe care Consiliul Judeţean (CJ) Hunedoara le va derula prin Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, a informat, luni, instituţia.
Cele două obiective au fost incluse în cadrul rutelor culturale şi turistice la nivel naţional pentru care se acordă finanţare, consilierii judeţeni aprobând, la rândul lor, ca proiectele să poată fi încărcate în aplicaţia de finanţare.
"Cu ajutorul fondurilor accesate prin PNRR, avem în plan conservarea, restaurarea şi punerea în valoare a Terasei a X-a din cadrul sitului arheologic Sarmizegetusa Regia, fosta capitală a Regatului Dac din vremea lui Decebal, precum şi restaurarea intrării şi conservarea componentelor litice de la Forul lui Traian din cadrul sitului Ulpia Traiana Sarmizegetusa, fosta capitală a provinciei romane Dacia. Sunt două obiective valoroase, care ne fac cinste şi de care trebuie să ne îngrijim pentru a păstra vie amintirea înaintaşilor noştri", a transmis preşedintele CJ Hunedoara, Laurenţiu Nistor.
Proiectul de restaurare şi punere în valoare a Terasei a X-a, din cetatea Sarmizegetusa Regia, este evaluat la 11,36 milioane lei, cu TVA. Termenul de realizare a investiţiei este de 25 de luni, din care 5 luni pentru proiectare, iar restul pentru execuţie.
În cazul intrării în Forul lui Traian, de la cetatea Ulpia Traiana Sarmizegetusa, proiectul a fost calculat la o valoare de 12,61 milioane lei, cu TVA. Proiectul ar urma să fie realizat în 36 de luni, din care 6 luni sunt rezervate pentru partea de proiectare.
Mai multe castre romane, cetăţi dacice sau muzee vor fi promovate de Consiliul Judeţean Hunedoara şi incluse pe diverse trasee tematice recunoscute la nivel naţional, după ce instituţia administrativă a câştigat finanţările necesare prin proiecte depuse prin PNRR.
Potrivit CJ Hunedoara, în urma evaluării din luna iulie, Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene a acceptat cinci astfel de proiecte, în valoare totală de 2,33 milioane euro, finanţarea fiind obţinută pe Componenta 11- Turism şi Cultură, din cadrul PNRR. AGERPRES/(AS - autor: Sorin Blada, editor: Irina Poenaru, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Sector 1: Reparații și investiții în unități de învățământ; Tuță: Știu că mai sunt multe de făcut
Primăria Sectorului 1 a reparat terenuri și echipamente sportive, locuri de joacă și mobilier exterior din unitățile de învățământ și continuă proiectele de investiții în școli, a anunțat primarul George Cristian Tuță. 'În acest an și, mai ales, în ultimele două luni, am încercat să facem cât mai m
Primarul Capitalei: Podul Basarab se deschide circulației în această noapte
Podul Basarab se deschide circulației în noaptea de duminică spre luni, a anunțat primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, menționând că restul reparațiilor vor continua pentru ca lucrarea să fie recepționată la începutul anului viitor. 'Podul Basarab se deschide circulației în această noapte, așa cum am promis. Restul lucrărilor de repar
Băluță: Restricții de circulație din Piața Unirii - ridicate luni; placa de beton - finalizată la sfârșitul anului
Primarul Sectorului 4, Daniel Băluță, a anunțat că începând de luni dimineață vor fi ridicate restricțiile de circulație din Piața Unirii - Cantemir - restaurant Horoscop, introduse la începutul verii, menționând că de acum lucrările se vor desfășura în interiorul șantierului și obiectivul este finalizarea până la sfârșitul acestui a
Restricțiile de circulație din Piața Unirii vor fi ridicate
Lucrările de refacere a Planșeului Unirii au ajuns într-o nouă etapă, astfel încât restricțiile de circulație instituite la începutul verii în zona Piața Unirii - Cantemir - restaurant Horoscop vor fi ridicate conform planului anunțat, adică înainte de începerea noului an școlar, a precizat sâmbătă administrația Sectorului 4 al
Parcare pe două niveluri cu teren de sport cu nocturnă, realizată în Râmnicu Vâlcea printr-o investiție de 3 milioane de euro (GALERIE FOTO)
O parcare modernă pe două niveluri, care are și teren de sport cu nocturnă, a fost inaugurată vineri seara în cartierul Nord al municipiului Râmnicu Vâlcea. Potrivit reprezentanților administrației locale, au fost rezolvate astfel unele dintre cele mai stringente probleme din zonă - lipsa locurilor de parcare și aglomerația &
Sector 6: Unitățile de învățământ vor fi pregătite pentru începerea anului școlar
Unitățile de învățământ din Sectorul 6 vor fi pregătite pentru începerea noului an școlar, iar lucrările care mai trebuie finalizate vor fi încheiate vineri, a dat asigurări primarul interimar al Sectorului 6, Paul Moldovan. ''Am verificat azi, din nou, școlile, grădinițele și liceele din Sectorul 6. Sală cu sal
Brașov: Lucrările de consolidare a Bastionului Postăvarilor vor costa cu 41% mai mult decât contractul inițial
Lucrările de consolidare a Bastionului Postăvarilor din Brașov vor costa cu 41% în plus față de valoarea contractului, semnat anul trecut de administrația locală cu firma contractantă. Primăria Brașov a actualizat miercuri, pe SEAP, valoarea contractului de achiziții, de la 3,9 milioane de lei la 5,6 milioane de lei, invocând 'necesitatea unor
Pasajul Basarab, curățat de graffiti, după ce a fost vandalizat la scurt timp de la începerea lucrărilor de reparații
Pereții Pasajului Basarab au fost curățați, după ce au fost vandalizați la aproximativ două luni de la începerea lucrărilor de reabilitare. Primăria Capitalei anunță că Poliția Locală va supraveghea zona, până la montarea camerelor de supraveghere. 'Am curățat graffiti-ul de pe Pasajul Basarab! Pereții proaspăt reparați și vopsiț
Mureș: Peste 300 de alergători sunt așteptați la ediția a doua a 'Sighișoara 10K'
Peste 300 de alergători și-au anunțat participarea la cea de-a doua ediție a competiției atletice 'Sighișoara 10K', eveniment ce îmbină activitatea fizică cu promovarea patrimoniului istoric, oferind participanților ocazia de a alerga printre zidurile Cetății Medievale. 'Pe 5-6 septembrie Sighișoara se pregătește pentru cea de-a doua ediție a
Ciucu: Costul transportului public a crescut foarte mult; cantina STB are o pierdere de 2 milioane de lei pe an
Costul transportului public, per kilometru, a crescut foarte mult în București, raportat la alte orașe din țară, a declarat miercuri primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu. El a criticat ADI TPBI pentru modul în care a realizat auditul STB, apreciind că acest audit nu trebuia să includă centre de cost precum: cantina STB, cabana de la Predeal
Ciucu spune că PMB urmează să se îndrepte împotriva Solaris pentru recuperarea prejudiciului
Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, a declarat miercuri că există 'probleme mari' la mai multe mijloace de transport în comun achiziționate de la Solaris și Imperio. Edilul a anunțat că a dispus un control pentru verificarea problemelor și că municipalitatea intenționează să se îndrepte împotriva companiei Solaris pentru rec
Ciucu spune că au existat decizii de 'management îngrozitor' în cazul VFU Pașcani: Mulțumim pentru 'buna guvernare'
Primarul general, Ciprian Ciucu, apreciază că la nivelul Primăriei Capitalei și al Societății de Transport București (STB) au existat decizii de management 'îngrozitor' în ce privește gestionarea achiziției de 40 de tramvaie de la Electroputere VFU Pașcani. Edilul general a precizat că nu există hotărâri definitive în acest sens
Ciucu le-a propus primarilor ilfoveni optimizarea traseelor de transport și modificarea subvenției; el a cerut și reorganizarea ADITPBI
Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, le-a propus miercuri primarilor din Ilfov o raționalizare a traseelor de transport în comun, dar și o contribuție mai substanțială în ce privește subvenția, acoperită în prezent în proporție de 90% de PMB. În cadrul ședinței Adunării Generale a Asociaților TPBI, Ciucu a pledat și pentru o reorgan
Gorj: Valoarea proiectelor implementate prin PNRR este de aproape 120 de milioane de lei
Șase proiecte în valoare de aproximativ 120 de milioane de lei au fost finalizate în județul Gorj prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), acestea vizând investiții în sănătate, servicii sociale, eficiență energetică și educație, a anunțat, marți, președintele Consiliului Județean (CJ), Cosmin Popescu. Po
Danemarca: Bărbații de peste 55 de ani nu vor mai avea acces la tratamente de fertilitate
În Danemarca, bărbații cu vârste de peste 55 de ani nu vor mai avea acces la tratamentele de fertilitate din sectorul medical public, a anunțat marți organizația regiunilor daneze, care gestionează structurile publice de sănătate din această țară, informează AFP. 'Noua reglementare înseamnă că, de acum înainte, bărbații vor trebui &






