Bihor: Un drapel sfinţit al României, arborat pentru un alt an în faţa Primăriei Oradea
Un sobor de preoţi a sfinţit, duminică, în Biserica cu Lună, drapelul României, păstrat peste noapte în altar, care apoi a fost arborat în faţa Primăriei Oradea pentru următorul an, alături de drapelul Uniunii Europene şi cel al municipiului Oradea.
După slujba de sfinţire, drapelul a fost predat subprefectului Emilian Pavel şi purtat de patru militari, urmaţi în alai de oficialităţi şi alţi orădeni până pe platoul din faţa Primăriei Municipiului Oradea, unde s-a desfăşurat ceremonia militară.

Foto: (c) Eugenia Paşca/AGERPRES FOTO
Evenimentul a continuat cu întâmpinarea oficialităţilor, comandantul Garnizoanei Oradea, Dorin Ilieş, şi subprefectul Emilian Pavel, prezentarea onorului şi salutul drapelului de luptă, după care subprefectul a susţinut o scurtă alocuţiune şi a prezentat mesajul premierului Nicolae Ciucă cu ocazia Zilei Drapelului Naţional.
"Tricolorul ne dă sentimentul de siguranţă în orice colţ al lumii ne-am afla şi l-am zări. A dat curaj înaintaşilor noştri, ne-a unit în momente dificile ale istoriei şi ne face să ne simţim mândri ori de câte ori arborarea lui marchează succesul unui român. Datoria noastră este să cinstim simbolurile naţionale, să transmitem noilor generaţii respectul pentru ele şi să înălţăm Tricolorul pe cele mai selecte catarge ale lumii!," a transmis premierul.
Ceremonia a fost urmată de primirea drapelului naţional şi legarea acestuia de catargul de arborare, după care a fost binecuvântat şi sărutat de preotul militar al Garnizoanei Oradea, Mircea Ioniţă.
Au îngenunchiat sau s-au aplecat pentru a oferi un sărut simbolic şi oficialităţile reprezentând Instituţia Prefectului (Emilian Pavel), Consiliul Judeţean (vicepreşedintele Călin Gal), Primăria Oradea (viceprimarul Arina Moş), Episcopia ortodoxă şi Episcopia Greco-Catolică şi, nu în cele din urmă, comandantul Garnizoanei Oradea, Dorin Ilieş.
Fanfara militară a intonat Imnul naţional al României, timp în care a fost înălţat drapelul naţional pe catarg.
Festivităţile s-au încheiat cu defilarea detaşamentului de onoare şi onorul muzicii militare, în aplauzele celor prezenţi.
La ceremonia militară şi religioasă au participat reprezentanţi ai autorităţilor publice, parlamentari, preoţi, militari, poliţişti, oameni de afaceri şi de cultură, membri ai asociaţiilor cadrelor militare în rezervă şi retragere, orădeni.

Foto: (c) Eugenia Paşca/AGERPRES FOTO
Programul manifestărilor dedicate Zilei Drapelului Naţional a fost organizat de către Instituţia Prefectului Bihor şi Garnizoana Oradea, cu sprijinul Consiliului Judeţean Bihor, Primăriei Oradea, Episcopiei ortodoxe a Oradiei şi al structurilor din sistemul naţional de apărare.
Ziua Drapelului Naţional a fost instituită prin Legea 96 din 1998 şi este marcată la 26 iunie. Alături de stemă, sigiliu şi imn, Drapelul României este un simbol naţional, aşa cum prevede Constituţia României din 1991 modificată şi completată prin Legea de revizuire nr. 429 din 2003. În forma curentă, Constituţia confirmă, prin Articolul 12, că drapelul României este tricolor; culorile sunt aşezate vertical, în ordinea următoare, începând de la lance: albastru, galben, roşu. Dispunerea verticală a culorilor a fost stabilită în 1867, de către principele Carol I, şi de atunci a rămas neschimbată. AGERPRES/(AS - autor: Eugenia Paşca, editor: Florin Marin, editor online: Irina Giurgiu)
Citeşte şi:
Ciucă: Drapelul naţional simbolizează unitatea şi continuitatea noastră ca popor
Dîncu: Transmit celor care îşi servesc ţara sub drapel gânduri bune, de recunoştinţă şi apreciere
Bistriţa-Năsăud: Drapelul naţional, arborat de jandarmi pe cel mai înalt vârf de munte din judeţ
26 iunie - Ziua Drapelului Naţional
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
CSM Sighișoara: O singură cursă o mai desparte pe Mădălina Florea de al doilea titlu consecutiv în GTWS
Clubul Sportiv Municipal (CSM) Sighișoara i-a transmis atletei Mădălina Florea că un întreg oraș o susține în cursa de sâmbătă, din Coreea de Sud, unde aleargă pentru al doilea titlu mondial consecutiv în circuitul Golden Trail World Series. 'Sâmbătă, o sighișoreancă aleargă pentru un nou titlu. Un oraș întreg o susține
Primarul George Scripcaru propune crearea la Brașov a unui centru național pentru sportul paralimpic
Primarul Brașovului, George Scripcaru, a lansat, vineri, propunerea creării unui centru național care să devină un reper pentru sportul paralimpic. Anunțul a fost făcut în deschiderea lucrărilor 'Parasport Forum - De la primul pas la performanță', un eveniment organizat de Comitetul Național Paralimpic (CNP), dedicat dezvoltării sportului paralim
Curățenia în parcările Municipalității, asigurată de operatorii de salubrizare de la sectoare
Curățenia parcărilor aflate în concesiunea Companiei Parking va fi asigurată de operatorii de salubritate care au contracte cu primăriile de sector. Un proiect de hotărâre în acest sens urmează să fie dezbătut în ședința de marți a Consiliului General al Capitalei. Compania Parking urmează să salubrizeze și să deszăpezeas
Neamț: Ambasadorul Indiei în România, dialog cu autoritățile locale pentru dezvoltarea relațiilor economice
Ambasadorul Indiei în România, Dr. Manoj Kumar Mohapatra, a purtat o serie de discuții cu autoritățile locale din județul Neamț, în cadrul unei vizite oficiale privind consolidarea dialogului instituțional și identificarea oportunităților de cooperare economica între cele două țări. Prefectul din Neamț, Maria Apostol a
Ștefan Florescu a demisionat din funcția de consilier general
Ștefan Florescu (PMP) a demisionat din funcția de consilier general al Capitalei, iar CGMB urmează să ia act de încetarea mandatului. Pe ordinea de zi a ședinței de marți a CGMB figurează proiectul în baza căruia postul de consilier urmează să fie declarat vacant, după demisia lui Ștefan Viorel Florescu, pe data de 12 octombrie.
Cseke Attila: Criza locuirii, accesul la apă și dezvoltarea orașelor mici, priorități strategice pentru România
Găsirea de soluții la criza locuirii, asigurarea accesului la apă printr-un program național de foraje de mare adâncime și dezvoltarea economică a orașelor mici, pentru a stopa depopularea, sunt cele trei priorități strategice pentru România care necesită soluții la nivel național, evidențiate vineri, în conferință de presă, de fostul ministru al De
Arad: Primul parc în cel mai mare cartier din municipiu, unde locuitorii se plimbă în cimitir
Consilierii locali din Arad au aprobat, vineri, înființarea unui nou parc în municipiu, pe un teren degradat și nefolosit, cu suprafața de 3,5 hectare, investiția de 59 de milioane de lei urmând să aibă loc într-un cartier în care locuitorii se plimbă prin cimitir pentru a beneficia de spații verzi. Proiectul priv
Mureș: Parc tematic de 2,5 milioane de euro dedicat urșilor din întreaga lume, la Sovata
Primăria orașului Sovata va construi un parc tematic dedicat speciilor de urși de pe glob, o investiție estimată la 2,5 milioane de euro, care va fi finanțată din fonduri europene. 'De unde ne-a venit ideea? În ultima perioadă tot avem probleme cu urșii, dar nu numai noi. Și atunci am zis că, oricum, dacă avem urși și la Târgu
Franța raportează primul caz de infectare cu virusul Shamonda la om; pacientul a decedat
Autoritățile sanitare franceze au anunțat joi că au detectat, pentru prima dată, virusul Shamonda - care afectează de obicei animalele de fermă - la un pacient care a decedat ulterior. Autoritățile au precizat că, în acest stadiu, 'nu s-a identificat niciun risc sanitar pentru populația generală', transmit agențiile Reuters și AFP. Virusul Shamon
Bihor: Interes crescut al orădenilor pentru programul de bugetare participativă - 39 de proiecte validate de primărie
Primăria Oradea a anunțat joi că aproape 71% din proiectele propuse de orădeni în cadrul bugetării participative din acest an au fost validate, comparativ cu 54% în anul 2025, demonstrând interesul manifestat de orădeni față de acest program, ajuns la a șasea ediție anuală. 'De-a lungul anilor, cetățenii au demonstrat că
Tulcea: Site-ul Primăriei municipiului, indisponibil temporar
Site-ul oficial al Primăriei municipiului Tulcea este indisponibil, începând de joi, pentru preveni apariția unor probleme de securitate, în contextul identificării unor vulnerabilități critice la nivelul tehnologiei PHP. Primarul Ștefan Ilie a declarat, pentru AGERPRES, că decizia preventivă de suspendare a activităț
Neamț: Maria Apostol (USR) a demisionat din funcția de prefect
Maria Apostol (USR) a demisionat din funcția de prefect al județului Neamț, informația fiind confirmată, joi, de către aceasta, pentru AGERPRES. 'Demisia este trimisă, dar nu produce efecte juridice până când nu se emite Hotărârea de Guvern', a precizat, pentru AGERPRES, Maria Apostol. Aceasta a spus că
Acord de înfrățire București - Kiev, pe ordinea de zi a ședinței Consiliului General
Consilierii generali ai Capitalei vor dezbate în ședința de marți, 27 octombrie, încheierea unui acord de înfrățire între București și Kiev. În document este invocată voința celor două orașe de a consolida prietenia, cooperarea și înțelegerea reciprocă. Conform acordului, părțile vor promova r
Dolj: Ambasadoarea Regatului Țărilor de Jos, în vizită la Primăria Craiova
Ambasadoarea Regatului Țărilor de Jos în România, Willemijn van Haaften, a efectuat, marți, o vizită la Primăria Craiova, unde s-a întâlnit cu primarul Lia Olguța Vasilescu și cu președintele Consiliului Județean Dolj, Cosmin Vasile, discuțiile vizând oportunitățile de investiții, dezvoltarea economică a zonei, dar și proiectele culturale.
Brașov: Încep lucrările de restaurare a curții Bisericii Negre
Primarul municipiului Brașov, George Scripcaru, a anunțat, marți, semnarea contractului pentru lucrările de restaurare a curții Bisericii Negre, menționând că este prima dată în ultimii 150 de ani când acest obiectiv va fi restaurat la un asemenea nivel. Valoarea lucrărilor se ridică la 23,6 milioane de lei și acestea ar urma să fie demarate










