Dolj: Toate parcurile sunt închise în Craiova pentru degajarea copacilor doborâţi de furtună sâmbătă după-amiază
Primarul municipiului Craiova, Lia Olguţa Vasilescu, a declarat că toate parcurile din oraş sunt închise duminică pentru a fi ridicaţi arborii şi vegetaţia doborâte de furtuna de sâmbătă după-amiază, ea afirmând că aceasta a fost cel mai extrem astfel de fenomen înregistrat în Craiova în ultimile zeci de ani.
Edilul Craiovei a precizat, într-o intervenţie duminică după-amiază la postul Antena 3, că numai în parcul Nicolae Romanescu sunt "sute de copaci căzuţi", iar toate echipele de angajaţi ai municipalităţii de la spaţii verzi şi salubritate şi au fost scoşi la lucru de dimineaţă pentru a elibera bulevardele de copacii doborâţi şi crengile rupte, de acoperişuri de clădiri smulse şi aruncate, dar şi aleile din parcuri. Ea a adăugat că angajaţii municipalităţii au lucrat şi în cursul serii de sâmbătă, până la ora două noaptea.
"Ieri am văzut pentru prima oară în viaţa mea cum arată un stâlp de beton retezat, nu mi-am închipuit că se poate întâmpla aşa ceva. Am avut doi (stâlpi de beton n.red.), am avut la fel sute de copaci care au fost retezaţi, toate parcurile sunt închise la ora actuală pentru că lucrăm în ele. Şi acum trebuie să descongestionăm aleile de copacii care sunt căzuţi sau care sunt în pericol de prăbuşire şi, bineînţeles, că reprezintă un pericol şi pentru cetăţeni. Sunt crengi căzute peste tot, sunt copaci retezaţi...Nu numai în parcuri, ci practic în toate cartierele, s-a lucrat până la două noaptea pentru a descongestiona marile bulevarde pentru că au fost acoperişuri smulse de vânt şi aruncate pe marile bulevarde", a menţionat primarul Olguţa Vasilescu.
Conform acesteia, până luni se speră că vor fi eliberate bulevardele de copaci rupţi şi materialele acoperişurilor smulse de vânt, iar apoi vor mai fi continuate activităţile de ridicate a arborilor căzuţi în parcuri.
Totodată, primarul Craiovei a arătat că municipalitatea va cere "fonduri de urgenţă de la Guvern" pentru a derula lucrări de extindere a canalelor de deversare din sistemul de canalizare al oraşului, care nu a făcut faţă ploii torenţiale, sâmbătă seara fiind inundate foarte multe străzi. Olguţa Vasilescu a subliniat că administraţia craioveană nu poate să ducă singură aceste investiţii majore de care are nevoie canalizarea din oraş, în condiţiile în care aceasta a fost a treia ploaie torenţială în ultimii doi ani în care s-au înregistrat astfel de probleme.
"A fost o ploaie de peste 60 de litri de pe metru pătrat în condiţiile în care toate conductele de canalizare din Europa, atenţie, din Europa, nu doar din România, sunt dimensionate să preia 25 de litri pe metru pătrat. Deci era clar că nicio conductă de canalizare, indiferent din ce ţară, nu ar fi făcut faţă torentelor care au fost ieri pe străzile Craiovei. Pentru că efectiv, când m-am uitat şi eu la imagini mi-am dat seama că este exact ca şi cum ar veni de pe versanţii munţilor. Aşa curgea apa pe unele străzi care erau mai în vale faţă de celelalte. E o situaţie foarte complicată cu care ne confruntăm deja a doua oară anul acesta şi a treia oară în ultimii doi ani de zile", a argumentat Vasilescu.
De asemenea, ea a susţinut că în zonă se poate vorbi de "schimbări climatice masive". "Asta înseamnă că sunt schimbări climatice masive, pentru că până acum niciodată Craiova nu am mai avut aşa ceva. Oricum este primul cod roşu pe care noi îl avem, angajaţii noştri de la compania de apă spun că niciodată nu au mai văzut aşa ceva... Acum putem să spunem că discutăm despre o climă tropicală la Craiova, în niciun caz despre o climă temperat-continentală cum ar trebui să fie cea din România. Şi dacă ne gândim la faptul că deja în sudul judeţului se cultivă curmale, banana nordului, smochine şi fistic, deja ne dăm seama că am intrat într-o altă eră", a afirmat Olguţa Vasilescu, care a mai menţionat că singura parte bună este că nu au fost înregistrate victime omeneşti pe durata furtunii.
Reprezentanţii ISU Dolj au comunicat că sâmbătă după-amiază au fost peste 100 de apeluri la 112, în legătură cu autoturisme luate de apă, acoperişuri smulse de vânt, copaci doborâţi, locuinţe inundate, fiind cerute motopompe de la ISU Mehedinţi şi ISU Olt pentru a putea fi evacuată toată apa de pe străzi şi din imobile. În judeţul Dolj a fost sâmbătă după-amiază cod portocaliu de vreme rea. AGERPRES / (AS - editor: Marius Frăţilă, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Sector 1: Reparații și investiții în unități de învățământ; Tuță: Știu că mai sunt multe de făcut
Primăria Sectorului 1 a reparat terenuri și echipamente sportive, locuri de joacă și mobilier exterior din unitățile de învățământ și continuă proiectele de investiții în școli, a anunțat primarul George Cristian Tuță. 'În acest an și, mai ales, în ultimele două luni, am încercat să facem cât mai m
Primarul Capitalei: Podul Basarab se deschide circulației în această noapte
Podul Basarab se deschide circulației în noaptea de duminică spre luni, a anunțat primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, menționând că restul reparațiilor vor continua pentru ca lucrarea să fie recepționată la începutul anului viitor. 'Podul Basarab se deschide circulației în această noapte, așa cum am promis. Restul lucrărilor de repar
Băluță: Restricții de circulație din Piața Unirii - ridicate luni; placa de beton - finalizată la sfârșitul anului
Primarul Sectorului 4, Daniel Băluță, a anunțat că începând de luni dimineață vor fi ridicate restricțiile de circulație din Piața Unirii - Cantemir - restaurant Horoscop, introduse la începutul verii, menționând că de acum lucrările se vor desfășura în interiorul șantierului și obiectivul este finalizarea până la sfârșitul acestui a
Restricțiile de circulație din Piața Unirii vor fi ridicate
Lucrările de refacere a Planșeului Unirii au ajuns într-o nouă etapă, astfel încât restricțiile de circulație instituite la începutul verii în zona Piața Unirii - Cantemir - restaurant Horoscop vor fi ridicate conform planului anunțat, adică înainte de începerea noului an școlar, a precizat sâmbătă administrația Sectorului 4 al
Parcare pe două niveluri cu teren de sport cu nocturnă, realizată în Râmnicu Vâlcea printr-o investiție de 3 milioane de euro (GALERIE FOTO)
O parcare modernă pe două niveluri, care are și teren de sport cu nocturnă, a fost inaugurată vineri seara în cartierul Nord al municipiului Râmnicu Vâlcea. Potrivit reprezentanților administrației locale, au fost rezolvate astfel unele dintre cele mai stringente probleme din zonă - lipsa locurilor de parcare și aglomerația &
Sector 6: Unitățile de învățământ vor fi pregătite pentru începerea anului școlar
Unitățile de învățământ din Sectorul 6 vor fi pregătite pentru începerea noului an școlar, iar lucrările care mai trebuie finalizate vor fi încheiate vineri, a dat asigurări primarul interimar al Sectorului 6, Paul Moldovan. ''Am verificat azi, din nou, școlile, grădinițele și liceele din Sectorul 6. Sală cu sal
Brașov: Lucrările de consolidare a Bastionului Postăvarilor vor costa cu 41% mai mult decât contractul inițial
Lucrările de consolidare a Bastionului Postăvarilor din Brașov vor costa cu 41% în plus față de valoarea contractului, semnat anul trecut de administrația locală cu firma contractantă. Primăria Brașov a actualizat miercuri, pe SEAP, valoarea contractului de achiziții, de la 3,9 milioane de lei la 5,6 milioane de lei, invocând 'necesitatea unor
Pasajul Basarab, curățat de graffiti, după ce a fost vandalizat la scurt timp de la începerea lucrărilor de reparații
Pereții Pasajului Basarab au fost curățați, după ce au fost vandalizați la aproximativ două luni de la începerea lucrărilor de reabilitare. Primăria Capitalei anunță că Poliția Locală va supraveghea zona, până la montarea camerelor de supraveghere. 'Am curățat graffiti-ul de pe Pasajul Basarab! Pereții proaspăt reparați și vopsiț
Mureș: Peste 300 de alergători sunt așteptați la ediția a doua a 'Sighișoara 10K'
Peste 300 de alergători și-au anunțat participarea la cea de-a doua ediție a competiției atletice 'Sighișoara 10K', eveniment ce îmbină activitatea fizică cu promovarea patrimoniului istoric, oferind participanților ocazia de a alerga printre zidurile Cetății Medievale. 'Pe 5-6 septembrie Sighișoara se pregătește pentru cea de-a doua ediție a
Ciucu: Costul transportului public a crescut foarte mult; cantina STB are o pierdere de 2 milioane de lei pe an
Costul transportului public, per kilometru, a crescut foarte mult în București, raportat la alte orașe din țară, a declarat miercuri primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu. El a criticat ADI TPBI pentru modul în care a realizat auditul STB, apreciind că acest audit nu trebuia să includă centre de cost precum: cantina STB, cabana de la Predeal
Ciucu spune că PMB urmează să se îndrepte împotriva Solaris pentru recuperarea prejudiciului
Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, a declarat miercuri că există 'probleme mari' la mai multe mijloace de transport în comun achiziționate de la Solaris și Imperio. Edilul a anunțat că a dispus un control pentru verificarea problemelor și că municipalitatea intenționează să se îndrepte împotriva companiei Solaris pentru rec
Ciucu spune că au existat decizii de 'management îngrozitor' în cazul VFU Pașcani: Mulțumim pentru 'buna guvernare'
Primarul general, Ciprian Ciucu, apreciază că la nivelul Primăriei Capitalei și al Societății de Transport București (STB) au existat decizii de management 'îngrozitor' în ce privește gestionarea achiziției de 40 de tramvaie de la Electroputere VFU Pașcani. Edilul general a precizat că nu există hotărâri definitive în acest sens
Ciucu le-a propus primarilor ilfoveni optimizarea traseelor de transport și modificarea subvenției; el a cerut și reorganizarea ADITPBI
Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, le-a propus miercuri primarilor din Ilfov o raționalizare a traseelor de transport în comun, dar și o contribuție mai substanțială în ce privește subvenția, acoperită în prezent în proporție de 90% de PMB. În cadrul ședinței Adunării Generale a Asociaților TPBI, Ciucu a pledat și pentru o reorgan
Gorj: Valoarea proiectelor implementate prin PNRR este de aproape 120 de milioane de lei
Șase proiecte în valoare de aproximativ 120 de milioane de lei au fost finalizate în județul Gorj prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), acestea vizând investiții în sănătate, servicii sociale, eficiență energetică și educație, a anunțat, marți, președintele Consiliului Județean (CJ), Cosmin Popescu. Po
Danemarca: Bărbații de peste 55 de ani nu vor mai avea acces la tratamente de fertilitate
În Danemarca, bărbații cu vârste de peste 55 de ani nu vor mai avea acces la tratamentele de fertilitate din sectorul medical public, a anunțat marți organizația regiunilor daneze, care gestionează structurile publice de sănătate din această țară, informează AFP. 'Noua reglementare înseamnă că, de acum înainte, bărbații vor trebui &






